de Jonathan Cook
Prim-ministrul israelian
Benjamin Netanyahu se află în pericolul de a fi dat jos, posibil în curând, din
cauza a ceea ce pare mai mult decât o pasiune imprudentă pentru țigările
cubaneze și șampania roz. În realitate însă, acuzațiile la adresa lui Netanyahu
dezvăluie mult mai mult decât defectele sale personale sau înclinația pentru
viața de lux. Ele plasează o lumină rară asupra legăturii corupte dintre lumea
politică, a afacerilor și a presei din Israel, adâncită de influența perversă a
banilor evreiești de peste hotare.
Dintre cele două
anchete ale poliției care îl vizează pe Netanyahu (mai sunt unele în curs de pregătire), cea cunoscută sub numele de Cazul 1000, privind cadourile în
valoare de sute de mii de dolari primite de prim-ministru de la diverși oameni
de afaceri, are șansele cele mai mari de a produce căderea acestuia.
Dar cea de-a doua
investigație, Cazul 2000, și relația încă neguroasă dintre cele două cazuri,
sunt elementele care expun mai pe larg putreziciunea din inima sistemului
politic israelian. Acest al doilea caz este construit în baza unor înregistrări
în care Netanyahu complotează cu un magnat media israelian pentru a falsifica
articolele din presă în favoarea sa.
Pistele ambelor
cazuri sugerează că Netanyahu se poate să se fi amestecat, împreună cu
prietenii săi miliardari, în lumea obscură a spionajului internațional.
Țigări și șampanie
Apetitul lui
Netanyahu pentru un prânz gratuit este un lucru binecunoscut în Israel încă de
la primul său mandat ca prim-ministru la sfârșitul anilor 1990. Atunci, a fost
investigat de două ori pentru fraudă, deși în niciun caz nu i s-au adus acuzații.
Poliția a descoperit că el împreună cu soția lui, Sara, au strâns multe dintre
cadourile pe care le-a primit Bibi în timpul vizitelor de stat. Peste 100
dintre cadouri nu au fost recuperate niciodată.
Clarificările făcute
în urmă cu mai bine de 15 ani, ca rezultat al acelor investigații, fac să-i fie
greu lui Netanyahu să pretindă acum că nu a înțeles regulile. Potrivit sfatului
ministerului justiției în 2001, miniștrii și oficialii de stat nu pot păstra
cadouri ce valorează peste 100$ fără a risca să încalce legea israeliană.
Darurile primite de
Netanyahu de la unul dintre afaceriștii implicați în Cazul 1000, producătorul
de filme hollywoodiene Arnon Milchan, însumează aproximativ 180.000$. Netanyahu
a susținut că aceste cadouri, de la țigări la bijuterii, sunt expresia unei
prietenii strânse, nu o mită oferită lui ca prim-ministru.
Problema însă, este
că Netanyahu i-a întors aceste favoruri folosindu-se de poziția sa de șef al
guvernului israelian pentru a face lobby pe lângă John Kerry, fostul secretar de
stat american, pentru a-i obține lui Milchan o viză americană pentru 10 ani.
Este posibil să fi făcut mai mult, dar vom reveni mai târziu asupra
subiectului.
Sub investigație se
află și legăturile familiei sale cu un prieten al lui Milchan, miliardarul australian
James Packer, care a făcut avere din industria media și a jocurilor de noroc.
Packer a împărțit și el cu dărnicie cadouri familiei Netanyahu, mai ales lui
Yair, fiul cel mai mare.
În același timp,
Packer, care acum este vecin cu familia Netanyahu în orașul Cezareea de pe
coasta mediteraneană, a căutat să obțină statut permanent de rezidență și
beneficiile enorme de pe urma sistemului de taxe din Israel. Ca non-evreu,
Pecker nu ar fi putut să spere să fie răsplătit cu rezidență permanentă. Sunt suspiciuni
că Netanyahu ar fi tras niște sfori în numele australianului.
Multe dintre aceste
cadouri se pare că nu au fost oferite gratuit. Familia Netanyahu le-ar fi
cerut. Indicând că el știa că ar putea exista ceva probleme cu legea, Netanyahu
a folosit cuvinte codificate – „foi” pentru țigări și „roz” pentru șampanie –
pentru a-și deghiza ordinele către Milchan.
Poliția se pare că
este încrezătoare, după ce l-a interogat pe Netanyahu de trei ori ar avea, se
pare, destule dovezi pentru a-l pune sub acuzare. Dacă se va întâmpla acest lucru,
va exista o presiune uriașă asupra lui Netanyahu pentru a demisiona.
Tipare ale corupției
Oricât ar fi de
tulburătoare aceste presupuneri de corupție, Cazul 2000 sugerează că există mai
multe legături dubioase între prim-ministru și patronii bogați.
David Ansalem, un
aliat politic al lui Netanyahu, observa recent pe Facebook: „În ultimii 30 de
ani, niciun prim-ministru nu a fost investigat de poliție.”
Ansalem sugera că legile
israeliene privind mita și frauda sunt prea stricte și că pot prinde oricând în
ofsaid un politician naiv. Dar este mai probabil ca reversul să fie adevărat:
politicienii devin rapid corupți în lupta lor pentru putere. Pe scurt, corupția
în Israel este instituționalizată.
Predecesorul lui
Netanyahu în funcția de prim-ministru, Ehud Olmert, a fost și el subiectul
câtorva anchete și în momentul de față este în închisoare ispășind o pedeapsă
pentru fraudă din cauza implicării sale în afaceri imobiliare uriașe în vremea
când era primar al Ierusalimului. A fost condamnat și pentru că a primit
plicuri cu bani de la un afacerist american, Morris Talansky, în schimbul unor
favoruri politice.
Înainte de Olmert,
Ariel Sharon s-a aflat în centrul unor investigații în legătură cu niște relații financiare dubioase cu oameni de afaceri, inclusiv magnatul israelian al
imobiliarelor David Appel și afaceristul britanic Cyril Kern. Sharon a căzut
într-o comă îndelungată și ulterior a decedat înainte ca investigațiile să ducă
la o condamnare.
Săptămâna aceasta a
fost abandonată o investigație de corupție a liderului opoziției Isaac Herzog,
deși contradicțiile din mărturia sa au fost criticate aspru de procurorul
general al Israelul. Investigația a dus la punerea sub acuzare a managerului de
campanie al lui Herzog.
Tot săptămâna
aceasta, un fost rabin-șef al Israelului, Yona Metzger, a fost condamnat pentru
mită la trei ani și jumătate de închisoare.
20 de familii super-bogate
Corupția este
excesivă parțial din cauza concentrării extreme a bogăției Israelului. Aceasta este
o tendință în mare parte din lumea dezvoltată, dar efectele sale sunt
accentuate în Israel de dimensiunea mică a economiei. Cercetările arată că nu
mai mult de 20 de familii controlează grosul bogăției țării, mai ales în sectoare
ca cel imobiliar, al băncilor, al comerțului en detail, al transportului și cel
al securității domestice. Se pare că aceste familii foarte bogate se așteaptă
să cumpere și influență politică.
Dar există și o combinație
a acestor condiții, specifică Israelului, care estompează diferențele dintre
personal și instituțional, și care a asigurat înflorirea corupției. Climatul a
fost stabilit probabil în 1948, când Israelul a fost întemeiat pe ruinele unei
alte societăți. Construirea de către elitele Israelului a unei societăți noi,
presupus mai egale, în comunitățile agricole ale chibuțului și moșavului a fost
posibilă numai prin furtul integral al pământului și caselor palestiniene.
Legea Proprietății Absenților din 1950 a sprijinit o orgie a prădării din
partea claselor superioare și de mijloc ale Israelului. Acea cultură fondatoare
este greu de eradicat.
Mai mult, societatea
puternic militarizată a Israelului descurajează rezistența față de practicile
autoritariste. Un sondaj de opinie din 2014 realizat de Institutul Democrației
din Israel a descoperit că numai unul din trei evrei israelieni consideră
foarte important caracterul democratic al Israelului.
Acest trend este
întărit de sanctitatea sectorului securității în Israel, care cuprinde nu doar
armata, ci și multe servicii de informații, inclusiv agenția de spionaj Mossad,
fabricanții israelieni de arme, securitatea domestică și firmele ce se ocupă cu
războiul cibernetic, dar și industrii mai convenționale.
Încrederea în
armata israeliană este de 90% și jumătate din publicul israelian crede că serviciile
de securitate ar trebui să poată opera împotriva terorismului fără vreo
supraveghere juridică, potrivit unui sondaj de anul trecut. Caracterul ascuns
al acestui sector – și definiția extinsă a conceptului de „terorism” în Israel
– inoculează un consens în favoarea camuflării și un set de valori în care
corupția are condiții optime de dezvoltare.
Mecanismele de protecție
sunt subminate suplimentar de structura socială fracturată a Israelului –
religioși vs. seculari, așkenazi vs. sefarzi, veterani vs. emigranți, liberali
vs. coloniști. Tribalismul rezultat creează grupuri de interese opuse căutând
favoruri și patronaj, nu răspundere și transparență.
Corupția este mai
ales flagrantă în afacerile cu terenuri, atât în Israel, cât și în teritoriile
ocupate. În Neghev, în sudul Israelului, de exemplu, bucăți vaste de teritoriu
au fost confiscate, adesea de la proprietari beduini care oficial sunt cetățeni
ai statului și au fost realocate ca ferme private familiilor evreiești într-un
proces de sistematizare netransparent.
Instituționalizarea
corupției este evidentă în comportamentul oficialilor din funcțiile de
conducere, mai ales în domeniul aplicării legii. Șeful poliției, Roni Alsheikh,
și un judecător al Curții Supreme, Noam Sohlberg, amândoi au dosare groase de
încălcare a legii, locuind în colonii ilegale în teritoriile ocupate, violând
legea internațională.
Chiar mai orbitor
este faptul că Avi Cohen, oficialul guvernamental responsabil cu monitorizarea
și aplicarea legii sistematizării în Israel, vizându-i îndeosebi pe cetățenii
palestinieni, trăiește în colonia-„avanpost” Palgei Mayim din Cisiordania,
lucru care violează chiar și legea israeliană, nu doar cea internațională.
Economia din umbră
Dar corupția
israeliană este cu bătaie globală.
Fiind un stat evreiesc
autodeclarat, unul care în mod oficial privește fiecare evreu din lume ca fiind
implicat personal în Israel, s-a dezvoltat o rețea de legături private și
financiare netransparente în intenții între oficialii și afacerile evreiești,
pe de o parte, și organizații evreiești de peste hotare, donatori, investitori
și criminali, de cealaltă parte.
Autoritățile
israeliene sunt conștiente că găști criminale cu legături internaționale,
adesea în fosta Uniune Sovietică, își reciclează banii în economia israeliană,
spălându-i adesea în achiziții de proprietăți. Informații scurse dintr-o
cablogramă a ambasadei americane în 2009 avertizau că Israelul se află în
pericolul de a deveni „pământul promis” al crimei organizate.
Ziarul Haaretz observa recent că această
economie subterană a devenit atât de amplă – cu o circulație anuală de
aproximativ 39 de miliarde de dolari – încât Israelul s-ar putea regăsi pe
aceeași listă cu Iranul ca „unul dintre principalele state ce finanțează
terorismul global.”
O parte din această
economie din umbră este autorizată la cel mai înalt nivel. Israelul conferă un
statut privilegiat organizațiilor Zioniste internaționale precum Fondul Național
Evreiesc (JNF) și Organizația Zionistă Mondială (WZO) care aduc în Israel
donații de la evrei din întreaga lume. Aceste organizații „caritabile” se
bucură de un statut semi-guvernamental, chiar dacă pot opera în afara legilor
Israelului.
Divizia WZO din
colonii, de exemplu, pompează în secret bani în coloniile ilegale din
Cisiordania, ascunzând banii chiar și de controlorii financiari ai Israelului.
Fondurile sunt mutate la modul invizibil, lăsând loc pentru corupție în rândul oficialilor, pe lângă ilegalitatea inerentă a proiectului coloniilor.
Și apoi mai sunt
magnații evrei din Statele Unite, Canada, Europa și Australia, care tratează
Israelul ca parte din portofoliul lor de investiții filantropice. Printre
motivele lor se numără zelul ideologic pentru realizarea Mai Marelui Israel,
salvându-și conștiințele nelocuind în Israel sau extinzându-și influența asupra
„refugiului sigur” de care ei sau familiile lor ar putea avea nevoie în vremuri
de restriște.
Majoritatea politicienilor
israelieni se bazează pe finanțatorii evrei de peste hotare. Netanyahu a câștigat
întrunirea preelectorală a votanților partidului Likud în 2014 exclusiv cu
ajutorul donatorilor străini, toți americani, cu excepția unuia.
Întruchiparea
acestei interferențe externe nesănătoase în politicile israeliene este Sheldon
Adelson, magnatul american al cazinourilor, care este principalul patron al lui
Netanyahu. Adelson a făcut mult mai mult decât să direcționeze donațiile în
buzunarele campaniei lui Netanyahu. El a creat un ziar care să îl ajute pe
Netanyahu să fie ales și să îl păstreze în funcție.
Israel Hayom, fondat acum 10
ani, este acum cotidianul israelian cu cea mai mare circulație în Israel și
local este cunoscut sub numele de Bibi-ton, sau ziarul lui Bibi, cu referire la
porecla lui Netanyahu. O investigație recentă a celor de la Haaretz a dezvăluit că Adelson a băgat o
sumă astronomică în Israel Hayom – undeva în jur de 190 de milioane
de dolari numai în primii șapte ani – pentru a-l ține în viață.
În același timp,
Adelson a sponsorizat politicile republicane, inclusiv pe noul ocupant al Casei
Albe, Donald Trump, pentru a se asigura că are o influență foarte mare și în
Statele Unite. Convertirea bruscă a lui Trump la agenda pro-colonistă a lui
Netanyahu a coincis cu nevoia sa pentru sprijinul lui Adelson în campania
prezidențială.
Războiul împotriva presei
Adelson și ziarul
său se află în centrul problemelor actuale ale lui Netanyahu. Casetele din
Cazul 2000 sunt înregistrări audio ale unor conversații între Netanyahu și
Arnon Mozes, patronul israelian al grupului de presă Yedioth Ahronoth, care include și ziarul cel mai scump al țării.
Nevoia disperată a lui Mozes de a-și salva imperiul media pare să îl fi trimis
în brațele lui Netanyahu.
Scopul lui Adelson
și al lui Netanyahu când au înființat Israel
Hayom în 2007 nu a fost doar de a crea o platformă de propagandă pentru
Netanyahu. Era menit și să scoată din afaceri ziarele rivale, mai ales pe Yedioth Ahronoth, scăzându-le profitul
de pe urma veniturilor din publicitate. Buzunarele afaceristului american
Adelson sunt mult mai adânci ca cele ale afaceristului israelian Mozes.
Aceasta a fost pur
și simplu o vendetta din partea lui Netanyahu și a lui Adelson împotriva lui
Mozes, pentru că Mozes și-a folosit imperiul media, care odată aproape că
deținea monopolul în Israel, pentru a-i vătăma imaginea lui Netanyahu și a-i
susține pe rivalii săi politici. Yair Lapid, un fost editorialist la Yedioth, este astăzi liderul partidului
Yesh Atid și un potențial rival la funcția de prim-ministru. În trecut a fost
susținut puternic de către fostul său ziar.
În înregistrări,
Netanyahu și Mozes discută o înțelegere care ar fi garantat proslăvirea lui
Netanyahu în grupul media Yedioth iar
la schimb Netanyahu ar fi asigurat trecerea legislației pentru a limita
circulația lui Israel Hayom și
posibil forțarea acestuia să pună un preț de copertă, el fiind un ziar care se
distribuia gratuit. Cei doi se pare că au rupt legăturile cu ceva timp înainte
de alegerile generale din Israel în martie 2015.
Dacă înțelegerea ar
fi reușit, Netanyahu s-ar fi bucurat de un sprijin aproape absolut în media
mainstream. Excepția ar fi fost cotidianul liberal și cu o circulație foarte
mică, Haaretz.
Însă Netanyahu nu
era pregătit să se oprească acolo. După alegerile din 2015, el s-a autonumit și
ministru al comunicațiilor așa încât să aibă putere normativă asupra posturilor
tv și radio. De atunci, s-a lansat într-un război pentru a intimida două posturi
tv comerciale, Channel 2 și 10. Chiar și după ultimele dezvăluiri, el încă rămâne
la conducerea ministerului de comunicații.
De la Hollywood la Mossad
Cazurile 1000 și
2000 au cel puțin un personaj în comun. Milchan i-a făcut cadouri extravagante
lui Netanyahu de-a lungul multor ani, dar se pare că ar fi acționat și ca
intermediar pentru a-i aduce împreuna pe cei doi vechi dușmani, Netanyahu și
Mozes. Milchan își are și el o miză financiară în media, deținând acțiuni la
postul tv Channel 10.
În plus, Milchan
l-a prezentat pe Netanyahu unor afaceriști înțelegători, inclusiv prietenului
său, Packer, pentru a discuta preluarea suferindului grup media Yedioth din mâinile lui Mozes. Numai în
octombrie anul trecut, a aranjat ca fiul mogulului media Rupert Murdoch,
Lachlan, să zboare în Israel preț de o noapte pentru o întâlnire secretă cu
Netanyahu.
Milchan se află,
fără îndoială, în centrul vieții obscure a puterii și a finanțelor care corupe
viața publică în Israel. Nu doar că Milchan este un personaj hollywoodian
foarte influent, producând peste 100 de filme, dar a recunoscut și că este un
fost agent Mossad. El și-a folosit legăturile de la Hollywood pentru a ajuta la
încheierea unor afaceri legate de arme și pentru a asigura contribuții la
programul armelor nucleare al Israelului.
Nu putem să nu ne
întrebăm dacă Milchan nu cumva a fost plasat în cariera sa de la Hollywood ca o
acoperire pentru activitățile sale de agent al Mossadului. Dar Milchan, se
pare, încă exercită influență în lumea crepusculară a securității israeliene.
Yossi Cohen a fost
numit directorul Mossadului în urmă cu un an, după ce un comitet guvernamental
de validare a admis că nu are legături personale cu Netanyahu. Dar Cohen a uitat
să menționeze că este extrem de apropiat de prietenii ambițioși ai lui
Netanyahu – conexiuni ce sunt investigate acum.
Milchan a înființat
o firmă de securitate în 2008, intitulată Blue Sky Internațional, împănată cu
veterani ai securității israeliene. Packer a devenit în curând membru. Aceștia
au dezvoltat relații apropiate cu Yossi Cohen, mai întâi în timp ce era un oficial
important al Mossadului și ulterior când a fost ales în fruntea consiliului național
de securitate al Israelului.
Înainte ca Yossi Cohen
să fie numit director al Mossadului în decembrie 2015, Milchan și Packer au
sperat să îl poată recruta în operațiunile lor privind securitatea cibernetică.
Cohen a primit mai multe cadouri din partea lui Packer, într-o violare a
legilor israeliene, inclusiv un sejur la unul dintre hotelurile sale de lux.
O sursa discutând
cu Haaretz a spus că Blue Sky „avea
mai mult de o singură linie directă” spre Netanyahu. „Îl scoteau aproape de
oriunde, oricând, cu orice ocazie.”
Potrivit
analistului militar al Haaretz, Amir
Oren, noile dezvăluiri ridică semne de întrebare dacă Milchan și Packer i-au
forțat mâna lui Netanyahu pentru a-l catapulta pe Cohen în funcția de director
al Mossadului în defavoarea candidatului preferat. În schimb, se poate ca
Packer să fi sperat ca Yossi Cohen să autorizeze o rezidență israeliană
excepțională pentru el, clasificându-l ca pe o achiziție de securitate.
Dincolo de asta, nu
putem decât să speculăm în legătură cu felul în care obligația lui Cohen față de
Milchan, Packer și Netanyahu se poate să îi fi influențat deciziile ca director
al Mossadului. Au trecut numai câțiva ani de când fostul șef al Mossadului,
Meir Dagan, se spune că s-ar fi luptat frenetic cu Netanyahu pentru a-l opri să
lanseze un atac militar asupra Iranului.
Acuzarea se mișcă greu
Este neclar pentru moment dacă dezvăluirile se
apropie de sfârșit sau vor duce și mai adânc în iadurile gemene ale corupției
financiare și securității din Israel. Dar ceea ce a apărut până acum ar trebui
să fie suficient pentru a-l termina pe Netanyahu ca prim-ministru. Dacă acest
lucru se va întâmpla sau nu depinde de cât de compromis este sistemul juridic
israelian. Procurorul general Avichai Mendelblit a fost numit de Netanyahu și
este și un aliat politic al său. Se pare că tărăgănează lucrurile cât se poate
de mult pentru a încetini ancheta politiei, dacă nu chiar pentru a o sabota.
Dar greutatea
dovezilor pare să fie copleșitoare. Așa cum observa analistul politic Yossi
Verter: „Nu se poate ca un comisar al poliției...numit [de Netanyahu] și un
procuror general prudent care în trecut a făcut parte din cercul său apropiat
și a fost unul dintre loialiștii săi, să îl treacă prin cele șapte cercuri ale
infernului dacă nu ar fi convinși că există o bază solidă pentru acuzare și
condamnare.”
Următoarea întrebare
pentru Netanyahu este dacă va demisiona în cazul în care va fi acuzat. Ar
trebui să o facă, dacă e să ne luăm după exemplul lui Olmert. Dar oficialii săi
citează o decizie judecătorească din 1993 a Curții Supreme care îi permite unui
ministru al cabinetului aflat sub acuzare să își păstreze funcția. Oricum, se
prea poate ca judecătorii să ezite să dea afară un prim-ministru în funcție.
Probabil că opinia
publică va fi decisivă în această privință. Un sondaj recent arată că puțini
israelieni cred că Netanyahu este nevinovat de aceste alegații. În jur de 54%
cred că prim-ministrul a încălcat legea, în timp ce numai 28% îl cred
nevinovat. Opiniile sunt împărțite însă, atunci când se pune problema demisionării
sale.
Ce urmează?
Dacă experiența trecutului
ne poate servi ca reper, Netanyahu va încerca să își atragă opinia publică de
partea sa amplificând fricțiunile cu palestinienii și exploatând arena
internațională, mai ales relațiile sale cu administrația Trump. Ne putem
aștepta să îl încurajeze pe Trump măcar să se poziționeze mai strident față de
Iran.
Totuși, majoritatea
observatorilor presupun că Netanyahu este terminat – și că pur și simplu e o
chestiune legată de când se va întâmpla asta. Analiștii israelieni spun că cel
mai probabil va fi acuzat spre sfârșitul primăverii, după care vor veni
alegerile din toamnă.
În această etapă,
niciunul dintre rivalii săi politici nu dorește să fie văzut înjunghiindu-l în
spate pe Netanyahu. Majoritatea păstrează tăcerea. Dar în culise, liderii
politici se grăbesc să formeze noi alianțe și să extragă concesii politice în
timp ce Netanyahu este rănit.
Naftali Bennett,
liderul coloniștilor, forțează cu agresivitate anexarea coloniei Ma’ale Adumim,
o mare colonie localizată strategic aproape de Ierusalim, ca preludiu la anexarea
altor părți din Cisiordania.
Cine ar putea să-i
urmeze lui Netanyahu? Yair Lapid, de la partidul de centru-dreapta Yesh Atid,
se află în fruntea sondajelor, dar asta ar putea reflecta parțial dezordinea
din partidul lui Netanyahu, Likud. Semnalând cam unde duc curentele mai adânci
din societatea israeliană, un sondaj Maariv de săptămâna trecută dezvăluia că
liderul coloniștilor Naftali Bennett ar câștiga alegerile dacă ar fi la
conducerea partidului Likud.
Netanyahu are
nevoie acum de ajutorul tuturor prietenilor săi puternici pe care îi poate
controla. Cel mai mare aliat al său, magnatul american al cazinourilor, Sheldon
Adelson, este posibil să nu se afle printre ei. După dezvăluirile că Netanyahu
conspira împreună cu Mozes împotriva sa, Adelson a redus circulația ziarului Israel Hayom și se pare că publicația nu
mai scrie atât de favorabil despre familia Netanyahu.
Aceasta s-ar putea
dovedi ca fiind ultima picătură, pecetluind soarta lui Netanyahu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu