de Jonathan Ofir
Chiar înainte de a
părăsi Israelul săptămâna trecută, am avut o scurtă conversație cu nepotul meu
în vârstă de 7 ani. El m-a întrebat dacă Danemarca este o țară creștină. Am spus
că deși majoritatea oamenilor sunt considerați creștini (dintre care cei mai
mulți nu merg regulat la biserică), există și oameni de alte religii și credințe.
M-a întrebat dacă creștinii sunt dușmanii evreilor și i-am răspuns că nu. A zis
că asta e bine, pentru că dacă ar fi fost dușmani, atunci el ar fi fost
dușmanul copiilor mei, verișorii săi (care nu sunt evrei).
Apoi mi-a spus că
nici el nu e evreu, deoarece s-a născut în Statele Unite. I-am spus că
iudaismul este o religie – și aici a trebuit să îi spun un adevăr care a cauzat
o tăcere clocotitoare în rândul spectatorilor din familie – i-am spus că un
evreu poate fi născut oriunde în lume, deoarece iudaismul este o religie, nu o
naționalitate...și aici, în mod evident, vorbesc diametral opus poziției
mincinoase a statului Israel, care îi consideră pe evrei o „națiune”, în timp
ce refuză recunoașterea unei naționalități israeliene – oficial – și înșală
lumea cu pașapoartele israeliene pe care este scris „naționalitate – israeliană.”
Poate credeți că
glumesc sau exagerez. Nu, nu e o glumă – de fapt este o problemă foarte
serioasă, cu ramificații grave.
Să vă prezint
câteva adevăruri:
În cărțile de identitate
israeliene, nu există o naționalitate israeliană (LEOM în ebraică) – numai cetățenie
israeliană (EZRAHUT în ebraică). În registrul intern israelian, există în jur
de 130 de „naționalități” diferite pe care statul israelian le recunoaște. În timp
ce în noul buletin biometric (a se vedea poza de mai sus) Israelul omite să
specifice „cetățenie” sau „naționalitate”, a menționat „naționalitatea” în cele
vechi (a se vedea fotografia de mai jos) sau a scris ulterior „cetățenie
israeliană” și a adăugat pe spatele buletinului „naționalitatea”
și „religia.” În timp ce un arab, de exemplu, va fi înregistrat cu „religie”
creștină sau musulmană, etc, evreii vor fi înregistrați automat atât la
naționalitate cât și la religie ca „evrei,” dublu-evrei. Aspectul evreiesc este astfel considerat de către stat o unitate național-religioasă absolutistă, în mod automat. Orice alege statul să
specifice sau să omită pe fața sau pe spatele cărților de identitate, pentru
orice tip de comoditate națională, își are propriul registru intern unde
specifică aceste lucruri menționate.
Există cei care au
încercat să obțină recunoașterea naționalității lor ca fiind „israeliană”, dar
cei care au încercat au primit răspunsul standard din partea ministerului de
interne, și anume că „s-a decis să nu se recunoască o naționalitate israeliană.”
Hm, asta nu prea e
normal și nu ar arăta prea bine în afară, nu-i așa? Deci, pentru a camufla
această iregularitate, Israelul pretinde că este normal. Iată cum face:
În secțiunea în
limba engleză intitulată „Naționalitate”, scrie în engleză „israeliană.” Dar stați
puțin, nu a spus ministerul de interne că nu recunoaște așa ceva? Deci, ce
scrie în ebraică pe pașaportul meu, la secțiunea cu pricina? În ebraică scrie
„Cetățenie – israeliană.” Deci traduce „naționalitate” cu termenul ebraic
pentru „cetățenie.” În acest fel nu sugerează că ar exista o naționalitate
israeliană în terminologie ebraică. Dar o face în versiunea în limba engleză.
În vremea și
timpurile noastre, o „națiune” este în general înțeleasă ca fiind legată de o
țară, o entitate statală. Dicționarul Oxford o definește ca pe „un grup mare de
oameni uniți de o descendență, istorie, cultură sau limbă comună, trăind într-un anumit stat sau teritoriu”(sublinierea
îmi aparține). „Națiunile Unite” înseamnă în general o colectivitate a statelor
și entităților statale, în general legate de anumite teritorii. Israelul este
reprezentat acolo ca Israel, nu ca „Evreii.”
Astfel că Israelul
realizează că o asemenea discrepanță între stat și națiune este, internațional,
cât se poate de inutilă din toate motivele practice, de aceea aplică
naționalitatea „israeliană” în pașapoarte – dar nu și în cardurile de
identitate. Deci, are două seturi de definiții: unul pentru interiorul
Israelului, unul pentru străinătate. Hai să spunem lucrurilor pe nume: statul
Israel MINTE în legătură cu definițiile sale și le denaturează pe plan internațional.
Motivul pentru care
Israelul se abține de fapt să recunoască o naționalitate israeliană (în ciuda denaturării
pe care o aplică în străinătate) este acela că Israelul este un stat evreiesc,
așa se autodefinește, așa vrea să fie recunoscut. Consecința facerii fiecărui
israelian egal în fața statului ca parte din națiunea israeliană, ar însemna
inevitabil subminarea abilității statului de a controla „caracterul evreiesc”
al statului, ceea ce se traduce ca discriminare directă a non-evreilor și
control al „demografiei”.
„Statul evreiesc”,
prin însăși definiția lui, trebuie să își păstreze populația separată în
definiție, așa încât să își păstreze mereu posibilitatea de a discrimina împotriva
unui „sector” al populației în baza cvasi-religioasă-cvasi rasistă, fără a
părea că favorizează un „israelian” mai mult decât pe alt „israelian” – pur și
simplu pentru că pentru statul Israel, ISRAELIENII NU EXISTĂ.
Dacă Israelul pur
și simplu ar fi recunoscut naționalitatea israeliană, a fi evreu s-ar fi redus
la religie și atunci Israelul ar fi fost un stat al cetățenilor egali. Dar asta
ar fi o anatemă pentru Zionism. Sub Zionism, Israelul trebuie să fie statul
evreilor, nu statul israelienilor. Israel este doar un nume de ochii lumii,
camuflând denumirea reală și onestă: „Statul Evreiesc.”
Din moment ce
statul este în principal Statul Evreiesc, noi, „cetățenii” evrei (potrivit
Israelului) suntem de fapt singurii israelieni „adevărați”, dacă e cineva un
„israelian adevărat.” Dar asta sună tare bizar, nu-i așa? Ce ar zice lumea
despre această „democrație” dacă ea nici măcar nu se recunoaște ca „națiune”?
Pentru a evita rușinea, guvernul nostru pur și simplu minte în pașapoartele
noastre.
Deci, în timp ce
există un „stat Israel”, în timp ce are cetățeni israelieni, nu există o
naționalitate israeliană. În această lipsă, implicit rezultă că statul este
statul evreiesc și astfel că cei aflați în proximitatea cea mai apropiată de
această definiție națională sunt evreii. Astfel că, fără să aibă naționalitate
israeliană de facto, cei care sunt cel mai aproape de a fi israelieni...sunt
evreii. Astfel că, în timp ce „toți israelienii sunt egali” (dar neexistând ca
naționalitate), unii într-adevăr sunt mai „israelieni” ca alții...
Eh, apucă-te și
explică asta unui copil de 7 ani. Dar cum rămâne cu noi, adulții? Oare noi am
înțeles complet sensul acestei paradigme? Dacă statul însuși nu a separat între
religie și naționalitate, cum poate spera vreodată să obțină „libertatea
religioasă”? Cum poate vreodată „să asigure egalitate completă...tuturor
locuitorilor săi, indiferent de religia lor... să garanteze libertatea
religiei” așa cum afirmă Declarația sa de Independență?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu