miercuri, ianuarie 14, 2009
Pro-Israel Rally For Attacking Gaza, NYC, 1-11-09
E teribil să vezi un evreu spunând, asemeni naziştilor anilor ‘30-’40: “Există un singur mod de abordare a cancerului: Trebuie să-i dăm afară!”
marți, ianuarie 13, 2009
Cauzele cruzimii evreilor din Israel impotriva palestinienilor
Cred ca nu e om sanatos mintal care sa nu se ingrozeasca de cinismul politicienilor statului evreu si de cruzimea soldatilor armatei israeliene in aceste saptamani de cand Fasia Gaza a fost invadata de ocupantul israelian. Pentru a intelege mai bine care sunt cauzele acestui comportament barbar, rasist si extremist, care au radacini adanci, sa facem apel la cateva pasaje din cartea evreului Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie si religie iudaica, Editura SAMIZDAT, capitolul Omor si Genocid, pag. 114-116, 119-120 [1]:
Conform religiei iudaice, uciderea unui evreu este o crima capitala si unul dintre cele trei pacate de neiertat (alaturi de idolatrie si adulter). Tribunalele religioase si autoritatile laice evreiesti au ordinul de a pedepsi orice ucigas al unui evreu, chiar dincolo de atributiile lor obisnuite. Cu toate acestea, evreul care provoaca indirect moartea unui alt evreu nu este vinovat, din punct de vedere al legii talmudice, decat de un “pacat impootriva legilor Cerului”, putand fi pedepsit numai de Dumnezeu, si nu de om.
Lucrurile stau cu totul altfel daca victima este un gentil. Evreul care omoara premeditat un gentil nu este vinovat decat de un pacat impotriva legilor Cerului si nu poate fi pedepsit de un tribuinal [2]. Cat despre cazul in care ar fi cauza indirecta a mortii unui genti, acest lucru nu constituie deloc un pacat [3]. Astfel, unul dintre cei mai de seama comentatori ai Shulhan’Arukh explica faptul ca, fiind vorba de un gentil, “nu trebuie sa ridici mana pentru a-l vatama, dar poate fi vatamat indirect, de exemplu luandu- scara daca a cazut intr-o groapa [...]; aici nu exista nici o interdictie, pentru ca vatamarea nu s-a comis in mod direct [4]. Totusi, chiar acest comentariu insista asupra faptului ca un act care provoaca imediat moartea unui gentil este interzis, daca acest act risca sa starneasca ura impotriva evreilor [5].
Ucigasul gentil care cade sub jurisdictie evreiasca trebuie sa fie executat, fie ca este sau nu evreu. Cu toate acestea, daca victima este un gentil, iar asasinul s-a convertit la iudaism, el nu este pedepsit [6].”
Toate acestea au un raport direct si practic cu realitatile statului Israel. Desi codul penal israelian nu face distinctie intre evreu si gentil, rabinii ortodocsi fac aceasta deosebire, fiindca ei se inspira din Halakha, sistemul de legi al iudaismului clasic, ori de cate ori dau sfaturi credinciosilor - in special celor care isi fac serviciul in armata.
Pentru ca cea mai severa interdictie de a omori un gentil se aplica numai “gentililor cu care noi [evreii] nu suntem in razboi”, numerosi comentatori rabinici din trecut au ajuns la concluzia ca, in timp de razboi, toti gentilii apartinand unei populatii inamice pot si trebuie sa fie omorati [7]. Din 1973, aceasta “doctrina” este raspandita in mod public, in special in randurile militarilor israelieni religiosi.
Prima data, acest indemn oficial apare intr-o brosura editata de Comandamentul Regiunii de Centru al armatei israeliene, al carui domeniu de actiune cuprinde Cisiordania. In aceasta carticica, marele rabin al corpului de armata scrie:
“Daca in cursul unui razboi, sau in timpul unei urmariri sau al unui raid, fortele noastre se gasesc in fata unor civili, dupa Halakha, pot si chiar trebuie sa fie ucisi [...]. In nici un caz nu trebuie sa avem incredere intr-un arab, chiar daca are un aer civilizat [...]. In razboi, cand trupele noastre se angajeaza intr-un asalt final, Halakha le permite si chiar le ordona sa-i omoare si pe civilii buni, adica pe aceia care se prezinta ca atare [8]“.
Este evident ca aceasta doctrina Halakha asupra omorului este complet opusa, in principiu, nu numai dreptului penal israelian, ci si - asa cum fac aluzie scrisorile - regulamentelor militare oficiale.
In practica, acest lucru nu impiedica doctrina sa exercite o anumita influenta asupra aplicarii justitiei, mai ales de catre autoritatile militare. Fapt este ca, de fiecare data cand, intr-un context militar sau paramilitar, (unii) evrei au ucis cu premeditare arabi necombatanti - inclusiv in cazul unor masacre ca acelea de Kafr Qasim din 1956-, ucigasii fie nu au fost deranjati, fie au fost condamnati la pedepse simbolice, fie au obtinut enorme reduceri de pedeapsa, diminuata la mai nimic. [9]>>
Note:
[1] -Puteti descarca versiunea in engleza de aici.
[2] - Maimonide, Mishnah Torah, “Legile asupra omorurilor”, 2, 11, Enciclopedia talmudica, articolul “Goy”
[3] - Rabinul Yo’el Sirrkis, Bayit Hadash, comentariu la Casa lui Iosif, “Yoreh De’ah” 158. Acestew ultime doua reguli se aplica chiar si cand victima este ger toshav, adica un “strain rezident” care s-a angajat, in fata a trei martori evrei, sa respecte “cele sapte precepte noahice” (poruncile date lui Noe care, dupa Talmud, se refera la gentili).
[4] - Rabby David Halevi (Polonia, sec. al XVII-lea), Turei Zahav la Shulhan ‘Arukh, “Ioreh De’ah” 158
[5] - Ibidem
[6] - Enciclopedia talmudica, articolul “Ger” (=convertit la iudaism)
[7] - A se vedea, de exemplu, R. Shabbatay Kohen (mijlocul sec. al XVII-lea), Siftei Kohen despre Shulhan’Arukh, “Ioreh De’ah”158: “Dar in timp de razboi obiceiul era sa-i omori cu mana ta, fiindca s-a spus: Pe cel mai bun dintre gentili - omora-l!” Siftei Kohensi Turei Zahav (a se vedea nota 4) sunt cele doua principale comentarii “clasice” la Shulhan’Arukh
[8] - Rabinul colonel A. Avidan (Zemel), “Tohar hanneshesheq le’or hahalakhah”‘(”Puritatea armelor in lumina Halakha”), in Be’iqvot milhemet yom hakkipurim - pirquei hagut halakhah umehqar (Dupa razboiul de Yom Kippur -capitolele despre meditatie, despre Halakha si despre cercetare), Comandamentul Regiunii de Centru, 1973; citat in Ha’olam Hazzeh, 5 ian.1974; citat, la fel, de David Shaham, “A chapter of meditation”, Hotam, 28 martie 1974; si de Amnon Rubinstein, “Who falsifies de Halakhah?”, Ma’ariv, 13 oct.1975. Rubinstein semnaleaza ca opusculul a fost retras din circulatie din ordinul sefului de stat major, acestuia fiindu-i frica, probabil, sa nu incurajeze nesupunerea la propriile sale ordine; Rubinstein, cu toate astea, considera regretabil faptul ca rabinul Avidan n-a fost trimis in fata unui tribunal militar si ca nici un rabin - militar sau civil - nu s-a ridicat impotriva a ceea ce acesta scrisese.
[9] - Persoane vinovate de astfel de crime au putut chiar sa se ridice pana la functii publice inalte. Este, de exemplu, cazul lui Shmu’el Lahis, responsabil de masacrarea unui numar cuprins intre 50 si 70 de tarani arabi inchisi intr-o moschee, dupa ce armata israeliana a cucerit satul lor in timpul razboiului din 1948-1949. I s-a facut un proces de forma, apoi a fost gratiat la interventia lui Ben Gurion. Lahis a devenit avocat respectat si la, sfarsitul anilor ‘70, a fost numit director general al Agentiei Evreiesti (care este, de fapt, conducerea miscarii sioniste). La inceputul lui 1978, faptele privind trecutul sau au fost dezvaluite pe larg de presa israeliana, dar niciun rabin si nici o autoritate intelectuala rabinica nu a pus in discutie gratierea de care beneficiase, nici indrituirea sa de a ocupa noile functii. Iar numirea sa a fost mentinuta.
Sursa traducerii.
Conform religiei iudaice, uciderea unui evreu este o crima capitala si unul dintre cele trei pacate de neiertat (alaturi de idolatrie si adulter). Tribunalele religioase si autoritatile laice evreiesti au ordinul de a pedepsi orice ucigas al unui evreu, chiar dincolo de atributiile lor obisnuite. Cu toate acestea, evreul care provoaca indirect moartea unui alt evreu nu este vinovat, din punct de vedere al legii talmudice, decat de un “pacat impootriva legilor Cerului”, putand fi pedepsit numai de Dumnezeu, si nu de om.
Lucrurile stau cu totul altfel daca victima este un gentil. Evreul care omoara premeditat un gentil nu este vinovat decat de un pacat impotriva legilor Cerului si nu poate fi pedepsit de un tribuinal [2]. Cat despre cazul in care ar fi cauza indirecta a mortii unui genti, acest lucru nu constituie deloc un pacat [3]. Astfel, unul dintre cei mai de seama comentatori ai Shulhan’Arukh explica faptul ca, fiind vorba de un gentil, “nu trebuie sa ridici mana pentru a-l vatama, dar poate fi vatamat indirect, de exemplu luandu- scara daca a cazut intr-o groapa [...]; aici nu exista nici o interdictie, pentru ca vatamarea nu s-a comis in mod direct [4]. Totusi, chiar acest comentariu insista asupra faptului ca un act care provoaca imediat moartea unui gentil este interzis, daca acest act risca sa starneasca ura impotriva evreilor [5].
Ucigasul gentil care cade sub jurisdictie evreiasca trebuie sa fie executat, fie ca este sau nu evreu. Cu toate acestea, daca victima este un gentil, iar asasinul s-a convertit la iudaism, el nu este pedepsit [6].”
Toate acestea au un raport direct si practic cu realitatile statului Israel. Desi codul penal israelian nu face distinctie intre evreu si gentil, rabinii ortodocsi fac aceasta deosebire, fiindca ei se inspira din Halakha, sistemul de legi al iudaismului clasic, ori de cate ori dau sfaturi credinciosilor - in special celor care isi fac serviciul in armata.
Pentru ca cea mai severa interdictie de a omori un gentil se aplica numai “gentililor cu care noi [evreii] nu suntem in razboi”, numerosi comentatori rabinici din trecut au ajuns la concluzia ca, in timp de razboi, toti gentilii apartinand unei populatii inamice pot si trebuie sa fie omorati [7]. Din 1973, aceasta “doctrina” este raspandita in mod public, in special in randurile militarilor israelieni religiosi.
Prima data, acest indemn oficial apare intr-o brosura editata de Comandamentul Regiunii de Centru al armatei israeliene, al carui domeniu de actiune cuprinde Cisiordania. In aceasta carticica, marele rabin al corpului de armata scrie:
“Daca in cursul unui razboi, sau in timpul unei urmariri sau al unui raid, fortele noastre se gasesc in fata unor civili, dupa Halakha, pot si chiar trebuie sa fie ucisi [...]. In nici un caz nu trebuie sa avem incredere intr-un arab, chiar daca are un aer civilizat [...]. In razboi, cand trupele noastre se angajeaza intr-un asalt final, Halakha le permite si chiar le ordona sa-i omoare si pe civilii buni, adica pe aceia care se prezinta ca atare [8]“.
Este evident ca aceasta doctrina Halakha asupra omorului este complet opusa, in principiu, nu numai dreptului penal israelian, ci si - asa cum fac aluzie scrisorile - regulamentelor militare oficiale.
In practica, acest lucru nu impiedica doctrina sa exercite o anumita influenta asupra aplicarii justitiei, mai ales de catre autoritatile militare. Fapt este ca, de fiecare data cand, intr-un context militar sau paramilitar, (unii) evrei au ucis cu premeditare arabi necombatanti - inclusiv in cazul unor masacre ca acelea de Kafr Qasim din 1956-, ucigasii fie nu au fost deranjati, fie au fost condamnati la pedepse simbolice, fie au obtinut enorme reduceri de pedeapsa, diminuata la mai nimic. [9]>>
Note:
[1] -Puteti descarca versiunea in engleza de aici.
[2] - Maimonide, Mishnah Torah, “Legile asupra omorurilor”, 2, 11, Enciclopedia talmudica, articolul “Goy”
[3] - Rabinul Yo’el Sirrkis, Bayit Hadash, comentariu la Casa lui Iosif, “Yoreh De’ah” 158. Acestew ultime doua reguli se aplica chiar si cand victima este ger toshav, adica un “strain rezident” care s-a angajat, in fata a trei martori evrei, sa respecte “cele sapte precepte noahice” (poruncile date lui Noe care, dupa Talmud, se refera la gentili).
[4] - Rabby David Halevi (Polonia, sec. al XVII-lea), Turei Zahav la Shulhan ‘Arukh, “Ioreh De’ah” 158
[5] - Ibidem
[6] - Enciclopedia talmudica, articolul “Ger” (=convertit la iudaism)
[7] - A se vedea, de exemplu, R. Shabbatay Kohen (mijlocul sec. al XVII-lea), Siftei Kohen despre Shulhan’Arukh, “Ioreh De’ah”158: “Dar in timp de razboi obiceiul era sa-i omori cu mana ta, fiindca s-a spus: Pe cel mai bun dintre gentili - omora-l!” Siftei Kohensi Turei Zahav (a se vedea nota 4) sunt cele doua principale comentarii “clasice” la Shulhan’Arukh
[8] - Rabinul colonel A. Avidan (Zemel), “Tohar hanneshesheq le’or hahalakhah”‘(”Puritatea armelor in lumina Halakha”), in Be’iqvot milhemet yom hakkipurim - pirquei hagut halakhah umehqar (Dupa razboiul de Yom Kippur -capitolele despre meditatie, despre Halakha si despre cercetare), Comandamentul Regiunii de Centru, 1973; citat in Ha’olam Hazzeh, 5 ian.1974; citat, la fel, de David Shaham, “A chapter of meditation”, Hotam, 28 martie 1974; si de Amnon Rubinstein, “Who falsifies de Halakhah?”, Ma’ariv, 13 oct.1975. Rubinstein semnaleaza ca opusculul a fost retras din circulatie din ordinul sefului de stat major, acestuia fiindu-i frica, probabil, sa nu incurajeze nesupunerea la propriile sale ordine; Rubinstein, cu toate astea, considera regretabil faptul ca rabinul Avidan n-a fost trimis in fata unui tribunal militar si ca nici un rabin - militar sau civil - nu s-a ridicat impotriva a ceea ce acesta scrisese.
[9] - Persoane vinovate de astfel de crime au putut chiar sa se ridice pana la functii publice inalte. Este, de exemplu, cazul lui Shmu’el Lahis, responsabil de masacrarea unui numar cuprins intre 50 si 70 de tarani arabi inchisi intr-o moschee, dupa ce armata israeliana a cucerit satul lor in timpul razboiului din 1948-1949. I s-a facut un proces de forma, apoi a fost gratiat la interventia lui Ben Gurion. Lahis a devenit avocat respectat si la, sfarsitul anilor ‘70, a fost numit director general al Agentiei Evreiesti (care este, de fapt, conducerea miscarii sioniste). La inceputul lui 1978, faptele privind trecutul sau au fost dezvaluite pe larg de presa israeliana, dar niciun rabin si nici o autoritate intelectuala rabinica nu a pus in discutie gratierea de care beneficiase, nici indrituirea sa de a ocupa noile functii. Iar numirea sa a fost mentinuta.
Sursa traducerii.
"Israelul a suferit Holocaustul si vrea sa repete istoria cu poporul nostru" (de Musa Amer Odeh)
Reprezentantul diplomatic palestinian in Spania, Musa Amer Odeh, califica drept "crima impotriva Umanitatii" ofensiva din Gaza si solicita interventia Spaniei.
"Evreii au suferit Holocaustul cauzat de nazisti, iar astazi Israelul doreste sa repete istoria IMPOTRIVA POPORULUI PALESTINIAN", declara diplomatul palestinian, raspunzand astfel intrebarilor lansate de ceteteni spanioli pe situl cotidianului spaniol. Diplomatul a lansat o chemare comunitatii internationale – si Spaniei, care se bucura de mare respect in regiunea Orientului Apropiat - ca sa incerce sa opreasca ofensiva israeliana din Gaza, pe care a calificat-o drept "crima impotriva Umanitatii".
Pe de-alta parte, Odeh a mai aratat si ca "comunitatea internationala nu trebuie sa permita, sub nici o circumstanta ca State precum Israelul sa incalce legile internationale" si a cerut comunitatii internationale "sa faca presiuni" pe langa Guvernul israelian, pentru ca acesta sa opreasca imediat ofensiva.
Pentru realizarea unei paci definitive in regiune, Odeh cere, inainte de toate "sa se puna capat ocupatiei". De asemenea, denunta si faptul ca, de cand radicalistii israelieni l-au asasinat pe fostul Prim Ministru Isaac Rabin, "procesul de pace a inregistrat un serios regres". Odeh s-a referit apoi la Guvernele israeliene ce s-au succedat in ultimii ani: Benjamin Netanyahu, Ehud Barak si Ariel Sharon, care nu au facut decat sa creasca numarul patrunderilor armatei israeliene in Teritoriile Palestiniene si controalele la care sunt supusi cetatenii palestinieni si au construit Zidul "rasist" de separatie din Cisiordania. In egala masura, a mai spus Odeh, "la Conferinta de la Annapolis din noiembrie 2007 s-a inregistrat un total esec".
Diferendul cu Hamas
Diplomatul palestinian nu responsabilizeaza Hamasul pentru ruperea armistitiului temporar cu Israelul care a incetat la 19 decembrie 2008 si adauga ca Israelul "a violat" in mai multe ocazii acordul de incetare a focului, omorand 34 de palestinieni in incursiunile armatei israeliene in Fasia Gaza si Cisiordania, "nici nu a deschis punctele de trecere a frontierei din Gaza si nici nu a pus capat blocadei".
In legatura cu rachetele lansate de catre Hamas impotriva Israelului, Odeh este de parere ca "nu este justa o comparatie intre un popor aflat sub ocupatie si o forta ocupanta", dat fiind si faptul ca "Statul Israel este o putere nucleara, cu o armata foarte puternica si Israelul este cel care mentine sub ocupatie Teritoriile Palestiniene". In pofida acestui aspect, Odeh recunoaste ca "nu este de acord, in multe ocazii, cu Hamasul", dar adauga si faptul ca el insusi face parte din randul poporului palestinian, popor victima a politicii agresive a Statului Israel si "tocmai aceasta politica a Statului Israel hraneste fundamentalismul in zona".
Odeh se asteapta si ca noua Administratie de la Washington sa respecte "Principiile americane ale Drepturilor Omului, Democratiei si Libertatatii" in contrast cu politica dusa de fostul Presedinte american, George W. Bush, care a sprijinit mereu Israelul in toate forurile internationale "si nu a facut ceea ce era necesar pentru crearea Statului Palestinian", asa cum promisese la Annapolis. "Asteptam sa vedem schimbarea promisa de Obama", a mai adaugat Odeh.
Cuvinte culese de El Pais.
"Evreii au suferit Holocaustul cauzat de nazisti, iar astazi Israelul doreste sa repete istoria IMPOTRIVA POPORULUI PALESTINIAN", declara diplomatul palestinian, raspunzand astfel intrebarilor lansate de ceteteni spanioli pe situl cotidianului spaniol. Diplomatul a lansat o chemare comunitatii internationale – si Spaniei, care se bucura de mare respect in regiunea Orientului Apropiat - ca sa incerce sa opreasca ofensiva israeliana din Gaza, pe care a calificat-o drept "crima impotriva Umanitatii".
Pe de-alta parte, Odeh a mai aratat si ca "comunitatea internationala nu trebuie sa permita, sub nici o circumstanta ca State precum Israelul sa incalce legile internationale" si a cerut comunitatii internationale "sa faca presiuni" pe langa Guvernul israelian, pentru ca acesta sa opreasca imediat ofensiva.
Pentru realizarea unei paci definitive in regiune, Odeh cere, inainte de toate "sa se puna capat ocupatiei". De asemenea, denunta si faptul ca, de cand radicalistii israelieni l-au asasinat pe fostul Prim Ministru Isaac Rabin, "procesul de pace a inregistrat un serios regres". Odeh s-a referit apoi la Guvernele israeliene ce s-au succedat in ultimii ani: Benjamin Netanyahu, Ehud Barak si Ariel Sharon, care nu au facut decat sa creasca numarul patrunderilor armatei israeliene in Teritoriile Palestiniene si controalele la care sunt supusi cetatenii palestinieni si au construit Zidul "rasist" de separatie din Cisiordania. In egala masura, a mai spus Odeh, "la Conferinta de la Annapolis din noiembrie 2007 s-a inregistrat un total esec".
Diferendul cu Hamas
Diplomatul palestinian nu responsabilizeaza Hamasul pentru ruperea armistitiului temporar cu Israelul care a incetat la 19 decembrie 2008 si adauga ca Israelul "a violat" in mai multe ocazii acordul de incetare a focului, omorand 34 de palestinieni in incursiunile armatei israeliene in Fasia Gaza si Cisiordania, "nici nu a deschis punctele de trecere a frontierei din Gaza si nici nu a pus capat blocadei".
In legatura cu rachetele lansate de catre Hamas impotriva Israelului, Odeh este de parere ca "nu este justa o comparatie intre un popor aflat sub ocupatie si o forta ocupanta", dat fiind si faptul ca "Statul Israel este o putere nucleara, cu o armata foarte puternica si Israelul este cel care mentine sub ocupatie Teritoriile Palestiniene". In pofida acestui aspect, Odeh recunoaste ca "nu este de acord, in multe ocazii, cu Hamasul", dar adauga si faptul ca el insusi face parte din randul poporului palestinian, popor victima a politicii agresive a Statului Israel si "tocmai aceasta politica a Statului Israel hraneste fundamentalismul in zona".
Odeh se asteapta si ca noua Administratie de la Washington sa respecte "Principiile americane ale Drepturilor Omului, Democratiei si Libertatatii" in contrast cu politica dusa de fostul Presedinte american, George W. Bush, care a sprijinit mereu Israelul in toate forurile internationale "si nu a facut ceea ce era necesar pentru crearea Statului Palestinian", asa cum promisese la Annapolis. "Asteptam sa vedem schimbarea promisa de Obama", a mai adaugat Odeh.
Cuvinte culese de El Pais.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a condamnat marti Statul Israel pentru "grave violari" ale Drepturilor Omului in Gaza
"Consiliul condamna energic operatiunile militare inca in desfasurare ale armatei israeliene in Gaza......in urma carora au rezultat grave incalcari ale drepturilor poporului palestinian si distrugeri sistematice ale infrastructurii din Fasia Gaza."
Inaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a declarat ca "esecul armatei israeliene in a ajuta civilii nevinovati constituie CRIMA DE RAZBOI".
Comisarul ONU a criticat, de asemenea atacurile israeliene impotriva unor obiective "marcate clar cu semnele ONU si unde se adaposteau civili, cu atat mai mult cu cat zeci de oameni, mai ales copii au fost raniti in aceste atacuri deliberate".
Ea a mai adaugat ca in acest conflict "este necesar ca civilii sa fie protejati" si ca "Israelul sa nu foloseasca drept tinte ranitii sau personalul sanitar, spitalele si ambulantele, nici sa le impiedice activitatea".
In egala masura, Pillay sustine si ca "un prim pas dupa incetarea ostilitatilor ar fi ca sa aiba loc investigatii credibile, impartiale si transparente pentru a se identifica toate violarile Dreptului International Umanitar si pentru stabilirea celor responsabili".
Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), cu sediul la Geneva a acuzat si el Statul Israel, intrucat armata sa "a impiedicat accesul ambulantelor si al personalului medical in zonele unde se desfasurau atacurile, fapt ce a dus la dublarea numarului de morti si raniti", pierzandu-si astfel viata oameni ce ar fi putut fi salvati.
Pierre Wettach, inalt responsabil al CICR pentru Israel si Teritoriile Palestiniene declara ieri pentru presa elvetiana ca "Armata israeliana nu si-a respectat obligatiile ce ii reveneau in concordanta cu Dreptul international si a Conventiilor la care Statul Evreu este parte in ceea ce priveste asistenta medicala si evacuarea ranitilor".
Acesta a mai adaugat si ca "nu numai ca israelienii nu au ajutat ranitii, asa cum ar fi fost normal sa se intample dar, mai mult decat atat, au impidicat si accesul personalului medical palestinian din cadrul Semilunei Rosii, lucru total inacceptabil".
Asociatia "Human Rights Watch" sustine si ca "in acest moment poate afirma cu certitudine, pe baza unor dovezi tangibile ca Israelul a utilizat fosfor alb impotriva unor zone cu mare concentrare de populatie civila din Gaza", violand astfel Conventia de la Geneva din 1980 care interzice clar utilizarea fosforului alb ca arma, tocmai pentru arsurile si ranile adanci si dureroase pe care le provoaca.
Inaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a declarat ca "esecul armatei israeliene in a ajuta civilii nevinovati constituie CRIMA DE RAZBOI".
Comisarul ONU a criticat, de asemenea atacurile israeliene impotriva unor obiective "marcate clar cu semnele ONU si unde se adaposteau civili, cu atat mai mult cu cat zeci de oameni, mai ales copii au fost raniti in aceste atacuri deliberate".
Ea a mai adaugat ca in acest conflict "este necesar ca civilii sa fie protejati" si ca "Israelul sa nu foloseasca drept tinte ranitii sau personalul sanitar, spitalele si ambulantele, nici sa le impiedice activitatea".
In egala masura, Pillay sustine si ca "un prim pas dupa incetarea ostilitatilor ar fi ca sa aiba loc investigatii credibile, impartiale si transparente pentru a se identifica toate violarile Dreptului International Umanitar si pentru stabilirea celor responsabili".
Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), cu sediul la Geneva a acuzat si el Statul Israel, intrucat armata sa "a impiedicat accesul ambulantelor si al personalului medical in zonele unde se desfasurau atacurile, fapt ce a dus la dublarea numarului de morti si raniti", pierzandu-si astfel viata oameni ce ar fi putut fi salvati.
Pierre Wettach, inalt responsabil al CICR pentru Israel si Teritoriile Palestiniene declara ieri pentru presa elvetiana ca "Armata israeliana nu si-a respectat obligatiile ce ii reveneau in concordanta cu Dreptul international si a Conventiilor la care Statul Evreu este parte in ceea ce priveste asistenta medicala si evacuarea ranitilor".
Acesta a mai adaugat si ca "nu numai ca israelienii nu au ajutat ranitii, asa cum ar fi fost normal sa se intample dar, mai mult decat atat, au impidicat si accesul personalului medical palestinian din cadrul Semilunei Rosii, lucru total inacceptabil".
Asociatia "Human Rights Watch" sustine si ca "in acest moment poate afirma cu certitudine, pe baza unor dovezi tangibile ca Israelul a utilizat fosfor alb impotriva unor zone cu mare concentrare de populatie civila din Gaza", violand astfel Conventia de la Geneva din 1980 care interzice clar utilizarea fosforului alb ca arma, tocmai pentru arsurile si ranile adanci si dureroase pe care le provoaca.
Liderii israelieni numiti "criminali" in Parlamentul britanic
La Londra, pe 11 ianuarie, Ministrul britanic de Externe, David Miliband a trebuit sa faca fata unui baraj de critici venite din partea membrilor Parlamentului britanic si chiar a unor fosti ministri, cu privire la pozitia oficiala exprimata de Regatul Unit in problema Fasiei Gaza, iar liderii de la Tel Aviv au fost catalogati drept "criminali de razboi"
Fostul Ministru britanic al Apararii, Peter Kilfoyle a acuzat direct Statul Israel ca ar comite "terorism de stat" in ultimele sale crime care au costat viata a circa 900 palestinieni si a solicitat Guvernului de la Londra sa "supuna Israelul unui embargou in ceea ce priveste armele".
Veteranul Partidului Laburist, fost Ministru de Externe Gerald Kaufman i-a descris pe Primul Ministru israelian, pe Minstrul de Externe si pe cel al Apararii din Statul Evreu drept "criminali de razboi" si a intrebat asistenta ce reactie internationala ar fi fost daca nu 900 de palestinieni, ci 900 de israelieni ar fi fost ucisi in acelasi mod sangeros.
Fostul Ministru Chris Mullin si David Winnock, ambii de la Partidul Laburist au fost si ei de parere ca Israelul a comis "crime de razboi in Gaza", in timp ce Conservatorul Nicholas Soames este de parere ca regimul de la Tel Aviv a actionat "contrar" legilor razboiului.
Un alt deputat, George Galloway, care fusese dat afara din Partidul Laburist pentru asprele sale critici ale razboiului din Irak, i-a descris de asemenea pe israelieni drept "criminali" si a mers atat de departe incat a cerut chiar "expulzarea Ambasadorului isrealian din Marea Britanie".
Fostul Ministru al Muncii si Pensiilor, Peter Hain, care avusese si insarcinari pe linia Ministerului de Externe, in Departamentul pentru Orientul Mijlociu (deci bun cunoscator al problematicii zonei), a spus ca "Marea Britanie ar avea nevoie de o noua politica cu privire la aceasta regiune" si a sugerat "discutii deschise cu Hamas".
A fost prima reuniune a Parlamentului de la Londra dupa Craciun, asa ca oficialii au folosit aceasta oportunitate si au exprimat pentru prima data opinii in legatura cu atacurile armatei israeliene asupra zonelor civile din Gaza.
Pe de-alta parte, intr-o declaratie oficiala, Miliband sustine ca, atat el, cat si Primul Minsitru Gordon Brown au solicitat "o imediata incetare a focului inca de la inceputul atacurilor israeliene, acum 17 zile", insa a insistat si asupra faptului ca "nu s-a putut ajunge la un consens intre cele doua parti implicate".
Totodata, Primul Ministru Brown a declarat ca "orice acuzatii privitoare la crimele de razboi trebuiesc investigate pe deplin si cat mai repede".
Fostul Ministru britanic al Apararii, Peter Kilfoyle a acuzat direct Statul Israel ca ar comite "terorism de stat" in ultimele sale crime care au costat viata a circa 900 palestinieni si a solicitat Guvernului de la Londra sa "supuna Israelul unui embargou in ceea ce priveste armele".
Veteranul Partidului Laburist, fost Ministru de Externe Gerald Kaufman i-a descris pe Primul Ministru israelian, pe Minstrul de Externe si pe cel al Apararii din Statul Evreu drept "criminali de razboi" si a intrebat asistenta ce reactie internationala ar fi fost daca nu 900 de palestinieni, ci 900 de israelieni ar fi fost ucisi in acelasi mod sangeros.
Fostul Ministru Chris Mullin si David Winnock, ambii de la Partidul Laburist au fost si ei de parere ca Israelul a comis "crime de razboi in Gaza", in timp ce Conservatorul Nicholas Soames este de parere ca regimul de la Tel Aviv a actionat "contrar" legilor razboiului.
Un alt deputat, George Galloway, care fusese dat afara din Partidul Laburist pentru asprele sale critici ale razboiului din Irak, i-a descris de asemenea pe israelieni drept "criminali" si a mers atat de departe incat a cerut chiar "expulzarea Ambasadorului isrealian din Marea Britanie".
Fostul Ministru al Muncii si Pensiilor, Peter Hain, care avusese si insarcinari pe linia Ministerului de Externe, in Departamentul pentru Orientul Mijlociu (deci bun cunoscator al problematicii zonei), a spus ca "Marea Britanie ar avea nevoie de o noua politica cu privire la aceasta regiune" si a sugerat "discutii deschise cu Hamas".
A fost prima reuniune a Parlamentului de la Londra dupa Craciun, asa ca oficialii au folosit aceasta oportunitate si au exprimat pentru prima data opinii in legatura cu atacurile armatei israeliene asupra zonelor civile din Gaza.
Pe de-alta parte, intr-o declaratie oficiala, Miliband sustine ca, atat el, cat si Primul Minsitru Gordon Brown au solicitat "o imediata incetare a focului inca de la inceputul atacurilor israeliene, acum 17 zile", insa a insistat si asupra faptului ca "nu s-a putut ajunge la un consens intre cele doua parti implicate".
Totodata, Primul Ministru Brown a declarat ca "orice acuzatii privitoare la crimele de razboi trebuiesc investigate pe deplin si cat mai repede".
duminică, ianuarie 11, 2009
Ultimul număra al hebdomadarului francez Siné este consacrat masacrelor israeliene din Gaza
Coperta se găseşte mai jos şi este semnată de caricaturistul Siné, concediat de la Charles Hebdo pentru acuzaţia de antisemitism:
Coperta se găseşte mai jos
Coperta se găseşte mai jos
Sunt evreu, şi astăzi mi-e ruşine (de Serge Grossvak)
Sunt evreu şi aud exploziile, bombele, suferiţele care urlă acum. Istoria a ajuns la mine şi-mi rânjeşte în faţă. Istoria pe care părinţii mi-au lăsat-o moştenire pentru a urâ războiul ruşinos. Sunt evreu şi văd sângele, sângele care curge sub bombe ca la Guernica. Sunt evreu şi cunosc revolta disperată împotriva foametei din ghettoul de la Varşovia. Cunosc indiferenţa absolută care a precedat-o, ca şi în Gaza.
Sunt evreu şi sunt din aceeaşi rădăcină, am aceeaşi istorie ca şi oamenii din Israel. Fiii victimelor îmbracă azi armura călăilor. Ce ruşine, ce disperare să-i vezi pe cei care au suferit atât de mult, care au fost atât de terorizaţi, să nu poată da naştere din trecutul lor decât la un dispreţ abominabil pentru sufletul omenesc !
Mă cuprinde o atroce disperare. Este această sălbăticie distilată victoria postumă a lui Hitler ? Renegarea aceasta a umanismului este victoria sa ? Ah, mamă ! Îmi amintesc când, copil fiind, mi-ai arătat paznicul care vă avertizase, era comunist, apoi călugăriţele care v-au scos din Parisul devenit prea periculos. Ah, mamă ! Îmi amintesc poemul lui Aragon, în care luptător armean avea pe buze ultimele cuvinte : « trăiască poporul german », înainte ca naziştii să-l asasineze. Mamă, unde se ascunde azi demnitatea fraţilor noştri din Israel, a familiei noastre orbită de ură şi de cucerire ? Mamă, mi-a fost greu să trăiesc purtând în spate suferinţele vieţilor voastre, dar copiii de azi vor trebui să înfrunte şi mai mult : ruşinea !
Gaza martirizată, Libanul martirizat, Jeninul martirizat şi nimic altceva care să vibreze în sufletul lor decât enervarea şi voinţa de a supune ! Ce le-a mai rămas omenesc în inimi ? Nu este nimic decât Bush în oasele lor ?
Palestinienii îşi pierd carnea, sângele, pământul.
Evreii îşi pierd sufletul, angajaţi orbeşte în sprijinul statului Israel.
Oroarea se adaugă ororii fără ca vreodată să permită apariţia unei scântei de înţelegere. Înţelegerea, buna înţelegere. Pacea ! Această Pace care în orice loc al lumii are acelaşi sens : cea a respectului reciproc. Pacea lui Kant pentru toate popoarele pământului.
Respectul acesta este negat în mod ruşinos înfometând, ocupând, excluzând, dominând. Negarea care legitimează turbarea şi creşte ura. Negarea care face imposibilă tăcerea armelor şi sfârşitul suferinţelor. Negarea care ne aruncă într-un masacru recurent în care viaţa nu mai are valoarea unei vieţi.
Respectul înseamnă peste tot în lume Dreptul. Respectul, este Israelul intrând în Legea lumii, ca toată lumea. Legea lumii delimitează nişte frontiere de 40 de ani. Dincolo de aceste frontiere nu este nimic de dominat, nimic de ocupat. Sunt frontiere de la care începe libertatea altora. Frontiere, pur şi simplu, ca peste tot în lume. Frontiere pentru a sădi respectul, primul pas, primul pas al oamenilor.
Fie ca mâine popoarele să-şi împărtăşească visurile şi ca frontierele să fie o invitaţie amicală la întâlniri.
Serge Grossvak,
Uniunea Evreiască Franceză pentru Pace,
Miercuri, 07 ianuarie 2009
Sunt evreu şi sunt din aceeaşi rădăcină, am aceeaşi istorie ca şi oamenii din Israel. Fiii victimelor îmbracă azi armura călăilor. Ce ruşine, ce disperare să-i vezi pe cei care au suferit atât de mult, care au fost atât de terorizaţi, să nu poată da naştere din trecutul lor decât la un dispreţ abominabil pentru sufletul omenesc !
Mă cuprinde o atroce disperare. Este această sălbăticie distilată victoria postumă a lui Hitler ? Renegarea aceasta a umanismului este victoria sa ? Ah, mamă ! Îmi amintesc când, copil fiind, mi-ai arătat paznicul care vă avertizase, era comunist, apoi călugăriţele care v-au scos din Parisul devenit prea periculos. Ah, mamă ! Îmi amintesc poemul lui Aragon, în care luptător armean avea pe buze ultimele cuvinte : « trăiască poporul german », înainte ca naziştii să-l asasineze. Mamă, unde se ascunde azi demnitatea fraţilor noştri din Israel, a familiei noastre orbită de ură şi de cucerire ? Mamă, mi-a fost greu să trăiesc purtând în spate suferinţele vieţilor voastre, dar copiii de azi vor trebui să înfrunte şi mai mult : ruşinea !
Gaza martirizată, Libanul martirizat, Jeninul martirizat şi nimic altceva care să vibreze în sufletul lor decât enervarea şi voinţa de a supune ! Ce le-a mai rămas omenesc în inimi ? Nu este nimic decât Bush în oasele lor ?
Palestinienii îşi pierd carnea, sângele, pământul.
Evreii îşi pierd sufletul, angajaţi orbeşte în sprijinul statului Israel.
Oroarea se adaugă ororii fără ca vreodată să permită apariţia unei scântei de înţelegere. Înţelegerea, buna înţelegere. Pacea ! Această Pace care în orice loc al lumii are acelaşi sens : cea a respectului reciproc. Pacea lui Kant pentru toate popoarele pământului.
Respectul acesta este negat în mod ruşinos înfometând, ocupând, excluzând, dominând. Negarea care legitimează turbarea şi creşte ura. Negarea care face imposibilă tăcerea armelor şi sfârşitul suferinţelor. Negarea care ne aruncă într-un masacru recurent în care viaţa nu mai are valoarea unei vieţi.
Respectul înseamnă peste tot în lume Dreptul. Respectul, este Israelul intrând în Legea lumii, ca toată lumea. Legea lumii delimitează nişte frontiere de 40 de ani. Dincolo de aceste frontiere nu este nimic de dominat, nimic de ocupat. Sunt frontiere de la care începe libertatea altora. Frontiere, pur şi simplu, ca peste tot în lume. Frontiere pentru a sădi respectul, primul pas, primul pas al oamenilor.
Fie ca mâine popoarele să-şi împărtăşească visurile şi ca frontierele să fie o invitaţie amicală la întâlniri.
Serge Grossvak,
Uniunea Evreiască Franceză pentru Pace,
Miercuri, 07 ianuarie 2009
Copiii din Gaza, care este motivul pentru care i-au omorât?!
Un părinte descrie în faţa camerei cum au fost ucişi cei patru fii ai săi..jpg)
Trei copii din aceeaşi familie au murit . .jpg)
Acest copil şi-a pierdut toată familia în atacurile israeliene pe care lumea nu a încercat să le oprească..jpg)
Această fetiţă din tabăra de refugiaţi Ein Elhilweh îşi arată suportul pentru „fraţii” ei care au fost ucişi sau daţi dispăruţi în urma acestor atacuri..jpg)
Un copil, Mohamad Samoni, şi tatăl său care este pregătit să-l înmormânteze după ce a ajuns pe lunga listă cu copiii inocenţi ucişi fără nici un motiv..jpg)
Una din victimele copii care au fost ucise în timpul bombardamentelor israeliene asupra casei lui Nezar Rayan, unul din liderii Hamas..jpg)
Chiar şi copiii din Gaza sunt ţinte pentru tancurile armatei israeliene..jpg)
Cei trei fii ai lui Nezar Rayan ale căror suflete au fost luate de rachetele israeliene pe când se aflau în casa lor..jpg)
Armata israeliană, furioasă, îl bombardează pe Nezar Rayan şi copiii săi..jpg)
Fiica lui Nezar Rayan a fost ucisă de avioanele israeliene pentru că se considera a fi periculoasă pentru securitatea şi siguranţa Israelului..jpg)
Copilul de 4 ani, Haya Hamdan, este înmormântat după ce un atac israelian a lovit căruţa în care se afla împreună cu sora sa, Lama, în vârstă de 9 ani..jpg)
Lama Hamdan, 9 ani, nu ţinea în mână o puşcă, nici măcar o piatră atunci când o rachetă israeliană a omorât-o în Beit Hanoun..jpg)
Surorile lui Lama şi Haya îşi i-au rămas bun de la surorile lor şi cu ochii plini de lacrimi se întreabă care este motivul pentru care au fost ucise..jpg)
Aveau Lama şi Haya Hamdan arme atunci când au fost ţintite de rachetele israeliene?.jpg)
Copiii lor nu au murit dar trec prin crize şi suferinţe timpurii fără nici o legătură cu inocenţa lor..jpg)
Dina a fost ucisă împreună cu cele 4 surori ale sale după ce un atac a lovit casa lor din Beit Lahia..jpg)
Chiar şi copiii din Cisiordania care şi-au arătat sprijinul au fost ucişi de Israel..jpg)
Acest bărbat şi-a pierdut cele 5 fiice şi nu a luptat împotriva Israelului pentru a fi atacat..jpg)
Rudele acestui copil sunt pregătite să o înmormânteze după ce au găsit-o sub dărâmăturile casei..jpg)
O rudă a Dinei Balosheh arată lumii crimele oribile săvârşite împotriva copiilor..jpg)
Bunica lui Yahya Alhayek îl recunoaşte după ce l-au găsit sub resturile casei..jpg)
Un bărbat palestinian ţine în braţe un copil care şi-a dat ultima suflare înainte de a ajunge la spital.Sursa: http://www.aljazeera.net/portal
Traducere realizată cu ajutorul lui Bahaa Nofal.
sâmbătă, ianuarie 10, 2009
Ultimul banc din Israel
Israelianul optimist învaţă arabă.
Israelianul pesimist învaţă engleză.
Israelianul realist învaţă să înoate.
vineri, ianuarie 09, 2009
Israelul nu are intenţia de a admite un stat palestinian (de Jennifer Loewenstein)
Dacă Hamas nu ar fi existat
Să stabilim un lucru. Dacă mutilarea extensivă şi degradarea Fâşiei Gaza va continua; dacă voinţa Israelului e aceeaşi cu cea a Statelor Unite; dacă Uniunea Europeană, Rusia, Naţiunile Unite şi toate agenţiile legale internaţionale şi organizaţiile răspândite pe Glob vor continua, precum nişte manechine sparte, să nu facă nimic în afara repetatelor ”apeluri” de ”încetare a focului” de ”ambele părţi”; dacă laşele, slugarnicele şi inactivele State Arabe vor sta să privească cum fraţii lor sunt măcelăriţi oră de oră în timp ce Superputerea mondială îi fixează cu privirea brutală de la Washington ca să nu spună ceva ce nu i-ar plăcea; atunci lăsaţi-ne măcar pe noi să spunem de ce are loc, cu adevărat, acest iad pe pământ.
Teroarea de stat eliberată din ceruri şi de pe pământ împotriva Fâşiei Gaza chiar în aceste momente nu are nimic de-a face cu Hamas. Nu are nimic de-a face cu ”Terorismul”. Nu are nimic de-a face cu ”securitatea” pe termen lung a statului evreiesc sau cu Hezbollah sau Siria sau Iran, cu excepţia agravării condiţiilor care au dus la criza de azi. Nu are nimic de-a face cu vreun ”război” provocat – un eufemism cinic şi uzat care se referă mai mult sau mai puţin la aservirea oricărei naţiuni care îndrăzneşte să îşi proclame drepturile suverane; care îndrăzneşte să afirme că resursele sale îi aparţin; care nu doreşte ca una dintre bazele militare obscene ale Imperiului să stea pe pământul ei iubit.
Criza nu are nimic de-a face cu libertatea, democraţia, dreptatea sau pacea. Nu are legătură cu Mahmoud Zahhar sau Khalid Mash’al sau Ismail Haniyeh. Nu are legătură cu Hassan Nasrallah sau Mahmoud Ahmadinejad. Aceştia sunt toţi jucători întâmplători care au primit un rol în furtuna curentă doar acum, după ce situaţia a fost lăsată vreme de 61 de ani să se transforme în catastrofa care este astăzi. Factorul islamic a colorat şi va continua să coloreze atmosfera crizei; a înrolat conducătorii curenţi şi a mobilizat sectoare largi ale populaţiei mondiale. Simbolurile principale astăzi sunt cele islamice – moscheile, Coranul, referirile la Profetul Muhammad şi la Jihad. Dar aceste simboluri ar putea dispărea şi totuşi impasul ar continua.
A existat o vreme când Fatah şi PFLP erau în lumina reflectoarelor; când puţini palestinieni voiau să aibă de-a face cu politicile şi politica islamiste. Asemenea politici nu au avut nimic de-a face cu primele rachete trase peste graniţă, sau cu tunelele de contrabandă şi armele de pe piaţa neagră; exact aşa cum Fatah lui Arafat a avut puţine legături cu uciderile cu pietre şi atentatele sinucigaşe. Asocierile sunt coincidenţe; creaţiile unui mediu politic dat. Ele sunt rezultatul a ceva total diferit faţă de ceea ce vă spun politicienii mincinoşi şi analiştii lor. Ele au devenit astăzi parte din peisajul evenimentelor umane din Orientul Mijlociu modern; dar alte coincidenţe la fel de letale sau de recalcitrante, mortale, furioase sau incorigibile ar putea fi la fel de bine în locul lor.
Daţi la o parte clişeele şi limbajul gol care răsună din media aservită şi din corpul său de servitori voluntari demni de milă din lumea occidentală şi ceea ce veţi găsi va fi dorinţa nudă de hegemonie; de putere asupra celor slabi şi dominaţie asupra bogăţiei lumii. Mai rău încă, veţi afla că egoismul, ura şi indiferenţa, rasismul şi bigotismul, egocentrismul şi hedonismul pe care încercăm din răsputeri să le acoperim cu jargonul nostru sofisticat, cu teoriile şi modelele noastre academice rafinate ne ajută, de fapt, să ne ghidăm cele mai de jos şi urâte dorinţe. Insensibilitatea pe care o punem în toate acestea sunt endemice pentru cultura noastră; prosperă aici ca muştele pe un cadavru.
Daţi la o parte simbolurile curente şi limbajul victimelor egoismului nostru şi poftele devastante şi veţi găsi plânsul simplu, arzător şi sincer al celor asupriţi; al ”nefericiţilor lumii” implorându-vă să încetaţi agresiunea voastră rece împotriva copiilor şi caselor lor; a familiilor şi a satelor lor; implorându-vă să îi lăsaţi în pace să îşi mănânce peştele şi pâinea lor, portocalele lor, măslinele lor şi cimbrul lor; întrebându-vă, mai întâi politicos şi apoi cu neîncredere crescândă, de ce nu îi puteţi lăsa să trăiască în linişte pe pământul strămoşilor lor; neexploataţi, eliberaţi de teama de a fi expulzaţi; de siluire şi devastare; eliberaţi de permise şi blocade şi puncte de control şi de trecere; de ziduri monstruoase de beton, turnuri de gardă, bunkere de beton şi sârmă ghimpată; de tancuri şi închisori şi tortură şi moarte. De ce este viaţa imposibilă fără aceste politici şi instrumente ale iadului?
Răspundul este: deoarece Israelul nu are intenţia de a permite existenţa unui stat palestinian viabil, suveran, la graniţele sale. Nu a avut intenţia de a-l permite în 1948 când a acaparat cu 24% mai mult pământ decât îi fusese repartizat legal, chiar dacă nedrept, prin Rezoluţia nr. 181 a ONU. Nu a avut intenţia de a îl permite în timpul masacrelor şi şiretlicurilor din anii 1950. Nu a avut intenţia de a permite existenţa a două state când a cucerit cele 22 de procente rămase din Palestina istorică în 1967 şi a reinterpretat Rezoluţia 248 a Consiliului de Securitate al ONU după bunul său plac, în ciuda consensului internaţional covârşitor care statua că Israelul va primi deplină recunoaştere internaţională, între graniţe sigure şi recunoscute, dacă se retrage din teritoriile pe care le ocupase abia recent.
Nu a avut intenţia de a recunoaşte drepturile naţionale palestiniene la ONU în 1974 când – doar el şi Statele Unite – au votat împotriva soluţiei care prevedea două state. Nu a avut intenţia de a permite un acord de pace comprehensiv atunci când Egiptul s-a arătat pregătit să i-l ofere, dar a acceptat obedient o pace separată care nu se referea la drepturile palestinienilor şi ale populaţiei rămase în regiune. Nu a avut intenţia de a contribui la o rezoluţie justă privind cele două state în 1978 sau 1982 când a invadat, a bombardat, a aruncat în aer şi a călcat cu buldozerele Beirutul, pentru a putea anexa Cisiordania fără proteste. Nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian în 1987 când prima Intifada s-a răspândit asupra Palestinei ocupate, în diaspora şi apoi în spiritele celor cu totul deposedaţi, sau atunci când Israelul a ajutat în mod deliberat nou-formata mişcare Hamas astfel încât să poată submina puterea mai multor facţiuni secular-naţionaliste.
Israelul nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian la Madrid sau la Oslo unde Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a fost înlocuită de către şubreda, trădătoarea Autoritate Palestiniană, ai cărei prieteni agăţaseră de bogăţia şi prestigiul pe care ea le dădea, cu preţul vieţii neamului lor. În acelaşi timp în care Israelul răspândea prin satelitele şi microfoanele lumii dorinţa sa de pace şi soluţia celor două state, a dublat numărul de aşezări evreieşti pe pământurile din Cisiordania şi din jurul Ierusalimului de Est, anexându-le pe măsură ce construia şi continuă să construiască o suprastructură de drumuri de ocolire şi autostrăzi deasupra oraşelor şi satelor risipite care au mai rămas în Palestina. A anexat valea Iordanului, graniţa internaţională a Iordanului, expulzând toţi ”localnicii” care locuiau pe acel pământ. Vorbeşte cu ură despre multiplele schilodiri ale Palestinei, al cărei cap va fi în curând despărţit de corpul său în numele dreptăţii, păcii şi securităţii.
Prin demolările de case, prin atacurile asupra societăţii civile care au încercat să arunce istoria şi cultura palestiniene în negura uitării; prin distrugerile de neimaginat ale asediilor taberelor de refugiat şi bombardarea infrastructurii în cea de a doua Intifada, prin asasinate şi execuţii sumare, prin grandioasa farsă a retragerii şi până la anihilarea alegerilor libere, corecte şi democratice din Palestina, Israelul şi-a făcut cunoscută viziunea sa încă şi încă o dată, folosind cel mai puternic limbaj posibil, limbajul puterii militare, al ameninţărilor, intimidărilor, hărţuirilor, defăimării şi degradării.
Israelul, cu sprijinul necondiţionat al Statelor Unite, a lămurit în mod dramatic întreaga lume, încă şi încă şi încă o dată, repetând acţiune după acţiune, că nu va accepta niciun stat palestinian viabil la graniţele sale. Ce mai lipseşte ca să ne facă să auzim? Ce mai lipseşte pentru a pune capăt tăcerii criminale a ”comunităţii internaţionale”? Ce mai lipseşte pentru a vedea, dincolo de minciuni şi îndoctrinare, ce se petrece în faţa noastră zi după zi, sub ochii întregii lumi? Cu cât sunt mai îngrozitoare acţiunile de pe teren, cu atât sunt mai insistente cuvintele de pace. A te uita şi a asculta fără să vezi şi să auzi permite indiferenţei, ignoranţei şi complicităţii să continue şi adânceşte, cu fiecare mormânt în plus, ruşinea noastră colectivă.
Distrugerea Gazei nu are nimic de-a face cu Hamas. Israel nu va accepta nicio autoritate pe care nu o controlează în teritoriile palestiniene. Niciun individ, conducător, facţiune sau mişcare ce nu îndeplineşte cerinţele Israelului sau care caută o suveranitate veritabilă şi egalitatea tuturor naţiunilor din regiune; niciun guvern sau mişcare populară care cere aplicarea dreptului umanitar internaţional şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului pentru poporul său nu va fi acceptabil pentru statul evreiesc. Cei care visează la un singur stat ar trebui forţaţi să se întrebe ce va face Israelul unei populaţii de 4 milioane de palestinieni din interiorul graniţelor sale când el comite zilnic, dacă nu în fiecare oră, crime împotriva acestei colectivităţi umane chiar şi când ea trăieşte de-a lungul graniţelor sale? Care va fi motivul ce va determina brusca schimbare a raţiunii de a fi, a scopului pe care şi l-a propus Israelul, dacă teritoriile palestiniene îi vor fi anexate făţiş?
Sângele Mişcării Naţionale Palestiniene curge astăzi pe străzile din Gaza. Fiecare picătură care cade udă solul răzbunării, amărăciunii şi urii, nu numai în Palestina, dar în întregul Orient Mijlociu şi într-o mare parte a lumii. Avem de ales dacă acest lucru trebuie sau nu să continue. Acum este momentul să alegem.
Jennifer Loewenstein este director adjunct al Programului pentru studiul Orientului Mijlociu al Universităţii din Wisconsin-Madison. Poate fi contactată la adresa at amadea311@earthlink.net
Vezi sursa in limba engleza.
Să stabilim un lucru. Dacă mutilarea extensivă şi degradarea Fâşiei Gaza va continua; dacă voinţa Israelului e aceeaşi cu cea a Statelor Unite; dacă Uniunea Europeană, Rusia, Naţiunile Unite şi toate agenţiile legale internaţionale şi organizaţiile răspândite pe Glob vor continua, precum nişte manechine sparte, să nu facă nimic în afara repetatelor ”apeluri” de ”încetare a focului” de ”ambele părţi”; dacă laşele, slugarnicele şi inactivele State Arabe vor sta să privească cum fraţii lor sunt măcelăriţi oră de oră în timp ce Superputerea mondială îi fixează cu privirea brutală de la Washington ca să nu spună ceva ce nu i-ar plăcea; atunci lăsaţi-ne măcar pe noi să spunem de ce are loc, cu adevărat, acest iad pe pământ.
Teroarea de stat eliberată din ceruri şi de pe pământ împotriva Fâşiei Gaza chiar în aceste momente nu are nimic de-a face cu Hamas. Nu are nimic de-a face cu ”Terorismul”. Nu are nimic de-a face cu ”securitatea” pe termen lung a statului evreiesc sau cu Hezbollah sau Siria sau Iran, cu excepţia agravării condiţiilor care au dus la criza de azi. Nu are nimic de-a face cu vreun ”război” provocat – un eufemism cinic şi uzat care se referă mai mult sau mai puţin la aservirea oricărei naţiuni care îndrăzneşte să îşi proclame drepturile suverane; care îndrăzneşte să afirme că resursele sale îi aparţin; care nu doreşte ca una dintre bazele militare obscene ale Imperiului să stea pe pământul ei iubit.
Criza nu are nimic de-a face cu libertatea, democraţia, dreptatea sau pacea. Nu are legătură cu Mahmoud Zahhar sau Khalid Mash’al sau Ismail Haniyeh. Nu are legătură cu Hassan Nasrallah sau Mahmoud Ahmadinejad. Aceştia sunt toţi jucători întâmplători care au primit un rol în furtuna curentă doar acum, după ce situaţia a fost lăsată vreme de 61 de ani să se transforme în catastrofa care este astăzi. Factorul islamic a colorat şi va continua să coloreze atmosfera crizei; a înrolat conducătorii curenţi şi a mobilizat sectoare largi ale populaţiei mondiale. Simbolurile principale astăzi sunt cele islamice – moscheile, Coranul, referirile la Profetul Muhammad şi la Jihad. Dar aceste simboluri ar putea dispărea şi totuşi impasul ar continua.
A existat o vreme când Fatah şi PFLP erau în lumina reflectoarelor; când puţini palestinieni voiau să aibă de-a face cu politicile şi politica islamiste. Asemenea politici nu au avut nimic de-a face cu primele rachete trase peste graniţă, sau cu tunelele de contrabandă şi armele de pe piaţa neagră; exact aşa cum Fatah lui Arafat a avut puţine legături cu uciderile cu pietre şi atentatele sinucigaşe. Asocierile sunt coincidenţe; creaţiile unui mediu politic dat. Ele sunt rezultatul a ceva total diferit faţă de ceea ce vă spun politicienii mincinoşi şi analiştii lor. Ele au devenit astăzi parte din peisajul evenimentelor umane din Orientul Mijlociu modern; dar alte coincidenţe la fel de letale sau de recalcitrante, mortale, furioase sau incorigibile ar putea fi la fel de bine în locul lor.
Daţi la o parte clişeele şi limbajul gol care răsună din media aservită şi din corpul său de servitori voluntari demni de milă din lumea occidentală şi ceea ce veţi găsi va fi dorinţa nudă de hegemonie; de putere asupra celor slabi şi dominaţie asupra bogăţiei lumii. Mai rău încă, veţi afla că egoismul, ura şi indiferenţa, rasismul şi bigotismul, egocentrismul şi hedonismul pe care încercăm din răsputeri să le acoperim cu jargonul nostru sofisticat, cu teoriile şi modelele noastre academice rafinate ne ajută, de fapt, să ne ghidăm cele mai de jos şi urâte dorinţe. Insensibilitatea pe care o punem în toate acestea sunt endemice pentru cultura noastră; prosperă aici ca muştele pe un cadavru.
Daţi la o parte simbolurile curente şi limbajul victimelor egoismului nostru şi poftele devastante şi veţi găsi plânsul simplu, arzător şi sincer al celor asupriţi; al ”nefericiţilor lumii” implorându-vă să încetaţi agresiunea voastră rece împotriva copiilor şi caselor lor; a familiilor şi a satelor lor; implorându-vă să îi lăsaţi în pace să îşi mănânce peştele şi pâinea lor, portocalele lor, măslinele lor şi cimbrul lor; întrebându-vă, mai întâi politicos şi apoi cu neîncredere crescândă, de ce nu îi puteţi lăsa să trăiască în linişte pe pământul strămoşilor lor; neexploataţi, eliberaţi de teama de a fi expulzaţi; de siluire şi devastare; eliberaţi de permise şi blocade şi puncte de control şi de trecere; de ziduri monstruoase de beton, turnuri de gardă, bunkere de beton şi sârmă ghimpată; de tancuri şi închisori şi tortură şi moarte. De ce este viaţa imposibilă fără aceste politici şi instrumente ale iadului?
Răspundul este: deoarece Israelul nu are intenţia de a permite existenţa unui stat palestinian viabil, suveran, la graniţele sale. Nu a avut intenţia de a-l permite în 1948 când a acaparat cu 24% mai mult pământ decât îi fusese repartizat legal, chiar dacă nedrept, prin Rezoluţia nr. 181 a ONU. Nu a avut intenţia de a îl permite în timpul masacrelor şi şiretlicurilor din anii 1950. Nu a avut intenţia de a permite existenţa a două state când a cucerit cele 22 de procente rămase din Palestina istorică în 1967 şi a reinterpretat Rezoluţia 248 a Consiliului de Securitate al ONU după bunul său plac, în ciuda consensului internaţional covârşitor care statua că Israelul va primi deplină recunoaştere internaţională, între graniţe sigure şi recunoscute, dacă se retrage din teritoriile pe care le ocupase abia recent.
Nu a avut intenţia de a recunoaşte drepturile naţionale palestiniene la ONU în 1974 când – doar el şi Statele Unite – au votat împotriva soluţiei care prevedea două state. Nu a avut intenţia de a permite un acord de pace comprehensiv atunci când Egiptul s-a arătat pregătit să i-l ofere, dar a acceptat obedient o pace separată care nu se referea la drepturile palestinienilor şi ale populaţiei rămase în regiune. Nu a avut intenţia de a contribui la o rezoluţie justă privind cele două state în 1978 sau 1982 când a invadat, a bombardat, a aruncat în aer şi a călcat cu buldozerele Beirutul, pentru a putea anexa Cisiordania fără proteste. Nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian în 1987 când prima Intifada s-a răspândit asupra Palestinei ocupate, în diaspora şi apoi în spiritele celor cu totul deposedaţi, sau atunci când Israelul a ajutat în mod deliberat nou-formata mişcare Hamas astfel încât să poată submina puterea mai multor facţiuni secular-naţionaliste.
Israelul nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian la Madrid sau la Oslo unde Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a fost înlocuită de către şubreda, trădătoarea Autoritate Palestiniană, ai cărei prieteni agăţaseră de bogăţia şi prestigiul pe care ea le dădea, cu preţul vieţii neamului lor. În acelaşi timp în care Israelul răspândea prin satelitele şi microfoanele lumii dorinţa sa de pace şi soluţia celor două state, a dublat numărul de aşezări evreieşti pe pământurile din Cisiordania şi din jurul Ierusalimului de Est, anexându-le pe măsură ce construia şi continuă să construiască o suprastructură de drumuri de ocolire şi autostrăzi deasupra oraşelor şi satelor risipite care au mai rămas în Palestina. A anexat valea Iordanului, graniţa internaţională a Iordanului, expulzând toţi ”localnicii” care locuiau pe acel pământ. Vorbeşte cu ură despre multiplele schilodiri ale Palestinei, al cărei cap va fi în curând despărţit de corpul său în numele dreptăţii, păcii şi securităţii.
Prin demolările de case, prin atacurile asupra societăţii civile care au încercat să arunce istoria şi cultura palestiniene în negura uitării; prin distrugerile de neimaginat ale asediilor taberelor de refugiat şi bombardarea infrastructurii în cea de a doua Intifada, prin asasinate şi execuţii sumare, prin grandioasa farsă a retragerii şi până la anihilarea alegerilor libere, corecte şi democratice din Palestina, Israelul şi-a făcut cunoscută viziunea sa încă şi încă o dată, folosind cel mai puternic limbaj posibil, limbajul puterii militare, al ameninţărilor, intimidărilor, hărţuirilor, defăimării şi degradării.
Israelul, cu sprijinul necondiţionat al Statelor Unite, a lămurit în mod dramatic întreaga lume, încă şi încă şi încă o dată, repetând acţiune după acţiune, că nu va accepta niciun stat palestinian viabil la graniţele sale. Ce mai lipseşte ca să ne facă să auzim? Ce mai lipseşte pentru a pune capăt tăcerii criminale a ”comunităţii internaţionale”? Ce mai lipseşte pentru a vedea, dincolo de minciuni şi îndoctrinare, ce se petrece în faţa noastră zi după zi, sub ochii întregii lumi? Cu cât sunt mai îngrozitoare acţiunile de pe teren, cu atât sunt mai insistente cuvintele de pace. A te uita şi a asculta fără să vezi şi să auzi permite indiferenţei, ignoranţei şi complicităţii să continue şi adânceşte, cu fiecare mormânt în plus, ruşinea noastră colectivă.
Distrugerea Gazei nu are nimic de-a face cu Hamas. Israel nu va accepta nicio autoritate pe care nu o controlează în teritoriile palestiniene. Niciun individ, conducător, facţiune sau mişcare ce nu îndeplineşte cerinţele Israelului sau care caută o suveranitate veritabilă şi egalitatea tuturor naţiunilor din regiune; niciun guvern sau mişcare populară care cere aplicarea dreptului umanitar internaţional şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului pentru poporul său nu va fi acceptabil pentru statul evreiesc. Cei care visează la un singur stat ar trebui forţaţi să se întrebe ce va face Israelul unei populaţii de 4 milioane de palestinieni din interiorul graniţelor sale când el comite zilnic, dacă nu în fiecare oră, crime împotriva acestei colectivităţi umane chiar şi când ea trăieşte de-a lungul graniţelor sale? Care va fi motivul ce va determina brusca schimbare a raţiunii de a fi, a scopului pe care şi l-a propus Israelul, dacă teritoriile palestiniene îi vor fi anexate făţiş?
Sângele Mişcării Naţionale Palestiniene curge astăzi pe străzile din Gaza. Fiecare picătură care cade udă solul răzbunării, amărăciunii şi urii, nu numai în Palestina, dar în întregul Orient Mijlociu şi într-o mare parte a lumii. Avem de ales dacă acest lucru trebuie sau nu să continue. Acum este momentul să alegem.
Jennifer Loewenstein este director adjunct al Programului pentru studiul Orientului Mijlociu al Universităţii din Wisconsin-Madison. Poate fi contactată la adresa at amadea311@earthlink.net
Vezi sursa in limba engleza.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)