de Glenn Greenwald
Spectrul ascensiunii
naționalismului de extremă-dreapta de peste tot dar mai ales în Europa
centrală, trezește – din motive întemeiate – teama de o reînviere a
antisemitismului. Dar, cel puțin până acum, liderii majorității acestor partide
naționaliste – fiecare tot mai inspirat și motivat de succesul celuilalt – au demonstrat
o animozitate periculoasă față de musulmani, acompaniată de un puternic sprijin
politic față de Israel și de o repudiere retorică a antisemitismului.
Fie că e vorba de
considerente tactice cinice, fie de convingeri autentice, cei mai de succes
lideri ai mișcării tot mai puternice – deși neținându-și în frâu sentimentele
anti-musulmane și sădirea fricii în rândul populației – nu doar că repudiază
antisemitismul la nivel retoric dar încorporează într-un ritm rapid sprijinul
pentru Israel ca parte din agenda lor politică. Și, în multe cazuri, guvernul
israelian – care el însuși posedă multe dintre atributele extremei-drepte, la
fel ca aceste mișcări – întoarce sprijinul acestor lideri politici.
Austria ne oferă
cel mai recent exemplu de partid xenofob de extremă-dreapta pe cale să obțină puterea,
ceea ce era de neconceput până acum. Deoarece țara este locul de naștere al lui
Hitler, cu o istorie nu chiar atât de îndepărtată de alegere a unor lideri ce
au avut legături cu naziștii, este poate cea mai îngrijorătoare. New York Times descrie astăzi cu neliniște necamuflată
posibilitatea cât se poate de reală ca partidul Freedom Party al lui Norbert
Hofer să își învingă oponentul, Green Party, în alegerile de la sfârșitul
săptămânii și să devină președintele Austriei. Publicația citează un proeminent
editorialist al cotidianului Der Standard
care spune că „Austria va deveni de nerecunoscut” dacă Freedom Party ajunge
la putere. Liderii partidului, firește, consideră alegerea lui Trump și
aprobarea Brexit-ului ca niște repere ale șanselor lor de succes.
Freedom Party „a
fost creat de un grup de foști naziști în anii 1950” și ascensiunea sa în anii
1990 sub conducerea carismaticului extremist Jörg Haider, simpatizant al lui
Hitler, a creat controversă globală. Astăzi, Hofer își exprimă ostilitatea față
de musulmani în toate felurile posibile: echivalează refugiații cu
„jihadiștii”, avertizează în legătură cu „islamizarea” Europei și spune că
„Islamul nu face parte din Austria.”
Dar nu numai că
Hofer repudiază toate formele de antisemitism și susține că nu are ce căuta în
partidul său – a ținut prima pagină a ziarelor la începutul anului când a cerut
demolarea casei părintești a lui Hitler și când partidul său a sponsorizat o
conferință împotriva antisemitismului, avându-l ca invitat principal pe spionul
israelian care l-a capturat pe Adolf Eichmann – dar Freedom Party a făcut tot
ce i-a stat în putință pentru a se apropia cât mai mult de Israel.
În 2014, Hofer a făcut
un pelerinaj la Ierusalim, depunând o coroană la memorialul holocaustului Yad
Vashem și a făcut mare tam-tam din această călătorie în Israel mergând până într-acolo
încât chiar a inventat o poveste cu un atac terorist la care ar fi fost martor
la doar câțiva metri, ca să pară el mai erou. Forțele de poliție israeliene au
negat că s-ar fi întâmplat incidentul cu pricina. Hofer a jurat că primul lucru
pe care îl va face dacă va fi ales președinte va fi să meargă în Israel.
Oficialii israelieni
au remarcat poziția pro-israeliană a lui Hofer și unii i-au întors sprijinul.
„Este unul dintre cele mai pro-israeliene partide din Europa”, a afirmat fostul
membru al Knessetului, Michael Kleiner, care a vorbit la conferința împotriva
antisemitismului organizată de Freedom Party. Președintele partidului,
Heinz-Christian Strache, a vizitat Israelul la invitația prim-ministrului
Benjamin Netanyahu și și-a petrecut timpul cu liderii coloniștilor, plănuind
cum să se opună mișcării europene de etichetare a mărfurilor produse în
coloniile israeliene ilegale, jurând să facă tot ce poate pentru a se opune
boicotării Israelului. Un lider al coloniștilor a mărturisit: „El susține
Israelul, este împotriva etichetării mărfurilor și împotriva boicotării. Nu am
auzit asta din partea nimănui din Marea Britanie.”
Aceeași dinamică
este chiar mai vizibilă în Franța, unde Partidul Frontului Național al lui
Marine Le Pen – fondat de tatăl său, un minimalizator al holocaustului, și
alcătuit din destui simpatizanți ai nazismului – nu doar că i-a expulzat pe
antisemiți, dar s-a și declarat cu hotărâre pro-Israel. Vreme de ani de zile Le
Pen și-a rebranduit partidul de extremă-dreapta ca pro-israelian bazându-se pe
antipatia comună față de „extremiștii musulmani” și rapoartele de știri din
Israel descriu tot mai mult receptivitatea evreilor francezi față de votarea
acesteia, în mare parte din cauza fricii și repulsiei comune față de musulmanii
francezi.
Toate aceste partide
de extremă-dreapta se opun mișcării de boicotare a Israelului ce are ca scop
desființarea coloniilor israeliene ilegale.
Una dintre cele mai
semnificative controverse legate de antisemitism din istoria recentă a Statelor
Unite subliniază și ea această dinamică. Când Donald Trump l-a desemnat pe
Steve Bannon drept șeful său de strategie la Casa Albă, unele grupări evreiești
americane (cum ar fi Liga Antidefăimare) au obiectat la numirea aceasta, subliniind cochetarea lui Bannon cu antisemitismul dacă nu chiar manifestarea
fățișă antisemită. Dar cea mai importantă grupare americană – AIPAC – nici până
în ziua de astăzi nu a rostit un cuvânt măcar despre Bannon. Deși la începutul
campaniei sale, Trump a stârnit ceva valuri declarând că vrea ca SUA să
păstreze o poziție de neutralitate în conflictul Israel/Palestina, discursul
său din fața AIPAC – scris, după cum se spune, de foarte pro-israelianul și
acum foarte influentul său ginere, Jared Kusher – a abundat de toate clișeele
pro-Israel și de încă vreo câteva în plus.
Chiar mai
remarcabil, mulți oficiali israelieni nu doar că i-au luat apărarea lui Bannon,
dar l-au și lăudat. Ambasadorul israelian în SUA, Ron Dermer, a vorbit despre
controversa legată de Bannon spunând că „nu are nicio îndoială că președintele
Trump este un adevărat prieten al Israelului” și așteaptă cu nerăbdare să
lucreze cu Bannon pentru a face „alianța americano-israeliană mai solidă ca
niciodată”. Ministrul israelian al agriculturii, Uri Ariel, a mers chiar mai
departe scriind: „Dragă domnule Bannon, am dorit să-mi exprim sprijinul și mulțumirea
pentru prietenia d-voastră cu Israelul” și mulțumindu-i în mod special pentru
„deschiderea la Ierusalim a unui sediu Breitbart pentru a promova viziunile
israeliene în mass-media.”
Unul dintre cei mai
proeminenți suporteri americani ai Israelului, Alan Dershowitz, l-a apărat cu
agresivitate pe Bannon, susținând că „nu am văzut nicio dovadă de antisemitism
la Bannon” și „faptele sugerează că domnul Bannon are relații foarte bune cu
evreii” (Dershowitz îl condamnase după aceea pe Bannon pentru intoleranță față de
musulmani și misoginism). Redactorul-șef al Breitbart (n.t. fostul site al cărui
patron a fost Bannon) l-a apărat pe Bannon în felul acesta: „Pot spune, fără
ezitare, că Steve este atât un prieten al poporului evreu și un apărător al
Israelului, cât și un patriot american înflăcărat și un mare lider.” Tot pe
site-ul Breitbart, cunoscuta islamofobă Pam Geller a spus despre Bannon că este
„un evreu onorific”. Într-adevăr, reportajele Breitbart de-a lungul anilor, răutăcios
de anti-musulmane sub patronajul lui Bannon, au fost în mod statornic
pro-israeliene, de altfel Breitbart angajând scriitori precum Pollack și Ben
Shapiro, niște suporteri vocali ai politicilor israeliene de extremă-dreapta. Unul
dintre fondatorii Breitbart, avocatul evreu Larry Solov, a declarat că site-ul
„va fi fără remușcări pro-libertate și pro-Israel”.
Aceeași dinamică
poate fi văzută în cadrul mișcărilor de extremă-dreapta, ultranaționaliste din
afara vestului, care adesea copiază extremiștii de dreapta ai vestului. În Brazilia
– care, fără îndoială, are flancul de extremă-dreapta cel mai dezechilibrat și
instabil, complet deschis față de restaurarea dictaturii militare – liderii cei
mai de dreapta sunt în mod copleșitor pro-Israel. Când candidatul evanghelic de
extremă-dreapta a câștigat cursa la primăria orașului Rio de Janeiro, s-a dus
imediat în Israel unde a spus că s-a întâlnit cu oficiali israelieni pentru a
discuta despre „securitate”. Liderul mișcării pro-dictatoriale, Jair Bolsonaro,
s-a dus în Israel să fie botezat și retorica sa este una puternic
pro-israeliană. Este obișnuit ca în Brazilia cei care critică Israelul să fie
catalogați drept antisemiți de către extrema-dreaptă braziliană.
Câteva avertismente
critice ar trebui luate în considerare. Nimic din toate acestea nu sugerează că
nu există pericolul renașterii antisemitismului, fie în cadrul acestor partide,
fie la modul general. Cu siguranță există suspiciuni în cazul partidelor cu
rădăcini pro-naziste în legătură cu autenticitatea eforturilor de rebranduire. Dincolo
de asta, mentalitatea țapului ispășitor împotriva grupurilor minoritare de care
depind aceste mișcări se poate redirecționa oricând împotriva evreilor chiar
dacă țintele lor originale sunt musulmanii și alții. Și există o dezbatere
amplă și o divizare, chiar în cadrul grupurilor și facțiunilor evreiești din
Israel, dacă aceste partide ar trebui îmbrățișate în virtutea poziției lor
pro-israeliene.
Mai mult, este posibil
ca un grup sau un individ să fie în același timp pro-Israel și antisemit. Alianța
cinică, grotescă dintre americanii pro-Israel precum Joe Liberman și
evanghelicii de tipul evreii-se-vor-duce-în-iad-odată-cu-a-doua-venire-a-lui-Hristos-pe-pământ
în mod vehement pro-israelieni ca John Hagee, subliniază paradoxul. În lumina
controversei din jurul lui Bannon, Naomi Zeveloff de la The Forward examinează
această dinamică tot mai comună, susținând că „Breitbart News nu este singurul
loc unde antisemitismul și Zionismul merg mână în mână. Atitudinile antisemitice
abundă în Polonia, de exemplu, chiar dacă Polonia are o relație diplomatică
solidă cu Israelul.” Unii apărători ai Israelului sunt dispuși să facă front
comun cu potențialii antisemiți sau cu antisemiții pronunțați dacă aceștia sunt
și – din motive geopolitice, religioase sau politice – pro-Israel.
Dar ceea ce este
clar e că aceste partide de extremă-dreapta îmbrățișează Israelul și adesea
sunt îmbrățișate la rândul lor de Israel. Și asta nu e greu de înțeles – orice partid
motivat de antipatie față de musulmani va găsi o cauză comună cu un guvern
israelian care și-a petrecut zeci de ani ocupând, bombardând și negând
drepturile politice de bază ale musulmanilor. Cel puțin la fel de important,
însuși guvernul israelian face parte din această resurgență a extremei-drepte;
câțiva dintre miniștrii lui Netanyahu, inclusiv cei din generația viitoare care
vor renunța în mod explicit la soluția celor două state, sunt atât de
extremiști încât chiar îl fac pe acesta să pară moderat.
Pe scurt, guvernul
israelian este condus de un amestec de militariști ultranaționaliști de extremă
dreapta și de fanatici religioși antimusulmani, așa încât e chiar opusul
surprizei că aceștia vor construi alianțe cu partide din Europa și din alte
părți ale lumii, inclusiv SUA, cu aceleași atribute politice. Așa cum Todd
Gitlin a declarat pentru The Forward:
„Antisemitismul și
Zionismul de extremă-dreapta sunt variante ale ultranaționalismului, sau,
folosind o formulă mai peiorativă (așa cum merită, de altfel), ale
tribalismului. Ambele cred că cei îndreptățiți trebuie să se zborșească, să se
izoleze și să-i pedepsească pe outsideri, pe cei străini, nepoftiți,
nespeciali. Și antisemiții și Zioniștii urăsc și se tem de amestecurile
cosmopolite. Ei fac un fetiș din puritate. Au același suflet. Rimează. ”
Acea „rimă” comună
creează tovărășii ciudate, într-adevăr. Sau, dacă ne uităm la comportamentul și
caracterul facțiunilor politice dominante din Israel, putem descoperi că
tovărășiile nu sunt deloc stranii.
Este întotdeauna
important să rămânem vigilenți în legătură cu antisemitismul în Europa și în
alte locuri și să tratăm amenințarea aceasta cu seriozitate. Dar când vine
vorba de aceste mișcări xenofobe și „alt-right” care sunt asemănătoare cu
predecesoarele lor de la mijlocul secolului 20, musulmanii joacă rolul deținut
înainte de evrei, și, cel puțin pentru moment, Israelul (dacă nu evreii în
general) este privit ca un aliat și o facțiune demnă de sprijin loial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu