Oricine nu este dispus să își trimită propriii săi copii
să lupte pentru a opri omorurile și a elibera Siria nu are dreptul să țină lecții
de moralitate.
de Gideon Levy
Cei mai urâți sunt
ipocriții și fățarnicii. Cei șocați de scenele din Alep, țâțâind în timp ce se
uită la televizor și siguri că lumea trebuie să facă ceva. Lumea, dar nu ei și
nu țara lor. Urgent, acum, fără întârziere, dar nu ei și nu țările lor. Ei își
liniștesc conștiința, atât de frumoși, de superiori și de morali în ochii
proprii. Până la urmă doar nu sunt indiferenți față de ororile din Alep; sunt
oameni cu conștiință și cu simțul dreptății și asta îi îndurerează.
Îi îndurerează atât
de mult – nu mai pot dormi noaptea din cauza copiilor morți, se gândesc la
bunicile și bunicii lor în holocaust și cum lumea a stat cu mâinile în sân și
nu a făcut nimic și cum asta nu mai trebuie să se întâmple niciodată. Niciodată.
Never again. Dar să facă altcineva ceva. Nu ei, nu țara lor. În fond și la urma
urmei, Israelul nu poate. Este o țară dușmană așa că nu poate să se amestece și
este un caz special așa că nu poate primi refugiați, ca Suedia de exemplu.
Sunt cei mai urâți,
ipocriții și fățarnicii. Oamenii care jubilează la scenele din Alep – și avem și
din aceia – sunt preferabili. Măcar sunt sinceri.
Israelienii sunt
împărțiți când vine vorba de Siria. Mulți se roagă pentru succesul ambelor părți.
Arabi care omoară arabi – e mereu o veste bună pentru ei. Nu doar din cauza uciderii
(arabilor), ci pentru că asta arată adevărata față a dușmanilor lor. Uită-te
lume cu cine avem noi de-a face! Cu animalele alea. Asta i s-ar întâmpla
Israelului dacă s-ar retrage din Înălțimile Golan. Asta i s-ar întâmpla Israelului
dacă s-ar retrage din Cisiordania. Asta i s-ar întâmpla dacă s-ar retrage din
Amona. Alep are scopul de a diminua ororile ocupației.
Al doilea grup este
al celor indiferenți. Ce legătură au cu ei toate astea? Israelul nu e implicat
și restul lumii nu e interesat. De fapt, nu îi interesează nimic în afara
propriei persoane. Ocupație-shmocupație, refugiați, Siria. Da' mai
lăsați-ne în pace să ne planificăm următoarea vacanță.
Al treilea grup
este al oamenilor îngroziți dar nedispuși să ridice un deget. Au o grămadă de
scuze, așa cum a avut Europa în anii 30. Ei sunt șocați nu doar de orori ci și
de reacția lumii. Ce lume de rahat, postează ei pe Facebook.
Dar niciunul dintre
grupurile acestea nu este dispus să își trimită copiii să lupte pentru a
elibera Siria. Să meargă cei din Europa și din SUA. Oricine nu este dispus să
își trimită propriii săi copii să lupte pentru a opri omorurile și a elibera
Siria nu are dreptul să țină lecții de moralitate. Măcar să tacă din gură în
rușinea lor. De ce ar trebui să își dea cu părerea o mamă din Connecticut în
legătură cu ce ar trebui sau nu să facă o mamă din Ramat Hasharon? Ultima oara
când evreii s-au dus să lupte pentru altcineva a fost în timpul războiului
civil spaniol. Merită să ne aducem aminte.
În loc să intervină
militar Israelul ar fi trebuit măcar să își deschidă porțile. Nu unei mâini de
oameni răniți aleși în funcție de afilierea organizațională, tratați în fața
camerelor de luat vederi propagandistice și trimiși înapoi în infern – așa cum
face Israelul – ci să deschidă porțile refugiaților. Da, zeci de mii de
sirieni, sute de mii chiar – ce s-ar întâmpla? – ar fi trebuit să li se ofere
azil în Israel. Nu ar fi fost ușor. Nu e ușor nici pentru ceilalți vecini ai
Siriei, Turcia și Iordania. Nu e ușor să primești milioane de oameni. Nu e ușor
nici pentru Suedia.
Israelul e mereu un
„caz special” în ochii săi. El este scutit de obligații față de străinii aflați
la ananghie, mai puțin atunci când vine vorba să construiască spitale în zone
îndepărtate de conflict și chiar și atunci doar pentru a apărea o secundă în
fața camerelor de luat vederi. Dar Israelul ar fi trebuit să facă ceva: 1. Din
cauza trecutului său; 2. Pentru că împarte o graniță cu Siria. Și nu face
nimic. Nu ridică un deget. Nu e cu nimic mai diferit decât țările europene cu
ușile ferecate.
În aceste
circumstanțe hai să nu fim ipocriți și fățarnici. Ar trebui să recunoaștem
adevărul: soarta sirienilor nu ne interesează câtuși de puțin și sub absolut nicio
formă nu suntem o țară morală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu