Schlomo Sand
de Shlomo Sand, tradusă din ebraică de Michel Bilis
Începând să citesc discursul dumneavoastră cu ocazia comemorării raziei de la Velodromul de iarnă (în franceză La Rafle du Vélodrome d'Hiver sau La Rafle du Vel d'Hiv, cea mai mare razie și operație de arestare în masă de evrei realizată în Franța în timpul celui de al Doilea Război Mondial) am simțit recunoștință. Într-adevăr, în opoziție cu o lungă tradiție a liderilor politici de dreapta cât și de stânga, care, atât în trecut cât și în prezent, s-au spălat pe mâini când a venit vorba de participarea și responsabilitatea Franței cu privire la deportarea persoanelor de origine evreiască în lagărele morții, poziția dumneavoastră a fost una clară, lipsită de ambiguitate: da, Franța este responsabilă pentru deportări, da, a existat un puternic antisemitism în Franța, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial. Da, trebuie continuată combaterea tuturor formelor de rasism. Am privit această luare de poziție ca fiind în concordanță cu declarația dumneavoastră plină de curaj făcută în Algeria, potrivit căreia colonialismul reprezintă o crimă împotriva umanității.
Pentru a fi cât se poate de sincer, am fost mai degrabă agasat de faptul că l-ați invitat pe Benjamin Netanyahu, care face parte, incontestabil, din categoria opresorilor și astfel nu poate să se afișeze ca reprezentând victimele de ieri. Cu certitudine, cunosc de multă vreme imposibilitatea separării memoriei de politică. Poate știți dumneavoastră o strategie sofisticată, încă nedescoperită, care să contribuie la realizarea unui compromis echitabil în Orientul Mijlociu?
Am încetat să vă înțeleg când, pe parcursul discursului dumneavoastră, ați declarat că: „Anti-Zionismul...este forma reinventată a antisemitismului.” Ce scop a avut această declarație, de a-i face pe plac invitatului dumneavoastră, sau e vorba pur și simplu de incultură politică? E posibil ca fostul student al cursurilor de filosofie, asistentul lui Paul Ricoeur să fi citit atât de puține cărți de istorie încât să ignore că nenumărați evrei sau descendenți de filiație evreiască s-au opus dintotdeauna Zionismului fără să fie deloc antisemiți? Mă refer aici la aproape toți marii rabini ai trecutului dar și la un segment al iudaismului ortodox contemporan. În aceeași măsură am în minte personalități precum Marek Edelman, unul dintre liderii supraviețuitori ai resurecției din ghetoul Varșoviei sau comuniștii de origine evreiască, cei din grupul de rezistență al lui Manouchian, care au pierit. Mă gândesc și la prietenul meu, profesorul Pierre Vidal-Naquet și la alți mari istorici și sociologi precum Eric Hobsbawm și Maxime Rodinson ale căror scrieri și amintiri îmi sunt dragi, sau la Edgar Morin.
În fine, mă întreb sincer dacă dumneavoastră vă așteptați ca palestinienii să nu fie anti-Zioniști!
Presupun că nu îi apreciați în mod deosebit nici pe cei de stânga, nici pe palestinieni; de asemenea, știind că ați lucrat la banca Rothschild, pun la dispoziție aici un citat din Natahn Rothschild, președintele uniunii sinagogilor din Marea Britanie și primul evreu care a fost numit Lord al Regatului Unit, devenind și guvernator al băncii. Într-o scrisoare din 1903 adresată lui Theodor Herzl, talentatul bancher scria: „Vă spun cu toată sinceritatea: tremur la ideea fondării unei colonii evreiești în sensul cel mai propriu al cuvântului. O asemenea colonie ar deveni un ghetou, cu toate prejudiciile uneui ghetou. Un mic, mic stat evreiesc, devotat și neliberal, care respinge creștinul și străinul.” Poate că Rothschild s-a înșelat în profeția sa, un lucru însă e cert: nu era un antisemit!
Au existat și există, cu siguranță, anti-Zioniști care sunt și antisemiți, dar sunt la fel de convins că se găsesc antisemiți și printre sicofanții Zionismului. De asemenea, pot să vă asigur că mulți Zioniști sunt niște rasiști a căror structură mentală nu este diferită de cea a iudeofobilor absoluți: ei caută neobosiți un ADN evreiesc (până și la universitatea la care predau).
Pentru a clarifica ceea ce înseamnă un punct de vedere Zionist, este important, totuși, să începem prin a cădea de acord asupra definiției, sau măcar să asupra unei serii de caracteristici ale conceptului „Zionism”; ceea ce am să fac cât mai pe scurt cu putință.
Mai întâi de toate, Zionismul nu este iudaismul, față de care reprezintă o revoltă radicală. De-a lungul secolelor, evreii religioși au nutrit o fervoare profundă față de pământul sfânt, mai ales față de Ierusalim, dar au rămas credincioși preceptelor talmudice care îi împiedică să emigreze colectiv înainte de venirea lui Mesia. De fapt, pământul nu aparține evreilor, ci lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat și Dumnezeu a luat, și când va dori îl va trimite pe Mesia pentru a-l restitui. Când a apărut Zionismul, acesta l-a „detronat” pe cel Atotputernic pentru a-l înlocui cu subiectul uman activ.
Fiecare dintre noi se poate pronunța dacă crearea unui stat exclusiv evreiesc pe o bucată de teritoriu locuită în mare majoritate de arabi este o idee morală. În 1917, Palestina număra 700.000 de musulmani și creștini arabi și aproximativ 60.000 de evrei dintre care jumătate se opuneau Zionismului. Până atunci, masele de evrei care doriseră să fugă de pogromurile Imperiului Rus preferaseră să emigreze pe continentul american, două milioane atingând țărmul și scăpând astfel de persecuția nazistă și de cea a regimului de la Vichy.
În 1948, în Palestina se aflau: 650.000 de evrei și 1,3 milioane de musulmani și creștini arabi dintre care 700.000 au devenit refugiați -- pe aceste baze demografice s-a născut statul Israel. În ciuda acestui lucru și în contextul exterminării evreilor europeni, un număr de Zioniști au ajuns la concluzia că dacă nu se dorește crearea de noi tragedii, e bine să se considere statul Israel un fapt împlinit ireversibil. Un copil născut în urma unui viol are tot dreptul să trăiască, dar ce se întâmplă dacă acel copil calcă pe urmele tatălui?
Și vine și anul 1967: de atunci Israelul stăpânește asupra 5,5 milioane de palestinieni, lipsiți de drepturi civile, politice și sociale. Sunt supuși de Israel unui control militar: o parte dintre ei sunt condamnați să trăiască într-un soi de „rezervație pentru indieni” în Cisiordania, în timp ce alții sunt izolați într-o „rezervație cu sârmă ghimpată” în Gaza (70% dintre aceștia sunt refugiați sau urmași ai refugiaților). Israelul, care nu contenește a-și proclama dorința de pace, considera teritoriile cucerite în 1967 ca făcând parte integrală din „pământul Israelului” și se comportă după cum îl taie capul: până în prezent, sunt instalați 600.000 de coloniști evrei israelieni...și lucrurile nu s-au oprit aici!
Este acesta Zionismul de astăzi? Nu! Răspund prietenii mei din stânga Zionistă care nu încetează să se crispeze și care spun că trebuie pus punct dinamicii colonizării Zioniste, că un mic stat palestinian trebuie să fie întemeiat lângă statul Israel, că obiectivul Zionismului a fost fondarea unui stat al evreilor care să își exercite suveranitatea asupra lor înșiși, nu să cucerească în totalitate „străvechea patrie.” Și lucru cel mai periculos în ochii lor este că anexarea teritoriilor ocupate reprezintă un pericol pentru Israel ca stat evreiesc.
Iată că a venit momentul de a vă explica de ce vă scriu și de ce mă autodefinesc ca non-Zionist sau anti-Zionist, fără ca asta să mă facă un anti-evreu. Partidul dumneavoastră se intitulează „La Republique en marche”, de aceea presupun că sunteți un republican înfocat. Și trebuie să vă uimesc: este și cazul meu. Așa că, fiind democrat și republican, nu pot, așa cum fac toți Zioniștii fără excepție, de la dreapta la stânga, să susțin un stat evreiesc. Ministerul israelian de interne a recensat populația ca fiind în proporție de 75% evreiască, 21% arabă musulmană și creștină și 4% ca aparținând „altor” categorii. Or, în spiritul legilor sale, Israelul nu aparține ansamblului de israelieni, ci evreilor din toată lumea, chiar și celor care nu au intenția să meargă să locuiască acolo.
Astfel că, de exemplu, Israelul aparține mult mai mult lui Bernard Henry-Lévy și lui Alain Finkielkraut decât studenților mei palestiniano-israelieni care se exprimă în ebraică uneori chiar mai bine decât mine! Israelul speră că va veni o zi în care toți cei din organizația CRIF (Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța) și suporterii lor vor emigra aici! Cunosc chiar antisemiți francezi încântați de perspectiva aceasta! Pe de altă parte, îl putem auzi pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu, dând glas ideii de a încuraja „transferul” israelienilor arabi, fără ca cineva să le ceară să demisioneze din funcțiile lor.
Vedeți de ce, domnule președinte, nu pot fi Zionist. Eu sunt un cetățean care dorește ca statul în care locuiește să fie o republică israeliană, nu un stat comunitar evreiesc. Urmașul unor evrei care au suferit din cauza discriminării, nu doresc să trăiesc într-un stat care, prin definiție, mă face un cetățean privilegiat. După părerea dumneavoastră: mă face asta un antisemit?
http://www.algerieinfos-saoudi.com/2017/07/la-lettre-de-shlomo-sand-a-emmanuel-macron.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu