Schumer și Macron echivalează anti-Zionismul cu antisemitismul pentru a ataca mișcarea BDS

de Jonathan Ofir

Marea veste de ultimă oră, despre care au scris Glenn Greenwald și Ryan Grim într-un articol în prima pagină a publicației The Intercept, este draconica legislație anti-BDS ce amenință să facă din mișcarea de boicotare a Israelului o crimă federală, cu o posibilă pedeapsă maximă de 1 milion de dolari și 20 de ani în închisoare.

Dar au loc și alte mașinații, dincolo de cele legislative. Aceste includ marile campanii de demonizare a mișcării BDS, menite să fabrice un consens asupra acestui asalt ce amenință să rupă în bucățele Constituția americană și Primul Amendament al acesteia -- totul în numele excepționalismului israelian.

Lunea trecută, senatorul și liderul minorităților Chuck Schumer, un suporter al legislației anti-BDS, a divagat de la discursul său despre sănătate ținut în fața Senatului pentru a se adresa chestiunii antisemitismului, anti-Zionismului și a BDS-ului.

Schumer, pe care publicația Forward îl descrie ca pe „evreul poziționat cel mai sus în guvern în momentul de față”, mizează în mod repetat pe numele său de familie, care în ebraică înseamnă „gardian” (mai corect din punct de vedere fonetic scris SHOMER), numindu-se un „gardian al Israelului.” Așa cum scria rabinul Avi Weiss în The Hill în 2015:

„Spune iar și iar că va fi mereu un gardian al Israelului”.

Într-adevăr, Schumer s-a autodenumit un „Shomer Yisrael” și a spus că Dumnezeu i-a dat numele acesta.

Atenția acordată de Schumer numelui său și relevanței acestuia în chestiunea Israelului se referă indirect la versetul al patrulea al Psalmului 121: „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.”

Deci, ce anume a spus în Senat acest divin „gardian al Israelului” ?

Schumer a prezentat o bombă retorică în trei etape, având ca scop înăbușirea criticii la adresa Israelului. A început prin a face un rezumat istoric al antisemitismului:

„Antisemitismul este un cuvânt care a fost folosit de-a lungul istoriei când poporul evreu a fost judecat și măsurat după un standard diferit de cel utilizat în cazul restului oamenilor. Când tot restul lumii avea voie să cultive pământul iar evreii nu; când tot restul lumii putea trăi în Moscova iar evreii nu; când toți ceilalți puteau să devină profesori sau comercianți iar evreii nu. Cuvântul care descrie toate aceste acțiuni este antisemitismul.”

Stați așa. Oricine este cât de puțin conștient în legătură cu standardul american dublu folosit în favoarea Israelului realizează cât de problematică este această declarație. Oricine ar putea ajunge la concluzia că Schumer, un ardent promotor al protecționismului israelian, fie este el însuși un antisemit, fie că atunci când standardul dublu favorizează Israelul, pur și simplu nu contează. Apoi, dacă înlocuim cuvântul „evrei” cu „palestinieni” avem o descriere înspăimântător de relevantă (chiar dacă nu totalmente precisă) a discriminării comise de evrei împotriva ne-evreilor -- în principal palestinieni, în numele statului evreiesc.

Deci, unde vrea Schumer să ajungă cu asta? Într-adevăr, pentru a se adresa anti-Zionismului:

„La fel este și cu anti-Zionismul; ideea că toate celelalte popoare pot pretinde și își pot apăra dreptul la autodeterminare, numai evreii nu; că toate celelalte națiuni au dreptul de a exista, numai statul evreiesc al Israelului nu”, a declarat el.

Încă o dată, înlocuiți cuvântul „evrei” cu „palestinieni”, „Palestina” în loc de „Israel” și veti avea încă o descriere înfricoșătoare.

Dar e un întreg talmeș-balmeș retoric aici. Da, „popoarele” au un „drept la autodeterminare”, dar aceasta nu este echivalentă cu statalitatea. Deci despre ce vorbește Schumer? Despre „popor”, „națiune” sau „stat”? Schumer le bagă pe toate în aceeași oală. Ceea ce e o problemă, nu doar din cauza chestiunii autodeterminării menționate mai sus. Când Schumer spune „națiuni”, trebuie să ne amintim că Israelul nu recunoaște o naționalitate israeliană. Potrivit definițiilor interne și a celor oficiale, nu există un asemenea lucru, o „națiune israeliană.” Pentru Israel există o „națiune” evreiască, și este un stat evreiesc, nu o „națiune israeliană.”

Deci cum face Schumer ca această noțiune să fie aplicabilă Israelului ca stat?El spune „statul evreiesc al Israelului.” Astfel că „gardianul Israelului” plătește tribut „națiunii stat a poporului evreu”, un concept pe care Israelul dorește cu ardoare să îl împământenească drept una dintre cvasi-constituționalele sale „legi de bază”. Propunerea aceasta nu este decât o altă formă de apartheid camuflat, menit să cimenteze politicile instituționale criminale ale Israelului, la fel cu legea de bază privind Ierusalimul a cimentat anexarea ilegală și unilaterală a Ierusalimului de Est. Deci Schumer folosește suprapunerea noțiunilor de „popor”, „națiune” și „stat” pentru a ajunge la faimoasa pretenție privind negarea „dreptului Israelului de a exista.”

Nu este vorba despre un drept absolut de a exista, pentru că nu există un asemenea drept. (Așa cum scria Ben White). Întrebarea care se pune este: a exista ca ce? Suprapunerea lui Schumer ia „autodeterminarea” evreiască, traducând-o pe post de „națiune” (care este un concept Zionist pe care mulți evrei îl contestă cu vehemență -- a se vedea de exemplu cazul fostului ministru britanic Edwin Montagu). „Națiunea” extrateritorială este apoi comparată cu alte „națiuni” (în general însemnând state) și apoi ajungem la „statul evreiesc al Israelului.”

Ceea ce rezultă de aici este că, practic, Israelul ar trebui să aibă un „drept de a exista” ca stat evreiesc, orice-ar fi. Chiar dacă politicile Israelului sunt discriminatorii, chiar dacă acesta comite crime împotriva umanității (cum ar fi apartheidul) în numele acestui „drept de a exista” -- orice opoziție față de construcția de bază sau față de politica de stat este condamnată ca discriminatorie.

Acest lucru ne duce spre esența problemei, acolo unde este țintit proiectilul retoric al lui Schumer -- la BDS:

„Mișcarea globală BDS este o campanie profund părtinitoare, despre care aș spune, la fel ca domnul Macron, că este «o formă reinventată de antisemitism» deoarece caută să impună boicoturi Israelului și numai Israelului, niciunei alte națiuni”, a spus Schumer.

Este interesant de văzut la ce mai exact se referă Schumer. El se referă la prim-ministrul Franței Emmanuel Macron, care a declarat în timpul unei vizite a prim-ministrului israelian Netanyahu că

„nu vom capitula în fața anti-Zionismului, deoarece este o reinventare a antisemitismului.”

El nu a spus nimic despre BDS în acest context anume, deși cu alte ocazii și-a exprimat opoziția față de BDS numind mișcarea o formă de antisemitism.

Schumer nu se situează departe de Macron, dar el exploatează declarația în mod viclean. Ea servește drept combustibil pentru racheta lui Schumer împotriva BDS. BDS este ținta, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți. Toată această retorică de a pune egal între antisemitism și anti-Zionism are ca scop înăbușirea protestelor poluare, pacifiste și democratice împotriva politicilor discriminatorii ale Israelului și a multiplelor sale violări ale legii internaționale.

Profesoara Katherine Franke de la Columbia Law School a publicat un articol minunat în Boston Globe, intitulat „Boicoturile sunt o formă esențială de protest democratic -- nu le interziceți.” În articolul acesta ea se referă în mod special la o ședință stabilita pentru săptămâna aceasta a corpului legislativ al Massachusetts unde se va dezbate o propunere de lege ce are ca scop pedepsirea celor ce susțin boicoturile politice.

„Ce se află cu adevărat în spatele acestei măsuri este o dorință de a pedepsi oameni și grupuri care sprijină un boicot al Israelului sau al companiilor ce profită de pe urmă negării drepturilor umane ale palestinienilor de către Israel.”

În analiza sa, Franke furnizează o evaluare istorică a boicoturilor americane mergând până în anii 1760 (chiar având legătură cu Massachusetts-ul), remarcând ca în istoria mai recentă, Curtea Supremă a considerat interzicerea boicoturilor politice neconstituționale. Cu alte cuvinte, Franke arată cum corpul legislativ al Massachusetts izolează Israelul, pentru a-l proteja de boicoturi, iar făcând asta, își erodează propria tradiție constituțională. Potrivit declarației lui Schumer, acest lucru ar putea fi considerat antisemitic...

Deci Schumer îl imită pe Macron, care și el a echivalat anti-Zionismul cu antisemitismul. Pe cine imită Macron? E greu de spus dacă instrucțiunile au venit direct de la trupele de asalt anti-BDS, ale căror eforturi s-au intensificat în mod special anul trecut, oficialii privind aceste eforturi ca pe un soi de operațiune militară, sau dacă inițiativa îi aparține. Dar Macron nu prea are nevoie să fie amenințat. Franța este un lider global și un model când vine vorba de legislația împotriva BDS și însuși Macron a spus cât se poate de clar că
„Franța a condamnat deja boicotarea Israelului și nu am nicio intenție de a schimba acest lucru.”

Poate nu e întâmplător faptul că atât Macron cât și Schumer reprezintă anumite politici liberal-centriste, opuse celor de dreapta. Ei sunt „centriștii” foarte importanți pentru Israel pentru că atâta vreme cât aceștia apără Israelul și luptă împotriva BDS nu mai pare că protecționismul Israelului este un proiect exclusiv al ideologilor și politicienilor de extremă dreapta, așa cum a devenit tot mai pregnant. Deoarece faptul că guvernul de extremă dreapta a Israelului se aliniază cu forțele de extremă dreapta și uneori cu cele vădit antisemitice cam contrazice narativa cum că ar fi un scut național împotriva antisemitismului.

Dacă e să ne uităm la organizații creștin-Zioniste uriașe precum Christians United for Israel(CUFI) fondată și prezidată de pastorul John Hagee, avem de-a face cu o ideologie ferm antisemitică. Așa cum a rezumat Ben Norton,

„motivul pentru care CUFI apără Israelul atât de obsesiv și orbește nu este acela că le pasă de evrei (care, în mintea lor, se vor confrunta cu eterna damnare dacă nu renunță la religia lor și devin creștini) ci mai degrabă deoarece ei chiar cred că lumea se află în pragul anihilării totale și Biblia se presupune că le spune să procedeze astfel.”

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a susținut cu entuziasm acest grup și a luat cuvântul la câteva dintre adunările lor anuale.

Zilele trecute Netanyahu a sosit în Ungaria pentru a se întâlni cu prim-ministrul ungar Viktor Orban, care l-a lăudat de curând pe colaboratorul nazist Miklos Horthy și a lansat o campanie masivă cu nuanțe antisemitice împotriva miliardarului evreu născut în Ungaria, George Soros, servind o agendă anti-imigrație. Mai întâi, ambasadorul israelian în Ungaria, Yossi Amrani, a condamnat campania, spunând că evocă „amintiri triste, dar și sădește ură și teamă.” Dar o zi mai târziu, ministrul de externe din Ierusalim a transmis o „clarificare”, spune-se la cererea lui Netanyahu, care afirma că deși Israelul condamnă antisemitismul și susține comunitățile evreiești care se confruntă cu această ură, critica la adresa lui Soros este legitimă:

„În niciun caz declarația era menită să delegitimizeze critica adusă lui George Soros, care în mod constant subminează guvernele israeliene alese în mod democratic finanțând organizații care defăimează statul evreiesc și caută să îi nege dreptul la autoapărare”, a declarat ministrul de externe.

Deci da, Soros e evreu și mai e și chestia aia antisemitică, dar, mai important, el critică Israelul și astfel se face vinovat de „defăimarea” acestuia. „Negarea dreptului la autoapărare” este un fel de versiune în jargon militar a „contestării dreptului Israelului de a exista.” Deci acesta este păcatul cardinal -- a critica politica Israelului.

Dar acum totul este bine din nou. Orban a promis să dea jos panourile publicitare înainte de sosirea lui Netanyahu și Netanyahu i-a semnalat că în cele din urmă, ceea ce contează este că au aceeași părere despre Soros și tagma lui și acesta este și un mesaj împotriva BDS deopotrivă. Acum Orban afirmă cele necesare, și anume că Ungaria va proteja totuși, evreii maghiari. Orban promite și „zero toleranță față de antisemitism.” Într-una din zilele bune, cum ar veni.

Așa cum scria Chemi Shalev în Haaretz, „în lumea lui Netanyahu, politicile lui George Soros justifică aruncarea acestuia la câinii antisemitici ai Ungariei.”

Se pare că pentru Israel nu e atât de important că vechiul antisemitism există. Nu e vorba despre ceea ce zic oamenii despre evreul cutare sau cutare. Dacă acel evreu reprezintă o viziune critică față de politicile Israelului, dacă li se opune sau Doamne ferește, îndrăznește să pună la îndoială esența lor Zionistă, atunci ăsta e „antisemitismul” grav.

Acei evrei sunt altfel self-haters, evrei care se urăsc, deoarece înfruntă statul evreiesc. Și, așa cum spunea Ben Gurion în 1938,

„Dacă aș ști că este posibil să salvez toți copiii din Germania dacă îi transportăm în Anglia și numai jumătate dacă i-am transporta pe Pământul lui Israel, aș alege varianta din urmă, deoarece am în față nu doar numărul acelor copii ci și soarta istorică a poporului lui Israel.”

Deci dacă am fi în stare să sacrificăm jumătate din copiii Germaniei pentru statul evreiesc, ce mare lucru să sacrificăm ici-colo câte un Soros sau un alt „evreu ce urăște evreii”? Ce mare lucru dacă ne ștergem la fund cu Primul Amendament de dragul Israelului? Doar e pentru un scop nobil. Și mereu va exista un Schumer care să vegheze asupra Israelului. Dar oare va păzi Schumer și Constituția țării sale? Sau poate asta nu face parte din misiunea cu care l-a blagoslovit Dumnezeu?


http://mondoweiss.net/2017/07/schumer-zionism-semitism/