de Michael Lesher
Dragă prim-ministrule,
Până acum am ezitat să îți scriu. Comunicarea implică un grad de tovărășie și chiar nu credeam că avem ceva în comun care să mă facă să mă adresez ție cu directețea pe care o presupune o scrisoare. Ca să fiu complet sincer, nici nu știam ce fel de limbaj ar trebui să folosească cineva sfătuind un criminal de război.
Totuși, crearea de către guvernul tău a unor forțe speciale ale căror scop este deportarea tuturor protestatarilor implicați în activismul non-violent împotriva ocupației israeliene ilegale -- și interzicerea accesului în țară a tuturor non-israelienilor dedicați aceluiași scop -- a rezolvat problema.
Dată fiind noua ta politică și eu sunt un criminal la fel ca tine -- deoarece, ca membru al Jewish Voice for Peace, mă opun încălcării legii umanitare, încălcare căreia tu ți-ai dedicat întreaga carieră.
Deci, ca de la un criminal la altul, îți scriu acum un simplu avertisment: nu o să scapi cu fața curată.
Poate tu crezi că obligând fiecare oponent onest al ocupării Palestinei de către guvernul tău să părăsească țara, vei obține ceea ce directorul general al ministerului afacerilor strategice a numit o „victorie” -- și anume, „o schimbare a narativei globale privind Israelul” în care descurajantul cuvânt „ocupație” prea rar va fi auzit.
De fapt, nu vei face decât să oferi dovada ilegitimității statului tău -- un lucru pe care mișcarea pentru drepturile palestinienilor (sau cum preferi tu să o numești, „mișcarea BDS”) nu a încercat niciodată să îl facă, dar pe care eforturile tale aproape sigur că îl vor realiza.
Iată de ce.
Sufocarea disidenței oneste este cel mai rapid mod de a delegitimiza un guvern. Când colegul tău Natan Sharansky a fost arestat ca refuznic rus în 1977, a fost acuzat de trădare din cauza criticii sale aduse tratamentului aplicat evreilor de către guvern, critică ce, chipurile, ar fi subminat statul sovietic. Activiștii evrei și mass-media au descris rapid această acuzație ca fiind „o mișcare menită a discredita întreaga mișcare pentru drepturile omului din URSS.”
Ce s-a întâmplat? Guvernul sovietic, desconsiderat de întreaga lume, a trebui să dea înapoi -- și Sharansky a devenit erou internațional (să nu mai pomenim că a devenit și ministru în cabinetul israelian). Acum Israelul se îmbarcă pe același curs pe care l-au încercat sovieticii. Serios! Doar înlocuiți cuvântul „evreu” cu „palestinian” și „Uniunea Sovietică” cu „Israel” și atacul tău împotriva activismului ce se opune ocupației este o copie fidelă a modelului folosit de ruși împotriva lui Sharansky și a altor critici evrei.
Hai recunoaște, domnule prim-ministru, acea veche stratagemă nu va păcăli pe nimeni. Până la urmă, Israelul este cel care l-a ajutat pe Sharansky să devină celebru pentru disidența sa și pentru avertismentul său cât se poate de relevant că permiterea sau interzicerea disidenței este testul care „va determina dacă societatea este o societate liberă sau una guvernată de frică.” Chiar credeți că Israelul poate pica acest test în fața aceleași lumi care l-a făcut vedetă pe Sharansky -- fără să suporte consecințele de care s-au lovit sovieticii?
Propaganda ta despre BDS nu este credibilă. Gilad Erdan, omul tău cheie în campania anti-BDS, practic a comparat mișcarea BDS cu naziștii, pretinzând că sprijinul față de drepturile umane palestiniene „i-ar face mândri pe cei mai mari antisemiți din istorie.” Ar putea cineva să convingă un public larg că există comparație între campaniile pentru drepturile omului și camerele de gazare? Iar efortul acesta nu e cumva teribil de ipocrit, venind din partea unui guvern care se zbârlește la cea mai inocentă comparație între politicile sale și cele ale Germaniei naziste?
Mai rău, atunci când campania ta nu e calomniatoare, e de-a dreptul imbecilă. Când activista de origine elvețiană Rita Faye a fost împiedicată să intre în Israel, guvernul tău și-a justificat gestul susținând că respectiva era una dintre acei protestatari pisălogi care „blochează operațiunile IDF-ului și ale Poliției de Frontieră.” Ne-am putea întreba de ce, dacă Faye neînarmată fiind a reușit să oprească armata israeliană, nu a fost niciodată acuzată de acest lucru. Dar nu-ți face griji, toți recunoaștem intimidarea atunci când o vedem și gălăgia ta nu păcălește pe nimeni.
Nici agenții tăi nu sunt credibili. L-am menționat deja pe propagandistul anti-BDS Gilad Erdan, care la un moment dat l-a lăudat pe dictatorul egiptean Abdel Fatah al-Sisi ca fiind „generos” pentru a fi propus un stat palestinian în deșertul Sinai. Un om care își împarte timpul între teorii ale conspirației și promovarea unui bantustan palestinian pur și simplu nu prezintă încredere. Nici Aryeh Deri nu prezintă încredere, un alt cavaler al armatei anti-BDS, care a trebuit să își părăsească funcția de ministru al internelor cu ceva timp în urmă pentru a servi 3 ani în închisoare pentru mită, fraudă și abuz de încredere. Danny Danon, ambasadorul Israelului la Națiunile Unite îi atacă și el pe față pe cei ce cred în drepturile omului pentru palestinieni. El este același individ pe care l-ai dat afară din funcția de ministru adjunct al apărării după ce ți-a condamnat guvernul că nu a ucis destui oameni în Gaza.
A, și mai e și Sima Vaknin, a cărei fostă funcție a fost aceea de a cenzura ziarele israeliene. Acum că se ocupă cu trecerea avocaților pentru drepturile omului pe lista neagră în numele Ministerului Afacerilor Strategice, vrea ca și această activitate să fie ținută departe de ochii publici: „Dorim ca cea mai mare parte a muncii Ministerului Afacerilor Strategice să fie clasificată”, a declarat ea.
Acest gen de lucruri te dă de gol. Dacă nu îți era rușine de felul în care îți conduci campania anti-BDS -- asta ca să nici nu menționăm oamenii ce se ocupă de ea -- nu ai încerca să o ascunzi, nu-i așa?
Criticii nu sunt dușmani. Pe lângă faptul că sunt calomnioase, ipocrite și antidemocratice, tacticile brutale folosite de guvernul tău împotriva activiștilor ce se opun ocupației se bazează pe o premisă defectuoasă. Ele îi consideră pe criticii guvernului tău dușmanii statului. Acest lucru nu a fost adevărat în cazul niciunui activism pentru drepturile omului și cu siguranță nu este adevărat în Israel.
Așa cum am menționat mai devreme, sunt membru al organizației Jewish Voice for Peace, care se opune ocupației israeliene asupra pământului palestinian și susține eforturile non-violente de a-i pune capăt, inclusiv folosirea boicoturilor. Jewish Voice for Peace nu caută distrugerea Israelului. Nici eu.
Dar trebuie să te avertizez: acțiunea naște acțiune. Dacă te comporți ca un stat totalitarist -- criminalizând disidența principială și reducând la tăcere criticii -- e posibil ca oamenii să privească Israelul așa cum privesc totalitarismul în general. Dacă propovăduiești violența pe post de autoapărare, așa cum ai făcut în timpul ultimului asalt al țării tale asupra Gazei și apoi condamni protestatarii pașnici, unii ar putea ajunge la concluzia că guvernul tău promovează brutalitatea în defavoarea non-violenței și să judece corespunzător.
Campania non-violentă împotriva ocupației nu poate niciodată să amenințe Israelul; poate doar să îl îmbunătățească. Tentativa guvernului tău de a-i goni din țară pe criticii acesteia e o chestiune aparte. Cu cât campania ta va reuși, cu atât vei submina mai mult legitimitatea guvernului tău -- și cu atât mai mult Israelul va fi definit nu de principii legale ci de șovinism represiv. Și dacă nu îți dai seama de asta rapid, răul pe care i-l vei face țării tale se va putea să fie greu de reparat.
https://zcomm.org/znetarticle/bds-doesnt-delegimitize-israel-mr-prime-minister-your-effort-to-ban-it-does/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu