Issa al-Mouati în casa sa din Betleem în 2016. Foto: Alex Levac
de Gideon Levy
Am părăsit casa din
tabăra de refugiați Deheisheh de lângă Betleem, săptămâna trecută, cu o
senzație de rău pe care nu îmi amintesc s-o fi trăit de mult: tristețea față de
soarta unui băiat, frustrarea față de neputința mea și furia față de cei care
i-au cauzat suferința.
Issa al-Mouati – un
băiat de 14 ani al cărui picior drept a fost amputat după ce a fost împușcat de
soldații israelieni în septembrie 2015 – este ținut într-o închisoare
israeliană. În casa bunicii sale bolnave din tabăra de refugiați supraaglomerată,
mama lui, Rada, mi-a povestit, cu o acceptare ieșită din comun, ceea ce i s-a
întâmplat fiului ei de când soldații l-au lăsat infirm pe viață.
Rada a vobit despre
cele două luni și jumătate în care a fost imobilizat în patul de spital, dintre
care una petrecută ca deținut cu mâinile încătușate de pat. Nu s-a mișcat o
clipă de lângă el, lăsându-i acasă pe noul ei născut și pe mama sa bolnavă,
bunica băiatului.
Ne-a vorbit despre
cele trei operații când i-au amputat piciorul și toate etapele parcurse. Despre
călătoria de o lună de zile a băiatului în Statele Unite, singur, la vârsta de
13 ani, pentru probele pentru proteza ortopedică. Și despre arestarea acestuia,
în miezul nopții, de acum 10 zile.
Forțele Israeliene
de Apărare au descins în tabăra de refugiați într-una din nenumăratele lor
operațiuni inutile, abominabile, cu scopul principal de a intimida și a agresa,
de a-i abuza pe rezidenți și de a folosi operațiunea pe post de exercițiu
militar. Tinerii din tabără au încercat să se opună invadatorului cu armele lor
primitive – pietre și cocktailuri Molotov. Soldații i-au vânat pe toți cei pe
care i-au putut prinde, iar Issa, cu piciorul său protetic, a făcut parte din
captura lor.
Purtătorul de cuvânt
al IDF-ului avea să susțină mai târziu că soldații nu au știut că are o
dizabilitate fizică. Purtătorul de cuvânt al poliției a spus că i se pregătea o
acuzare. Rada avea să ne povestească despre bătăile îndurate de fiul său în
timpul interogatoriilor și despre loviturile primite în piciorul protetic,
lovituri care i l-au dislocat. Purtătorul de cuvânt al poliției avea să nege.
Rada avea să ne spună
cum i s-au dat instrucțiuni să aducă dovezi medicale pentru a demonstra că
piciorul băiatului într-adevăr a fost amputat, pentru a-l putea elibera. Și purtătorul
de cuvânt al poliției avea să vorbească despre „o situație medicală”: „I s-a
cerut să depună documentație medicală care să îi permită tratamentul pe
perioada detenției.”
Procurorul militar
avea să obiecteze față de eliberarea băiatului, tribunalul militar avea să
autorizeze arestul și totul avea să decurgă conform legii. După câteva zile,
Issa avea să fie eliberat fără cauțiune.
Și-a petrecut
weekend-ul trecut acasă, cu părinții săi, cu frații, surorile și bunica sa bolnavă.
Are două procese care planează deasupra lui: unul pentru aruncarea de pietre în
incidentul care a dus la rănirea sa în 2015; celălalt pentru aruncarea cu
pietre în incidentul care a dus la arestarea sa. Între timp, Issa a fost lăsat
repetent un an, la școală, din cauza absenței sale prelungite.
Da, totul a fost făcut
conform legii. Raidul din tabăra de refugiați în miez de noapte a fost legal. Împușcarea
unui copil cu gloanțe reale a fost legală. Arestarea și detenția acestuia au
fost și ele legale, la fel ca interogatoriul la care a fost supus. S-au asigurat
interogatorii săi că respectă legea privind arestarea și interogarea minorilor?
E foarte puțin probabil, dar cine mai ține cont? Un „terorist” este un
„terorist”, chiar dacă e vorba de un copil cu un picior amputat. Singurul lucru
strigător la cer de ilegal este aruncarea cu pietre către un ocupator, un
invadator, un agresor și un hoț.
Scutul apărător
israelian al obtuzității, cu toate justificările în mod mecanic oarbe pentru
relele ocupatorului, poate ar putea fi dărâmat numai prin inversarea rolurilor.
Ce s-ar fi întâmplat dacă palestinienii ar fi împușcat un copil evreu? Ce s-ar
fi întâmplat dacă ar fi arestat un copil evreu infirm? Și ce s-ar fi întâmplat
dacă ar fi abuzat un copil evreu al cărui picior era amputat? Nu e greu de imaginat
furia și strigătele care s-ar fi înălțat din Ierusalim până la marginile pământului
– „sângele evreiesc” – imperativul de a condamna; Danny Danon în Consiliul
General al U.N.; părinții copiilor în galeria VIP-urilor, fluturând ca toată
lumea să poată vedea o fotografie a piciorului amputat.
Dar Issa e
palestinian și părinții săi sunt săraci și ocupați cu boala bunicii și mai ales
cu supraviețuirea de pe o zi pe alta. Și ce se întâmplă când un băiat
ultra-Ortodox sau un tânăr colonist aruncă cu pietre în soldați? Și stați, se
poate afla că Issa nu a aruncat cu pietre – se poate întâmpla să aflăm că de
fapt a tras în soldați cu un tun sau cu un tanc. Aveți răbdare, doar așteptați-i
procesul.
Totul e ok,
ocupatorule, conștiința ta e curată ca zăpada. A fost necesar să îl împuști pe
Issa; a fost necesar să îl legi pe rănitul Issa; a fost necesar să îl ții în închisoare
pe infirmul Issa. Căci, nu-i așa, ce opțiune îi rămâne Israelului când
palestinienii, în lașitatea lor, îi forțează să împuște și să bage la
închisoare copii amputați?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu