de Gideon Levy
Nu e un lucru nou
și nu are de gând să se amelioreze: se știe prea bine că stânga Zionistă se
minte singură. De la „fuga arabilor” în 1948 la „refluxul proiectului
coloniilor”, după cum spune titlul ebraic al editorialului semnat de Shaul
Arieli, această stângă face tot ce poate pentru a se simți bine cu ea însăși. Aruncă
zahăr pudră peste realitate, o înmoaie în miere și se autoiluzionează că
scuipatul e ploaie – ah, cât de frumoasă ești, tu , stângă Zionistă!
Acum vine vestea
despre moartea proiectului coloniilor. De mult nu am văzut un anunț mai fals
decât ăsta. Este menit a insufla viață într-un corp mort – cadavrul stângii
Zioniste. Dar aceste anunțuri premature nu vor învia mortul.
În 1948, aceeași
stângă Zionistă ne-a învățat că toți arabii au fugit, că a fost permisibil să
îi împiedicăm prin forță să se reîntoarcă și că nu a avut loc nicio purificare
etnică. După aceea, ne-a spus că guvernul militar din Galileea și zona Micului
Triunghi al orașelor arabe (n.t. o aglomerare de orașe și sate arabe israeliene
adiacente Liniei Verzi – linia de demarcație stabilită în 1949 de armata
Israelului și cele arabe, după războiul din 1948 și care a delimitat statul
Israel până la războiul de șase zile din 1967) erau elemente esențiale pentru
siguranța noastră.
În 1967, ne-a spus
că teritoriile aveau să fie „fise pentru negocieri” și că ocupația lor era
strict temporară. După aceea, stânga Zionistă a proclamat că aceste colonii erau
esențiale pentru securitatea noastră; că taberele de muncă, arheologia, gardienii
și rezervele naturale, toate erau temporare.
Apoi ne-a spus că ocupația
era o iluminare, așa cum armata noastră era un model de puritate a armelor și
că, oricum, am fost forțați să impunem această ocupație împotriva voinței
noastre. Și că este posibil ca statul să fie și evreiesc și democratic. Toate acestea
au venit de la stânga Zionistă.
De asemenea, a
învățat Israelul că nu are un partener de pace și că singurul lucru la care
visează și pe care îl speră această țară este pacea. Și, în tot acest timp,
stânga murea încet și coloniile se înmulțeau. Iar acum vine Arieli, încercând
să încurajeze resturile taberei: nu e nimic îngrijorător, coloniile se află în
declin.
Arieli anunță
moartea coloniilor în ciuda a sute de mii de coloniști – nu mai puțin de
800.000, inclusiv în Ierusalimul de Est, potrivit unei estimări – care
beneficiază de o legitimitate completă în interiorul Israelului și al Liniei
Verzi (granițele de dinainte de 1967) care a fost ștearsă; cu reprezentanții
lor poziționați în centrul puterii politice din Israel; cu tumori secundare
răspândite în întregul sistem nervos central al guvernului și al societății
noastre; cu cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului și o stângă, care,
într-o zi în mod special bună, o zi activă, e afundată până peste cap în
noroiul unui acord istoric de cooperare și întrajutorare reciprocă între
membrii laburiști ai parlamentului Shelly Yacimovitch și Eitan Cabel.
Înmormântarea va
avea loc în curând. De mult nu am mai transformat dorințele în realitate cu
atâta ușurință.
Arieli, un
respectat expert al hărților și statisticilor ocupației, un editorialist și un
conferențiar căutat, a descoperit că principala sursă a creșterii numărului de
coloniști este mișcarea coloniștilor ultra-ortodocși – un semn încurajator în
viziunea sa, din moment ce aceștia sunt programați a fi anexați – și că ritmul
creșterii numărului coloniștilor s-a încetinit.
Sigur, și asta ar
putea fi o veste bună, dar Arieli, absorbit de tabelele sale, nu a prea avut
timp să își scoată nasul din ele și să se uite la realitatea din jurul lui. Exact
așa cum este absolut convins că este posibilă stabilirea unui stat palestinian,
păstrând, în același timp, majoritatea coloniștilor acolo unde se află – o altă
iluzie pe care îi place stângii Zioniste s-o răspândească – el crede că dacă
expansiunea lor s-ar opri, proiectul lor ar fi mort.
Dar, în contrast cu
această extincție aparentă, există o moarte reală, care a fost declarată de
mult. Prin contrast cu „muribunzii” coloniști, există un grup fatal bolnav,
care, de multă vreme, nu are nimic de spus în afara unor sloganuri – ca dovadă,
a se vedea „planul în 10 puncte” al președintelui Uniunii Zioniste Isaac Herzog
sau nimicnicia președintelui Yesh Atid, Yair Lapid.
Poate că
expansiunea coloniștilor este mai lentă, dar ei controlează statul ca niciodată.
Au câștigat printr-o victorie răsunătoare. S-au ridicat pentru a împiedica
stabilirea unui stat palestinian și au izbândit dincolo de orice așteptări – în
parte mulțumită sprijinului stângii Zioniste.
A venit vremea să
recunoaștem acest lucru. Nu e un îndemn la și mai multă deprimare și disperare
de partea stângii, ci la o recunoaștere lucidă a realității, pentru că numai
așa se va putea îmbarca pentru o altă bătălie.
În noua luptă, nu
va fi posibilă continuarea vorbirii limbajului de ieri. E mort. Avem nevoie de
un limbaj adaptat la realitate: limbajul drepturilor egale pentru toată lumea. Nu
există alternativă în afara stabilirii unei democrații în statul unic ce a fost
întemeiat acum 50 de ani și pentru al cărui sistem de guvernare trebuie să ne
luptăm acum.
Așa că, rapoartele
morții coloniilor sunt premature. Coloniștii au câștigat bătălia, dar nu și
războiul (încă).
http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.775233
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu