de Ramzy Baroud
Cum se poate aplica analiza politică rațională la ceva ce este inerent irațional? Ce fel de teorie politică se poate consulta, pentru a se formula și testa ipoteze, când informația la îndemână e atât de sinistră, sadică și duhnind a contradicții insuportabile?
Văzând trupul sfrijit al lui Mohammed al-Naem atârnând de lamele unui buldozer militar israelian lângă gardul ce separă captiva Fâșie Gaza de Israel, am rămas fără cuvinte. Nu există nimic în domeniul științelor politice care să poată explica, în mod convingător, logica din spatele acelei scene sfâșietoare. Dacă stai să te gândești, a ucide un palestinian și a-i târî apoi trupul lipsit de viață, folosindu-te de lamele unui buldozer, privându-i astfel familia de demnitatea de a-și îngropa fiul mult iubit, este ceva caracteristic pentru Israel; un act ce se manifestă în numeroase moduri în fiecare zi, în Palestina cea ocupată.
Vorbim adesea de drepturile omenești ale palestinienilor -- deci, de încălcările israeliene ale acestor drepturi, la justiție și pace -- adesea afirmând că nu se poate una fără cealaltă. Dar cum rămâne cu umilirea, doar de dragul de a umili?
Cum rămâne cu degradarea intenționată a femeilor și bărbaților palestinieni, care, zi de zi, trebuie să-și croiască drum printre multele obstacole impuse lor de către armata israeliană, să-și croiască drum nu doar pentru a supraviețui, ci și pentru a-și păstra demnitatea cât de cât întreagă, atât cât permit circumstanțele care sunt aproape în totalitate în afara controlului lor?
Naem avea doar 27 de ani când a fost omorât, deci avea doar 13 ani când Israelul a plasat minuscula Fâșie Gaza -- 365 de kilometri pătrați -- sub o blocadă ermetică și ucigașă.Sunt toate șansele ca discursul politic al lui Naem să fi fost inundat deja cu o terminologie la care niciun copil din lumea asta nu ar trebui să fie expus. Trebuie că era deja familiarizat cu conceptul martiriului, deja văzându-și rudele, prietenii și vecinii, copii de vârsta sa sau chiar mai mici, uciși de armata israeliană pentru niciun alt motiv decât acela că insistau să trăiască în demnitate -- dorință refuzată chiar și lui.
Armata israeliană, care a fost forțată să accepte dovada evidentă că trupul tânărului palestinian a fost de fapt „liniștit” de un buldozer, a ripostat cu aceleași replici obișnuite -- că Naem, dimpreună cu cei de-ai lui, era membru al unei „organizații teroriste” și că planta explozibil lângă gardul de graniță.
Din păcate, mulți sunt dispuși să consume genul acesta de propagandă, întotdeauna gata să dea vina pe palestinieni pentru orice și pentru tot.
Dar haideți să presupunem, pentru un minut, că narativa israeliană e adevărată. Ar trebui să fim surprinși că un bărbat care a crescut sub blocadă, care a trăit, din copilărie, cele mai oribile și mai nedrepte războaie israeliene, a devenit un luptător, apărând atât cât a mai rămas din demnitatea sa și a familiei sale?
Ce e așa șocant că palestinienii ripostează? De ce nu se aplică și palestinienilor legile aplicate tuturor mișcărilor naționale de eliberare din lume și din istorie?
De ce ar trebui ca palestinienii să accepte pedeapsa și perpetua umilire, asediul și postura de victimă, ca și când ar fi niște sub-oameni incapabili să se conecteze la unul dintre instinctele umane cele mai de bază, cel al auto-apărării, al sacrificiului și al auto-conservării?
Probabil că Naem s-a alăturat Marelui Marș al Reîntoarcerii la un moment dat, marș care, în momentul său culminant, a fost cea mai mare mobilizare non-violentă în masă din întreaga lume.
Zeci de mii de gazani asediați au luat parte la acel spectacol înălțător, care a început pe 30 martie 2018, când s-au strâns în fiecare săptămână și au dat piept cu lunetiștii israelieni fără arme, cu pieptul gol și cu scandări răsunătoare.
Și totuși, peste 300 de protestatari au fost uciși doar în primul an. Dintre cei care au fost răniți, sute și-au pierdut membre, devenind invalizi pe viață.
În timp ce gazanii continuă să se clatine sub impactul teribil al asediului israelian, putem doar să ne imaginăm ce fel de îngrijire medicală au primit acești oameni -- bărbați, femei, copii -- răniți.
Adevărul e că Naem e Gaza. El e fiecare bărbat, femeie și copil palestinian din acest loc tragic. El este și fiecare bărbat, femeie și copil palestinian stând la punctele militare de control din Cisiordania, sperând să poată trece pentru a ajunge la muncă, la școală, la spital sau înapoi acasă. Naem este fiecare prizonier reținut în mod ilegal în închisorile israeliene, torturat și umilit, ca pedeapsă pentru că a cerut cele mai fundamentale drepturi pentru poporul său.
Buldozerul israelian de care atârna Naem ca un miel sacrificat, în fața camerelor TV în miez de zi, a trimis, fără să vrea, un mesaj către restul lumii: ăștia suntem noi, Israelul este buldozerul, și aceștia sunt ei, Naem e poporul palestinian, în toată vulnerabilitatea și goliciunea lui, și nimeni nu poată să facă nimic pentru asta.
„Israelul are dreptul de a se apăra”, este mantra Washingtonului și a aliaților săi vestici, iar acum, chiar a unor arabi. Traducere: Israelul are dreptul de a-i asupri și asedia pe palestinieni, de a perturba orice sentiment al normalității în viața lor, de a le refuza hrana și medicamentele, de a bloca fiecare intrare și ieșire, de a-i ține captivi pentru eternitate; Israelul are și dreptul de a ucide pe oricine îndrăznește să se opună acestei paradigme inumane, și, atunci când are chef, poate să-i atârne cadavrul de lamele unui buldozer, ca să poată reinstaura regulile jocului iar și iar.
Științele politice nu ne pot ajuta aici, dar istoria da. Umilirea palestinienilor este o parte esențială a unui discurs israelian istoric ce a dezumanizat palestinienii până într-acolo încât, în timpul acelui război din 2014, care poartă numele de genocid, israelienii s-au adunat ca să privească măcelul din Gaza, dansând și făcând grătare, aplaudând de fiecare dată când fosforul alb cădea ca o ploaie peste nefericiții palestinieni.
Dar asta nu ar trebui să surprindă. Dezumanizarea palestinienilor de către israelienii sioniști este cel mai consecvent discurs care este preluat de toți, fie că reprezintă dreapta politică, centrul sau stânga.
Percepția conform căreia palestinienii sunt niște „bestii” sau „gândaci” care merită eradicarea și epurarea etnică, fără impunitate, a penetrat fiecare strat al societății și politicii israeliene, chiar și programa școlară.
Sinistra moarte a lui Naem reprezintă esența sionismului, o ideologie politică modelată după fascismul european și care, în ciuda faptului că pretinde a întruchipa progresul și iluminarea, a rămas cea mai înapoiată filosofie politică -- deoarece se bazează pe discriminare și violență împotriva celor care aparțin religiei „greșite”, rasei „greșite” și culorii „greșite.”Moartea lui Naem nu va pune capăt rezistenței din Gaza, după cum au arătat evenimentele ulterioare. În schimb, va accentua în mințile palestinienilor, arabilor, musulmanilor și în mintea oricui poate să vadă dincolo de minciunile și propaganda israeliană, sălbăticia Israelului ca ocupator militar fără inimă.
Israelul nu vrea pace cu palestinienii, căci cei ce vor pace nu asediază popoare, nu ucid copii nevinovați, nu distrug viețile oamenilor și nu îi lipsesc de demnitate. Și, cel mai important, cei ce vor pace nu atârnă cadavrele tinerilor de lamele buldozerelor militare.
Văzând trupul sfrijit al lui Mohammed al-Naem atârnând de lamele unui buldozer militar israelian lângă gardul ce separă captiva Fâșie Gaza de Israel, am rămas fără cuvinte. Nu există nimic în domeniul științelor politice care să poată explica, în mod convingător, logica din spatele acelei scene sfâșietoare. Dacă stai să te gândești, a ucide un palestinian și a-i târî apoi trupul lipsit de viață, folosindu-te de lamele unui buldozer, privându-i astfel familia de demnitatea de a-și îngropa fiul mult iubit, este ceva caracteristic pentru Israel; un act ce se manifestă în numeroase moduri în fiecare zi, în Palestina cea ocupată.
Vorbim adesea de drepturile omenești ale palestinienilor -- deci, de încălcările israeliene ale acestor drepturi, la justiție și pace -- adesea afirmând că nu se poate una fără cealaltă. Dar cum rămâne cu umilirea, doar de dragul de a umili?
Cum rămâne cu degradarea intenționată a femeilor și bărbaților palestinieni, care, zi de zi, trebuie să-și croiască drum printre multele obstacole impuse lor de către armata israeliană, să-și croiască drum nu doar pentru a supraviețui, ci și pentru a-și păstra demnitatea cât de cât întreagă, atât cât permit circumstanțele care sunt aproape în totalitate în afara controlului lor?
Naem avea doar 27 de ani când a fost omorât, deci avea doar 13 ani când Israelul a plasat minuscula Fâșie Gaza -- 365 de kilometri pătrați -- sub o blocadă ermetică și ucigașă.Sunt toate șansele ca discursul politic al lui Naem să fi fost inundat deja cu o terminologie la care niciun copil din lumea asta nu ar trebui să fie expus. Trebuie că era deja familiarizat cu conceptul martiriului, deja văzându-și rudele, prietenii și vecinii, copii de vârsta sa sau chiar mai mici, uciși de armata israeliană pentru niciun alt motiv decât acela că insistau să trăiască în demnitate -- dorință refuzată chiar și lui.
Armata israeliană, care a fost forțată să accepte dovada evidentă că trupul tânărului palestinian a fost de fapt „liniștit” de un buldozer, a ripostat cu aceleași replici obișnuite -- că Naem, dimpreună cu cei de-ai lui, era membru al unei „organizații teroriste” și că planta explozibil lângă gardul de graniță.
Din păcate, mulți sunt dispuși să consume genul acesta de propagandă, întotdeauna gata să dea vina pe palestinieni pentru orice și pentru tot.
Dar haideți să presupunem, pentru un minut, că narativa israeliană e adevărată. Ar trebui să fim surprinși că un bărbat care a crescut sub blocadă, care a trăit, din copilărie, cele mai oribile și mai nedrepte războaie israeliene, a devenit un luptător, apărând atât cât a mai rămas din demnitatea sa și a familiei sale?
Ce e așa șocant că palestinienii ripostează? De ce nu se aplică și palestinienilor legile aplicate tuturor mișcărilor naționale de eliberare din lume și din istorie?
De ce ar trebui ca palestinienii să accepte pedeapsa și perpetua umilire, asediul și postura de victimă, ca și când ar fi niște sub-oameni incapabili să se conecteze la unul dintre instinctele umane cele mai de bază, cel al auto-apărării, al sacrificiului și al auto-conservării?
Probabil că Naem s-a alăturat Marelui Marș al Reîntoarcerii la un moment dat, marș care, în momentul său culminant, a fost cea mai mare mobilizare non-violentă în masă din întreaga lume.
Zeci de mii de gazani asediați au luat parte la acel spectacol înălțător, care a început pe 30 martie 2018, când s-au strâns în fiecare săptămână și au dat piept cu lunetiștii israelieni fără arme, cu pieptul gol și cu scandări răsunătoare.
Și totuși, peste 300 de protestatari au fost uciși doar în primul an. Dintre cei care au fost răniți, sute și-au pierdut membre, devenind invalizi pe viață.
În timp ce gazanii continuă să se clatine sub impactul teribil al asediului israelian, putem doar să ne imaginăm ce fel de îngrijire medicală au primit acești oameni -- bărbați, femei, copii -- răniți.
Adevărul e că Naem e Gaza. El e fiecare bărbat, femeie și copil palestinian din acest loc tragic. El este și fiecare bărbat, femeie și copil palestinian stând la punctele militare de control din Cisiordania, sperând să poată trece pentru a ajunge la muncă, la școală, la spital sau înapoi acasă. Naem este fiecare prizonier reținut în mod ilegal în închisorile israeliene, torturat și umilit, ca pedeapsă pentru că a cerut cele mai fundamentale drepturi pentru poporul său.
Buldozerul israelian de care atârna Naem ca un miel sacrificat, în fața camerelor TV în miez de zi, a trimis, fără să vrea, un mesaj către restul lumii: ăștia suntem noi, Israelul este buldozerul, și aceștia sunt ei, Naem e poporul palestinian, în toată vulnerabilitatea și goliciunea lui, și nimeni nu poată să facă nimic pentru asta.
„Israelul are dreptul de a se apăra”, este mantra Washingtonului și a aliaților săi vestici, iar acum, chiar a unor arabi. Traducere: Israelul are dreptul de a-i asupri și asedia pe palestinieni, de a perturba orice sentiment al normalității în viața lor, de a le refuza hrana și medicamentele, de a bloca fiecare intrare și ieșire, de a-i ține captivi pentru eternitate; Israelul are și dreptul de a ucide pe oricine îndrăznește să se opună acestei paradigme inumane, și, atunci când are chef, poate să-i atârne cadavrul de lamele unui buldozer, ca să poată reinstaura regulile jocului iar și iar.
Științele politice nu ne pot ajuta aici, dar istoria da. Umilirea palestinienilor este o parte esențială a unui discurs israelian istoric ce a dezumanizat palestinienii până într-acolo încât, în timpul acelui război din 2014, care poartă numele de genocid, israelienii s-au adunat ca să privească măcelul din Gaza, dansând și făcând grătare, aplaudând de fiecare dată când fosforul alb cădea ca o ploaie peste nefericiții palestinieni.
Dar asta nu ar trebui să surprindă. Dezumanizarea palestinienilor de către israelienii sioniști este cel mai consecvent discurs care este preluat de toți, fie că reprezintă dreapta politică, centrul sau stânga.
Percepția conform căreia palestinienii sunt niște „bestii” sau „gândaci” care merită eradicarea și epurarea etnică, fără impunitate, a penetrat fiecare strat al societății și politicii israeliene, chiar și programa școlară.
Sinistra moarte a lui Naem reprezintă esența sionismului, o ideologie politică modelată după fascismul european și care, în ciuda faptului că pretinde a întruchipa progresul și iluminarea, a rămas cea mai înapoiată filosofie politică -- deoarece se bazează pe discriminare și violență împotriva celor care aparțin religiei „greșite”, rasei „greșite” și culorii „greșite.”Moartea lui Naem nu va pune capăt rezistenței din Gaza, după cum au arătat evenimentele ulterioare. În schimb, va accentua în mințile palestinienilor, arabilor, musulmanilor și în mintea oricui poate să vadă dincolo de minciunile și propaganda israeliană, sălbăticia Israelului ca ocupator militar fără inimă.
Israelul nu vrea pace cu palestinienii, căci cei ce vor pace nu asediază popoare, nu ucid copii nevinovați, nu distrug viețile oamenilor și nu îi lipsesc de demnitate. Și, cel mai important, cei ce vor pace nu atârnă cadavrele tinerilor de lamele buldozerelor militare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu