Un interviu de Tyler Levitan
Yakov M. Rabkin este profesor de istorie la universitatea din Montréal și autorul cărților „A Threat from Within: A century of Jewish Opposition to Zionism” și „What is Modern Israel?”.
Ce v-a determinat să scrieți „What is modern Israel?”
În „A Threat from Within” am examinat motivele pentru care sionismul a fost inițial respins nu doar de rabini, ci și de vasta majoritate a evreilor. În cartea aceasta am mers mai departe. A trebuit să scriu despre originile sionismului, inclusiv cele religioase, să analizez evoluția societății israeliene și relațiile sale cu evreii din restul lumii, cât și despre rolurile jucate de evreii din Rusia. Dimensiunea rusească explică multe aspecte ale Israelului contemporan care altfel rămân enigmatice.
Ce vreți să spuneți mai exact prin „dimensiunea rusească”?
În timp ce Theodor Herzl, fondatorul sionismului politic, se întâlnea cu regi și miniștri, evreii din ștetl-urile (mici orașe evreiești din Europa centrală și de est înainte de Holocaust) Imperiului Rus au format coloana vertebrală a colonizării Palestinei la început de secol 20. În consecință, aceștia deținut pozițiile de conducere. Deși Uniunea Sovietică nu a permis emigrarea din anii 1920 încolo, peste 60% dintre membrii parlamentului israelian in anii 1960 erau de origine rusă. Nu a existat vreun prim-ministru israelian care să nu fie născut în Imperiul Rus sau ai cărui părinți să nu fi fost.
Mai mult, un milion de evrei vorbitori de limbă rusă s-au stabilit în Israel la sfârșitul secolului 20. În general sunt înstrăinați de iudaism; consideră că au „naționalitate evreiască” și sunt cât se poate de mândri de naționalismul etnic și folosirea forței pentru impunerea acestuia. Majoritatea votează pentru partide de dreapta și extremă-dreapta. Succesul lor în penetrarea celor mai înalte eșaloane ale puterii și migrarea politicii israeliene către dreapta naționalistă a fost impresionant. Relativ recenta numire a moldoveanului Avigdor Lieberman ca ministru al apărării ilustrează acest lucru cât se poate de convingător.
În cartea d-voastră cercetați în amănunțime impactul sionismului creștin asupra nașterii statului israelian. Este acel impact limitat la stadiile incipiente ale proiectului sionist?
Nu, rolul sionismului creștin nu s-a încheiat odată cu Declarația Balfour în 1917 sau cu proclamarea unilaterală a independenței de către David Ben-Gurion în 1948. E adevărat, anumite interpretările ale Epistolei lui Pavel către Romani susțineau adunarea evreilor în Palestina încă din secolul al 17-lea. Acest lucru a afectat imaginația publică în țările vorbitoare de limba engleză, mai ales cele cu prejudecăți antisemitice care își doreau să se descotorosească de evreii locali. Această viziune este clar reflectată de Declarația Balfour.
Această mișcare creștină pentru reîntoarcerea evreilor pe pământul promis a împrumutat un puternic impuls practic unui grup de evrei asimilați din Europa centrală și de est în căutarea unei soluții colective la „chestiunea evreiască.” Speranța iudaică a reîntoarcerii a fost caracterizată în mod tradițional de o sensibilitate cu totul diferită și de un cu totul alt scop. Tradiția evreiască susține că această reîntoarcere trebuie să facă parte dintr-un proiect mesianic, nu dintr-unul politic și militar. De fapt, exista puțin spațiu pentru tradiția evreiască în planul sionist, care nu numai că a luat naștere printre protestanți, ci a fost susținut de indivizi de origine evreiască majoritar atei sau agnostici.
Un recent sondaj Pew arată că 82% dintre protestanții albi din Statele Unite cred că „Israelul i-a fost dat poporului evreu de către Dumnezeu.” Numai 40% dintre evrei cred asta. De aceea creștinii sioniști constituie o sursă de sprijin politic și financiar mult mai de nădejde decât evreii. Guvernele israeliene recente și coloniștii din teritoriile cucerite de Israel în 1967 au dezvoltat o relație apropiată cu organizații de mari dimensiuni, cum ar fi Creștinii Uniți pentru Israel. Liderul său, pastorul John Hagee, susține că organizația reprezintă 50 milioane de oameni. Asta înseamnă de patru ori mai mult decât întreaga populație evreiască de pe glob, care este estimată la 14 milioane. Și trebuie să ținem cont și de sioniștii creștini din America Latină, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Ce spuneți despre faptul că Israel susține că reprezintă toți evreii din lume? Puteți elabora despre diferențele între iudaism și sionism?
Evreii din Israel reprezintă aproximativ jumătate din populația evreiască de pe glob. Dar liderii israelieni au susținut mereu că vorbesc în numele tuturor evreilor din moment ce, în viziunea lor, statul sionist aparține cumva tuturor evreilor din lume, chiar și celor ce nu doresc să se mute în Israel. Aserțiunea că Israel reprezintă toți evreii este politic golită de substanță, dar este un instrument eficient pentru a încețoșa diferențele fundamentale dintre iudaism și sionism și dintre evrei și statul Israel. Această aserțiune îi ține pe evrei ostatici ai comportamentului politic și militar al Israelului.
Este cât se poate de clar că violența anti-evreiască din Europa și de pretutindeni este alimentată de conflictul din Israel/Palestina. Sioniștii au numai de câștigat din asta, deoarece această violență întreține sentimentul de nesiguranță și destabilizează comunitățile evreiești. Acest lucru, la rândul lui, duce la emigrare, o parte din ea direcționată către Israel, o țară ce are nevoie de evrei pentru a-și asigura o majoritate non-palestiniană. În momentul de față palestinienii constituie o majoritate pe pământul controlat de Israel între Marea Mediterană și râul Iordan.
Ce poate aduce o pace justă în Israel/Palestina, dat fiind faptul că electoratul israelian are o direcție constant spre dreapta?
Presiunea exterioară. Acesta este consensul activiștilor pentru pace israelieni. Guvernul israelian înțelege și el asta și este în spatele unor legislații lipsite de precedent în mai multe țări vestice care interzic boicotarea Israelului și a exporturilor sale. Guvernele vestice îi permit Israelului să acționeze cu impunitate, dar această politică suferă din cauza unui serios deficit democratic: cetățenii din majoritatea țărilor europene și din America de Nord privesc foarte critic Israelul și îl consideră o amenințare la adresa păcii mondiale. Această presiune fundamentală este cea care poate ajuta Israelul să se hotărască a îmbrățișa decența și pacea.
http://www.huffingtonpost.ca/tyler-levitan/what-is-modern-israel_b_11109760.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu