de Gilad Atzmon
Nu e nevoie să fii
vreun analist militar ca să înțelegi că atacul american asupra unei baze militare
siriene izolate contrazice orice logică militară posibilă. Dacă America
într-adevăr a crezut că Assad se află în posesia unor arme de distrugere în
masă (WMD) păstrate la baza militară al-Shayrat, lansarea unui atac cu rachetă
care ar fi putut duce la eliberarea agenților letali în aer ar fi fost ultimul
lucru pe care l-ar fi făcut. Dacă America era hotărâtă să „neutralizeze”
presupusa „abilitate nucleară” a lui Assad ar fi trimis forțe speciale sau
diplomație. Nimeni nu dezamorsează armele de distrugere în masă cu explozibili,
bombe sau rachete de croazieră Tomahawk. Nu s-a pomenit vreodată așa ceva.
America a țintit
baza al-Shayrat pentru că a știut cu certitudine că nu există arme de
distrugere în masă în acel loc. A fost un spectacol de artificii. Nu a avut
vreun obiectiv militar.
Prima grijă care ar
trebui să îți vină în minte este de ce ai nevoie ca un saxofonist să îți
livreze adevărul pe care orice expert militar îl înțelege foarte bine? Nu puteau
New York Times și The Guardian să ajungă la aceeași concluzie evidentă? Este suficient
de evident că dacă Assad nu a folosit WMD când pierdea războiul, nu ar avea
niciun sens să le folosească acum, când victoria îi este atât de aproape.
Deci, de ce a
lansat Casa Albă un atac aerian cu rachete de croazieră asupra unei ținte
inexistente?
Știm cine sunt
primii care vor beneficia de escaladarea situației actuale. Statul evreiesc,
care a pariat pe schimbarea regimului în Siria, în concordanță cu sinistrul
plan Yinon, acceptă acum că Assad nu pleacă nicăieri. Dar iată care este evoluția
bizară: în timp ce BBC, The Guardian, New York Times și Casa Albă se referă la
Assad și la „războiul său chimic” cu certitudine, presa israeliană este foarte
grijulie. Ziarul israelian Ynet se referă doar la un „presupus” atac cu gaz din
partea lui Assad. Israelienii înțeleg că povestea, așa cum este prezentată, nu
are nicio logică.
Dar ar putea exista
încă o narativă care să introducă o oarecare metodă în nebunia aceasta. CIA și
FBI nu par să se țină departe de Trump și legăturile sale cu Rusia. La acest
sfârșit de săptămână am aflat că fostul consilier al lui Trump, Carter Page, „a
furnizat documente unui spion rus.” Carter Page, care i-a fost consilier președintelui
pe probleme de politică externă înainte de alegeri, s-a întâlnit ocazional cu
Victor Podobnyy în timp ce agentul de informații opera în Statele Unite. Domnul
Podobnyy a fost unul dintre cei trei bărbați acuzați de către FBI în 2015 în
baza suspiciunii unei colaborări cu serviciul rus de informații externe, SVR.
Tot în acest
weekend am aflat și că ginerele lui Trump, Kushner, nu a alertat FBI-ul în
legătură cu mai multe întâlniri cu oficialii ruși, în ciuda obligației legale
pe care i-o impune funcția de consilier al președintelui. Avocatul său a
descris omisiunea sa drept o „eroare administrativă.”
The Guardian
relateaza că CIA a raportat de fapt politicienilor interesați să audă, în
cadrul unor ședințe secrete vara trecută, că avea indicații care sugerau că
Rusia ar fi lucrat pentru a-l ajuta pe Trump să devină președinte, o
descoperire nefăcută publică decât după victoria lui Trump, la câteva luni mai
târziu.
Președintele Trump
a respins orice aluzie la o conexiune cu Rusia ca fiind „ridicolă” și „știre
falsă”. Trump ar putea convinge presa liberală, dar cu CIA și FBI nu îi merge
așa de ușor.
Așa că lui Trump nu
i-a rămas altă opțiune – a avut nevoie de un spectacol de artificii pentru a
arăta o imagine clară a unui conflict între el și Putin. A trebuit să inventeze
un război cu Rusia. The Mirror a pus botul la vrăjeală: „Donald Trump a
avertizat că se află la un pas distanță de o confruntare militară cu Rusia”,
titrează ziarul.
Se pare că lansarea
unui atac cu rachete asupra unei baze militare siriene pustii în timp ce i-a
alertat pe rusi dinainte ar oferi imaginea patriotică necesara poporului
american. I-ar convinge pe Zioconi că America și Casa Albă sunt gata să lanseze
cel de-al treilea război mondial în numele lor. Atacul a avut loc pentru a
convinge poporul american că Trump nu este o marionetă rusească. Destul de uluitor,
presa liberală s-a grăbit să îi ia apărarea lui Trump. Unic în banalitatea sa, Jonathan
Freedland a scris în The Guardian astăzi că „uneori lucrul corect poate fi
făcut de persoana nepotrivită. Bombardarea bazei militare siriene de către
Donald Trump pare a se încadra în această categorie.” Se pare că The Guardian
nu ratează nicio oportunitate pentru a se ralia unui război Ziocon.
Singura întrebare
care a rămas deschisă este dacă un asemenea raid surpriză asupra unei baze
siriene abandonate îi va convinge pe alegătorii lui Trump că acum, „America
este, încă o dată, o națiune măreață.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu