Rabinul Yaakov Shapiro (stânga) și Gilad Atzmon (dreapta)
de Gilad Atzmon
Teama de înțelepciune
este una dintre caracteristicile importante ale mișcării de solidaritate cu
Palestina. Mă trezesc adesea consternat de indignarea manifestată de entuziaștii
solidarității față de mințile creative, intelectuali, gânditori și înțelepciune
în general. Dar mișcarea de solidaritate este consecventă, coerentă și
determinată măcar pe un singur front – este unită în lupta sa împotriva
„antisemitismului.” Deloc surprinzător, având în vedere că mișcarea este de
mult dominată de organizațiile progresiste evreiești și finanțată de Zioniști
liberali precum George Soros și societatea sa deschisă.
Pe măsură ce mulți
dintre noi învață să accepte că mișcarea de solidaritate cu Palestina a fost
redusă, în principal, la un aparat al opoziției controlate, este reconfortant
de aflat că palestinienii în general și Hamas în particular sunt mai hotărâți
ca oricând să lupte împotriva Israelului și să pună capăt suferinței lor. Tot mai
mulți suporteri din cadrul mișcării de solidaritate se trezesc și înțeleg
transformarea camuflată ce are loc în interiorul mișcării. Din ce în ce mai
mult, vocile disidente înțeleg că discursul solidarității a luat o turnură
nefericită. Ele detectează iudeocentrismul problematic inclus în politicile
progresiste evreiești. De fapt, mulți dintre noi au observat că, mai ales după
ultimele alegeri din Israel, în timp ce Benjamin Netanyahu și aliații săi
vorbesc tot mai deschis despre realitatea statului evreiesc, prietenii noștri
imaginari de la Mondoweiss, Jewish Voice for Peace și PSC încă interzic orice încercare
de a discuta cultura evreiască ce acționează ca motor al statului evreiesc. Sper
ca într-o zi acest clan al avocaților păcii să își vină în fire, dar nu am
așteptări prea mari.
O vreme, am
susținut că spre deosebire de discursul progresist evreiesc duplicitar, opoziția
ortodoxiei evreiești față de Zionism este cea care întruchipează singura atitudine
colectivă etică, principială, evreiască împotriva Zionismului și a răului
israelian.
Acum o săptămână,
l-am cunoscut pe însuflețitorul rabin Yaakov Shapiro într-un restaurant cușer
din Manhattan. Întâlnirea a fost aranjată de bunul meu prieten Tom Kiely de la
radio New York care ni s-a alăturat. (Vă rog să luați aminte că alegerea unui
restaurant cușer nu mi-a aparținut. De aproape 20 de ani țin o dietă foarte
strictă – practic, mănânc „orice mai puțin cușer.”) De data aceasta a trebuit
să fac un compromis și să mănânc castraveți murați din Brooklyn și humus
instant în stil israelian. De dragul păcii, am fost dispus să îmi compromit cele
mai prețioase reguli culinare.
Am fost încântat să
descopăr că rabinul Shapiro era familiarizat cu gândirea mea. Citise The Wandering Who. Era perfect conștient de critica mea la adresa evreicității. Gândurile
noastre privind situația erau cam pe aceeași linie. Erudiția sa era desăvârșită
și sinceră, argumentele sale perspicace și terminologia sa, transparentă. Această
combinație este rar întâlnită în cadrul discursului solidarității instituționale.
Rabinului Shapiro
nu îi place Zionismul și nu doar din cauza crimelor comise în numele său de cei
care își zic evrei. El se vede, pe bună dreptate, atât pe sine cât și pe
comunitatea sa, ca pe o victimă a „furtului de identitate.” Într-o anumită
etapă a istoriei evreiești recente, un grup de oameni (evrei asimilați
seculari) s-au rebranduit ca „evrei” pe spinarea celor care au fost evrei și au
fost recunoscuți astfel, de-a lungul istoriei lor vaste (evreii Torei).
Rabinul Shapiro
este un oponent al Zionismului. Dar spre deosebire de banala stângă evreiască
din „diaspora” care îl condamnă pe Netanyahu sau politica israeliană „din poziția
de evrei” în timp ce ignoră faptul că o asemenea dezaprobare de fapt reafirmă
legitimitatea Israelului ca stat evreiesc (dacă X este îndreptățit să critice
statul evreiesc doar pentru că X este evreu, atunci însăși critica lui X afirmă
Israelul ca statul evreiesc), rabinul Shapiro protestează împotriva mandatului
auto-proclamat al Israelului de a reprezenta evreii. În loc să cadă în obișnuita
capcană excepționalistă etnocentrică evreiască atât de simptomatică atât pentru
evreii Zioniști cât și pentru evreii așa-zis „anti”, rabinul Shapiro se definește
ca cetățean american de religie evreiască. Nu pretinde vreun privilegiu când
merge în Israel sau în orice alt stat. Se opune Israelului nu doar pentru că
devalizează Palestina de decenii, ci și pentru că le-a răpit evreilor
adevăratul lor cămin istoric, Tora.
Am precizat pentru
rabinul Shapiro că Zionismul nu era singur. Cam în același timp în care
Zionismul încerca să dezrădăcineze evreul, bolșevicii își făceau planurile
finale pentru a transforma poporul rus într-un colectiv socialist, iar în
Turcia, Imperiul Otoman a fost preluat de o nouă ideologie determinată să îi
dezrădăcineze cultura și moștenirea, în slujba occidentalizării naționaliste,
seculare. Pe măsură ce Zionismul devenea tot mai popular în rândul evreilor din
Europa și Vest, școala de la Frankfurt își forja doctrina dezrădăcinării
global-marxiste și Wilhelm Reich a decis că o revoluție sexuală ar putea salva
clasa muncitoare de la „conservatorismul său reacționar în masă.”
Până la sfârșitul
mileniului, nu mai rămăsese mare lucru din moștenirea vestică ateniană. Oprimați
și abuzați de tirania corectitudinii politice impusă de vânzătorii politicilor
identitare, cetățenii vestici au fost transformați în niște consumatori
subordonați, lipsiți de voce. Bolșevismul, școala de la Frankfurt și Wilhelm
Reich sunt considerate de un număr tot mai mare de cărturari niște ideologii
asociate cu gândirea seculară evreiască. Interesant, un număr din ce în ce mai
mare de academicieni turci sunt acum convinși că Junii Turci și chiar Kemal Atatürk, erau de fapt evrei convertiți și
adepți ai falsului mesia evreiesc rabinul Sabbatai Zevi. Rabinul Shapiro nu a
fost surprins de gândurile mele. Era perfect conștient de istoria și filosofia
pe care o exprimam. Nu a fost iritat de sugestia mea că asaltul Zionist asupra
adepților Torei era doar un simptom al unei transformări ideologice seculare
evreiești mult mai mari. Un intelectual veritabil, rabinul Shapiro mi-a indicat
niște studii academice comparative ale revoluției turcești și nașterii
Zionismului. Am plecat acasă cu un gând clar – spre deosebire de stânga
evreiască ce este hotărâtă să distragă orice atenție de la evreicitate, nou preferatul
meu rabin curajos este încântat de subiect și dispus să se implice în orice încercare
de a revizui cultura, ideologia și istoria evreiască.
Spre deosebire de
Zioniști și „anti”-Zioniști, care par devastați de faptul că am întors spatele
evreilor și iudaismului, rabinul Shapiro nu și-a exprimat nicio mustrare pentru
îndepărtarea mea. Pentru el, iudaismul este o chestiune orientată către
Dumnezeu. Tora și legătura cu Dumnezeu pe care aceasta o cere sunt sarcini care
necesită mult efort. Dacă nu ești dispus să crezi în Șem și să îți asumi toate
angajamentele necesare, nu te lega la cap – eliberează-te. Și, în practică, cel
mai liber evreu, cel suficient de curajos încât să se uite în oglindă, să
reflecteze și să critice, se pare că este cel mai pios – un rabin ortodox. Sunt
ușurat, dar cumva știam lucrul acesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu