Yasser Arafat cu forțele de securitate palestiniene în Gaza, 1995. Foto: AP
de Gideon Levy
Eu aș fi fericit să
trăiesc pe strada Yasser Arafat din Ramat Aviv. Ar fi înălțător să trăiesc pe o
stradă numită după un câștigător al premiului Nobel pentru pace; ar insufla
speranță să trăiesc pe o stradă numită după un fost dușman și părintele
fondator al națiunii învecinate, națiune ai cărei membri au trăit în satul pe
ale cărui ruine a fost construit cartierul Ramat Aviv, și după omul care a
încercat să facă pace cu Israelul.
Gestul numirii unei
străzi după satul distrus, Sheikh Munis, ar fi, de asemenea, o onoare pentru
cartier și pentru țară. Numai dacă Israelul ar avea încredere în justețea unei
astfel de direcții, ideea nu ar părea atât de deplasată...Dacă...
Dar eu trăiesc pe o
stradă care poartă numele unui om de stat anglo-evreu, viceregele Indiei, Rufus
Daniel Isaacs, lord de Reading. Mă îndoiesc că există o singură persoană care
locuiește pe strada aceasta și care știe cine a fost sau de ce a fost numită
strada după el.
Străzile noastre
sunt numite, în general, după rabini și activiști Zioniști, ceea ce e, cu
siguranță, acceptabil. Mai puțin acceptabilă este folosirea unor astfel de nume
pentru străzile pe care trăiesc arabii. Dov din Mezeritch, Besht (Baal Shem
Tov), Zalman Meisel, Shivtei Yisrael și Avodat Yisrael sunt străzi din orașul
arab Jaffa. În unele orașe mixte, provocarea este și mai mare. Principala stradă
din Ramle poartă numele lui Binyamin Ze’ev Herzl (n.t. numele real al lui
Theodor Herzl, părintele Zionismului modern), în timp ce Hapalmach, Ha’etzel,
Beitar și Yitzhak Sadeh sunt străzi pe care trăiesc cel puțin câțiva locuitori
arabi. În Lod, situația este similară; bulevardul Tzahal lângă moscheea Al
Omari și străzile Eliyahu Golomb, Exodului și Aliya Bet lângă piață și Khan
el-Hilu, vechiul caravanserai otoman.
Străzi cu nume
arabe aproape că nu există, cu siguranță nici sensibilitate. Podul de intrare
în Nazaret este numit după șeful statului major al armatei israeliene, Rafael
Eitan, unul dintre oamenii cu cea mai mare ură pentru arabi, care i-a comparat
cu niște „gândaci drogați.” De când a fost construit podul, moștenirea acestuia
răsună în mintea oricărui șofer din Nazaret care îl traversează. Acesta este
modul în care e tratată o minoritate israeliană.
Indicator rutier al străzii Arafat din orașul arab Jatt. Foto: Haaretz
Dar nu e de ajuns. Orașul
arab Jatt a decis în urmă cu câteva luni să numească o stradă după tatăl națiunii
sale. Existența unei străzi Arafat în statul Israel a captat cu întârziere atenția
autorităților israeliene, dar niciodată nu e prea târziu să stârnești un
scandal și să oprimi o minoritate. Prim-ministrul a declarat că nu va fi de
acord ca țara să aibă „străzi numite după dușmanii Israelului.” I s-a ordonat
ministerului de interne să acționeze, președintele consiliului local a
capitulat și numele străzii a fost înlăturat. Nu există niciun Arafat, numele
său a fost șters. Poate că în loc de Arafat, strada se va numi Elor Azaria. Ar fi
chiar amuzant, dacă efortul de a șterge, a scrie peste și a sugruma orice
sentiment național nu ar fi atât de șocant. Numai evreii au voie să fie amintiți.
Dar să revin la
cartierul meu. Partea sa nordică, Ramat Aviv Gimmel, este cartierul teroriștilor.
Aproape toate străzile sale sunt numite după teroriști evrei care au aruncat în
aer autobuze, au atacat trenuri și au omorât oameni. Eliyahu Feinstein și
Eliyahu Beit Zuri, ucigașii lordului de Moyne; Meir Feinstein, care a atacat o
stație de tren, Shlomo Ben Yosef, care a atacat un autobuz; Moshe Barazani,
care a aruncat în aer un tren în Malha; și Yehiel Dresner, care a atacat un
tren în Lod. Sângele nevinovaților se află pe mâinile tuturor acestor
personaje. Chiar și mai mult sânge se află pe mâinile lui Rehavam Ze’evi, care
are și el o stradă ce îi poartă numele, în apropierea portului.
Fiecare națiune își
are eroii săi pătați cu sânge. Unii dintre eroii Israelului, după care sunt
numite străzile israeliene, au pe mâini mult mai mult sânge decât a avut
vreodată Yasser Arafat. Ar fi trebuit să îi fi văzut pe politicienii de dreapta
urlând ca din gură de șarpe când membrul Knessetului, Ahmed Tibi, a spus că
Arafat a fost „părintele națiunii palestiniene.” Pentru acești bădărani, nu
există o asemenea națiune și nici părintele ei.
Poporul palestinian
își va aminti mereu de Arafat, cu sau fără o stradă numită după el în orașul
Jatt. Nici prim-ministrul Benjamin Netanyahu și nici ministrul de interne, Arye
Dery, nu vor putea să îi șteargă memoria din Jatt sau de pe străzile din Așkelon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu