de Odeh Bisharat
Clipul cu
ambasadoarea americană la Națiunile Unite, Nikki Haley, a atras întreaga
atenție a mediului online, înălțând spiritele și restaurând mândria. Nu totul
este pierdut, până la urmă. Principalul ei mesaj a fost o simplă plângere: de
ce Națiunile Unite se concentrează numai asupra Israelului și rămân tăcute în
legătură cu nedreptățile din Iran și Siria, comise de Hezbollah și ISIS?
Ambasadoarea a comparat atitudinea față de Israel cu atitudinea față de Coreea
de Nord, statul conducătorului mult-iubit, care lansează rachete ilegale (nu că
cei uciși de rachete legale ar dormi mai liniștiți).
Eu aș sugera ca ambasadoarea
să adauge alte câteva puncte pentru comparație: de ce să nu comparăm atitudinea
față de Israel cu cea față de Arabia Saudită, care omoară prin înfometare
oamenii din Yemen? Sau cu cea față de Qatar, care, pe lângă sprijinul oferit organizațiilor
teroriste radicaliste, angajează muncitori emigranți în condiții inumane? Sunt
surprins de doamna ambasador, care a ales un gen de băieți răi și l-a ignorat
pe celălalt. Pare că dacă e implicat petrolul, moralitatea ei și a multora se
ramifică într-un mod propriu.
Totuși, nu am înțeles
de ce s-a entuziasmat internetul atât de tare. Ambasadoarea a pus Israelul,
Siria, Iranul și Coreea de Nord în aceeași enumerare și a hotărât că Israelul e
cel mai bun dintre ele. Ce e de sărbătorit aici? Ar trebui să țopăim pe străzi,
să executăm dansul pinguinului pentru că Israelul este mai bun decât Coreea de
Nord? E ca și cum te-ai plânge că toți sunt hoți și te-ai apuca să-i critici pe
unii numai din cauza familiei din care fac parte. Aș fi înțeles euforia dacă
Israelul ar fi apărut pe același afiș cu țările scandinave care caută pacea și
egalitatea.
Pe de altă parte,
țările de care vorbește Haley, pot doar să viseze să fie în locul Israelului;
să fie în centrul atenției întregii lumi, dar protejate de veto-ul american. Țările
cu care doamna ambasador compară Israelul se află sub sancțiuni aspre, mai ales
de natură economică. Pentru ele, o atitudine ca cea față de Israel ar fi raiul
pe pământ.
În același timp,
dacă există o rază de speranță pentru cei care caută pacea în Israel, ea constă
în faptul că lumea nu se raportează la regiunea noastră ca la o cauză pierdută
– cel puțin nu încă. Dacă situația ar fi fost fără de speranță, lumea nu s-ar
mai fi deranjat să cerceteze ce se întâmplă aici. „Rana nu îl doare pe mort”,
spunea poetul arab Al-Mutanabbi. Se pare că lumea încă mai crede că există o
șansă ca lucrurile să fie rezolvate aici.
De aceea, fiecare
cetățean israelian, evreu sau arab deopotrivă, ar trebui să fie rușinat că
Statele Unite și alții îi acordă Israelului prezumția de nevinovăție cu privire
la continuarea ocupației, oprimarea unui alt popor și discriminarea cetățenilor
săi arabi. Așa cum fiecare persoană progresistă din lumea arabă trebuie să
refuze tratamentul „delicat” din partea așa-ziselor elemente progresiste ale
lumii care ignoră nedreptățile din lumea arabă datorită „înțelegerii” lor față
de cultura arabă.
După ce am auzit comentariile
ambasadoarei, am simțit că e o capcană, chiar și atunci când observațiile sale
despre Israel au menționat țări pe care o administrație anterioară le-a
poreclit „axa răului.” A intenționat cumva doamna ambasador să folosească
logica inversată pentru a insufla pe ocolite opiniei publice noțiunea că
Israelul nu face parte din lumea liberă? A încercat oare să contracareze ceea
ce liderii israelieni au căutat să imprime în opinia mondială preț de o
generație? Se pare că asta gândește despre Israel. Ambasadoarea a întins o
capcană cu miere și oamenii au înghițit-o cu poftă.
La sfârșitul remarcilor
sale, Haley a spus că Israelul este singura democrație din Orientul Mijlociu.
Mie mi s-a părut că se preface. Dar chiar și Franța era o democrație
excepțională la Paris, chiar și atunci când comitea crime de război în Algeria.
Și Marea Britanie era și continuă să fie un model de democrație la Londra, în
timp ce în India se purta cu barbarie. Și mai sunt multe astfel de exemple.
Deci, e adevărat că
Israelul este o democrație la Tel Aviv, dar este un agresor în teritoriile
ocupate. Un agresor și o democrație. N-ar strica o altă caracterizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu