de Odeh Bisharat
Zionismul nu a
intenționat niciodată să stabilească un stat evreiesc. A intenționat să
construiască ceva chiar mai mare.
După 120 de ani de
Zionism, este posibil să tragem linie și să spunem că a reușit să își
împlinească viziunea. Și, paradoxal, putem spune că mișcarea a reușit să nu
stabilească un stat evreiesc, deoarece dorea să realizeze mai mult decât atât. E
ca atunci când un bărbat îi spune iubitei că el iubește toate femeile, atunci
când ea îl întreabă dacă o iubește. Până la urmă, cineva care le iubește pe
toate, nu poate iubi niciuna dintre ele.
Deci, curentele
dominante ale Zionismului, atât partidul Likud cât și cel laburist, nu au
propuneri concrete ale granițelor statului Israel. Așa construiești acum o națiune.
În 1948, lumea s-a
poziționat de partea stabilirii unui stat evreiesc lângă unul arab. De-a lungul
acestui proces, o mare parte a poporului palestinian a fost expulzată și
granițele teritoriului mult așteptatei țări au fost extinse cu aproximativ 50%.
Și lumea, în absența unei decizii oficiale, a recunoscut teritoriul lărgit.
În 2002, lumea
arabă i-a oferit Israelului recunoașterea și normalizarea dacă acesta ar fi
fost atât de drăguț încât să permită crearea unui stat palestinian. Dar telefonul
israelian a fost, brusc, deconectat. În schimb, arabii au fost inundați cu tot
și tot mai multe condiții – în general legate de securitate, adică ocupație
într-o formă diferită, precum și tot soiul de solicitări pentru a fi
recunoscute. Nu lipsea decât cererea ca arabii să își pună filactere în fiecare
dimineață. Dar poate va veni și ziua aceea, în curând.
Între timp, lumea
începe să descopere că ceva nu este în regulă cu comportamentul Israelului. Până
la urmă, orice om de afaceri obișnuit știe cine vrea să încheie o afacere și
cine își caută pretexte și Zioniștii, de 700 de ani își caută pretexte pentru a
nu stabili un stat care să fie potrivit pentru câteva milioane de evrei. Ei vor
să clădească un imperiu care să fie potrivit pentru o super-putere. Dar evreii,
fără supărare, nu au mărimea unei super-puteri.
Trebuie să le spunem
cu sinceritate bunilor noștri prieteni din rândul evreilor, și sunt mulți, că
trebuie să acționeze pentru a schimba direcția în care navighează vasul, pentru
că se apropie de un aisberg cu o viteză record. Până la urmă, istoria nu este
prea generoasă și ferestrele oportunităților nu se deschid prea frecvent.
Spuneți-le povestea
cu credinciosul care a căzut într-un râu iute. O barcă a trecut pe lângă el,
dar omul a refuzat să se urce la bord. Dumnezeu va avea grijă de mine, a
explicat el. Încă o barcă a trecut pe lângă el, și a respins-o și pe aceea – doar
Dumnezeu nu avea cum să-l abandoneze. A refuzat până și colacul de salvare pe care
i l-au aruncat cei din barcă. În timp ce se scufundă în adâncuri, Îl vede pe
Dumnezeu care stă deasupra și Îl întreabă: De ce m-ai abandonat? Iar Dumnezeu
din ceruri îi răspunde: Ți-am trimis trei ocazii pentru a-ți salva viața și
le-ai refuzat pe toate.
Apropo, până la întemeierea
statului Israel, existau discuții că împărțirea pământului ar constitui un fel
de apostazie. La începutul anilor 40, comuniștii – primii care au acceptat
planul de partiție al Națiunilor Unite – s-au gândit și ei la un singur stat. Când
comuniștii evrei s-au întâlnit cu membrii comitetului U.N. în ajunul stabilirii
statului, aceștia din urmă au rămas uimiți: Dacă voi, comuniștii, vă despărțiți
din motive de naționalitate, cum poate exista un singur stat pentru cele două
popoare ale voastre aflate în conflict?
Precum apa
subterană, care întotdeauna găsește o cale de a ieși la suprafață, chiar dacă o
înăbuși sub rocile stâncoase – va fi un singur stat aici. Eu (și mulți alții ca
mine pentru care un singur stat este dorința profundă), cred că mai întâi
trebuie pregătite albiile potrivite pentru ca apa subterană să erupă fără să ne
înece pe toți. Am crezut, în inocența noastră, că din cauza tensiunilor, mai
întâi vor fi întemeiate două state și mai târziu se vor uni. Dar ce să-i faci,
prim-ministrul Netanyahu se grăbește.
E bine că îl avem astăzi
pe Donald Trump prin preajmă. E bine că există cineva care îi dă mână liberă guvernului
israelian pentru a acționa așa cum își dorește. E bine că nu există nimeni care
să ne stăvilească.
Dacă nu se
controlează, statul unic își va deschide fălcile și va înghiți cele două
popoare într-o nouă eră a apartheidului declarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu