Nu există nimic mai israelian decât acest tribunal care
îi dă unui soldat ce a ucis cu sânge rece un palestinian, o sentință adecvată
pentru un hoț de biciclete.
Soldatul Elor Azaria după aflarea sentinței
de Gideon Levy
Mai național ca Teatrul
Habima, mai popular decât teatrul popular al răposatului Avraham Deshe
(Pashanel), mai reprezentativ ca Knessetul și mai sugestiv ca sondajele – bine
ați venit la Teatrul IDF, care vă prezintă spectacolul tribunalului militar. Este
cea mai autentică oglindire a societății, adevărata Curte Supremă de Justiție
din Israel.
Este o producție
epică la care participă zeci de figuranți; recenziile sunt măgulitoare și
publicul e înnebunit de plăcere. Costumele (uniformele IDF) nu sunt speciale,
nici decorul, lumina și machiajul – o proprietate a vreunui „absent” (n.t. așa
îi numește Israelul pe refugiații palestinieni pe care i-a expulzat și cărora
le interzice să se reîntoarcă la casele lor) din Jaffa sau o baracă din Kirya
(sediu al armatei), lumini de neon și bănci de metal. Dar piesa este excelentă –
actuală și relevantă, reprezentativă și elocventă – și sfârșitul este întotdeauna
previzibil.
Nu există nimic mai
israelian ca acest tribunal și nimic mai autentic ca sentința sa în cazul
soldatului Elor Azaria. Încă o dată avem mantaua fățărniciei, încă o dată avem
înșelăciunea, fațada unui proces echitabil, cu o apărare, o acuzare și
pledoarii. Încă o dată, cel mai bun spectacol a venit în oraș și, încă o dată,
nedreptatea strigătoare la cer este prezentă fără să o simțim, așa cum le place
israelienilor.
Ceea ce le place
cel mai mult israelienilor, este să și mănânce prăjitura și să o și păstreze,
și cine știe mai bine decât tribunalul militar cum să servească desertul? Un verdict
însuflețitor despre „valoarea sanctității vieții” și o sentință potrivită
pentru un hoț de biciclete.
Nu avem nevoie de
Haga, noi avem Kirya. Faptul este că un soldat care a ucis – ca să nu spunem că
a comis o crimă – cu sânge rece un palestinian muribund, cu premeditare, a fost
dat în judecată și chiar a fost pedepsit. Unde altundeva mai puteți întâlni așa
ceva? În America? În Europa? Cea mai morală armată din lume, categoric cea mai
morală. Cinste și onoare IDF-ului și sistemului său de justiție.
Așa le place
israelienilor să își vadă judecătorii: vorbind cu mândrie despre dreptate și
egalitate – cu condiția ca acestea să se aplice doar evreilor. Să vorbească
despre sanctitatea vieții – dar calculând valoarea unei vieți palestiniene la
mai puțin decât cea a unui câine (israelian). Și verdictul în cazul Azaria le-a
oferit exact asta.
Azaria a părăsit
tribunalul ca un erou național, într-o țară în care oricine ucide un arab este
considerat un erou și aproape că nu există eroi care să nu fi ucis arabi. Tribunalul
le-a spus încă o dată israelienilor ceea ce doresc cel mai mult să audă: viețile
palestinienilor sunt mizerabil de ieftine; se află la finalul sezonului de
reduceri.
Acesta este același
tribunal care a judecat sute de mii de palestinieni cu severitate și cruzime
de-a lungul zecilor de ani de ocupație. Cu tot și tot mai mulți judecători (și
procurori) din rândul coloniștilor, iubitori ai legii internaționale și ai egalității
în fața legii, acest tribunal militar, ce se află în teritoriile ocupate, este
cel mai rafinat autor israelian al apartheidului. Acolo, la baza militară Ofer
și la închisoarea Etzion, departe de ochii scrutători, există o lege pentru
evrei și o alta pentru arabi, fără îndoială.
Aici, tribunalul
reflectă societatea, mult mai mult decât o face Curtea Supremă din Ierusalim. Un
Azaria palestinian cu siguranță ar fi fost condamnat la închisoare pe viață
într-un proces rapid, fără a se lua în considerare „durerea familiei”, faptul
că este „un soldat exemplar”, cu „un dosar impecabil”, fără a ține seama de
„circumstanțe speciale”, fără a se întreba cineva ce i-a trecut prin minte sau
ce i s-a întâmplat în viață. Ai ucis un evreu? Ai încercat să „verși sânge
evreiesc”? Există o singură sentință.
Această instituție
știe și cum să protejeze și să premieze cu generozitate soldații și ofițerii,
exact așa cum își dorește poporul și exact așa cum se așteaptă comandanții
armatei și știe să transforme procesele sale în pervertiri ale justiției. Numai
în acest tribunal, un ofițer ca Ofek Buchris, acuzat de viol și sodomie, poate
scăpa cu draconica sentință de a fi retrogradat cu un grad. Atât de crud l-a
tratat tribunalul.
Exact așa cum orchestra
IDF nu este o orchestră și radioul armatei nu este o sursă media, acest
tribunal nu este un tribunal. Dar e chiar mai corupător decât primele două
exemple: el își trimite metastazele demobilizate în sistemul juridic civil.
Procurorul general
Avichai Mendelblit a venit din acest mediu putred și la fel au venit mai mult
decât câțiva judecători, inclusiv unii ai Curții Supreme, care sunt convinși că
au făcut dreptate în toți acești ani. Ei poartă cu ei glorioasele tradiții
juridice ale clădirilor prefabricate din Ofer și acele tradiții rămân gravate în
ei pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu