de Alan Hart
Este el un vânzător
șiret, lingușitor, necinstit, care știe că tot ce spune despre Israelul aflat în
pericol de a fi anihilat și despre cum nu are el un partener de pace palestinian,
este o aberație propagandistică sau chiar crede ceea ce spune?
Jamie Stern-Weiner
scria la un moment dat într-un articol publicat de Mondoweiss că: „Dacă Benjamin Netanyahu nu ar fi intrat în politică,
s-ar fi aflat pe Broadway, zugrăvind în tușe groase un rol de ticălos într-o
pantomimă. Agresivul prim-ministru israelian este respingător de teatral,
într-atât încât până și cei mai credincioși aliați ai Israelului din comunitatea
evreiască americană îi cer să o lase mai moale. Este genul de om care nu doar
că îți apare la ușă neinvitat, dar își mai aduce cu el și rufele murdare, îți
golește frigiderul, urinează în chiuvetă și apoi îți iese furtunos din casă
plângându-se de proasta găzduire.”
Dacă
Netanyahu știe că enunțurile sale sunt „bs” (un Carterism pentru bullshit),
cred că se poate spune că pășește pe urmele lui Joseph Goebbels, șeful
propagandei lui Hitler. Ceea ce îi susținea modul de abordare de tip propagandă
era credința că o minciună cu cât e mai mare și mai des repetată, cu atât este
mai probabil să fie crezută. (După părerea mea, așa se explică succesul
Zionismului de-a lungul secolului 20. Vestea bună este că pe măsură ce secolul
21 avansează, tot mai puțini europeni și americani cad în plasa minciunilor
gogonate ale propagandei Zioniste).
Goebbles
a formulat 18 principii sub forma unui ghid pentru cei care se angajau în
propaganda nazistă de război. Iată două dintre ele.
14.
Propaganda trebuie să eticheteze evenimentele și oamenii cu fraze sau sloganuri
distincte.
a.
Ele trebuie să evoce răspunsurile dorite pe care audiența le posedă în
prealabil.
b.
Trebuie să fie ușor de reținut.
c.
Trebuie utilizate iar și iar.
16.
Propaganda adresată frontului de acasă trebuie să creeze un nivel optim de
anxietate.
Dovada
succesului lui Netanyahu în a crea un nivel optim de anxietate pe frontul său
de acasă constă în faptul că vasta majoritate a evreilor israelieni crede că
este și că va fi mereu în pericol de anihilare. Dar iată și o contradicție. Nu o
dată, Netanyahu a profitat de evenimente pentru a miza pe cartea fricii în
Europa, cu apeluri către evrei de a se muta în Israel.
Întrebarea
ce se naște este următoarea.
Dacă
Netanyahu într-adevăr crede că Israelul se află în pericol de anihilare, nu
este el iresponsabil cerându-le evreilor europeni să trăiască acolo? Singurul răspuns
la care mă pot gândi este că el știe că Israelul nu se află în niciun pericol
de anihilare și se simte consolat de o declarație făcută de Ițac Șamir, liderul
terorist Zionist care a devenit prim-ministru. Potrivit unui articol scris de
israelianul Akiva Eldar, Șamir a spus la un moment dat, „Pentru pământul lui
Israel este permis să minți.”
Orice
evaluare a cine și ce este adevăratul Bibi Netanyahu trebuie să țină cont de
ceea ce trebuie că a moștenit de la tatăl său polonez Benzion, care a schimbat
numele familiei din Mileikowski în Netanyahu.
Benzion
Mileikovski/Netanyahu a fost un istoric și un scriitor care mereu a crezut în
Mai Marele Israel. S-a opus planului de partiție al Națiunilor Unite deoarece
nu îi oferea suficient pământ statului ce avea să fie Israelul; și, la vremea
respectivă, a fost în favoarea „transferării” (epurării etnice cu alte cuvinte)
a arabilor din Palestina.
De
fapt, analiza sa a ceea ce s-a întâmplat în Palestina pentru ca Zionismul să
poată obține tot ce și-a dorit este la fel cu cea pusă în cuvinte de Ze’ev
Jabotinsky, fondatorul armatei Israelului și al așa-numitului „Zionism
revizionist” dar care era de fapt Zionism sincer. (Singura diferență între
acesta și ceea ce era considerat Zionism mainstream fondat de Herzl și condus
de Weizmann era că mainstreamerii mințeau în legătură cu scopul adevărat al
Zionismului și consecințele acestuia). Mainstreamerii au pretins că putea
exista o cooperare cu arabii. Au mințit din două motive principale. Unul era
nevoia de a evita provocarea unei ostilități arabe prea mari, prea repede. Al doilea
era nevoia de a induce în eroare și a înșela evreii, mai ales pe cei din Europa
de Vest și America de Nord, în legătură cu intențiile reale ale Zionismului).
Evreul
rus Jabotinsky a scris „The Iron Wall”, care a devenit biblia Zionismului
„revizionist” și, de fapt, principalul text inspirațional pentru toți
naționaliștii evrei care au devenit israelieni, inclusiv cei care nu se
considerau revizioniști. În 1940, Benzion Mileikovski/Netanyahu s-a dus la New
York pentru a fi secretarul personal al lui Jabotinsky.
Deoarece
a cunoaște mentalitatea lui Jabotinsky și pe cea a tatălui lui Netanyahu este
cheia pentru a înțelege cum și de ce Israelul a devenit un stat arogant,
agresiv și opresiv, voi cita câteva paragrafe din „The Iron Wall.”
„Nu
poate fi vorba de o reconciliere voluntară cu arabii, nici acum și nici în
viitorul apropiat. Toți oamenii de bună credință, cu excepția celor orbi din
naștere, au înțeles cu mult timp în urmă că este absolut imposibil să ajungi la
o înțelegere voluntară cu arabii Palestinei pentru transformarea Palestinei
dintr-o țară arabă într-una cu o majoritate evreiască.
Orice
popor nativ își consideră țara căminul lui național, unde dorește să fie complet
stăpân. Niciodată nu va permite în mod voluntar existența unui alt stăpân. La fel
este și în cazul arabilor. Împăciuitoriștii dintre noi încearcă să ne convingă
că arabii sunt niște fraieri care pot fi păcăliți cu ușurință prin formulări
care să ascundă adevăratele noastre țeluri. Eu refuz categoric să accept
această viziune asupra arabilor palestinieni.
Au
exact aceeași psihologie pe care o avem și noi. Privesc Palestina cu aceeași
dragoste instinctivă și fervoare veritabilă cu care aztecii priveau Mexicul sau
siucșii preeria. Fiecare popor va lupta împotriva colonizatorilor până când se
va stinge și ultima picătură de speranță că ar putea evita pericolele
colonizării și ale cuceririi. Palestinienii vor lupta în acest fel până la
ultima scânteie de speranță.
Nu
contează ce cuvinte mieroase folosim pentru a explica palestinienilor
colonizarea noastră. Colonizarea își are înțelesul ei integral și inevitabil,
priceput de orice evreu și orice arab. Colonizarea are un singur scop. Asta este
natura lucrurilor. A schimba natura este imposibil. A fost necesar să demarăm
colonizarea împotriva voinței palestinienilor și aceeași condiție există acum.
Chiar
și un acord cu non-palestinienii (alți arabi) reprezintă același tip de
fantezie. Pentru ca naționaliștii arabi din Bagdad și Mecca și Damasc să fie de
acord să plătească un preț atât de serios ar trebui să refuze să păstreze
caracterul arab al Palestinei.
Nu
putem să oferim nicio compensație, nici Palestinei, nici palestinienilor, nici
altor arabi. Astfel, un acord voluntar este de neconceput. Toate colonizările,
chiar și cele mai reținute, trebuie să continue sfidând dorința populației
native. Așa încât, poate continua și se poate dezvolta numai sub scutul forței
care constă într-un Zid de Fier pe care populațiile locale nu îl pot pătrunde. Aceasta
este politica noastră vizavi de arabi. Să o formulăm în alt mod ar fi o
ipocrizie.
Fie
prin Declarația Balfour, fie prin Mandat, forța externă este o necesitate
pentru stabilirea în țară a unor condiții de stăpânire și apărare prin care
populația locală, indiferent de ceea ce își dorește, să fie privată de posibilitatea
de a obstrucționa colonizarea noastră, administrativ sau fizic. Forța trebuie
să aibă rolul ei – cu autoritate și fără indulgență. Aici nu există diferențe
semnificative între militariștii și împăciutoriștii noștri. Unii preferă un Zid
de Fier din baionete evreiești; ceilalți un Zid de Fier din baionete englezești.
Dacă
vrei să colonizezi un ținut unde trăiesc deja niște oameni, trebuie să
amplasezi o garnizoană în acel loc sau să găsești niște oameni bogați sau
sponsori care să facă acest lucru pentru tine. Sau? Sau altfel trebuie să
renunți la colonizare, pentru că fără o forță armată care va zădărnici fizic
orice încercare de a distruge sau a împiedica această colonizare, colonizarea
este imposibilă – nu dificilă, nu periculoasă, ci IMPOSIBILĂ! Zionismul este un
proiect colonialist și de aceea succesul sau eșecul lui depinde de problema forței
armate. Este important să vorbești ebraica, dar, din păcate, este chiar mai
important să știi să tragi cu arma – sau altfel am terminat cu joaca de-a
colonizarea.
Pentru
reproșurile răsuflate că acest punct de vedere nu este etic, răspund – absolut neadevărat.
Aceasta este etica noastră. Nu există altă etică. Câtă vreme pentru arabi există
și cel mai mic licăr de speranță că ne-ar putea împiedica, nu își vor vinde
aceste speranțe – nici pentru cuvinte dulci, nici pentru o îmbucătură gustoasă,
pentru că palestinienii nu sunt o gloată, ci un popor, un popor viu. Și niciun
popor nu face o asemenea concesie în legătură cu astfel de chestiuni fatidice, doar
atunci când nu mai există nicio speranță, până când nu vom fi înlăturat orice
deschizătură vizibilă în Zidul de Fier.”
Aceasta
era ideologia Zionismului revizionist/onest, cu un deceniu înainte ca naziștii
să vină la putere în Germania. Ideea ei principală, care l-a încântat pe tatăl
lui Bibi Netanyahu, era aplicarea forței brute pentru a nu le da arabilor nicio
șansă de a-și recupera pământul deposedat. Nu se lua în considerare ce era bine
sau rău din punct de vedere moral. Compromisul era exclus. Era o strategie de
tipul „ori ei ori noi.”
Benzion
Mileikowski/Netanyahu a murit în casa sa din Ierusalim în aprilie 2012 la vârsta
de 102 ani. La puțin timp după moartea sa, Jason Epstein, un co-fondator al New York Review of Books, a lăsat să-i
scape într-o discuție într-un grup evreiesc, că Benzion i-a spus la un moment
dat că singurul mod prin care Israelul ar putea supraviețui ar fi „acela de a
ucide toți arabii.”
Cât
de mult a fost influențat fiul de tatăl său, a fost lămurit într-un interviu
pentru Ma’ariv din aprilie
2009. El a replicat: „Am o idee generală. Bibi se poate să aibă aceleași
scopuri ca mine, doar că el ține pentru sine metodele folosite pentru a le
realiza, pentru că dacă le-ar exprima, și-ar expune scopurile.”
Și aici cred că se află cheia înțelegerii
adevăratului Bibi Netanyahu. Deoarece nu poate spune adevărul, adevărul fiind
că el nu este câtuși de puțin interesat de pacea cu palestinienii și că soluția
sa preferată este o epurare etnică finală a Palestinei, trebuie să spună
minciuni. Dar, pentru a avea credibilitate în lumina sfidării legii
internaționale și a acțiunilor criminale ale Israelului, acestea trebuie să fie
niște minciuni cu adevărat MARI și,
așa cum sfătuia Goebbels, ele trebuie repetate iar și iar.
O concluzie evidentă este că Bibi Netanyahu
a știut mereu că tot ce afirmă despre Israelul aflat în pericol de anihilare și
despre inexistența unui partener de pace palestinian este o aberație
propagandistică. Dar adevărul despre el poate fi ceva mai complicat.
În 1980, am avut o conversație cu
generalul-maior în retragere Shlomo Gazit, cel mai bun și mai inteligent dintre
directorii serviciilor secrete militare israeliene. I-am spus că am ajuns la
concluzia că totul e un mit – că existența Israelului nu s-a aflat niciodată,
dar niciodată în pericol. El mi-a zâmbit cu tristețe și mi-a răspuns: „Problema
cu noi israelienii este că am devenit victimele propriei noastre propagande.”
Așa că se poate ca atunci când Netanyahu se adresează
în fața Congresului american, să nu știe că minte atunci când spune că Iranul
reprezintă o amenințare la adresa existenței Israelului, deoarece a devenit o
victimă a propriei propagande și acum crede că ceea ce scoate pe gură este
adevărat.
Dacă acesta este cazul, atunci trebuie să
spunem nu doar că e irațional, dar și lunatic frizând nebunia clinică. Dacă va
mai obține un mandat, Zionismul își va continua eforturile crude și criminale
pentru a provoca o predare palestiniană în termeni Zioniști și ritmul
transformării anti-israelismului în antisemitism se va accelera.
Nu e niciun mister în legătură cu ce este Bibi
Netanyahu. Este un dezastru. Pentru palestinieni. Pentru evrei. Pentru regiune.
Și foarte posibil, pentru întreaga lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu