Mama lui Nidal Mahdawi
de Gideon Levy
Casa mamei lui
Nidal Mahdawi – unde a crescut și unde se întorcea de fiecare dată când boala
sa mintală se agrava – arată ca ceva între un depozit și o groapă de gunoaie. E
greu de știut cum arată pe dinăuntru; sora lui Nidal, bolnavă de cancer, stă înăuntru
întinsă pe pat și mama nu le permite vizitatorilor să intre.
Așa că stăm pe
niște scaune de plastic murdare și rupte în curtea neîngrijită a casei din cartierul
Shweika a Tul Karmului, în Cisiordania, la est de Netania. Grămezi de gunoaie și
rămășițe de mâncare sunt aruncate pe jos; e plin de sticle goale, din plastic, unele
plutind în bălți noroioase. Un deșert. O cărare ce duce spre casă trece și ea
printre movilițe de deșeuri pe care nu le va ridica nimeni, niciodată. Cineva a
scris cuvântul „Allah” cu roșu pe cactusul ce se află vizavi de structura
numită casă.
Rochia tradițională
a mamei este pătată și câțiva dinți din față îi lipsesc. Își deplânge soarta:
soțul ei a murit din cauze naturale la vârsta de 46 de ani, acum aproximativ 20
de ani, și acum fiul ei a fost ucis de soldații israelieni, la 44.
Aceasta este Naima
Mahdawi, 67, văduvă, mamă a cinci fii și două fiice, pe care practic a trebuit
să îi crească singură. Singurul venit al Naimăi vine din culesul diferitelor
plante comestibile ce cresc pe câmpurile de lângă casa ei, pe care le vinde apoi
la piață. Aceasta este casa ei, într-o secțiune pauperizată a Tul Karmului care
era cunoscută drept centrul garajelor unde se dezmembrează mașinile furate
pentru a fi vândute piesă cu piesă, un cimitir al mașinilor furate.
Șoferii care trec
pe lângă drumul murdar ce urcă ne aruncă priviri ostile din cauza plăcuțelor de
înmatriculare israeliene. Atmosfera mustește de suspiciune. Naima sosește acasă
cu fiul său Mahmoud, 37 de ani, un vopsitor de mașini care până recent a muncit
în Israel; acum, după ce soldații i-au ucis fratele, permisul de muncă i-a fost
revocat, ca și cele ale tuturor fraților și verișorilor săi – procedura standard
după fiecare atac terorist sau tentativă de atac.
Dar ce fel de atac
a avut loc în după amiaza zilei de 17 ianuarie? Videoclipul postat imediat
după eveniment este șocant, dar nu întru totul clar.
Se vede un bărbat
stând lângă cuburile mari de beton la un punct militar de control. Pare să fi
prins rădăcini în acel loc, ca și când ar fi împietrit de frică. Soldații IDF
strigă tot felul de ordine neclare către el – cineva țipă în arabă: „Pleacă!” –
și apoi încep să tragă înspre el, în timp ce bărbatul continuă să stea acolo,
nemișcat, lângă cuburi, nepărând să pună în pericol pe cineva, mai jos de turnul
de control blindat al cărui proiector luminează perimetrul.
Un șir de mașini
așteaptă pe margine. După ce se trag focuri de armă înspre el, bărbatul începe
să meargă spre soldații care îl înconjoară din toate părțile; la început
pășește încet, dar pe măsură ce împușcăturile se intensifică, își iuțește
pasul, apoi o ia la fugă. În clip arată ca și când ar fi fost disperat să scape
de împușcături, mai mult ca un animal prins într-o capcană decât ca un terorist
ce intenționează să atace soldații. Apoi se prăbușește la pământ, tăvălindu-se
în sângele propriu.
Ce este clar e că
soldații l-au împușcat și l-au ucis pe Nidal Mahdawi, un palestinian de 44 de
ani, cu dizabilități mentale, care până recent a fost un rezident al Israelului
și ai cărui copii și soție sunt israelieni și trăiesc în interiorul Liniei
Verzi de demarcație. Toată povestea s-a întâmplat la punctul de control 104, pe
care palestinienii îl numesc punctul de control Netania, lângă Tul Karm.
Nidal Mahdawi s-a
născut în 1972. În 1997, s-a căsătorit cu Holod Ayat, din orașul arab israelian
Baka al-Garbiyeh. Cuplul a rămas acolo și a avut un fiu și trei fiice, cel mai
mic copil având 12 ani și cel mai mare 17. La un an după căsătorie, Nidal a
primit un card de identitate albastru care îl făcea rezident al Israelului: la
vremea aceea, palestinienii din teritoriile ocupate încă se putea califica
pentru rezidența în Israel sub reglementările unificării familiei. (n.t. acum
acest lucru nu se mai poate, un palestinian din teritoriile ocupate – Cisiordania,
Gaza – nu se poate căsători cu un alt cetățean palestinian ce trăiește în
Israel sau se pot căsători, dar nu pot locui împreună în Israel). Nidal lucra într-un
atelier auto în Baka al-Garbiyeh. De sărbători familia o vizita pe mama lui Nidal
și pe frații și surorile lui în Shweika.
La un moment dat,
cu mai mult de zece ani în urmă, Nidal a început să aibă accese de violență și
crize de furie. Cu timpul, starea i s-a înrăutățit; în urmă cu câțiva ani,
soția a înaintat poliției o plângere împotriva lui. A fost condamnat pentru
comportament violent față de soția sa și a petrecut un an la închisoare. Starea
lui nu s-a îmbunătățit și apoi s-a întors acasă. Cu aproximativ două luni
înainte să fie ucis, soția sa a vrut să-l interneze la centrul pentru sănătate
mintală Sha’ar Menashe, lângă Hadera. El a preferat să meargă acasă la mama sa
și să caute refugiu acolo. Așa s-a întâmplat de Nidal s-a reîntors în casa
copilăriei sale cu câteva săptămâni înainte să fie omorât.
Între timp, cardul
de identitate israelian i-a expirat și i s-a refuzat permisiunea de a trăi în
Israel. I-a spus fratelui său că avea să se ocupe de asta – era doar o problemă
de birocrație, a spus Nidal. Fratele său spune că în ziua în care a murit, Nidal
a încercat să intre în Israel pentru a-și vedea familia. Soldații i-au spus că
nu are permis de intrare.
Cu câteva săptămâni
înainte de incident, mama sa l-a rugat pe Nidal să viziteze mormântul tatălui
său și al altor rude din cimitirul Tul Karmului. Așa că a început să meargă pe
la cimitir o dată la câteva zile.
Pe 17 ianuarie,
devreme, Naima își amintește că a auzit un zgomot ciudat în stradă: Nidal arunca
cu pietre în stâlpul electric de lângă casă. I-a spus mamei că se duce la
cimitir. Nu l-a mai văzut niciodată.
Nu știm de ce, în
timpul ultimelor zile ale vieții sale, Nidal nu și-a mai luat medicamentația
obișnuită. O lua de 10 ani, spune mama lui acum, adăugând că atunci când a
oprit-o a devenit și mai irascibil și agresiv ca de obicei.
Acum Naima ține
două fotografii decolorate într-o punguță brodată pe care o poartă cu ea:
fotografia de pașaport a soțului ei și acum pe cea a fiului său care a fost
ucis. Sărută cu mândria poza lui Nidal, de mai multe ori, și apoi izbucnește în
lacrimi. „Mă alinta spunându-mi ‘Nana’”, suspină Naima.
În seara zilei de 17
ianuarie, vecinii i-au spus că fiul ei a fost ucis la punctul de control. La început
a refuzat să creadă, dar apoi și rudele au venit cu aceleași vești amare. Acum ea
îi învinovățește familia pentru moartea sa: l-au abandonat și nu au avut grijă
de tratamentul lui – și din cauza lor a fost omorât.
„Nimeni nu s-a
ocupat de problemele lui”, spune Naima pe un ton acuzator. Încă nu are idee ce
s-a întâmplat la punctul de control; tot ce știe este că Nidal a fost împușcat
de soldații IDF.
Materialul filmat
arată că Nidal ar fi putut fi arestat fără să fie împușcat, cu siguranță fără
să fie omorât, spune Abdulkarim Sadi, un investigator de teren al organizației
pentru drepturile omului B’Tselem. Într-adevăr,
nu este clar de ce au început să tragă soldații în timp ce el stătea încremenit
ca o statuie lângă cuburile de beton. „Era departe de soldați”, spune fratele
lui Nidal, Mahmoud, în ebraica sa stricată de muncitor.
Numai pe 27
ianuarie a fost returnat cadavrul lui Nidal și familia a putut să-l înmormânteze
în Tul Karm, în condiții limitate, impuse de Israel.
Săptămâna aceasta, purtătorul
de cuvânt al IDF-ului a dat o declarație ca răspuns unor întrebări adresate de Haaretz despre rezultatul investigației:
„Ancheta arată că pe data de 17 ianuarie 2017, la ‘punctul de trecere 104,’
Nidal Mahdawi a alergat cu un cuțit înspre soldații IDF care se aflau acolo și
a încercat să îi înjunghie. Forțele armate au răspuns cu procedura standard de
arestare a suspectului, la finalul căreia acesta a fost împușcat pentru a se
elimina pericolul pe care îl reprezenta. Ca rezultat al focurilor de armă,
Mahdawi a fost ucis.”
Văduva lui Nidal și
cei patru copii au participat la înmormântare și apoi s-au întors imediat la
Baka al-Garbiyeh. Familia este distrusă. Mama lui Nidal nu și-a văzut nora
decât o dată, de atunci, în Tul Karm. A vrut să depună o cerere pentru ca fiul
ei să fie recunoscut în mod oficial ca shahid
– martir pentru cauză – la birourile Autorității Palestiniene, posibil
pentru a primi alocația oferită familiilor martirilor. I s-a spus însă că și
nora ei trebuie să depună o cerere. Încă nu a încheiat procesul: mai trebuie furnizate
niște documente înainte ca Nidal Mahdawi să poată fi declarat martir al
Palestinei.
http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.773456?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=israel-news%2F.premium-1.773456&utm_campaign=Gideon+Levy&utm_term=20170223-21%3A57&writerAlerts=true
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu