Rezoluția UN este o picătură de speranță într-un ocean al întunericului și-al disperării

E limpede ca lumina zilei acum: lumea consideră coloniile o crimă. Toate coloniile și toată lumea.

                           Benjamin Netanyahu și Yuval Steinitz, foto: Olivier Fitoussi

de Gideon Levy

Pe 29 noiembrie 1947, Consiliul General al Națiunilor Unite a votat în favoarea stabilirii unui stat evreiesc (lângă un stat arab) pe pământul lui Israel. Șaizeci și nouă de ani mai târziu, pe 23 decembrie 2016, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat încercând să-l salveze. Rezoluția 2334 care a fost aprobată vineri este adierea unei vești bune, o picătură de speranță în oceanului întunericului și al disperării din ultimii ani.

Exact când părea că totul  merge din ce în ce mai prost – cu ocupația tot mai adâncită susținută tot mai tare de Statele Unite, cu Europa luând-o la galop înspre dreapta – a sosit taman de Hanukkah o rezoluție ce aprinde o lumânare subțirică. Exact când părea că cei răi vor rămâne victorioși, iată că au sosit Noua Zeelandă și încă alte trei țări și au făcut lumii un cadou de Crăciun.

Așa că, mulțumim Noua Zeelandă, Venezuela și Malaezia. Adevărat, bradul de Crăciun pe care ni l-au adus, cu toate luminițele sale colorate, va fi înlăturat în curând; Donald Trump deja așteaptă la ușă. Dar amprenta va rămâne. Până atunci, această benchetuială temporară e o bucurie, în ciuda mahmurelii preconizate.

Desigur, trebuie să-l luăm la rost pe președintele Barack Obama: acum te-ai trezit să faci ceva? Și trebuie să tragem lumea de mânecă: dar cu acțiunile concrete cum rămâne? Însă este imposibil de ignorat decizia Consiliului de Securitate care decretează că toate coloniile sunt ilegale prin natura lor.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu n-are decât să-și cheme înapoi ambasadorii, iar mâna sa dreaptă, ministrul Yuval Steinitz n-are decât să țipe că rezoluția este „nedreaptă”. Iar liderul opoziției Isaac Herzog n-are decât să bolborosească „trebuie să luptăm împotriva acestei decizii cu toate mijloacele.” 

Dar nu există pe lumea asta persoană cu conștiință care să nu se bucure. De asemenea, nu există niciun israelian cu bun simț care să cadă în plasa propagandei care numește rezoluția ca fiind „anti-israeliană”, o definiție pe care mass-media din Israel s-a grăbit să o adopte – cu slugărnicia-i tipică, desigur.

Această decizie a adus Israelul cu picioarele pe pământ. Toate coloniile, inclusiv din teritoriile care au fost anexate, inclusiv din Ierusalimul de Est, desigur, reprezintă o violare a legii internaționale. Cu alte cuvinte, sunt o infracțiune. Nicio țară din lume nu gândește altfel. Întreaga lume gândește la fel – toți așa-zișii prieteni ai Israelului și toți așa-zișii săi dușmani – în mod unanim.

Cel mai probabil, instrumentele de spălare pe creier din Israel dimpreună cu mecanismele de reprimare și negare vor încerca să submineze decizia. Dar când Statele Unite, Marea Britanie, Franța, China și Rusia se unesc într-o declarație atât de clară, e greu de contracarat.

Așa că n-aveți decât să spuneți „întreaga lume e împotriva noastră.” N-aveți decât să urlați ca din gură de șarpe „antisemitism, antisemitism!” N-aveți decât să întrebați „Dar cu Siria cum rămâne?” Când se trage linia, rămâne adevărul limpede ca lacrima: coloniile sunt o crimă. Lumea crede că acestea sunt o crimă. Toate coloniile. Și toată lumea crede asta.

E adevărat, lumea nu mișcă un deget pentru a face ca aceste colonii să fie înlăturate, dar poate că într-o zi se va întâmpla. Totuși, va fi prea târziu, va fi prea târziu în momentul acela.

Rezoluția 2334 distinge în mod artificial între Israel și colonii, prin faptul că este adresată coloniilor, nu ocupației. De parcă vinovați de Amona ar fi doar coloniștii ei, nu toți israelienii. Această viclenie demonstrează faptul că lumea continuă să trateze Israelul cu indulgență și ezită să ia măsuri împotriva sa așa cum a făcut, de exemplu, în privința cuceririi Crimeii de către Rusia.

Dar israelienii care nu locuiesc în Amona, care nu au fost niciodată acolo, care nu au niciun interes real în legătură cu viitorul său – pare-se toți israelienii – trebuie să se întrebe: chiar merită? Toate astea pentru câțiva coloniști pe care nu îi cunosc și nici nu prea vor să îi cunoască?

Rezoluția 2334 este mai întâi de toate pentru urechile israelienilor, ca o alarmă de ceas care se asigură că te trezește la timp, ca o sirenă care îți spune să te duci în adăpostul antiaerian. E adevărat, rezoluția nu are valoare concretă; e adevărat, noua administrație americană promite să o șteargă.

Dar două întrebări nu pot fi trecute sub tăcere: de ce palestinienii nu merită exact ceea ce merită israelienii și cât mai poate o țară, cu toată puterea lobby-ului său, a armelor și a tehnologiei, să ignore lumea întreagă? În prima zi atât de Crăciun cât și de Hanukkah, ne-am putut bucura, chiar și pentru o clipă, de dulcea iluzie că rezoluția 2334 va stârni aceste întrebări în Israel.

http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.761114