Omorând pământul

de Jonathan Ofir

Acești palestinieni pot să-și culeagă recolta de măsline în trei zile doar. În două, de fapt. Au permisiunea de a intra pe pământul lor numai trei zile pe an, dar...ghinion, nu a existat personal militar care să fie prezent în prima zi (trebuie să existe un echipaj militar care să împiedice coloniștii să atace fermierii) așa că au rămas doar două.

Două zile pe an în care să ai grijă de pământ nu sunt suficiente, trebuie să îl îngrijești, să ari, să cureți arborii, să tai crengile. Trebuie să îl verifici în fiecare zi. Trebuie să uzi măslinii. Nu poți s-o faci în 2-3 zile pe an. Fermierul intervievat spune că într-un final, pământul va muri dacă nu va fi îngrijit și atunci va fi preluat de către stat și apoi acolo va apărea o colonie.

Acest concept merită o cercetare atentă:

Legea „MAWAT” este o lege ce datează din vremea Imperiului Otoman. Mawat înseamnă „mort” și are în vedere „pământul mort”. „Pământul mort” este pământul părăsit, care nu a fost cultivat și astfel este considerat „a fi al nimănui”, deci poate fi confiscat de stat.

Această lege a fost unul dintre primele elemente ale sinistrei mașinării a ocupației israeliene din 1967, o lege arhaică îmbrățișată cu entuziasm de Ariel Sharon când i-a menționat-o cineva în cadrul unei ședințe ce avea ca subiect găsirea de modalități prin care să se poată pune mâna pe pământul ocupat, exact în ajunul războiului de șase zile.

Pe măsură ce Israelul creează colonii pentru a întrerupe continuitatea teritorială palestiniană („există un motiv pentru care aceste colonii sunt acolo unde sunt” spunea Sharon), îi izolează pe palestinieni de pământurile și recoltele lor. Zidul de separație, în aparență pentru „securitate”, „protejează” aceste colonii și planurile lor de dezvoltare – separându-i și mai mult pe palestinieni de pământurile lor. Dacă fermierii nu au acces la pământurile lor, acestea vor „muri” și „pământul mort” va fi preluat de stat. Acolo va apărea o colonie – poate fără autorizație inițial, dar o va primi retroactiv.

Cam așa a procedat Israelul.

Aceste legi arhaice nu ar trebui să anuleze a Patra Convenție de la Geneva, al cărei articol cu numărul 49 interzice transferul de populație în teritoriile ocupate – dar o fac. Am auzit chiar că unii membri imbecili ai Knessetului cum ar fi Bezalel Smotrich au spus că Israelul „nu acceptă Convenția de la Geneva” – sigur că da, a semnat-o în 1951.

Nu mă interesează ce alte pretexte ilegale – pe care până și Curtea Supremă de Justiție a Israelului sfârșește prin a le parafa în mod automat – folosește Israelul pentru a-și justifica furtul și crimele de război. Știu cum procedează și întotdeauna e o chestiune de „securitate”, întotdeauna ne pune și îi pune pe palestinieni în fața faptului împlinit (a pus mâna pe pământ, a construit colonii, și-a mutat acolo coloniștii) și apoi ce să vezi, nu are încotro și trebuie să „își apere populația”. Nu am niciun fel de respect pentru tipul acesta de „justiție”. Este simplu, Curtea Internațională de Justiție a fost foarte clară în legătură cu asta în 2004 – zidul este ilegal, coloniile sunt ilegale, punct.

Ceea ce trebuie să înțelegem este că această recoltă de măsline nu este doar despre uleiul de măsline. Este despre a ține cu dinții de ultimul fir până Israelul îl ia și pe acela și gata, ai dispărut. Măslinul este simbolul sumud-ului palestinian – al neclintirii, al statorniciei palestiniene – și asta face parte din ceea ce Israelul vrea să distrugă.

Colonizarea Zionisto-israeliană este, așa cum este de obicei în proiectele colonialiste, despre a face ca populația indigenă să „dispară” – fie prin campanii fulger de purificare etnică, fie printr-unele lente, de sufocare prin restricții, făcând ca oamenii să fie izolați de pământul lor, de rădăcinile lor.

Trăim într-o lume care privește aici, apoi întoarce privirea. Trebuie să stăm cu privirea pironită aici, ca fermierul palestinian care încearcă să păstreze arborii de măslin.

Pământul poate muri, oamenii pot fi uciși. Dar dacă suntem orbi față de această subjugare, speranța va muri și ea.

Când SUA sprijină acest proiect cu jumătate din totalul ajutorului financiar oferit altor țări (în timp ce se vaită penibil despre cum „nu ascultă Israelul” așa cum a făcut-o Kerry recent), atunci știi că soluția nu stă în mâinile imperiilor. Stă în mâinile mele și ale tale.