Alep, Siria, 2016
de Gareth Porter
Campania
ruso-siriană de bombardare în estul provinciei Alep, care a luat sfârșit cel
puțin momentan, a fost descrisă de rapoartele din presă de parcă ar fi fost
unicul măcel general din istoria militară modernă. Într-un gest obișnuit pentru
un înalt oficial american, secretarul de stat John Kerry a cerut investigarea
crimelor de război din Alep.
Discuția, însă, a
fost lipsită de context istoric. Cu siguranță că numărul civililor uciși din
cauza bombardamentelor este mare, dar multe dintre raiduri nu au fost atât de
diferite față de campaniile americane de bombardare din Irak în 2003, de
exemplu, sau față de mai recentele campanii israeliene în orașele cu populație
civilă densă.
Impresia că
bombardarea provinciei Alep a fost făcută la întâmplare, fără a se ține seama
de nimic, este indusă de rapoartele și comunicatele din presă care sugerează că
nu există ținte militare adevărate în Alepul de est.
Dar, de fapt,
Frontul al-Nusra a transformat Alepul în miezul central al unui sistem masiv de
război convențional la sfârșitul lui ianuarie 2016, când a trimis un convoi
enorm de cel puțin 200 de vehicule cu trupe și armament în estul Alepului. Un video
dramatic realizat de al-Nusra arată ceea ce par a fi sute de vehicule pline cu
trupe și camioane cu armament.
Comandamentul rus
în Siria are drone care observă rutele în și în afara Alepului, așa că știa cu
siguranță unde erau localizate multe dintre acele poziții militare. Sursele siriene
de opoziție au dezvăluit că Nusra a început să le pună imediat la dispoziție bunuri
militare sub pământ, săpând buncăre adânci pentru a proteja trupele și
echipamentele militare și tuneluri prin care armamentul și trupele să poată fi
deplasate fără a fi văzute.
Mișcarea de sub
pământ explică folosirea muniției incendiare și a bombelor distrugătoare de
buncăre de către ruși în premieră în acest război. Așa cum raporta The Guardian, Justin Bronk, cercetător
al forumului expert în apărare și securitate RUSI (Royal United Services
Institute), concluziona că rușii „au informații de bună calitate în legătură cu
pozițiile militare ale opoziției siriene” bazându-se în principal pe faptul că
bombele de distrugere a buncărelor sunt prea costisitoare pentru a fi folosite
să distrugi clădiri la întâmplare.
Dar, la fel ca
luptătorii Hamas în Gaza în 2014, comandamentul din Alep condus de Frontul
al-Nusra și-a mutat trupele, armele și centrele de comandă în jurul tunelurilor
construite. Așa că multe dintre raidurile rusești și siriene aproape sigur
lovesc țintele care au fost deja abandonate. Și în alte cazuri au fost lovite
ținte greșite, fără îndoială.
Directoratul Sănătății
din Alep, un grup local de monitorizare, a estimat că 400 de civili au fost
uciși în primele trei săptămâni ale bombardamentelor din estul provinciei. Națiunile
Unite au estimat cifra undeva în jur de 360.
Mai lăsați atitudinea superioară
Oricât de cumplită
ar fi taxa războiului asupra vieților civile, Statele Unite ar trebui să ne
scutească de atitudinea superiorității morale. Când armata americană a invadat
Irakul în 2003, nu a făcut vreun efort pentru a monitoriza câți civili au fost
uciși de bombardamentele și focul artileriștilor săi, pretinzând că nu avea cum
să-și dea seama care sunt civili și care nu.
Și cele mai
optimiste estimări ale morților civile cauzate de războaiele urbane americane și
israeliene nu furnizează nicio bază pentru superioritate morală. O anchetă
făcută de Los Angeles Times în
spitalele din Bagdad în mai 2003 a dezvăluit că cel puțin 1.700 de civili au
fost omorâți în primele cinci săptămâni de război american. Aceste estimări îi
includ pe cei care au murit în luptele subterane și din cauza pieselor de artilerie
neexplodate, dar chiar și scăzând din total acești factori care au contribuit
la moartea acestor oameni, tot se ajunge la un bilanț mult mai mare decât cel
al civililor uciși în atacurile din estul Alepului.
Războaiele israeliene
din Gaza – cel de trei săptămâni în 2009 și cel de șapte săptămâni în 2014 – au
fost și ele mult mai nimicitoare decât Alep. Primul a ucis 773 de civili,
potrivit unei investigații făcute de organizația israeliană pentru drepturile
omului B’Tselem. Cel din urmă a ucis
1.473 de civili palestinieni, potrivit Biroului de Coordonare a Afacerilor
Umanitare al UN.
Atacurile asupra spitalelor
O trăsătură a ofensivelor
aeriene ruso-siriene din estul Alepului care pare să violeze cel mai evident
legile războiului este bombardarea spitalelor. Rapoartele media au făcut referiri
la raiduri aeriene cu bombe-butoi, dispozitive improvizate constând în butoaie
umplute cu explozibil și șrapnel, care au lovit două spitale principale din
partea controlată de rebeli a orașului Alep.
Guvernul sirian a
acționat deoarece consideră că spitalele din estul Alepului se află sub comanda
Frontului al-Nusra și spitalele, care se află sub presiune intensă din partea
militanților care controlează acea parte a Alepului, au alimentat suspiciunile
guvernului.
Așa cum explica un
raport detaliat al MSF (Medici fără Frontiere) asupra atacurilor aeriene ce au
lovit spitalul Al Quds pe 27 aprilie, organizația locală care a creat un nou
sistem de spitale în 2011 a decis să nu declare spitalele în mod public, ci
le-a păstrat clandestine – adică le-a ținut secrete față de guvern. De fapt,
guvernul știe exact unde se află toate cele 10 spitale din estul Alepului. Atacul
aerian din 27 aprilie care a vătămat spitalul Al Quds arată felul în care a răspuns
guvernul. A început cu un asalt care a distrus o clădire de pe strada vizavi de
spital. Clădirea era o școală, dar foști rezidenți al Alepului de est care au
reușit să iasă din orașul asediat au confirmat că organizațiile asociate cu comandamentul
dominat de al-Qaeda și-au stabilit birourile în școli pentru a încerca să-și
ascundă oamenii.
La câteva minute de
la lovitura inițială, potrivit celor de la MSF, personalul spitalului Al Quds
scotea supraviețuitorii de sub dărâmături și îi ducea peste drum la camera de
gardă, și imediat după aceea forțele aeriene siriene au trimis o bombă-butoi la
intrarea de la camera de gardă, omorând câțiva membri ai personalului medical,
inclusiv un doctor. Apoi au aruncat una suficient de aproape de spital încât să
lovească unitatea de primiri-urgență și, câteva minute mai târziu, au lovit o
clădire unde se afla personalul medical.
Spitalul Al-Quds pe 28 April 2016, la o zi după bombardare (AFP)
Asemenea atacuri
asupra celor care încearcă să salveze viețile supraviețuitorilor
bombardamentelor – uneori numite atacuri „double tap” – cu lovitură dublă,
sunt, pe bună dreptate, condamnate ca violări ale legii umanitare. Și a crede
că personalul medical funcționează de fapt ca medici pentru armata adversă nu
justifică asemenea atacuri asupra lor și a răniților ce se adăpostesc acolo.
Dar asemenea violări
ale legii războiului nu se întâmplă doar în Alep sau în Siria.
Deloc unice
Atacurile americane
cu drone în Pakistan au lovit salvatorii sau pe cei îndoliați după ce au lovit
țintele inițiale, așa cum arată multe cazuri documentate.
În atacurile din
2009 asupra Gazei, armata israeliană a pretins că luptătorii Hamas foloseau
spitalele pentru a se ascunde de bombardamentele israeliene, dar nu au oferit
nicio dovadă solidă care să susțină asta, așa cum a arătat raportul Goldstone.
În 2014,
israelienii au distrus în întregime spitalul Al-Wafa, singurul spital de reabilitare
din Gaza care trata rănile de lungă durată și dizabilitățile fizice, deși
autoritățile israeliene știau că nu se află arme înăuntru, după cum au și
declarat-o. Întrebat în ce măsură trebuie să se asigure o locație umanitară că
nu se va trage asupra ei, IDF-ul a răspuns „Nu este o problemă de știință,
IDF-ul este foarte precis și de obicei lovește ceea ce intenționează să
lovească”.
Spitalul Al-Wafa, Gaza, după bombardamentele de pe 11 iulie 2014.
Armata israeliană a
încercat apoi să justifice atacul asupra spitalului susținând că luptătorii
palestinieni au tras asupra lor de acolo, dând publicității un clip pentru a
demonstra că Hamas transformase spitalul într-o unitate militară. Însă, o
anchetă efectuată de Truthout a dovedit
că filmul era manipulat atât video cât și sonor, pentru a camufla faptul că era
dintr-un incident cu totul diferit, și anume din timpul operațiunii israeliene
Cast Lead din 2008-2009. Clipul înșelător era ultimul dintr-o serie de disimulări
marca IDF în legătură cu spitalul Al Wafa. De fapt, armata începuse să pregătească
bazele distrugerii spitalului cu mult înainte ca trupele israeliene să intre în
Gaza, pe 17 iulie. Pe 11 iulie, IDF trăsese patru rachete de avertizare asupra
etajului al patrulea al spitalului, făcând o gaură largă în tavan – semnalul IDF
standard că o clădire urmează să fie distrusă de un raid aerian.
În războaiele sale din
Gaza și Liban, IDF-ul a mers mult mai departe decât rușii și sirienii refuzând
să facă distincție între țintele militare și civili. Nu doar că a tras asupra
birourilor civile din Gaza în ambele războaie, dar a tratat zone întregi ale orașului
ca ținte legitime, în baza premisei că tuturor civililor li s-a ordonat să le
evacueze.
Și, atât în Gaza
cât și în suburbia Beirutului Dahyia, armata israeliană a ras de pe suprafața
pământului clădiri unde credea că are birouri Hezbollah. IDF-ul i-a dat chiar și
un nume operațiunii, a numit-o „doctrina Dahiya” și a amenințat că o va aplica oricărui
adversar din orice război viitor din regiune, „creând vătămare și distrugeri
uriașe”.
Suburbiile sudice ale Beirutului, vara lui 2006. (Raoul Kramer/MaanImages)
Bombardamentele severe ale orașelor sunt
inerent imorale și atacurile asupra țintelor civile genuine nu pot fi scuzate
niciodată. Dar asemenea tactici au fost puse în practică în trecut și
legitimizate de aceleași guverne care acum își asumă rolul de arbitri morali și
legali. Această ipocrizie trebuie denunțată și frânată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu