Distribuit pentru: Public
Am văzut cu ochii mei, acum trei ani, cum buldozerele israeliene săpau în cartierul palestinian Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est. Abia începuseră lucrările, dar se știa de pe atunci ce urmărește Israelul: să își extindă prezența în partea estică a Ierusalimului, teritoriu pe care îl ocupă ilegal din 1967. Sheikh Jarrah urma a fi demolat, palestinienii evacuați și construit acolo un cartier exclusiv evreiesc. Asta se întâmplă acum, zilele acestea. Locuitorii palestinieni sunt alungați din casele lor ce urmează să fie dărâmate. Planul mai mare al Israelului este de a rări cât poate de mult palestinienii din Ierusalimul de Est, până la dispariția acestora, pentru a putea pretinde că Ierusalimul este exclusiv evreiesc, deci stabilirea orașului, cu cele două părți ale sale, Vestul și Estul, drept capitală unică, nedivizată, a Israelului este perfect logică și legitimă. Statul sionist își dorește cu orice preț să evite declararea Ierusalimului de Est drept capitală a unui potențial stat palestinian. Și face ce știe pentru a obține acest lucru: epurează etnic.
De aceea avem astăzi rachete Hamas ce zboară spre Israel. Hamas nu acționează din senin, ci doar când Israelul îi provoacă. Iar odată cu protestele masive împotriva demolării cartierului Sheikh Jarrah, au avut loc violențe și la moscheea Al Aqsa, soldații israelieni hărțuind și lovind palestinienii veniți să se roage.
Mi-e silă de ceea ce citesc în presă. Toți se găsesc să le plângă de milă israelienilor care, vai, sunt sub atac. Cu puține excepții, presa românească preia gata mestecat piureul pro-israelian al presei mainstream. Cam ce ați vrea de la palestinieni? Să nu riposteze în niciun fel? A Patra Convenție de la Geneva le garantează, așa cum garantează oricărei populații aflate sub ocupație, dreptul la auto-apărare, inclusiv la cea armată. A, nu vă place Hamas? Nasol. Hamas, de bine de rău, sunt singurii care au făcut ceva concret pentru palestinieni în ultimii ani. Sunt singurii care le-au luat apărarea și care au ripostat atunci când Israelul a lovit, prin diverse mijloace, în palestinieni. Cu o Autoritate Palestiniană coruptă și un Mahmoud Abbas care își vede de buzunarul propriu mai degrabă decât de interesul palestinienilor, cineva trebuia să le ia apărarea acestora. Golul acesta politic a fost ocupat de Hamas, formațiune politică ce a fost aleasă democratic, prin vot, de către populația din Gaza. Știu, știu, presa spune că Hamas sunt teroriști. Păi vai, dacă presa spune, înseamnă că așa trebuie să fie. Doar noi luăm CNN-ul mai în serios decât luăm Biblia. Nu, Hamas nu sunt teroriști. Hamas este o organizație politică militarizată, ce își are originea în Frăția Musulmană egipteană, dar care a evoluat mult, ca doctrină și comportament, față de zilele ei de început. Dacă inițial mai venea public cu câte-o declarație mai controversată, dacă în trecut mai organiza câte un atac împotriva civililor israelieni, în ultima multă vreme s-a cizelat și toate declarațiile politice pe care le face sunt mai mult decât decente. Dar ca să știi asta, trebuie să urmărești fenomenul îndeaproape, nu din an în Paști, luându-te după presa aservită intereselor ce nu-și doresc sub nicio formă independența palestiniană. Dar, atâta vreme cât Israelul și Statele Unite decid care sunt teroriștii planetei si care sunt teroriștii ăia buni și ăia răi, să nu vă așteptați la altceva din partea presei. Păi Israelul, logic, desemnează că oricine îi e dușman este terorist. Hezbollah (de la care au mâncat bătaie) sunt teroriști, Hamas sunt teroriști. Iar SUA îi cântă în strună Israelului de la nașterea acestuia. Nu e Israelul copilul răsfățat al Americii? Eforturile Israelului și ale SUA de a conecta rezistența palestiniană la terorismul global nu sunt noi. Făcând asta, cele două încearcă să speculeze și să profite de aversiunea lumii față de mișcări ce au luat drumul extremismului și-al terorismului, deși susțin că reprezintă islamul. Islamul adevărat nu are legătură cu terorismul. Așa cum nici creștinismul adevărat sau iudaismul adevărat nu au legătură cu persecutarea aproapelui tău (fix ceea ce fac Israelul și Statele Unite).
Dar ce face Israelul palestinienilor nu este terorism de stat? Opresiunea cu care se confruntă palestinienii de decenii nu este terorism de stat? Epurarea etnică începută din 1947-48, apartheidul, pedepsele colective, raidurile în miez de noapte în casele palestiniene, arestarea fără acuzații și aruncarea în temniță fără proces nu se cheamă terorism de stat? Cum se numește folosirea extinsă și sistematică a violenței în scopuri politice? La întrebările acestea nu răspunde nimeni. Mai la îndemână e să nu gândești cu propriul cap și să iei de bun tot ce îți livrează presa părtinitoare. La îndemână e să nu citești cărți, ci să te mulțumești cu 2-3 articole pe an, și gata, ți se pare că te pricepi la politică externă și la conflictul israelo-palestinian. De fapt, dacă jurnaliștii nu fac asta, ce pretenții să am de la cei care îi citesc? N-am nicio pretenție, urlu și eu a pagubă, sub clar de lună. Numai că pe ăștia îi vezi cei mai învârtoșați în a-și expune părerile. Iar multora dintre cei care chiar înțeleg realitatea acelor locuri le este frică să vorbească în public. Pentru că e la fel ca în cazul covidului. Poți să îți riști chiar jobul dacă nu te afli de partea care trebuie. Numai că eu sunt un om care mă descurc, treaba mea cum, și n-am nevoie nici de joburile voastre de rahat, nici de banii voștri. Așa că, ar fi o crimă să nu vorbesc. Huliți-mă, tocați-mă mărunt. Eu tot aici voi fi. Tot aici voi fi, în ciuda faptului că platforme precum Facebook mă cenzurează, așa cum au făcut-o în cazul acestui articol. Nu am nimic de pierdut, iar ce am, nu puteți voi să-mi luați, oricât v-ați întinde tentaculele încercând să mă prindeți. Adevărul e greu de înghițit? Vă sugerez să țineți la îndemână un pahar cu apă. Să alunece mai ușor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu