Despre legitimitatea protestului politic violent

 

Protestele. Funcționează? Pașnice sau violente? Este justificată vreodată violența protestelor politice? De un an de zile se tot iese în stradă în România. Se iese și în alte țări, la fel, împotriva măsurilor restrictive implementate cu scopul victoriei în lupta cu covidul. Proteste pașnice, gen plimbări, adunări în fața Guvernului, scandări de lozinci, discursuri rostite la microfon...Au vreun efect? 

Mă gândesc tot mai mult la intifadele palestiniene, rebeliunile populare violente, cauzate de frustrarea și mânia palestinienilor cărora le era refuzat dreptul la un stat veritabil. Sau chiar la ocazionalele răbufniri ale organizației Hamas, care atunci când nu mai suportă situația sufocantă din Gaza, mai trimite câte-o rachetă artizanală înspre Israel. Sau la tot mai rarele (acum) atacuri individuale asupra soldaților israelieni la punctele militare de control. Palestinienii au tot dreptul să se revolte. Sunt ocupați, terorizați, umiliți, de aproape un secol. Le este respinsă pretenția cât se poate de legitimă la un stat al lor, nu la un simulacru de stat, la o bătaie de joc oferită pe tavă în schimbul păcii, cum ar veni un stat ciopârțit, alcătuit din niște bantustane izolate între ele, unite printr-un tunel cu Fâșia Gaza. Au dreptul la egalitate civică, au dreptul să ceară sfârșitul discriminării la care sunt supuși de atâta amar de vreme. Nu vreau să vorbesc acum despre posibilitatea sau imposibilitatea construirii unui stat palestinian alături de unul israelian, dar ce vreau să spun este că oamenii aceștia au dreptul să aibă un stat al lor. Unul viabil. Punct. Aceasta este o realitate și este non-negociabilă. La fel de justificat este și dreptul lor la a se revolta, la a protesta. A patra Convenție de la Geneva le garantează statelor aflate sub ocupație dreptul la rezistență, inclusiv la cea armată. Deci dreptul palestinian la răzvrătire și protest, inclusiv violent, este un drept garantat de legea internațională. Ce ar fi trebuit să facă palestinienii în ultimii zeci de ani? Să protesteze pașnic? Să defileze cu bannere și flori? Să scandeze în fața Knessetului? Ar însemna să ne batem și noi joc de ei, pretinzând așa ceva. Oricât de tragice ar fi, pentru că pierderea de vieți omenești este tragică, în orice circumstanță, atacurile lor asupra soldaților israelieni sunt legitime. Am mai fi plâns după el, dacă Hitler ar fi fost ucis de un evreu? Mă îndoiesc. Și-așa mapamondul abia dacă îi bagă în seamă pe palestinieni, mass-media e ocupată cu alte chestiuni, în funcție de cum îi dictează păpușarii care o controlează. Iar când nu scrie la comandă, mass-media se dedică articolelor despre fundul lui Kim Kardashian sau despre moartea nu știu cărui membru al familiei regale de pe nu știu unde. Revoltele și atacurile palestiniene sunt născute din disperare. Din disperarea că nu se ajunge la o soluție care să îi avantajeze și pe ei, din disperarea că nimeni nu îi aude, nu-i vede. O intifada, la fel ca un atac singular, e un strigăt. Un strigăt cumplit, de deznădejde. Când vezi că orice ai face, lumii i se rupe de tine, lași la o parte mijloacele pașnice de acțiune și treci la ceva ce are mai multe șanse să capteze atenția: la violență. Să nu mai spunem că au existat multe propuneri și tentative de soluționare a acestui conflict pe cale diplomatică: conferințele de la Geneva, planul Mitchell, acordurile de la Camp David, acordurile de la Oslo, dar toate au eșuat. Dar aceste încercări nu aveau cum să aibă succes, dintr-un motiv foarte simplu: Israelul nu și-a dorit și nu-și dorește existența unui stat palestinian. Oricum, dacă stăm să comparăm violența palestiniană cu brutalitatea irațională a armatei israeliene, dezlănțuirea ei, disproporționalitatea mijloacelor folosite, concluzia e clară: avem de-a face cu un David contra unui Goliath. Orice am cataloga drept violență palestiniană, în fața forței dezlănțuite a unei armate în care Statele Unite bagă anual milioane de dolari, aceasta pălește ca o floare trecută. 

Revin la noi. Avem sau nu avem dreptul de a rezista și a ne răzvrăti împotriva unui guvern tiranic, împotriva unei dictaturi sanitare, împotriva unor politici injuste? Legile democrației spun că da. Protestele apar atunci când sunt epuizate toate celelalte opțiuni democratice, spune Wesley Lowery, jurnalist la Washington Times. Adică atunci când ți-a ajuns cuțitul la os și nu mai știi ce să faci. Iar protestele pot escalada, pe măsură ce se acumulează tensiune, pe măsură ce se constată inutilitatea marșurilor și practicării non-violenței. Nelson Mandela spunea că întrebarea nu este dacă va izbucni violența, ci cum să o limitezi și să o direcționezi. Protestăm de un an de zile. Ni se spune în continuare să purtăm mască, ni se spune să ne vaccinăm, ni se impune când și cât să ieșim din case. Ieri noapte, bolnavii din spitalul de ortopedie Foișor au fost evacuați în miez de noapte pentru că nu sunt suficiente paturi pentru bolnavii de covid, ni se spune. Am rezolvat ceva cu aceste proteste? Nu. Cei ce protestează sunt ridiculizați de presă, iar guvernul își bate joc de noi în continuare, prin măsuri absurde și umilitoare. Dacă nu se va ajunge la violență, să îi mulțumească guvernanții lui Dumnezeu că n-avem sânge palestinian în vene. Că nu avem rezistența, reziliența și curajul lor. Că răbdăm, chiar când simțim că nu mai putem. 

Toată trăncăneala propagandiștilor despre necesitatea purtării măștii și a efectuării injecției cu serul experimental (nu pot să-l numesc vaccin deoarece nu oferă niciun fel de protecție) nu are legătură cu sănătatea și nici cu știința. Avem de-a face cu un proiect al unui stat de tip polițienesc, născut din isteria publică, întreținut cu minciuni și care are aceeași legitimitate morală ca infama stea galbenă pe care evreii trebuiau să o poarte în piept pentru a-i separa de restul oamenilor. 

Iar campania agresivă prin care ni se spune că dacă vrem să beneficiem din nou de drepturile garantate de Constituție trebuie să facem injecția este un șantaj mizerabil. Un șantaj de o cruzime atroce, deoarece ni se sugerează că nu merităm libertățile de bază dacă nu ne transformăm în cobai. Și e incorect, fraudulos și lipsit de etică, pentru că ni se promite o libertate care nu va mai veni niciodată și pentru că suntem presați la modul cel mai cinic să ne supunem unor riscuri medicale nenecesare. Și nu în ultimul rând, pentru că drepturile omului sunt înlocuite cu ruleta rusească, noi fiind forțați să alegem între libertate și integritatea trupurilor noastre.

Dar, este posibil ca poporul român să mă surprindă. Poate într-un climat al disperării, acest activism pacifist se va transforma în ceva mai radical. Poate că încă nu ne este suficient de foame, poate că încă avem joburi, poate că încă ne putem permite să plătim facturile, poate că încă nu ne-am îmbolnăvit de altă boală decât covid și poate încă nu ne-a fost refuzat ajutorul. Nu spun că îmi doresc violență, mi-aș dori găsirea unei soluții pe cale pașnică. Dar vreau ca ceva să se schimbe. Și nu poți pretinde ca ceva să se schimbe în condițiile în care tu repeți mereu același și același lucru care a eșuat. Nu i-am dat păcii suficiente șanse? Oricum, parcă ne aflam în vremuri de război, așa ne-au spus autoritățile. Păi dacă suntem la război, război să fie. Dar nu puteți avea pretenția ca voi să ne administrați lovitură după lovitură și noi să rămânem impasibili. Celor care spun că violența este justificată doar ca un act de auto-apărare, le propun un exercițiu. Haideți să ne imaginăm că vedem un polițist imobilizând un om la pământ și sufocându-l cu mâinile, punându-l în pericol de moarte. Este justificat să vii tu, un terț, și să-i dai polițistului un jet de spray cu piper în ochi? Eu zic că da. Iar acum să ne întoarcem la situația noastră. Nu cumva ne aflăm și noi în postura de auto-apărare? Oare nu suntem cumva agresați de stat, terorizați, sufocați, de un an de zile? Ce ar trebui să ne mai facă, pentru a înțelege că suntem omorâți, cu încetinitorul, nu de covid, ci de niște politici absurde, maligne? Câți trebuie să mai moară din cauza acestui delir farmacologic? Câți oameni vor continua să fie demonizați, ridiculizați, jigniți, pentru refuzul de a se vaccina -- până când li se va tot repeta că sunt un pericol public? Nu e suficient cât ne-ați terfelit (și încă o faceți) pentru că nu aderăm la mesajul politic corect, la sloganurile voastre imbecile? Acum trebuie să trăim cu stigmatul că periclităm sănătatea celor din jur? Asta e lumea în care vreți să trăim? O lume guvernată de frică, ură, suferință, vinovăție? Prietenia și solidaritatea vor dispărea, fiind înlocuite de terorismul sanitar. Arta va pieri, disidența va fi înfierată, libertatea va fi numită egoism, viața va conta nu datorită spiritului, voinței, creativității, ci doar ca un număr manipulat în serviciul statului. Individul și individualitatea, personalitatea vor fi anihilate, vom fi reduși la cifre și statistici. Nu vom mai avea vise și aspirații, datoria noastră cea mai sfântă va fi sacrificarea pentru binele și bunăstarea marilor corporații. Asta e frumoasa civilizație în care vreți să trăim? Am întors destul celălalt obraz, poate că a venit și timpul ochiului pentru ochi și dintelui pentru dinte. Tot suntem norocoși, palestinienii au de plătit cu zece ochi pentru unul singur, cu zece dinți pentru un singur dinte.