vineri, ianuarie 31, 2020

Fără dreptate nu există pace




Palestinienilor nu pacea li se oferă, ci o continuare, chiar o accentuare a ocupației. Dacă până acum israelienilor le convenea actuala stare a lucrurilor, acum pot spera la mai mult decât menținerea status-quo-ului și anume la anexarea a și mai mult teritoriu palestinian. Trump vorbește despre anexarea văii râului Iordan și a mai multor settlements din Cisiordania. 


În continuare palestinienii sunt neglijați, nebăgați în seamă, neîntrebați ce își doresc. Presa scrie că în zilele următoare, doi politicieni israelieni, Netanyahu și Benny Gantz, urmează să aibă câte o întâlnire cu președintele Trump, pentru a discuta detaliile mărețului său plan al păcii de care e atât de mândru. Americanul e cum nu se poate mai încântat de el însuși, lăudându-se cu numărul mare de telefoane primite de la diverși politicieni dornici să își exprime entuziasmul și sprijinul. Printre aceștia se pare că se numără și britanicul Boris Johnson. Și iată cum britanicii și americanii își dau din nou mâna, pecetluind soarta unui teritoriu care nu le aparține și hotărând destinele unor oameni cu care n-au nici în clin, nici în mânecă. De fapt așa a fost mereu, cei puternici au decis pentru cei slabi și neajutorați. Jared Kushner, ginerele lui Trump și unul dintre cei care au contribuit la acest plan i-a avertizat pe palestinieni (cum altfel?) să nu o dea în bară și să accepte mărinimoasa ofertă. Greu de crezut că poate exista cineva mai arogant decât Trump zilele astea, dar Kushner dovedește cu vîrf și îndesat de ce este înrudit cu afaceristul devenit președinte de stat. Cine se aseamănă, se adună, nu? De la înălțimea poziției sale de consultant al lui Trump pe probleme de Orientul Mijlociu, acesta aruncă o flegmă în capul palestinienilor și spune că ăsta e el tratându-i cu respect. Nicio vorbă despre evacuarea settlements-urilor, nimic despre demilitarizarea Cisiordaniei, nimic despre dreptul de reîntoarcere al celor expulzați în războiul din 1948 și cel din 1967, nimic despre calea concretă spre crearea unui stat palestinian, că așa doar să menționezi vag, în treacăt, e simplu. Mai greu e să iei în calcul realitatea palpabilă, să ții cont de chestiuni precise.


Ce le rămâne palestinienilor? Să fie mai uniți ca oricând. Să lase la o parte disputele interne, orgoliile și interesele personale meschine, să spună un NU hotărât glumei proaste prezentate de Trump drept proiect și să-și facă auzită vocea. Nu le va fi ușor, pentru că sunt mai singuri ca oricând. Arabia Saudită, Egiptul și Emiratele Arabe Unite se pare că susțin planul lui Trump fără rezerve. Qatarul îl susține și el, cu condiția să se respecte granițele trasate în 1967 și refugiații palestinieni să se poată reîntoarce. Uniunea Europeană a demonstrat că e un organism pe care palestinienii nu se pot baza. La fel, legea internațională și rezoluțiile U.N. sunt praf în vânt în ochii politicienilor de tip Trump. A sta uniți e singura șansă a palestinienilor. Au mai dovedit că pot juca cu succes rolul lui David care îl înfruntă pe Goliath. Fără dreptate nu există pace.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu