Protestatari manifestându-și solidaritatea cu prizonierii politici palestinieni din închisorile israeliene dupe ce sute au lansat o grevă a foamei în masă, Betleem, Cisiordania, 2017. Foto: AFP
de Gideon Levy
Cel mai justificat
protest social nu deranjează pe nimeni. Însă a fost lansată o campanie
mizerabilă de incitare împotriva acestuia, orchestrată de guvern cu cooperarea
reflexă a mass-mediei aservite. Cel mai justificat protest social din Israel
este prezentat ca fiind un pericol și o amenințare la adresa securității.
Cel mai justificat,
curajos și profund protest social din Israel este în momentul de față greva
foamei a sutelor de prizonieri palestinieni, grevă ce duminică va intra în a șaptea
sa zi. Ar fi trebuit să avem oameni cu conștiință care să se alăture grevei sau
măcar să protesteze în semn de solidaritate cu greviștii. Dar nu, noi avem
tineri bărbați de la National Union care încing grătare vis-à-vis de ferestrele
închisorii Ofer pentru a-i chinui pe înfometați.
Acesta este
comportamentul abject frizând sadismul al naționaliștilor israelieni de aripă
dreapta. Nimeni nu a protestat nici împotriva acestui spectacol grețos.
Cel mai justificat
protest social din Israel nu este schițat deloc în această lumină. Dimpotrivă,
toți oamenii care participă la această grevă sunt portretizați ca niște
criminali abominabili. Oare prizonierii evrei sunt și ei cu toții niște
„criminali abominabili?” Discursului public din Israel nu îi place prezumpția
de nevinovăție când vine vorba de palestinieni. Așa că prizonierii politici
sunt prezentați ca niște ucigași și
nimeni nu vorbește despre țelurile luptei lor care suferă o delegitimizare
completă sub polizorul militar ghidat de serviciul de securitate Șin Bet.
Remarcați explicațiile
care ne sunt îndesate pe gât: aceasta este o luptă palestiniană internă menită
să-l favorizeze pe Marwan Barghouti; este Barghouti împotriva președintelui
palestinian Mahmoud Abbas – toată gălăgia propagandistică a sistemului de
securitate, având ca scop mascarea obiectivelor grevei. Și nimeni nu se întreabă
dacă într-adevăr este posibil ca scopul unei greve a foamei a peste o mie de
oameni, cu toată suferința implicată, să fie acela de a avansa cariera unui
prizonier care ispășește patru sentințe pe viață? Poate cineva să ia în serios
așa ceva? Știe măcar careva ce înseamnă o grevă a foamei? Nu există nicio
posibilitate ca acești oameni curajoși, care sunt dispuși să își sacrifice sănătatea
și chiar viețile, să o facă doar pentru cauza lor?
Cauzele pentru care
luptă acești oameni sunt mai mult decât juste. Nu există nici măcar o singură
cerere care să fie extremă. Nu vor decât un tratament ceva mai uman. Vor
telefoane publice, așa cum au și cei mai josnici criminali evrei și vor
extinderea orelor vizitelor familiale. Vor să fie fotografiați din când în când
cu cei dragi lor și să primească îngrijire medicală corespunzătoare. Cei care
vor trebui să își petreacă majoritatea vieții în închisoare își doresc
posibilitatea de a studia. Și, desigur, se dorește încetarea practicii detenției
administrative. Pe scurt, vor un pic mai multă dreptate. Acestea sunt cauze
sociale, nu politice.
Citiți istoria
grevelor foamei. Aproape toate dintre ele au fost juste și admirabile. Începând
cu grevele foamei ale sclavilor negri de pe corăbiile britanice în secolul al
18-lea, trecând prin marea grevă a foamei a prizonierilor IRA în Irlanda și
greva studenților chinezi la Tiananmen. Mahatma Ganghi, Andrei Sakharov, Abie
Nathan. Modele de urmat. Și acum Marwan Barghouti, despre care ziarul israelian
Yedioth Ahronoth spune că incită oamenii. La ce îi incită mai exact? La aducerea
de cărți în închisori? Să instaleze un telefon public?
Există criminali
printre ei – o minoritate, apropo – și chiar și ei au drepturi. Unii sunt în
închisoare din cauza activității politice. Alții nu au fost judecați. Unii au
fost închiși recent în baza presupuselor lor intenții. Și toți fac parte din
lupta națională pentru libertate. Asta ar trebui să fie de admirat chiar și
pentru israelieni. Au primit sentințe teribile, dezechilibrate și, desigur,
fără un proces echitabil. Condițiile încarcerării lor țipă cu nerușinare
apartheid atunci când sunt comparate cu cele ale deținuților evrei.
Acum ei luptă
pentru drepturile lor fundamentale. Lupta lor merită sprijinită. Ar trebui să
existe mișcări de protest față de campania de incitare împotriva lor. Scopurile
grevei lor sunt mult mai justificate decât incitarea ministrului securității
publice Gilad Erdan și mult mai morale decât demagogia lui Yair Lapid, liderul
partidului Yesh Atid.
http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.784968
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu