Este 2017 – haideți să spunem adio Zionismului o dată pentru totdeauna

de Noam Rotem

Statul Israel este un stat Zionist. Toti absolvenții sistemului educațional israelian știu asta. Cel dintâi prim-ministru israelian a spus-o, Ehud Barak a spus-o, chiar și prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus-o. Această declarație poate fi găsită în programele noastre educaționale și chiar și în programa educațională a IDF-ului. Toate bune și frumoase, dar nicăieri nu am putut găsi o definiție oficială a termenului „Zionism” pusă la dispoziție de guvernul israelian.

Este scopul Zionismului asigurarea unei majorități evreiești în statul Israel, așa cum a susținut fostul prim-ministru israelian Ariel Sharon? Este Zionismul „moștenirea Israelului de-a lungul generațiilor” așa cum a declarat Benjamin Netanyahu? Sau poate este un scop politic, așa cum a argumentat prim-ministrul în altă parte? Sau poate că Netanyahu avea dreptate atunci când spunea că „Zionismul este reîntoarcerea la iudaism, care a precedat reîntoarcerea la statul evreiesc.”

Sau poate că Zionismul este „concepția ce crede în suveranitatea poporului evreu pe pământul lui Israel și obligația celui care crede în el de a participa, în timp ce pune umărul pentru binele comun”, așa cum scrie în programa educațională a IDF-ului?

Sau poate că Zionismul este o rasă, așa cum au susținut membrii Knessetului Yuri Stern și Esterina Tartman?

Sau poate că „esența Zionismului”, potrivit lui Netanyahu, este loialitatea față de statul Israel, ca stat evreiesc și democratic? Sau Zionistul este, după spusele ministrului educației, o persoană care crede că ne apropiem mai mult ca oricând de mântuire?

Până și Agenția Evreiască, cea mai veche instituție Zionistă din lume, care a fost întemeiată la cererea „părintelui Zionismului”, Theodor Herzl, născut Benjamin Ze'ev Herzl, recunoștea că „este dificil de definit Zionismul, dar în general se poate spune că Zionismul este dragostea pentru pământul lui Israel, loialitatea față de stat și aspirația de a trăi în el.”

Un slogan gol

Zionismul a început ca o trezire națională a evreilor europeni, ca parte din aceeași trezire ce avea loc în alte țări. Liderii acestei deșteptări naționale au ancorat-o în religie, legând astfel o mișcare modernă de eliberare de tradiții teologice străvechi. Numai că Zionismul, la fel ca alte mișcări de eliberare națională ale timpului, cerea stabilirea unui stat-națiune pentru poporul evreu. Problema a început cu implementarea sa și problema sâcâitoare era că pământul promis era deja populat de sute de mii de oameni.

Însuși faptul că Zioniștii declarau că pământul aparține unei singure națiuni, cea evreiască, în ciuda faptului că era locuit de un alt popor, este o expresie a privilegiului în baza religiei și a naționalității. Însuși faptul că statul este întemeiat pe Zionism înseamnă că exclude porțiuni mari ale populației, fie că sunt sau nu evreiești – și fie că sunt sau nu Zioniste.

Ze'ev Jabotinsky, fondatorul Zionismului revizionist (principala ideologie a partidului de guvernare, Likud), a înțeles problema. Așa încât a decis că termenul „stat evreiesc” este clar: o majoritate evreiască. Aceste idei nu erau doar retorică goală – ele încă sunt citate astăzi de conducătorii guvernului israelian. Numai prin stabilirea unei majorități evreiești între râul Iordan și marea Mediterană are Zionismul dreptul de a exista.

Un stat care privilegiază o națiune din cadrul populație sale în defavoarea unei alte națiuni nu este unul bazat pe egalitate. Un stat care îi privește pe unii dintre cetățenii săi ca pe o amenințare demografică nu este un stat liber. Un stat care acordă drepturi în funcție de religie nu este un stat democratic.

În Israel, narativa demografică unește majoritatea curentelor Zioniste, de la stânga la dreapta. În inima ecuației se află „câți din ceilalți există” și „câți din ai noștri.” Definiția acestui „ai noștri” se schimbă în funcție de poziția în cadrul spectrului politic. Un simpatizant al narativei demografice Zioniste, S. Daniel Abraham, scria „În interiorul granițelor sale actuale, Israelul nu este un stat evreiesc. Dar vasta majoritate a evreilor israelieni dorește să trăiască într-un stat evreiesc; majoritatea evreilor de pe planetă dorește ca Israelul să rămână un stat evreiesc.”

Zionismul modern este o axiomă nebuloasă înrădăcinată atât de adânc în societatea israeliană, încât poate fi modelat după cum se potrivește momentului politic curent. Zionismul astăzi este gardul care împrejmuiește poporul evreu, izolându-l, acordându-i supremația asupra celuilalt popor de pe acest pământ.

Este timpul să recunoaștem că Zionismul a devenit un slogan gol folosit doar pentru a acorda evreilor drepturi asupra non-evreilor și este timpul să îi spunem adio o dată pentru totdeauna. Teama cetățenilor Zioniști ai Israelului de a-și pierde aceste privilegii este de înțeles. Dar nu trebuie luată în considerație. Nu putem continua să-i permitem Zionismului să adâncească discriminarea la care sunt supuși palestinienii.

Câtă vreme stânga israeliană va continua să depindă de Zionism de dragul consensului, va continua să calce pe urmele dreptei israeliene, care nu caută decât să consolideze discriminarea. Stânga israeliană trebuie să își recâștige identitatea și sa o deconecteze de elementele religioase. Numai atunci va putea prezenta o viziune diferită – una pe care oamenii o pot adopta. O viziune bazată pe umanism, libertate, dreptate și egalitate.