Un pacient palestinian suferind de cancer a fost împușcat
de soldați în drum spre ultima sa ședință de chimioterapie – și voi, personalul
medical al spitalului israelian, ați arătat că nu sunteți diferiți de cei care
l-au omorât
Părinții lui Mohammed-Aamar Jalad
de Gideon Levy
A zăcut în spitalul
vostru timp de trei luni la rând. O parte din timp a fost sedat și conectat la
un aparat de ventilație mecanică la terapie intensivă, după care starea i s-a
îmbunătățit și a fost transferat la secția de chirurgie. Știați că avea 25 de
ani și că avea cancer și că până recent făcuse chimioterapie. Știați și că
soldații l-au împușcat în stomac, vătămându-i organele interne. După câte se
pare i-ați oferit tratamentul medical corect.
A zăcut în spitalul
vostru vreme de trei luni. Niciunul dintre voi nu a fost deranjat de faptul că
zăcea în salon, rupt complet de familia sa. Până la urmă, l-ați văzut ieșind
treptat din comă, i-ați văzut stomacul sfârtecat. Nu v-ați gândit că merită să
își vadă părinții, măcar puțin? O mângâiere pe mână? Măcar un telefon? L-ați văzut
când era aproape de moarte, și nici măcar atunci nu merita o astfel de atenție?
Poate v-ați gândit
că nu are părinți sau că nu le pasă. V-ați gândit că e în regulă ca un pacient
cu cancer, rănit, să treacă prin atât de multe fără cineva lângă el, în afară
de soldații sau polițiștii înarmați care i-au păzit salonul? Dar nu i-ați văzut
bătrâna mamă venind periodic la spital, epuizată de chinul trecerii prin
punctele de control, implorând să fie lăsată să îl vadă măcar pentru câteva
clipe, o rugăminte adresată unor urechi surde?
De ce nu v-ați
gândit să faceți ceva pentru el? Până la urmă, toate se întâmplau în spitalul
vostru, unde sunteți responsabili pentru tot ce are loc. Nu ați văzut? Nu ați
auzit? Nu v-a deranjat?
Nu v-a frământat să
știți de ce l-au împușcat, de ce l-au împușcat pe acest tânăr pacient bolnav de
cancer care se afla în drum spre ultima sa ședință de chimioterapie la un
spital din orașul Nablus al Cisiordaniei ocupate? Credeți invențiile soldaților
că ar fi încercat să îi atace cu „un ascuțitor de cuțite”? Credeți tot ce vă
vinde armata? Poate că nu e treaba voastră. Pur și simplu nu are legătură cu voi,
minți înguste ce sunteți.
Nu v-ați gândit că
este datoria voastră să îi informați familia despre starea în care se află sau
să vorbiți cu părinții despre șansele lui de recuperare? Poate v-ați gândit că
din cauză că era palestinian sau din cauză că soldații și poliția v-au spus că
e „terorist” nu există oameni cărora să le pese de el, pentru că este un lucru
binecunoscut faptul că arabii nu își iubesc copiii așa cum ni-i iubim noi. Ați procedat
ca la carte în privința tratamentului medical și la naiba cu restul.
Astea sunt regulile
și reglementările, cine sunteți voi să le încălcați, nu? Și unde erau șefii
departamentului și ai spitalului? Și ei au fost de acord ca asemenea grozăvie
să aibă loc în spitalul lor? Vă mai amintiți jurământul lui Hipocrate?
Și când a murit la
sfârșitul săptămânii trecute – nu este clar când și de ce – nu v-ați gândit că
este obligația voastră să informați familia, să îi spuneți de ce a murit? Să îi
explicați surorii sale, decanul unei grădinițe din Ramallah, circumstanțele
morții lui? Și când armata sau poliția i-au luat trupul mort, v-a interesat să
știți că țara voastră a păstrat cadavrul pentru încă zece zile, din motive
barbare, doar cu scopul de a abuza?
Sâmbătă după
amiaza, a fost înmormântat în orașul Tul Karm din Cisiordania. Mohammed-Aamar
Jalad, un student bolnav de cancer care a obținut o Carte Verde la o loterie
pentru emigrare organizată de guvernul Statelor Unite și care visa la America. Soldații
l-au împușcat în stomac în timp ce traversa șoseaua în viteză în drum spre
ultima sa ședință de chimioterapie.
Tatăl lui, un
legendar instructor auto din Tul Karm și mama sa, care a îndurat luni de zile
fără somn, făcându-și griji pentru fiul ei, au acum un mormânt în fața căruia să
se prosterneze. Atârnată pe un perete al casei lor se află o fotografie a
bunicului familiei, primul soldat din Tul Karm care s-a înrolat în poliția
israeliană.
Deci cum stați cu
conștiințele, voi, doctori, asistente și personal al serviciilor sociale de la
spitalul Beilinson din Petah Tikva, numit și Centrul Medical Rabinic? În afară
de un singur medic, dr. Jihad Bishara, care măcar a răspuns întrebărilor
părinților neajutorați, nu v-ați deranjat să oferiți ajutor familiei sau
pacientului vostru.
Nu v-ați gândit la
societatea în care trăiți și la ce fel de medici produce – medici care și-au
pierdut umanitatea. Nu sunteți deloc diferiți de soldații care l-au împușcat pe
Jalad provocându-i moartea sau de generalii și politicienii care s-au angajat în
a specula de pe urma trupului său neînsuflețit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu