Scandalul implicându-i pe Netanyahu și pe directorul
ziarului Yedioth, Noni Mozes, le
spune israelienilor tot ce trebuie să știe despre „vibranta” presă de știri din
Israel.
de Gideon Levy
Israelul trebuie să
îi fie recunoscător lui Ari Harow, fostul șef al administrației lui Benjamin
Netanyahu. Datorită înregistrărilor sale, țara a aflat adevărul gol-goluț
despre jurnalismul israelian în marea lui parte.
Acum fiecare
cititor de ziar israelian știe cum a luat ființă hârtia pe care o ține în mână.
Cu ce este umplută și de ce. Că în spatele multor lucruri pe care le citește
există motive ascunse, unele dintre ele sumbre. Că în fiecare zi a căzut în
plasa manipulărilor cinice, a spălării pe creier sistematice și a tacticilor
diversioniste fără de egal în lumea liberă.
Lui Shimon Peres îi
plăcea să-l citeze pe David Ben-Gurion: dacă vrei să afli calitatea unei
enciclopedii, caută în ea ceva ce cunoști și judecă întreaga enciclopedie după
acea căutare. Israelienii au fost expuși acum unei căutări pe tema: „relațiile
guvern-presă în Israel.”
Vor extrapola ei către
alte zone? Când directorul de ziar și redactorul-șef promit prim-ministrului un
tratament favorabil și chiar se oferă să îl lase să își aleagă el cu mânuța lui
jurnaliștii care vor scrie despre el; când un prim-ministru jură să reducă
distribuția unui ziar rival; și când niciunul dintre ei nu spune un cuvânt
despre ideologie sau viziuni, ci numai despre putere și bani – întreaga enciclopedie
e coruptă. Nu a început cu înregistrările lui Harow și felul în care se scrie
despre primul-ministru nu este singura zonă pătată. Întreaga presă israeliană
este pătată. Mă rog, încă mai există un ziar adevărat, cu o circulație relativ redusă.
În stilul său întortocheat,
evaziv, scriitorul Nahum Barnea a încercat să susțină în Yedioth Ahronoth că „toți am fost făcuți suspecți”, pentru a estompa
vina ziarului său, pentru a o încețoșa și a o acoperi, așa cum a încercat să
facă președintele Ephraim Katzir după războiul de Yom Kippur („Toți suntem de
vină”). Barnea a încercat să mute vina la Israel
Hayom, de parcă ar fi vreo diferență esențială între acel ziar și ziarul său.
Acum că am aflat că articolele despre Netanyahu au fost subiectul negocierilor
legate de putere și bani, este clar că aceasta este limba pe care ziarele
acestea o vorbesc în fiecare domeniu.
Fiecare cititor de
presă ebraică ar trebui să știe: o mare parte din ce scrie în ziare nu este
adevărat. Este ficțiune care ajută ziarele să vândă mai mult. Cititorul e
manipulat și sentimentele sale sunt manipulate. Este condus pe o cale greșită,
intenționat. Se face comerț cu anxietățile sale și se pune gaz peste focul
urilor sale. Incitare și distragere. Cu grijă, ca să nu înfurie prea mult
cititorul, ca să fie siguri că el va continua să cumpere.
Aceste publicații
seamănă adesea cu cele mai oribile ediții ale revistei armatei, Bamahaneh, cu toată militarizarea,
anihilarea și eroii fabricați ai momentului. Incită la ură împotriva arabilor
și împotriva „infiltraților” emigranți ilegali, răspândind minciuni despre ei,
demonizându-i și delegitimizându-i, pentru că asta vor oamenii.
Nu există cuvinte
pentru a descrie gravitatea acestei trădări a încrederii. Modelează opinia
publică – nu pe paginile cu editoriale, ci prin fluxul de informații plantate. Mare
parte din naționalismul și rasismul care s-a răspândit în Israel poate fi pus
pe seama mass-mediei israeliene. În studiourile de televiziuni și în redacțiile
ziarelor acești oameni au antrenat israelienii pentru teamă și ură.
De aici a venit
mesajul că Elor Azaria este un erou; că membrul Knessetului Basel Ghattas este
un terorist; și că arabii sunt de vină pentru toate incendiile. Că palestinienii
nu își iubesc copiii și că din cauza lor nu este pace. Că Israelul s-a angajat
într-un război curajos în Gaza și că nenumăratele victime ale acelui război
sunt de vină pentru moartea lor și pentru distrugerea caselor lor. Că ceea ce
este în regulă pentru Israel nu este în regulă și pentru palestinieni.
Presa le spune
israelienilor cât de dreaptă este țara lor și cât de morală este armata lor, cât
de demn de milă este Israelul și ce periculoși sunt palestinienii. Pentru că
asta le place israelienilor să citească. Presa nu a fost cooptată – ea face
cooptarea, în slujba narativei, căreia îi este subordonat totul. Nu le spune
oamenilor cum arată de fapt ocupația și cum este legată de terorism. Generații de
jurnaliști au fost convinși că întreaga lor datorie este de a cita declarațiile
purtătorilor de cuvânt și ale publiciștilor.
Israelul are libertatea
presei dar presa o urăște. Are câțiva jurnaliști buni și o presă putredă,
coruptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu