Lăsat să sângereze până când a murit și după aceea numit criminal

de Odeh Bisharat

Cel puțin vreme de 20 de minute, Yaqoub Mousa Abu Al-Qia’an a fost lăsat să sângereze până a murit și după aceea a fost etichetat drept criminal. Ce credeai tu, Abu Al-Qia’an, că dacă mori scapi de blestemul celor care au sosit să facă deșertul să înflorească distrugând în același timp 500 de sate arabe? Nici măcar moartea nu te poate elibera de cei nesătui de pământ.

Astăzi este clar că cronologia evenimentelor de miercurea trecută în Umm al-Hiran este exact pe dos față de versiunea prezentată de ministrul siguranței publice, Gilad Erdan. Mai întâi polițiștii au deschis focul și după aceea mașina s-a rostogolit în jos pe deal. Dar nu intrați în panică, experții muncesc din greu chiar și acum pentru a determina dacă nu cumva, chiar după ce a fost împușcat, Abu Al-Qia’an ar fi putut decide să calce cu mașina un grup de polițiști. Un ortoped a fost citat la radio spunând că după ce a fost împușcat în genunchi, nu se poate ca piciorul să-i fi căzut pe pedala de accelerație, așa cum au sugerat alți experți și ochii oamenilor au început să strălucească din nou: poate că totuși a fost un atac terorist.

Justiția israeliană îi permite lui Abu Al-Qia’an să se bucure de prezumția de nevinovăție. Ambele scenarii sunt posibile: poate a intrat intenționat cu mașina în polițiști, poate nu. E cel mai mare cadou pe care Abu Al-Qia’an l-ar putea primi de la justiția israeliană. Scriitorul libanez american Khalil Gibran vorbea de „dreptatea de pe pământ” care „ar face și ginii să plângă” dacă ar auzi-o, iar pe morți i-ar face să râdă dacă ar putea-o vedea. Putem doar presupune că Abu Al-Qia’an zâmbește văzând dreptatea penibilă de aici de jos.

Deci, iată noul profil al partizanului Statului Islamic: absolut din răutate pură, alege să se nască într-o familie strămutată. Se forțează să construiască o casă pentru familia sa. Așteaptă să vină poliția și să-i radă casa de pe suprafața pământului și pleacă din sat de teama buldozerelor. În timp ce iese din sat îi lasă pe polițiști să îl împuște și își permite, fără nici cea mai mică tresărire a conștiinței, să fie ucis și să piardă controlul mașinii așa încât aceasta să îi lovească pe polițiști. De dragul drepturilor de autor, să fie clar că această poveste își are originea în creierul febril al ministrului siguranței publice, Gilad Erdan.

E greu de știut ce s-a întâmplat pe felia de pământ pe care se aflau cei doi bărbați răniți. Unul, sergentul major Erez Levi se presupune că era deja mort; celălalt, Abu Al-Qia’an, sângera. Au nesocotit polițiștii soarta amară a acestor doi bărbați tineri, care aveau întreaga viață înainte? Au vorbit despre visele lor, despre ce au făcut și ce nu au apucat să facă? Au încercat să-și coordoneze poveștile sau versiunea oficială le-a fost înmânată mai târziu de la superiori? Se gândeau ei că va străluci soarele pe cer și că un evreu curajos avea să declare cât se poate de clar: Abu Al-Qia’an a fost împușcat înainte ca mașina lui să lovească polițiștii?

Eu mă gândesc la soarta amară a „soldatului nostru”, Elor Azaria, al cărui sânge fierbinte de evreu sefard l-a făcut să îl execute pe palestinianul grav rănit din Hebron. De ce a fost atât de înfierbântat? Până la urmă, omul rănit oricum ar fi murit din cauza hemoragiei câteva minute mai târziu, fără toată agitația și povestea care a urmat.

Abu Al-Qia’an este numit criminal în timp ce despre polițiști se spune doar că au ucis. În cel mai rău caz, au provocat moartea unui arab. Am întrebat un prieten care înțelege diferența dintre cuvinte. Ce nu înțelegi? m-a repezit el. Termenul „criminal” este rezervat pentru arabi, „ucigaș” pentru evrei.

Corpul „criminalului ostil”, Abu Al-Qia’an, se află la morgă. Cei care i-au cauzat moartea, refuzându-i ajutorul medical care ar fi putut să-i salveze viața, umblă liberi. Dacă va exista o cerere de punere sub acuzare, se va dezlănțui iadul. „De ce, cine a murit?” scria autorul David Grossman, care a fost șocat de polițiștii care l-au abandonat în 2008 pe Omar Abu Jariban, un om din Gaza, lăsându-l să moară pe marginea unui drum din Cisiordania.

Dreptatea israeliană a făcut până și ginii să plângă. Cu altă ocazie vom vorbi despre părintele acestei dreptăți, sistemul judiciar, care a aprobat demolarea unui sat arab pentru a se construi pe ruinele sale un sat evreiesc.

http://www.haaretz.com/.premium-1.766870?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=.premium-1.766870&utm_campaign=Odeh+Bisharat&utm_term=20170123-03%3A48&writerAlerts=true