Ocupația israeliană a Palestinei este sursa întregii
corupții din Israel, cu care nicio altă crimă nu poate fi comparată.
Demonstrație împotriva corupției în Israel
de Gideon Levy
Un nor negru
planează deasupra viitorului politic al prim-ministrului israelian. Benjamin Netanyahu
este suspectat de o serie de încălcări ale legii, grupate în principal în două
dosare. Primul implică acceptarea unor cadouri din partea producătorului de
film israeliano-american Arnon Milchan.
Valorând zeci de
mii de dolari și răspândindu-se pe durata mai multor ani, cadourile lui Milchan
includeau trabucuri scumpe și șampanie de lux livrate la reședința
prim-ministrului. Milchan are interese de afaceri în Israel, interese pe care
Netanyahu, care este și ministrul comunicațiilor din Israel, le-a influențat
substanțial. Se pare că Netanyahu ar fi intervenit pe lângă Secretarul de Stat
american, John Kerry, pentru a-i face rost lui Milchan de o viză pe termen-lung
pentru Statele Unite. Netanyahu a fost deja interogat în legătură cu
chestiunea.
Al doilea dosar
este mai complicat. Poliția a obținut niște înregistrări ale unor conversații
din prezent între Netanyahu și un alt Arnon, Arnon Mozes, directorul și
redactorul-șef al ziarului Yedioth
Ahronoth, până recent cotidianul israelian cu cea mai mare circulație. Poliția
a obținut înregistrările întâmplător, în timp ce investiga un caz diferit, cel
al fostului consilier al lui Netanyahu.
Aceste înregistrări,
recent dezvăluite de mass-media, au creat furoare în Israel. Dialogul dintre
cei doi, un prim-ministru în funcție și un important director de ziar, sună, în
cel mai bun caz, ca o simplă discuție între doi afaceriști cinici și în cel mai
rău caz, ca între doi escroci mafioți. Sunt auziți negociind un schimb reciproc
în care articolele mai favorabile despre Netanyahu publicate de Yedioth Ahronoth aveau să fie răsplătite
cu anumite beneficii pentru ziar.
Războiul ziarelor
În fundal avem
tabloidul israelian gratuit Israel Hayom,
care a început să fie tipărit în 2007 și este finanțat de mogulul american al
cazinourilor, Sheldon Adelson. Cu distribuție gratuită, Israel Hayom este acum ziarul israelian cu cea mai mare circulație în
țară, detronându-l pe Yedioth Ahronoth
de pe primul loc atât în circulație cât și în controlul pieței de publicitate.
Adelson, unul
dintre cei mai apropiați și mai devotați asociați ai prim-ministrului, a întemeiat
Israel Hayom doar pentru a-l ajuta pe
Netanyahu să-și îmbunătățească imaginea și să contracareze critica la care îl
supunea Yedioth Ahronoth. Adelson a
pierdut deja peste 700 de milioane de dolari în această aventură publicistică,
dar succesul ziarului în termeni de circulație și publicitate i-a cauzat daune
letale rivalului său, Yedioth Ahronoth
– care a pierdut putere, influență și venituri substanțiale din cauza lui Israel Hayom.
În ultimii câțiva
ani, războiul dintre aceste două ziare s-a transformat într-un război împotriva
lui Netanyahu, care se află în spatele lui Israel
Hayom și îi influențează puternic conținutul. Când o nouă lege care
propunea scoaterea ziarelor gratuite în afara legii a trecut de prima citire în
parlament, Netanyahu a prezentat data noilor alegeri pentru a „omorî”
propunerea de lege.
Conversațiile înregistrate
între prim-ministru și directorul de ziar se concentrează asupra unui armistițiu,
unul care presupunea reducerea circulației ziarului Israel Hayom, în schimbul căreia Yedioth Ahronoth se angaja să scrie articole mai favorabile despre
primul ministru. Propunerea discutată de cei doi este halucinantă: un
prim-ministru încearcă să își plaseze jurnaliștii preferați la Yedioth Ahronoth, în timp ce directorul
de ziar promite să îl „răsfețe” pe prim-ministru în ziarul său și așa mai
departe.
Scandalul face
valuri, furioase și de mare răsunet, cu noi detalii zilnice pentru a amplifica
rușinea. Procurorul general israelian Avichai Mandelbilt trebuie să se decidă
în curând dacă îl acuză sau nu pe Netanyahu de corupție și abuz de încredere în
ambele cazuri investigate, numai într-unul sau deloc.
Sentimentul general
este că Mandelbilt nu va avea de ales și va trebui să îl dea în judecată pe
Netanyahu. Mandelbilt este un fost secretar al cabinetului și unul dintre
apropiații lui Netanyahu, ceea ce nu face decât să complice problema și să intensifice
suspiciunile de lipsă a integrității.
Următoarele zile
vor decide soarta lui Netanyahu. Dacă este acuzat, va fi supus unei presiuni și
mai mari de a demisiona, deși, ținând cont strict de litera legii, el nu este
obligat să o facă. Pare însă puțin probabil să poată contracara în mod adecvat
presiunea publică și politică și să rămână în funcție.
Corupție neînsemnată
Nu este prima oară
când Netanyahu este suspectat că ar fi încălcat legea, dar, cel puțin până
acum, dosarele au fost mereu închise înainte de a se ajunge la proces. Și soția
sa se află sub investigație în momentul de față.
Predecesorul lui
Netanyahu, fostul prim-ministru Ehud Olmert, ispășește momentan o pedeapsă
pentru corupție. Doi foști prim-miniștri, Ariel Sharon și Ehud Barak, au fost
investigați în trecut pentru suspiciunea săvârșirii unor acte ilegale, dar nu
au fost acuzați. Un alt fost prim-ministru, răposatul Ițac Rabin, a demisionat
în timpul primului său mandat din cauza unui cont bancar străin pe care îl avea
– lucru interzis la vremea aceea. Israelul are și un fost președinte condamnat
pentru viol, un ministru al finanțelor și un ministru al internelor condamnați
pentru corupție și trimiși la închisoare, câțiva politicieni condamnați pentru
încălcarea legii și un fost rabin-șef ce urmează să fie dat în judecată în baza
unor infracțiuni financiare serioase.
Este Israelul un
stat corupt? Da și nu. Este suficient de corupt încât să producă aceste acuzări
numeroase ale aleșilor publici, dar totuși destul de curat, în sensul că își dă
în judecată fără teamă și își pedepsește chiar și cei mai importanți
politicieni. Vorbim aici de o corupție mai degrabă neînsemnată: en détail, nu en gros. Totuși, aceste acte
meschine ale corupției personale nu trebuie tratate cu superficialitate. Trebuie
luate în serios pentru că sunt serioase și indică o decădere ce se răspândește.
Comportamentul lui
Netanyahu, de exemplu, nu doar la nivel penal ci și în domeniul public,
sugerează norme imperiale inacceptabile de tipul l’etat, c’est moi, o lipsă a distincției între banii publici și
cei privați și un sentiment general al unui drept executiv suprem. E foarte
bine că personajele responsabile cu aplicarea legii se ocupă de asta; nu au fost
mereu lipsite de compromis în pozițiile lor față de încălcarea legii de către funcționarii publici din Israel.
De asemenea, în cazul lui Netanyahu, procurorul general pare să facă
totul pentru a întârzia și a neutraliza investigația și pentru a amâna orice
punere sub acuzare. De exemplu, înregistrările convorbirilor dintre Netanyahu și
Mozes s-au aflat vreme de șase luni în posesia procurorului general înainte ca
ceva să fie făcut public.
Procesele care nu au
avut loc niciodată
Dar, dincolo de toate acestea, un alt nor se întrezărește, și mai negru,
unul pe care nimeni nu îndrăznește să-l menționeze. Elefantul din cameră este
corupția de stat instituționalizată derivată dintr-o ocupație ce durează de 50
de ani, pe care nimeni nu o are în vedere.
Prim-ministrul Ehud Olmert a fost trimis la închisoare pentru că și-a
băgat în buzunar câteva sute de mii de dolari. Nu a fost judecat niciodată
pentru rolul deținut în operațiunea Cast Lead din Gaza, un asalt brutal al
Israelului asupra unei populații neajutorate, care a ucis mii de civili
nevinovați, inclusiv femei și copii, bătrâni și bolnavi, și a transformat în
moloz mii de case. Nimeni nu s-a gândit să-l pună sub acuzare pe Olmert pentru
Cast Lead, nici pentru directivele în războiul pe care l-a condus împotriva
Libanului. Singurul care a fost trimis în judecată pentru crimele comise
în Gaza a fost un soldat care a furat un card de credit dintr-o casă
particulară. Și aceeași dinamică este evidentă la vârful guvernului: crime de
război, încălcarea legii internaționale, crimele ocupației și coloniile ilegale
– toate acestea sunt o disprețuitoare și o vrednică de dispreț uriașă violare a
legii internaționale și nimeni din Israel nu a fost dat în judecată pentru
asta.
Israelului îi place să se autoportretizeze ca o țară democratică, o
națiune a legii: singura democrație din Orientul Mijlociu. Israelului îi place
și să se ocupe cu chestiunile relativ triviale: un proces-spectacol pentru un
soldat (Elor Azaria) care a împușcat mortal un palestinian muribund care
încercase să înjunghie un alt soldat israelian a ținut prima pagină a tuturor
ziarelor din Israel ca dovadă a staturii morale a Israelului ca națiune. Evacuarea
câtorva clădiri din colonia Amona – la fel, în același scop.
Dar concentrarea pe corupția minoră și pe fărădelegile triviale
distrage atenția de la lucrul principal: comportamentul unei ocupații care este
sursa întregii corupții din statul Israel și stă la baza tuturor actelor criminale
ale statului Israel, și care este incomparabilă cu orice altă crimă sau
nelegiuire. Și faptul că nimeni nu este judecat și pedepsit pentru asta, în
timp ce Israelul își face de lucru cu cazuri de corupție minoră, este tulburător
și e un semn de boală.
Trebuie subliniat: războiul împotriva corupției din Israel este
important. Importanța sa nu trebuie minimalizată. Lupta împotriva corupției
este importantă în formarea caracterului și a imaginii unei țări încă tinere. Dar
trebuie să facem tot posibilul să păstrăm perspectiva corectă: Israelul ia
măsuri împotriva lucrurilor de magnitudinea unei dureri de măsea – o sarcină necesară – în timp ce ignoră complet bătălia mai dificilă și serioasă cu boala
fatală care îl macină.
http://www.middleeasteye.net/columns/corruption-large-and-small-86604213
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu