de Amira Hass
E un singur lucru
cu care sunt de acord atât palestinienii cât și Elor Azaria și suporterii săi:
că el nu este singurul, doar că el a avut ghinionul să fie filmat fără să știe.
Palestinienii sunt de acord cu Azaria și suporterii săi că el se alinia
standardului și că a făcut exact ce fac și ceilalți soldați – și anume, împușcă
având intenția de a ucide atunci când nu este nicio viață în pericol.
Palestinienii sunt
de acord cu Azaria că sistemul l-a discriminat. Doar că ei cred că și duzinile
de alți soldați și polițiști ar fi trebuit să fie judecați.
Ca și Azaria,
palestinienii se întreabă de ce el a ajuns pe banca acuzaților spre deosebire
de soldații care au omorât-o pe Hadeel al-Hashlamoun din Hebron și care nu au
fost nici măcar investigați de poliția militară. Și ea zăcea la pământ, după ce
soldații o împușcaseră de la distanță la un punct de control deoarece avea în
mână un cuțit (care nici măcar nu zgâriase vreun soldat). Și apoi, în timp ce
zăcea acolo, au continuat să o împuște în trunchiul superior. (Asta era pe 22 septembrie
2015 și locuitorii Hebronului leagă de acest incident valul de atacuri
singuratice – „lone wolf” – ce a urmat.)
Pe 11 iunie 2010,
Maxim Vinogradov, un polițist de frontieră, „a confirmat uciderea” lui Ziad
Jilani, care deja zăcea la pământ, împușcat și rănit serios, după ce a dat cu
mașina peste un alt polițist în cartierul Wadi Joz al Ierusalimului. Procuratura
a decis să nu îl acuze pe Vinogradov, acceptându-i declarația ridicolă că se
temea ca Jilani să nu aibă o bombă. Se afla în centrul unui cartier palestinian
– de ce s-ar fi aruncat în aer acolo?
Fadi Alloun din
Isawiyah zăcea și el la pământ, după ce înjunghiase un israelian în cartierul
Musrara al Ierusalimului pe 4 octombrie 2015. Un polițist anonim l-a împușcat
mortal după ce trecătorii l-au încurajat să o facă. În acest caz a existat un
material filmat cu un telefon mobil, dar nu a fost suficient pentru a se iniția
un demers împotriva ucigașului.
Sara Hajuj din Bani
Naim a scos cuțitul la polițiștii de frontieră din camera de inspecție a unui
punct de control din Hebron pe 1 iulie 2016. Aceștia i-au pulverizat spray cu piper
în ochi și au ieșit repede din încăpere. Apoi, unul dintre ei a împușcat-o cât
se afla singură în cameră și nu punea în pericol viața nimănui. Și nu exista
niciun motiv pentru care cei patru soldați înarmați, antrenați, care au înconjurat-o,
să nu o poată imobiliza fără să o ucidă.
De-a lungul
ultimelor 18 luni, zeci de palestinieni – bărbați, femei și copii – au fost
omorâți, deși, potrivit atât martorilor oculari cât și bunului simț, este clar
că puteau fi imobilizați și neutralizați cât erau în viață. Unii, așa cum s-a
dovedit ulterior, nici măcar nu încercau să comită un atac. Zeci de soldați,
polițiști de frontieră și gărzi de securitate umblă liberi printre noi deși au
ucis palestinieni care nu le amenințau viețile. Sistemul militar i-a
portretizat ca acționând după cum se cuvine.
Granița dintre
autoapărare și răzbunare naționalistă a fost complet ștearsă. Aceasta este
atmosfera în care a acționat Azaria.
Așa încât, mesajul
trimis de judecătorii tribunalului militar iese în evidență prin raritatea sa:
Elor Azaria a violat codul militar, deci a fost condamnat. Dar mesajul pe care
îl transmite sistemul israelian de „apărare” soldaților și polițiștilor săi
este la fel de tare și răspicat: „Aveți grijă să nu fiți filmați atunci când vă
faceți treaba. Știm cum să minimalizăm valoarea fotografiilor făcute de camerele
de securitate palestiniene și cum să îngropăm mărturiile martorilor oculari
palestinieni. Dar încă nu am găsit o soluție pentru filmările profesioniste, făcute
de aproape.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu