Andrew Korybko este analist politic,
jurnalist și colaborator constant la mai multe publicații online. În calitate
de membru al consiliului expert pentru Institutul de Studii Strategice al
Universității Prietenia Popoarelor din Federația Rusă, domnul Korybko este
specialist în politici și geopolitici rusești, mai ales în legătură cu
strategia SUA în Eurasia. Este autorul lucrării “Hybrid Wars: The Indirect
Adaptive Approach To Regime Change”, care analizează în profunzime situațiile
din Siria și Ucraina și susține că acestea reprezintă un nou model de război
strategic purtat de Statele Unite. Într-un interviu în exclusivitate cu Khamenei.ir, domnul Korybko ne-a
împărtășit ideile domniei sale în legătură cu Siria, legăturile SUA-Israel,
terorismul de stat și influența Zionistă asupra sistemului politic american.
Săptămâna trecută, congresmanul Doug Lamborn a lansat o
declarație îndrăzneață propunând ca soluție pentru Siria asasinarea președintelui
Bashar al-Assad.
Nu este acesta un exemplu clar de terorism de stat? Cum ați
descrie afirmația?
Aceasta este
continuarea politicii americane a terorismului de stat. Individul care
promovează o astfel de viziune nu este conștient sau ignoră cele trei Ordine
Executive emise de același număr de președinți americani care interzic în mod
explicit asasinarea ca politică oficială a Statelor Unite. Acestea sunt Ordinul
Executiv 11905 sub Ford, 12036 sub Carter și 12333 sub Reagan. Niciun președinte
american nu a respectat aceste decrete, dar, oficial, fac asasinarea ilegală și
sunt concepute pentru a spori puterea de cooptare (soft power) a Statelor
Unite.
Ce este tulburător
în legătură cu acest incident menționat este cât de deschis simt indivizii din
și din jurul guvernului american că pot discuta despre asasinate. Vorbește despre
excepționalismul american care corupe mentalitatea multor oameni din stat. Deși
individul în chestiune nu se află într-o poziție de a putea duce la împlinire
această sugestie amenințătoare, demonstrează că ei se simt suficient de
confortabil încât să enunțe în mod public asemenea gânduri, fără a se teme de
consecințe, de vreo pedeapsă legală. Asemenea oameni subminează în mod
necugetat imaginea „pacifistă” pe care guvernul american caută să o proiecteze
și, în mod ironic, demonstrează caracterul de agresor al statului american.
Vorbind cu un ziar palestinian, ministrul Zionist al războiului,
Lieberman, a declarat: „Israelul va distruge complet mișcarea Hamas în
următorul război”. Cât de mult se aseamănă mentalitățile Zioniste și americane
oficiale în legătură cu terorismul de stat?
Nu este nicio
diferență deoarece vorbim de una și aceeași entitate. Complexele militar-industriale
întrepătrunse ale celor două state sunt susținute de legăturile politice-lobbiste
care le sigilează împreună. „Israelul” este statul american cu numărul 51 în
aceeași măsură în care SUA este nașul „Israelului”. Sunt inseparabile, așa
încât au aceeași perspectivă strategică grandioasă. Revenind la întrebare, asta
înseamnă că ambele susțin terorismul de stat și îl practică în mod activ
oricând le servește interesele. Un exemplu perfect al acestor doi actori lucrând
împreună se reflectă în opresiunea lungă de decenii cu care se confruntă
palestinienii și în „războiul împotriva terorismului” din Siria, ambele fiind
niște tragedii care nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat complicitatea
acestor două entități lucrând mână în mână.
Serviciul de informații Zionist și-a confirmat rolul în
uciderea savanților nucleari iranieni, de-a lungul ultimilor ani. Forțele ce
ocupă Palestina au comis și ele atrocități și crime odioase împotriva
palestinienilor în ultimii zeci de ani. Este corect să spunem că entitatea
Zionistă este dovada flagrantă a terorismului de stat?
Absolut. Însăși crearea
entității Zioniste se datorează unei combinații de terorism de stat și ceea ce Kelly
M. Greenhill, profesor al universității Harvard a numit „arme de migrare în
masă” în lucrarea sa din 2010 cu același nume. Am explicat asta mai detaliat
pentru Katehon mai spre începutul
acestui an în articolul Acknowledge
Weapons of Mass Migration Or ‘Legitimize’ “Israel”, dar punctul esențial
este că după cel de-al doilea război mondial guvernele europene au încurajat
migrarea în masă a evreilor în Palestina pentru a o coloniza, ca un fel de
„reparație” geopolitică pentru tot ce a suferit această populație în timpul războiului.
Acest pretext
„normativ” este demascat ca minciuna superficială care a fost dintotdeauna,
atunci când stăm să ne gândim că palestinienii au fost siliți să îndure
vitregii asemănătoare celor îndurate de evrei în timpul WWII, doar că de data
aceasta, în mod ironic, unul dintre grupurile persecutate de acel conflict global
a cauzat această suferință unui popor care nu a avut nicio vină pentru ce a
avut el de pătimit în timpul războiului. Cu siguranță, există diferențe între
abordarea tactică a entității Zioniste și a naziștilor, dar cel mai vizibil
numitor comun este folosirea terorismului de stat ca metodă de epurare etnică a
unei populații țintă.
De ce nu se iau măsuri împotriva terorismului de stat al
regimului Zionist?
Complexul militar-industrial
Zionist este interconectat cu cel american și al Europei de vest, acesta este
primul lucru pe care trebuie să ni-l amintim. Iar organele politico-lobbiste
care activează în aceste zone sunt foarte puternice și influente. Mai mult, vocile
sistemului din aceste state acuză pe oricine de „antisemitism”, în mod reflex,
în momentul în care încearcă să atragă atenția asupra crimelor „Israelului”,
sperând că în felul acesta vor reuși să defăimeze și să reducă la tăcere orice
opoziție. Jurnaliștii și politicienii care îndrăznesc să-și exercite dreptul la
liberă exprimare și gândire critică riscă să își pericliteze carierele și
astfel să nu mai fie capabili să-și asigure traiul, lucru cu atât mai
amenințător dacă au și o familie pe care trebuie să o protejeze. Acești factori
se combină într-o asemenea manieră încât autocenzurează mulți activiști
politici și jurnaliști care altfel ar proceda corect și ar vorbi despre aceste
lucruri. Însă, unori, se poate întâmpla ca cei care vorbesc să facă parte din
„opoziția controlată” care lucrează pentru a discredita cauza, iar asta
complică și mai mult întreaga poveste și poartă o parte din vină pentru lipsa
facerii dreptății.
La nivel
internațional, trebuie să ne amintim că SUA nu va permite niciodată Consiliului
de Securitate al UN să acționeze în mod decisiv împotriva aliatului său numărul
1. Washingtonul va susține mereu Tel Avivul, orice ar fi, și asta în ciuda
dramoletei derutante care a caracterizat relațiile bilaterale dintre cele două
state în timpul președinției Obama. Dacă vreun stat ar încerca să acționeze
militar împotriva „Israelului”, se va lovi de furia arsenalului său nuclear,
lucru ce inhibă puternic formarea unei coaliții de eliberare care să salveze
Palestina. Însă, chiar în ciuda acestor obstacole, există voci foarte
importante de stat și ale societății civile care nu lasă lumea să uite de
Palestina. Dr. Bashar Al Assad, președintele sirian ales în mod democratic, la
fel ca tatăl său, a fost mereu loial cauzei palestiniene. Acesta este unul din
motivele pentru care entitatea Zionistă urăște atât de mult această țară și
oferă asistență frontului Al Nusra și altor teroriști hotărâți să o distrugă și
să fractureze Republica Arabă în câteva stătulețe „federalizate” (divizate
intern).
Cum evaluați dosarele Obama și Bush în apărarea
terorismului de stat? Care dintre candidații la președinție ar servi mai mult
ideii de terorism de stat?
Diferențele dintre
mandatele Bush și Obama privind sprijinul față de terorismul de stat sunt doar
stilistice și superficiale. Ambii președinți au urmărit fără rezerve implementarea
acestei politici în acțiunile țării lor, doar că au făcut-o în moduri diferite.
Bush a fost nerușinat și a spus cu neobrăzare întregii lumi ce face, în vreme
ce Obama a fost mai abil și și-a ascuns acțiunile cu șiretenie în spatele
retoricii „drepturilor omului” și a „democrației”, având grijă să profite și de
faptul că a fost primul președinte american de culoare pentru a sugera că toate
criticile la adresa sa sunt „rasiste”. În opinia mea, asta l-a făcut pe Obama
să fie mai periculos decât Bush, pentru că, în vreme ce Bush nu a putut păcăli
pe nimeni, foarte mulți oameni au fost vrăjiți de Obama.
În legătură cu
ocupația Zionistă a Palestinei, Bush a fost un apărător gălăgios al terorismului
de stat, militând împotriva locuitorilor nativi ai acesteia, însă Obama a
căutat o abordare publică mai nuanțată. Animozitatea personală dintre Obama și
Netanyahu este cunoscută, dar nu a avut niciun efect negativ asupra relațiilor
politice dintre cele două state. Asta se datorează faptului că ambele „state
profunde” (deep state) ale lor – birocrațiile serviciilor de informații,
militare și diplomatice permanente, sunt coordonate pe aceeași direcție cu scopurile
lor strategice comune, așa încât dramoleta publică dintre cei doi lideri nu a
avut nicio consecință tangibilă asupra esenței relației lor profunde. Trebuie menționat
în acest punct că acțiunile lui Obama în această privință sunt doar o poză
menită să-i inducă în eroare pe musulmani și să dezarmeze suspiciunile
publicului credul creându-le falsa impresie că SUA îi susține.
Dacă ne uităm la
candidații pentru președinție, pozițiile lor vizavi de „Israel” sunt aproape
imposibil de deosebit, singura diferență notabilă venind din partea
reprezentantei celui de-al treilea partid, Jill Stein. În orice caz, oricine
s-ar afla în fruntea Statelor Unite, complexele militar-industriale și
politic-lobbiste ce leagă SUA de „Israel” nu vor fi demantelate de un singur
individ și este nevoie de un efort pe termen lung, concertat și
pluridimensional care să slăbească rezistența tuturor elementelor statului profund
american.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu