Faptul că lucrurile au escaladat în Gaza și Israel nu e o surpriză. Din 2006, de când Hamas a câștigat alegerile în Fâșie, Israelul îi bombardează pe palestinienii din micuțul teritoriu odată la câțiva ani. Ultima ofensivă israeliană mai serioasă a avut loc în 2014, deci termenul se cam împlinise în ceea ce îi privește pe israelieni: era timpul să-i mai apese puțin pe palestinienii din Gaza cu talpa bocancului pe grumaz, să le reamintească cine e stăpânul. Israelul e mulțumit cu actualul statu quo. Cisiordania e sub ocupație militară, iar cu fiecare an, se construiesc tot mai multe colonii, așa numitele settlements, colonii care mai mănâncă puțin din teritoriul palestinian, în Gaza Israelul controlează spațiul aerian și maritim, are putere de decizie asupra persoanelor și mărfurilor care intră și ies de acolo, deci statul sionist nu are niciun interes ca lucrurile să se schimbe. E ca în filmul Ziua Cârtiței, în care protagonistul se trezește în fiecare dimineață și constată că se repetă iar și iar ziua precedentă. Actorul cel mai puternic în situația de față este Israelul, dacă ar vrea, ar putea schimba ceva. Dar Israelul, sub nicio formă, nu își dorește crearea unui stat palestinian lângă el, de aceea prelungește starea actuală cât de mult posibil, mimând democrația, pentru lumea care se face că se uită în partea cealaltă, când toți știm, că de fapt, avem de-a face cu ultimul proiect colonialist al lumii moderne. Însă mai e un aspect de luat în calcul. Câtă vreme palestinienii nu abandonează lupta, câtă vreme mai au resurse, energie, voință de a opune rezistență, de a nu capitula, conflictul se va menține. Iar poporul palestinian s-a făcut remarcat prin rezistența și dârzenia sa. Câtă vreme inimile lor vor bate, până la ultima, palestinienii nu se vor declara învinși.
Dar care a fost scânteia care a reaprins conflictul de data asta? Ca de obicei, Israelul a făcut un gest provocator. Expulzarea cetățenilor palestinieni din cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est, dărâmarea caselor acestora pentru a face loc unui cartier exclusiv evreiesc, precum și atacurile unor extremiști israelieni de dreapta asupra palestinienilor ce se rugau în moscheea Al Aqsa, al treilea cel mai sfânt loc al islamului, i-au făcut pe palestinieni să răbufnească. Au izbucnit o serie de proteste, iar în cele din urmă, Hamas au trimis câteva rachete din Gaza spre Israel, din solidaritate cu protestatarii. Israelul a făcut ce face de obicei. Pentru fiecare rachetă trimisă de Hamas, a răspuns cu cincizeci. Iar presa s-a grăbit să arunce vina în cârca palestinienilor, portretizând Israelul ca pe o victimă, uitând să menționeze că palestinienii nu au armată proprie, în timp ce statul sionist deține a patra armată din lume, fiind dotat inclusiv cu arsenal nuclear. Nu e clar până unde se va merge de data aceasta, în cele trei mari confruntări dintre Israel și micuța Fâșie, în 2008-2009, 2012 și 2014, lucrurile s-au intensificat până s-au transformat în războaie în toată regula, care au făcut mii de victime, majoritatea palestinieni. În ceea ce privește Israelul, chestiunea e cât se poate de clară. Nu există opoziție semnificativă la actuala situație. Toți actorii importanți ai scenei politice sunt de partea continuării anexării de pământ palestinian, într-o mai mică sau mai mare măsură. Iar dacă vi s-a părut că Benjamin Netanyahu joacă dur, stați să vedeți ce ne așteaptă din partea rivalilor săi, care i-au declarat politicile insuficient de aspre. Însă amplificarea acestui conflict servește intereselor prim-ministrului israelian, care este implicat într-un proces de corupție. Netanyahu poate miza pe cartea salvatorului: doar el poate scăpa Israelul din această încurcătură, așa cum a făcut-o de atâtea ori. Cât despre Gaza, Hamas pare să câștige simpatia tot mai multor oameni. Mahmoud Abbas și Autoritatea Palestiniană tac cuminți. Le convine că rivalii lor politici, Hamas, sunt ținuți departe, sub blocadă, fără posibilitatea de a-și extinde influența în Cisiordania. Presei îi place să îi numească pe cei din Hamas teroriști, pentru că atât o duce capul. Dacă Israelul spune că sunt teroriști, presa nu mai stă să verifice sau să gândească cu creierul propriu. De fapt, și dacă ar face-o ar fi degeaba, mulți dintre cei care dețin trusturile de presă sunt evrei, deci ei controlează ce se printează sau apare la televizor. Oricum, e o ipocrizie din partea lumii vestice să se arate indignată că palestinienii sunt apărați de Hamas. Nu vă place Hamas? Foarte bine, faceți VOI ceva pentru palestinieni. Implicați-vă mai mult decât la nivel declarativ. Dacă lumii i-ar păsa de palestinieni, nu ar mai fi nevoie de Hamas și rachetele lor să îi apere. Dar lumea vestică e lașă. Sau vândută intereselor mai mari. Și, în orice caz, e fățarnică. Palestinienii sunt singuri, se apără și ei cum pot. Să nu-mi spuneți că voi nu ați face la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu