Planul lui Trump sau cum să aberezi pe 180 de pagini

CONTEXT POLITIC

Palestinienii au fost acuzați de-a lungul timpului că au respins toate propunerile și ofertele de pace care li s-au făcut. Prin contrast, Israelul mereu a pozat și a fost portretizat în mass-media ca fiind cel mereu dispus să cadă la pace, compătimit pentru că nu ar fi avut un partener de pace cu care să negocieze. Acest tipar dăinuie încă din 1947, de la crearea primului Plan de Partiție de către Organizația Națiunilor Unite. Adevărul este că aceste așa-zise oferte de pace mereu au fost concepute astfel încât să îi dezavantajeze pe palestinieni. În 1947, evreii care emigraseră în Palestina din Europa și țările arabe vecine, alcătuiau o treime din populația vechii Palestine și dețineau 7% din teritoriu, însă Națiunile Unite le-au oferit acestora peste 55% din pământ pentru a-și întemeia acolo statul lor evreiesc. Bineînțeles că palestinienii, care erau mult mai numeroși și dețineau majoritatea pământului, nu au fost de acord. Sioniștii însă au intrat peste ei cu proaspăt formata lor armată și au cucerit încă o parte din teritoriul desemnat de U.N. pentru statul arab. O mare parte a palestinienilor a fugit din țară în perioada aceea, refugiindu-se în statele alăturate, majoritatea rămânând refugiați până în ziua de azi (Israelul s-a opus mereu reîntoarcerii lor).

Acum, în 2020, sub mantia ocrotitoare a salvatorului Trump, Israelul se regăsește în aceeași poziție. Iarăși se victimizează, iarăși susține că el vrea pacea în timp ce palestinienii se opun din nou, uitând un lucru elementar, fără dreptate nu poate exista pace. Israelul afirmă că el este cel care va trebui să cedeze teritoriu pentru a face loc noului stat palestinian, când mereu, încă de la începutul conflictului, palestinienilor în permanență li s-a cerut să renunțe la pământul lor strămoșesc, pentru a le face loc noilor veniți. Conflictul dintre cele două entități este într-adevăr un subiect foarte fierbinte și o cauză pentru care întregul Orient Mijlociu este instabil. Câtă vreme nu va exista pace în Țara Sfântă, tensiuni vor exista în permanență în această regiune atât de fragilă și atât de încercată.

SOLUȚIA CELOR DOUĂ STATE

Toate soluțiile la conflictul israeliano-palestinian au fost concepute pe baza existenței a două state, unul israelian și un celălalt, palestinian. Trecând prin Camp David și Oslo, problema cu această soluție a două state este că e una nerealistă. Israelul susține că el și-a dorit mereu pacea, însă acțiunile sale au contrazis mereu această afirmație. Dacă Israelul și-ar fi dorit existența unui stat palestinian lângă el, nu ar mai fi construit în Cisiordania (West Bank) toate acele colonii exclusiv evreiești care întrerup continuitatea teritorială a unui ipotetic stat palestinian. Israelul nu și-a dorit existența unui stat palestinian alăturat nici acum 70 de ani, nici acum 20 de ani și nici acum. E simplu să dai din gură și să rostești niște cuvinte, nu te costă nimic. Dacă acțiunile tale nu doar că nu îți susțin vorbele, dar le mai și contrazic, atunci degeaba te bați cu pumnii în piept că ești un vizionar și-un inovator.

Planul lui Trump nu vine cu nimic nou, aceleași clișee expirate livrate pe post de viziune. Un singur lucru aduce în plus -- claritatea. De data aceasta ni se spune verde în față, „o soluție realistică, ce le va oferi palestinienilor întreaga putere de a se guverna pe ei înșiși, dar nu puterea de a amenința Israelul.” În caz că nu ați înțeles, simpla existență a unui stat palestinian independent este privită de Israel ca o amenințare la adresa sa, de aceea se și opune creării acestuia, de aceea vine cu niște condiții despre care știe dinainte că sunt imposibil de acceptat de către palestinieni. Citim mai departe în documentul emis de administrația Trump și ne lămurim și mai mult, ipoteticul stat palestinian va fi alcătuit din niște enclave dispersate de-a lungul Cisiordaniei, unite prin tuneluri și poduri, între ele vor rămâne presărate coloniile israeliene, iar Israelul va fi responsabil de securitatea privind întreaga zonă. Deci adio demilitarizării Cisiordaniei, punctele militare de control vor fi păstrate, armata israeliană va fi în continuare prezentă peste tot, asigurând securitatea terestră și aeriană.

Din nou, aflăm despre cum palestinienii sunt responsabili pentru soarta lor. Privirea se îndreaptă asupra Fâșiei Gaza, despre care ni se spune că este condusă de organizația teroristă Hamas, care este de vină pentru blocada ce sufocă teritoriul de peste 10 ani. Mai întâi trebuie lămurit faptul că Hamas nu este organizație teroristă. Hamas este organizație teroristă doar pentru că Statele Unite și Israelul spun așa și doar se știe că Statele Unite decid cine de pe planeta aceasta este terorist și cine nu. Hamas este „organizație teroristă” pentru că din când în când, atunci când ștreangul se strânge prea mult în jurul gâtului Fâșiei, mai dau cu câte o rachetă artizanală înspre Israel. Nu, Hamas este în primul rând o mișcare de rezistență. A Patra Convenție de la Geneva susține că orice populație aflată sub ocupație militară are dreptul la rezistență atât non-violentă, cât și armată. Deci palestinienii au dreptul nu doar moral, ci și legal să opună rezistență ocupației, sub toate formele. Hamas a folosit în trecut atacurile sinucigașe cu bombă, de tip „martiriu”, însă astfel de atacuri nu au mai avut loc de când s-a impus blocada. În 2006, Hamas a câștigat alegerile în Fâșie, în mod democratic, deci voința poporului a făcut ca Hamas să guverneze acolo și de atunci nu a mai întreprins nicio operațiune militară împotriva Israelului dincolo de Fâșia Gaza. Tot ce a făcut a fost să răspundă ofensivelor israeliene îndreptate asupra civililor din Fâșie. De asemenea, conducerea mișcării a oferit de mai multe ori Israelului un armistițiu pe termen lung, pe care acesta l-a refuzat.

REZOLUȚIILE U.N.

Documentul administrației Trump recunoaște eforturile depuse de Ansamblul General și Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite în vederea obținerii păcii, însă susține că acest plan nu este bazat pe numeroasele rezoluții emise de aceste organe. Dimpotrivă, spunem noi, acest plan de pace calcă în picioare rezoluțiile U.N. și face abstracție de legea internațională. Începând cu rezoluția 181 și trecând prin 242, 446, 452, 465, 471, 476 până la 2334, Israelul le-a încălcat pe toate. Regulile legii umanitare internaționale relevante pentru teritoriile aflate sub ocupație, așa cum au fost formulate de articolele 42-56 ale Reglementărilor de la Haga și articolele 27-34 ale celei de-a Patra Convenții de la Geneva, stipulează că ocupantul nu obține suveranitate asupra teritoriului pe care îl ocupă, nu are voie să strămute populații cu forța sau de bună voie în și din teritoriile ocupate, nu poate să își transfere propria-i populație în teritoriile pe care le ocupă, pedepsele colective sunt interzise, confiscarea proprietății private este interzisă, proprietatea culturală trebuie respectată, oamenii acuzați de diverse încălcări ale legii vor fi judecați conform prevederilor legii internaționale (vor fi informați de motivul arestării lor, vor fi acuzați de o încălcare specifică a legii și li se va oferi un proces just cât mai repede cu putință). Israelul a încălcat, în mod repetat, toate aceste reglementări, deci nu e o surpriză că vine acum domnul Trump și spune că planul său de pace nu se bazează pe rezoluțiile U.N.

TERITORIU, AUTODETERMINARE ȘI SUVERANITATE

Tranziția către stat este complexă și încărcată pe pericole, susține documentul lui Donald Trump. Regiunea nu mai poate absorbi încă un stat eșuat, încă un stat care nu este dedicat respectării drepturilor omului și legii internaționale. Vrea cumva să spună că regiunea nu își mai permite un alt stat în afară de Israel care să facă aceste lucruri? Căci Israelul este departe de a fi un stat democratic (cum ar putea fi democratic un stat care dorește să accepte între granițele sale doar cetățeni de o anumită religie?) și, după cum am arătat și aici în nenumărate ocazii, a încălcat legea internațională după cum i-au dictat interesele.

Ni se spune, din nou, ce sacrificiu trebuie să facă Israelul, cum trebuie să renunțe el la teritoriu, pentru ca palestinienii să poată avea și ei un stat al lor. Cu alte cuvinte, Israelul negociază un teritoriu care din start nu i-a aparținut. Cei care mereu au fost nevoiți să facă sacrificii și compromisuri au fost palestinienii. Începând din 1947 și trecând prin războiul din 1967, palestinienii au pierdut tot mai mult pământ și speranțele de a avea un stat al lor s-au micșorat din ce în ce mai mult, mai ales odată cu realitatea impusă de construcția tot mai multor colonii israeliene pe teritoriul lor. Iar acum vine Donald Trump și ne spune că palestinienii vor avea un stat viabil, că își vor recăpăta demnitatea și vor putea da curs aspirațiilor lor naționale legitime, în condițiile în care Israelul NU se va retrage din teritoriile cucerite în război, motivând că o asemenea retragere este o raritate istorică. Înseamnă că și respectarea legii internaționale este o raritate istorică, domnule Trump, din moment ce articolul 42 al Reglementărilor de la Haga stipulează cât se poate de clar că un teritoriu este considerat sub ocupație atunci când efectiv se află sub autoritatea unei armate ostile, iar rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al U.N. începe prin a sublinia inadmisibilitatea achiziționării de teritoriu prin război, ceea ce înseamnă că Israelul nu poate susține că teritoriile obținute prin război în 1967 sunt ale sale.

Iar așa-zisul stat palestinian pe care și-l imaginează Trump ar fi alcătuit din mici bantustane pe modelul african din perioada apartheidului, unite de niște tuneluri, înconjurate de colonii israeliene, fără un dram de suveranitate autentică. Existența unui ipotetic stat palestinian este condiționată de o serie de cerințe, dezarmarea mișcării Hamas, recunoașterea Israelului ca stat evreiesc (deci numai pentru cetățenii de religie iudaică), stabilirea unui guvern și a unui sistem juridic de tip vestic. O nuanță foarte importantă este aceasta care se referă la caracterul exclusiv evreiesc al Israelului. Israelul, ca stat independent și suveran, a fost recunoscut de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei în 1993, odată cu semnarea acordurilor de la Oslo. A recunoaște că Israelul este un stat numai pentru evrei este cu totul altceva. Este ca și cum ai spune că Statele Unite sunt o țară numai pentru oameni albi sau că România este un stat numai pentru creștini. Deci Israelul își dorește ca rasismul să fie recunoscut ca politică de stat. Cum rămâne cu cetățenii de religie islamică sau creștină ai Israelului? Vor fi expulzați? Omorâți? Ceea ce propune Trump este o a doua Nakba. Încă o catastrofă de proporții pentru poporul palestinian. Trump știe că palestinienii nu vor accepta așa ceva niciodată.

Încă o condiție pentru stabilirea statului palestinian este anularea tuturor programelor (inclusiv școlare) și manualelor care incită la violență și promovează ura față de vecinii lor. Poate ar vrea Israelul să vorbească și despre cum programele sale școlare și manualele fac propagandă și intoxică creierele israelienilor de mici copii cu o istorie falsă, despre cum îi portretizează pe palestinieni ca pe niște teroriști înnăscuți și despre cum seamănă ura față de aceștia în inimile tinerilor, începând cu cea mai fragedă vârstă. În manualele israeliene, palestinienii sunt marginalizați și demonizați, se oferă justificări pentru masacre și epurarea etnică, se prezintă cultura evreiască/israeliană ca fiind superioară celei arabo-palestiniene. Dar Trump le ține acum lecții palestinienilor despre cum ar trebui să arate programa lor școlară.

REFUGIAȚII

Problema refugiaților palestinieni a apărut odată cu războiul arabo-israelian din 1948, când armatele sioniste care au creat Israelul pe 77% din pământul Palestinei au expulzat forțat 800.000 de palestinieni sau 57% din totalul populației palestiniene de atunci. Problema refugiaților s-a înrăutățit după ce Israelul a ocupat și restul Palestinei în războiul din 1967, când aproximativ 300.000 de palestinieni au fost expulzați cu forța. Problema refugiaților palestinieni este cea mai proeminentă criză a refugiaților dacă e să raportăm numărul de refugiați la numărul total al populației. În plus, este cea mai îndelungată criză a refugiaților din istoria modernă și care, deși au trecut mai mult de 70 de ani, încă nu a fost rezolvată.

Mai mult de jumătate din poporul palestinian trăiește în afara Palestinei istorice. Mai mult de 88% dintre palestinienii din diaspora trăiesc în țări arabe, gazde naturale pentru poporul arab palestinian. Cei mai mulți refugiați palestinieni se află în țările aflate la granița cu Palestina, 80% dintre refugiații palestinieni ce trăiesc în țările arabe locuiesc în Iordania, Siria și Liban. Mulți palestinieni trăiesc și în țările Golfului Persic, în special în Regatul Arabiei Saudite.

Pe 11 decembrie 1948, Consiliul General al U.N. a decretat rezoluția 194, care afirma dreptul de reîntoarcere al refugiaților palestinieni în casele și pe pământurile natale. Alegerea a fost lăsată în mâinile refugiaților și nu ale altora, rezoluția dându-le dreptul să aleagă ce consideră că e mai sigur, să se reîntoarcă sau nu. De asemenea, s-a creat o comisie U.N. care să faciliteze reîntoarcerea refugiaților și reabilitarea lor economică și socială și să le asigure reparațiile necesare.

Această rezoluție a fost reiterată de-a lungul anilor, deoarece Israelul a continuat să se opună implementării. Israelul a refuzat să își asume responsabilitatea pentru Nakba palestiniană, astfel orice discuție despre refugiați devenind tabu. Cu toate acestea, U.N., mai precis Consiliul de Securitate nu a luat nicio măsură pentru a presa sau obliga Israelul să implementeze rezoluția. U.N. a admis Israelul ca stat membru cu condiția ca acesta să permită reîntoarcerea refugiaților palestinieni, lucru cu care Israelul nu a fost niciodată de acord.

Planul lui Trump specifică foarte clar că nu va exista nicio reîntoarcere a refugiaților palestinieni în Israel. Israelul știe că dacă acceptă reîntoarcerea fie și a unei părți a refugiaților, evreii se vor trezi o minoritate în propria lor țară, iar acesta este un lucru de neconceput pentru el. Documentul lui Trump spune că vor fi primiți 5.000 de refugiați pe an, vreme de 10 ani. Deci 50.000 în total. Dar, potrivit planului american, refugiații palestinieni au 3 opțiuni. Ori devin cetățeni ai țărilor în care se află în prezent, ori își fac o viață într-o a treia țară, ori se mută în noul stat palestinian. Nu vor avea dreptul să se reîntoarcă în Israel.

În schimb, se încearcă să ni se distragă atenția de la problema refugiaților palestinieni, prin aducerea în discuție a refugiaților evrei creați de conflictul arabo-israelian. Ni se sugerează că ar fi de datoria țărilor arabe să îi primească pe refugiații palestinieni, când de fapt este datoria Israelului să accepte reîntoarcerea tuturor refugiaților palestinieni care doresc să se reîntoarcă. Chestiunea refugiaților nu a fost și nu este cel mai mare obstacol în calea păcii, ea poate fi rezolvată mult mai ușor decât alte chestiuni, cum ar fi cea a coloniilor, asta pentru că mulți dintre refugiații palestinieni și-au creat o viață în alte țări, pe care nu sunt dispuși să o părăsească. Deci nu s-ar pune problema unei reîntoarceri în masă. Este vorba de afirmarea unui principiu. Israelul trebuie să își asume responsabilitatea morală și legală pentru crimele din trecut. De ce refugiaţii evrei care au plecat în urmă cu două mii de ani pot să se întoarcă şi palestinienii care au fost alungaţi în 1948 nu pot s-o facă? Însă israelienii încearcă să monopolizeze rolul de victimă istorică şi nu suportă alţi pretendenţi.

FÂȘIA GAZA

Fâșia Gaza s-a născut din Nakba. Înainte de 1948, „Fâșia” nu exista ca unitate geografică. Înainte de 1948, Gaza era un „district”, o regiune administrativă a Palestinei Mandatorii, așa cum a fost în timpul celor patru secole de guvernare otomană. Spre sfârșitul Mandatului Britanic, zona sub-districtului Gaza din 1948 avea 1196,5 kilometri pătrați ce includeau trei orașe importante: Gaza, al-Majdal (acum Așkelon) și Khan Younis, pe lângă 53 de orașe și sate. De-a lungul istoriei, zona districtului Gaza s-a schimbat în dimensiune, dar timp de secole și-a păstrat mare parte a regiunii ce era inclusă în sub-districtul Gaza în ajunul lui 1948.

În timpul războiului, Israelul a ocupat zone dincolo de cele alocate statului majoritar evreiesc de către Planul de Partiție din 1947 al Națiunilor Unite. Forțele israeliene au cucerit 78% din Palestina Mandatorie, procent ce includea 70% din sub-districtul Gaza. Ceilalți 365 de kilometri pătrați rămași din districtul Gaza au revenit administrației egiptene, prima care a folosit termenul de „Fâșie”.

Israelul și Statele Unite fac eforturi să lege rezistența palestiniană de terorismul global, de aceea marșează atât de puternic pe ideea că Hamas este o organizație teroristă și de aceea susțin că dezarmarea acesteia este o condiție pentru ca planul de pace să fie pus în aplicare. Dacă nu se poate ca toți palestinienii să fie portretizați ca teroriști (deși s-a tot încercat asta), măcar pe cei de la Hamas să reușească să-i picteze în aceste culori. Hamas este considerată a fi parte a Frăției Musulmane, însă este nedrept să îi evaluăm poziția asupra statului de drept și a democrației bazându-ne pe literatura de început a mișcării-mamă. Hamas afirmă că a îmbrățișat convingeri noi cu privire la acest aspect și a ajuns să accepte întru totul democrația și conceptul de stat de drept. Participând la alegeri, Hamas a dovedit că este doritoare să funcționeze într-un stat modern și un sistem democratic. A solicitat formarea guvernelor de coaliție care să includă partide seculare și de stânga. Guvernul său, precum și lista pentru parlament, a inclus femei și primul său guvern a inclus miniștri musulmani și creștini deopotrivă.

Trump și Israelul vor să ne facă să credem că Gaza este victima mișcării Hamas, când de fapt micuța fâșie de pământ este victima blocadei instaurate de Israel asupra ei de mai bine de 10 ani. Israelul, nu Hamas controlează granițele, deci decide cine și ce intră și iese din Fâșie, Israelul este cel care ține populația fără apă și curent electric, fără medicamente și hrană. Gaza este în plină criză umanitară, iar ce se întâmplă acolo poartă un singur nume, genocid.

GRANIȚE

Propunerea de a retrasa granițele Israelului nu face decât să le dea israelienilor și mai mult pământ palestinian din Cisiordania, în schimbul a două zone din deșertul Neghev (adică acolo unde nu crește nimic). După cum ne arată harta propusă, planul oferă Israelului o mare parte a Cisiordaniei, unde acum se află un număr de colonii evreiești. Aceste colonii sunt în momentul de față ilegale potrivit legii internaționale și nu sunt considerate parte din Israelul propriu-zis. Numeroase rezoluții U.N. au afirmat că întemeierea și existența coloniilor israeliene în Cisiordania și Ierusalimul de Est sunt o violare a legii internaționale, inclusiv a rezoluțiilor 446, 452, 471, 476, 2334. Rezoluția 446 a Consiliului de Securitate se referă la Convenția de la Geneva ca la instrumentul legislativ aplicabil și îi cere Israelului să nu mai transfere populația proprie în Teritoriile Ocupate sau să schimbe structura demografică a acestora. Rezoluția 2334 din 2016 reafirmă ilegalitatea coloniilor și le numește „o flagrantă violare a legii internaționale și un obstacol major în calea realizării soluției celor două state și a unei păci juste și de lungă durată.”

Populația palestiniană localizată în enclave va rămâne în interiorul teritoriului israelian, dar va face parte din statul palestinian, ne spune planul lui Trump. Enclavele și rutele de acces vor fi responsabilitatea Israelului privind securitatea. Cu alte cuvinte, dacă palestinienii vor un stat al lor, le aruncăm niște firimituri și n-au decât să le zică stat. Noi rămânem cu bucata mare.

Valea Iordanului, care se întinde de-a lungul coastei estice a Cisiordaniei, va trece și ea sub control israelian. Această vale este o zonă intens populată de palestinieni și luată de Israel sub ocupație în timpul războiului din 1967, marcând granița cu Iordania. Conține importante centre palestiniene, cum ar fi Ierihonul, dar și colonii israeliene. Planul lui Trump motivează trecerea acestei suprafețe sub control israelian în baza unor chestiuni ce țin de securitate, prezența armatei în Valea Iordanului fiind esențială pentru a proteja Israelul de pericolul unor potențiale invazii. Din nou, facem apel la aceleași rezoluții menționate și în cazul Cisiordaniei, care afirmă vehement că este interzisă achiziționarea de teritoriu prin război și mutarea populațiilor în și din astfel de teritorii. Consiliul de Securitate al U.N. dictează: „politica și practicile Israelului de a întemeia colonii în teritoriile palestiniene și arabe cucerite începând cu 1967 nu au validitate în ochii legii și constituie un obstacol serios în obținerea unei păci juste, multilaterale și de durată în Orientul Mijlociu.” Rezoluția 446 reafirmă „încă o dată că cea de-a Patra Convenție de la Geneva cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război din 12 august 1949 este aplicabilă teritoriilor arabe ocupate de Israel începând cu 1967, inclusiv Ierusalimul.” În ochii comunității internaționale, prezența Israelului în Teritoriile Ocupate face subiectul legii internaționale care se ocupă cu ocupația militară, în speță cu a Patra Convenție de la Geneva. Aceasta interzice alterarea materialului legislativ, transferarea sau deportarea populației locuitoare și reocuparea teritoriului cu propria populație civilă.

IERUSALIM

Trump recunoaște importanța Ierusalimului pentru toate cele trei mari religii, creștinism, iudaism și islam, cu toate acestea, promite Ierusalimul nedivizat drept capitală a statului Israel. Un viitor stat palestinian va primi niște cartiere mărginașe (Kufr Aqab, tabăra de refugiați Shuafat și Abu Dis, unite sub numele Al Quds, „Cel Sfânt”, denumire ce i se aplică Ierusalimului propriu-zis, nu cartierelor mărginașe ale sale) drept capitală. Decizia este uriașă. Este și motivul principal pentru care întreaga lume arabă respinge planul președintelui american. Ierusalimul este important nu doar pentru palestinieni, ci pentru întreaga lume musulmană. De-a lungul vremii, negociatorii palestinieni au tot cerut o capitală a statului Palestina în Ierusalimul de Est. Acum vine Trump și spune că viitorul stat palestinian va avea capitala la Abu Dis, o extensie urbană separată de Ierusalimul de Est de un zid de graniță. Nu posedă vreo semnificație religioasă sau profunzime culturală, precum Ierusalimul.

Dar care este statutul actual al Ierusalimului, potrivit legii internaționale? Orașul Ierusalim a făcut mereu parte din teritoriul Palestinei și nu a avut un statut juridic special până la Rezoluția de Partiție. Rezoluția de Partiție 181 din 1947, căci despre ea este vorba, propunea ca Ierusalimul să fie considerat un corp separat sub un regim internațional administrat de Națiunile Unite. În războiul dintre noul format Israel și țările arabe, Legiunea Arabă a Transiordaniei, sub comandă britanică, a avut succes în fața sioniștilor, a anexat West Bank-ul, s-a redenumit ca Iordania și a declarat Ierusalimul de Est cea de-a doua sa capitală. În ciuda ostilităților din 1948-1949, Națiunile Unite au încercat să impună rezoluția 181, înainte de a renunța, în 1951. Însă opțiunea a rămas mereu deschisă. U.N. au aprobat anexarea iordaniană, listând în 1981 Orașul Vechi al Ierusalimului drept sit iordanian protejat. Totuși, ocuparea iordaniană a Ierusalimului de Est în 1948 nu a creat un drept legal asupra lui. Recunoscându-și slăbiciunea în fața armatei israeliene în războiul de 6 zile, după 21 de ani de „in absentia”, Iordania renunță la anexarea sa în favoarea unui stat palestinian în 1988. În prezent nu are nicio pretenție asupra Ierusalimului.

Măsurile Israelului de a integra Ierusalimul de Vest în teritoriul său și măsurile sale de după războiul din 1967 de a-și afirma suveranitatea asupra întregului Ierusalim au fost îndelung condamnate de rezoluțiile U.N. și nu au nicio bază legală. Ocupația israeliană a Ierusalimului de Vest începând cu 1948 nu a fost recunoscută de jure, deși majoritatea statelor recunosc autoritatea de facto a Israelului asupra sa. Israelul exercită o ocupație militară asupra Ierusalimului de Est. Sub legea internațională, ocupația beligerantă nu conferă titlu. Mai mult, rezoluția 242 afirmă că Ierusalimul de Est se numără printre teritoriile din care Israelul trebuie să se retragă. Este un fapt acceptat de comunitatea internațională că Ierusalimul are un statut aparte, separat de Israel și de Teritoriile Ocupate. Natura exactă a acestui statut rămâne a fi stabilită în contextul unei înțelegeri finale între palestinieni și israelieni. Între timp, suveranitatea asupra orașului este în expectativă.

Ignorând toate aceste aspecte legate de legea internațională și consensul global, președintele Trump declară, pe 6 decembrie 2017, în numele Statelor Unite ale Americii, că Ierusalimul este capitala Israelului și începe demersurile pentru mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. Acum, președintele Trump afirmă din nou că Ierusalimul ar trebui să rămână nedivizat și nedivizat să fie capitala statului Israel. Astfel, arabii care locuiesc în Ierusalimul capitală a Israelului, vor avea trei posibilități. Fie devin cetățeni ai statului Israel, fie devin cetățeni ai statului Palestina, fie își păstrează statutul de rezidenți permanenți ai Israelului (însă ceea ce își dorește Israelul este un Ierusalim fără locuitorii săi arabi, iar pentru asta le va face viața grea, pentru a-i forța să plece). Ierusalimul ar urma să fie recunoscut internațional drept capitală a Israelului, iar Al Quds (sau orice alt nume ar dori palestinienii) ar urma să fie recunoscut internațional drept capitală a statului Palestina. După semnarea acordurilor, ambasada Statelor Unite în Palestina va fi deschisă în Al Quds, într-o locație stabilită de comun acord.

Situația Ierusalimului ne oferă un exemplu clasic de încălcare flagrantă a legii internaționale tolerată de comunitatea internațională din cauza absenței unor mecanisme de implementare sau, mai bine spus, din cauza lipsei de dorință de a furniza astfel de mecanisme. Acest fapt a permis și permite Israelului să ignore complet legea internațională și să creeze la fața locului o realitate pe care mai devreme sau mai târziu comunitatea internațională va fi forțată să o accepte. Iar cu ajutorul lui Donald Trump pașii sunt și mai rapizi în această direcție.

SECURITATE

Visul israeliano-american privind statul palestinian? Acesta este măreața viziune a lui Donald Trump, un stat complet demilitarizat, un stat incapabil să se apere împotriva oricărei agresiuni din exterior. Mai aveți vreo îndoială că acest „plan” a fost conceput tocmai pentru a eșua? De ce a fost conceput astfel? Deoarece israelienilor le convine cum merg lucrurile pe făgașul pe care sunt acum. Israelienilor se convine păstrarea status-quo-ului, câtă vreme Statele Unite au declarat că settlements-urile din Teritoriile Ocupate sunt legale, au mutat ambasada la Ierusalim și planurile de anexare a Cisiordaniei merg ca pe roate.

„Pacea nu poate prinde rădăcini într-un mediu în care violența este tolerată, finanțată și chiar recompensată”, spune Trump. De aceea ni se sugerează că poporul palestinian trebuie educat în acest spirit al păcii. Poate ne explică și cum are de gând să educe poporul israelian în acest spirit al păcii, pentru că până una alta, israelienii sunt poporul ocupator, armata israeliană este prezentă pe teritoriul palestinian unde taie și spânzură, armata israeliană efectuează raiduri nocturne și arestează uneori și copii fără niciun motiv, la ordinul armatei sunt demolate case și distruse proprietăți, coloniștii israelieni sunt cei care terorizează populația nativă, umblând cu mitralierele pe umăr, aruncând cu pietre în păstori și în fermieri, împușcând și călcând animalele cu mașina și multe alte asemenea acte violente.

Israelul pozează din nou în victimă, afirmă că toate războaiele sale au fost de apărare și se plânge că de la întemeierea sa, nu a avut o singură zi de pace cu toți vecinii săi. Da, așa se întâmplă atunci când invadezi o țară, când îi expulzezi populația ca să-i faci loc populației tale, când impui un regim militar de ocupație pe un teritoriu care nu-i al tău, oamenii tind să nu te placă. Noroc cu Statele Unite și Donald Trump care au venit să susțină spatele frățiorului lor mai mic. De altfel, așa motivează documentul lui Trump anexarea văii Iordanului, Israelul are nevoie de această regiune ca să se apere de posibile amenințări din est. De asemenea, Israelul spune că se teme că dacă se retrage din valea Iordanului, așa cum a făcut cu Gaza, riscă să creeze un mediu propice de înflorire a terorismului. În acest sens, viitorul stat palestinian trebuie oricum să se angajeze că va lupta împotriva terorismului (obsesia americană) pe toate fronturile. Că va stabili și aplica legi care să interzică activitățile și organizațiile teroriste, că îi va pedepsi pe cei implicați în astfel de activități, că va opri recompensele și plățile efectuate familiilor celor acuzați de terorism.

Ceea ce par să uite Israelul și Statele Unite este că și statul evreiesc a fost implicat în acțiuni teroriste, dar în fața acestora trebuie să închidem ochii. Încă de dinaintea întemeierii statului Israel, grupările paramilitare sioniste (Irgun, Lehi) au efectuat o serie de atentate îndreptate împotriva britanicilor care guvernau la vremea aceea Palestina, în ideea de a-i face să părăsească mai repede teritoriul, pentru a putea ei să stabilească statul Israel. Oare numele Baruch Goldstein le spune ceva israelienilor? În caz că au uitat, este vorba de un ofițer în rezervă al armatei israeliene care a intrat în moscheea Ibrahimi din Hebron și a ucis 29 de oameni, rănind alți 125 până când a putut fi oprit. În 2015, doi coloniști, doi settleri extremiști au incendiat casa familiei Dawabsheh, lăsând un copil orfan și ucigând astfel inclusiv un bebeluș de 18 luni. Terorismul nu are nici culoare și nici religie. Dacă palestinienii trebuie să se angajeze că vor lupta împotriva terorismului palestinian (deși ceea ce Statele Unite și Israelul numesc terorism palestinian este rezistență la ocupație, drept garantat prin lege), atunci și Israelul trebuie să se angajeze că va lupta împotriva terorismului israelian.

Să ceri unui stat să fie lipsit de o armată este absurd. Însăși noțiunea de stat presupune că acesta are măcar capacitatea de a-și apăra granițele. De aceea Națiunile Unite insistă să sublinieze că un plan de pace pentru Israel-Palestina trebuie să asigure pacea și securitatea pentru ambele state, în interiorul granițelor stabilite. În mod ironic, Israelul este cel care insistă atât de mult asupra dreptului său de a-și apăra granițele. Se pare că palestinienii nu pot beneficia de același drept.

Donald Trump le cere palestinienilor să nu posede o infrastructură militară, armament de toate tipurile (antiaerian, rachete, mine, vehicule blindate, mitraliere, arme laser sau pe alt tip de radiații, spații amenajate pentru antrenament militar, arme de distrugere în masă). În schimb, Israelul are una dintre cele mai puternice armate din lume. El are voie să posede orice tip de armament. În plus, își va rezerva dreptul de a distruge orice spațiu din statul palestinian folosit la producerea de armament interzis. Se pare că palestinienii sunt condamnați să se apere ca până acum, cu praștii și pietre, în cazul unor ofensive israeliene. Și mai are tupeul domnul Trump să vorbească despre cum le va reda el demnitatea palestinienilor. Păi ce este acest plan dacă nu o umilire, o batjocură, o lipsă de respect la adresa poporului palestinian. Un stat demilitarizat, dar patrulat de armata unui alt stat este o colonie. Dacă Israelul are dreptul să-și apere granițele, atunci și statul Palestina trebuie să aibă același drept.

CONCLUZIE

„Acordul secolului”, cum este numit documentul prezentat de Donald Trump, a generat diverse reacții din partea comunității internaționale. Palestinienii și aliații lor l-au respins imediat, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat inițiativa președintelui american. Turcia nu aderă la planul american pe care-l califică un „plan de anexare care urmărește să ucidă soluția celor două state și să fure teritoriile palestiniene”. Iordania a declarat că susține eforturile „vizând obținerea unei păci juste și globale”, a cărei singură cale este stabilirea unui stat palestinian independent în cadrul frontierelor stabilite în 1967 , având Ierusalim de Est drept capitală. Arabia Saudită apreciază efortul lui Donald Trump, dar solicită negocieri directe între palestinieni și Israel. Franța și-a exprimat convingerea că soluția „celor două state”, în conformitate cu legislația internațională și cu parametrii agreați la nivel internațional, este necesară pentru stabilirea unei păci juste și de durată în Orientul Mijlociu. Berlinul a amintit că doar o soluție „acceptabilă pentru ambele părți” poate conduce la pace. Londra privește planul lui Trump drept o „propunere serioasă”, dar insistă că „doar liderii Israelului și ai teritoriilor palestiniene vor putea spune dacă aceste propuneri pot satisface nevoile lor și aspirațiile oamenilor pe care îi reprezintă.” Rusia susține și ea nevoia unor negocieri directe între israelieni și palestinieni, pentru a ajunge la un „compromis reciproc acceptabil”. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România va analiza planul și că va continua să susțină soluția celor două state.

Este greu de spus ce e mai jignitor -- nenumăratele încălcări ale legii internaționale pe care le conține planul lui Trump sau faptul că președintele american insistă că mascarada aceasta este un plan de „pace.” Luând în considerare realitatea curentă a brutalei ocupații israeliene, orice soluție reală trebuie să înceapă cu încetarea acestei ocupații. Și totuși, planul lui Trump face exact opusul. În locul independenței pe pământul lor, Trump le oferă palestinienilor un șir de închisori păzite de forțele armate israeliene și înconjurate de colonii evreiești. În loc să le permită palestinienilor accesul la propriile lor resurse, planul lui Trump le permite coloniștilor israelieni să fure și mai mult din ceea ce aparține de drept palestinienilor. În locul libertății pentru o Cisiordanie întemnițată și o Fâșie Gaza captivă, planul lui Trump aruncă cheia de la închisoare. În loc să pună capăt ocupației israeliene, planul lui Trump caută să o permanentizeze. O replică serioasă la acest plan nu poate fi dată, singurul lucru ce poate fi făcut este ca acest plan să fie expus drept ceea ce este, o crimă. O crimă, nu numai împotriva palestinienilor, ci și împotriva comunității internaționale și împotriva celor care au respect față de litera legii.