Revoltele din Palestina: 1929

Revoltele din 1929 au fost primele lupte de mari proporții dintre arabi, evrei și oficialii administrației britanice a Palestinei. Deși cauzele lor mai profunde sunt legate de tensiunile provocate de imigrația tot mai crescută a evreilor din Europa în Palestina, conflictul a izbucnit cu privire la accesul evreilor la Zidul Vestic (HaKotel în ebraică, Al-Buraq în arabă), un loc sfânt important pentru ambele religii. La sfârșitul anilor 1920, s-au răspândit niște zvonuri despre un complot evreiesc de preluare a controlului locului sfânt, iar violențele au izbucnit în august 1929, când un grup de evrei a organizat o demonstrație la Zidul Vestic, înălțând steagul sionist și cântând imnul sionist. O săptămână mai târziu, niște palestinieni au ucis un grup de evrei din cartierul ultra-ortodox Meah She’arim. Revoltele s-au extins și comunitățile evreiești religioase, mai ales în Hebron și Safed, au fost atacate, urmate apoi de răzbunări evreiești. Guvernul britanic a întocmit comisia Shaw, care, în urma unei anchete, a concluzionat că revoltele au fost cauzate de „sentimentul arab de animozitate și ostilitate față de evrei pe fondul dezamăgirii legate de aspirațiile lor naționale și politice și al temerii pentru viitorul lor economic...”

După destrămarea Imperiului Otoman, palestinienii sperau la întemeierea unui stat independent și suveran. În 1920, britanicii au preluat mandatul asupra Palestinei și de atunci le-au tot promis independență, în același timp dându-le speranțe și evreilor ce emigrau din țările europene și care visau la ceea ce inițial era formulat drept un „cămin național” în Palestina. Ceea ce se știe mai puțin este că evreii care locuiau deja în Palestina (fie că erau născuți acolo, fie veniți și stabiliți înainte de valurile de migrare în masă la început de secol 20) s-au opus proiectului sionist și îi priveau cu ochi la fel de sceptici ca arabii palestinieni pe evreii ce veneau în valuri din țările europene, temându-se (după cum avea să se și întâmple) că pacea și liniștea în care trăiau de atâta vreme va fi tulburată. Acești evrei anti-sioniști sunt evreii ortodocși (singurii de altfel, în Orientul acelor vremuri -- conceptul de evreu secular a apărut odată cu iluminismul european). Un astfel de evreu era rabinul-șef al comunității evreiești ortodoxe, rabinul Yosef Chaim Sonnenfeld. După revoltele din 1929, acesta a scris o scrisoare prin care făcea apel la populația arabă a Palestinei de a trăi în pace cu comunitatea evreiască, asigurându-i pe arabii palestinieni că evreii nu aveau gânduri ascunse cu Muntele Templului, nici dorința de a pune stăpânire pe proprietățile arabe. Sioniștii aveau însă alte planuri, drept pentru care au și mizat pe confuzia ce se făcea între sioniști și populația evreiască anti-sionistă a Palestinei.

„Sunt 57 de ani de când Dumnezeu mi-a permis să fac aliyah pe Pământul Sfânt, să mă bucur de pământul și pietrele sale. Providența mi-a permis să fiu martor al reconstruirii ruinelor Ierusalimului, dea Domnul să fie construit și stabilit, al expansiunii coloniilor sale dincolo de zidurile orașului. Au fost ridicate case și întemeiate cartiere. Au fost create instituții de caritate, fundații ale Torei și slujirii Domnului. S-au întemeiat ateliere. Bărbați ce trăiesc din munca mâinilor lor și de pe urma comerțului au venit pe Pământul nostru Sfânt.

În timpul zilelor mele pe Pământul Sfânt, Dumnezeu i-a inspirat pe anumiți oameni virtuoși să împlinească porunca de a se stabili pe pământul lui Israel, cultivând solul și recoltând roadele sale și respectând poruncile legate de pământ.Cu ajutorul Lui, au fost întemeiate colonii în Iudeea și Galileea, acestea devenind locuri unde aveam să-mi preumblu pașii întru desfătarea ochiului și întru binecuvîntarea și aducerea de mulțumiri Celui Sfânt care întărește hotarele văduvei. (Proverbe 15:25).

„Zidul Vestic”, locul de unde Prezența Divină nu s-a îndepărtat, chiar ruinat fiind, a fost mereu un loc de refugiu pentru toți locuitorii Pământului Sfânt -- toți și-au descărcat oful inimii acolo. De fiecare data când un suflet evreu a însetat după apropierea de Dumnezeu, indiferent care i-a fost rugămintea sau rugăciunea, a venit aici, în locul acesta sfânt, iar rugăciunea i s-a urcat la ceruri și el a fost ajutat.

Acest loc sfânt servește și ca turn al întregii lumi. Cei împrăștiați din poporul lui Israel, pe pământuri îndepărtate, își îndreaptă trupurile și inimile către acest loc atunci când se roagă, către acest loc unde sălășluiește Prezența Divină, iar atunci când se află în necaz, își roagă frații din Ierusalim să se roage pentru ei la acest „Zid Vestic.”

Nu era o oră fixă pentru deșertarea amarului sufletului. Că era zi sau că era noapte, picioarele evreilor nu au încetat să calce acest colț sfânt. Nici eu nu aveam o oră fixă, și de multe ori picioarele mi s-au aflat singure aici, în miez târziu de noapte, în intimitate cu Domnul, al cărui Nume sălășluiește aici. Și în toți acești zeci de ani, chiar și după ce pământul a fost dat sub mandatul guvernului britanic al Majestății Sale Regale, pacea și liniștea a domnit aici. Locuitorii pământului care nu erau dintre copiii lui Israel, priveau favorabil înflorirea coloniilor. Opunerea față de religie, lucru ce din păcate este predominant pe multe tărâmuri în afara granițelor, nu își avea locul pe acest pământ binecuvântat. Cel ce face pace în înalturi și-a întins cortul păcii Sale deasupra pământului și a orașului pe care El l-a ales, și nu vedeai furie sau violență pe străzi. Stimații noștri vecini respectau evreii, iar evreii îi respectau pe ceilalți locuitori ai pământului. De multe ori un grup îl ajuta pe celălalt, așa cum se cade între vecini pașnici, care doresc prosperitatea comunității lor. Arabii știau și încă știu că evreii căutau pacea și bunăstarea și aduceau binecuvântarea asupra întregului pământ. Cu toții, împreună, așteptam ziua în care Dumnezeu și Prezența Sa Divină avea să se reîntoarcă în Sion, să îi redea sanctitatea și gloria, ca în vremurile de odinioară, pentru a fi lumină între neamuri și regate.

Dar acum, vai nouă că un asemenea lucru s-a întâmplat în zilele noastre, că un vânt furios de furtună s-a abătut asupra evreilor de pe Pământul Sfânt. Ura și defăimarea au prins rădăcini, cauzând vărsare de sânge nevinovat și distrugerea de așezări sfinte. Solul Pământului Sfânt este îmbibat cu sângele sufletelor pure, inocente, și vocea sângelui fraților noștri strigă la noi din pământ.

Spre marea noastră durere, au fost răspândite acuzații false, inventate de cei ce iubesc conflictul, care atribuie intenții răuvoitoare locuitorilor evrei , pentru a da naștere urii și setei de răzbunare împotriva lor, pentru a transforma liniștitul nostru Pământ Sfânt într-un câmp de bătălie și catastrofă, ferească Dumnezeu. Gravele consecințe ale disputei și conflictului aduc pierderi mari întregii comunități. Iar dacă situația continuă, ferească Dumnezeu, este posibil să aducă ruina și nefericirea în întreaga comunitate, în sânul a sute de mii de locuitori.

Am 80 de ani azi, și Dumnezeu a vrut ca în zilele bătrâneții mele să văd distrugerea fundațiilor coloniilor construite de-a lungul anilor, cu munca și sudoarea celor ce s-au sacrificat pentru ele din devotament sfânt și din voința punerii unei baze pe Pământul lui Israel.

Mă adresez tuturor segmentelor populației de pe Pământul Sfânt, mai ales celor ce nu sunt dintre copiii lui Israel, și îi rog din străfundurile inimii mele îndurerate, să aibă milă de Pământul Sfânt și să îi spună îngerului distrugerii „Încetează!” Înlăturați ura din sufletele voastre și nu vă lăsați păcăliți de falsele profeții și înșelătorii ale celor care, cu rea voință sau din cauza presupunerilor greșite, încearcă să semene dezbinare în rândul diverselor segmente ale populației.

Nu plecați urechea la calomnii și false acuzații care nu au niciun fond. Locuitorii evrei ai Pământului Sfânt, nu caută, ferească Dumnezeu, să facă rău restului locuitorilor. Ei vor, la el ca ceilalți locuitori ai pământului, ceea ce e bine pentru pământ și pentru toți cei care trăiesc pe el. Evreii nu doresc să acapareze drepturile celorlați. Pământul Sfânt este un pământ frumos, unde, odată cu creșterea comunității și a expansiunii sale, este loc pentru toată lumea, e loc pentru ca toți să locuiască în pace, fără ca cineva să se amestece în treburile vecinului.

Evreii nu doresc, sub nicio formă, să ia ce nu este al lor. Și cu siguranță nu doresc să conteste dreptul altor locuitori asupra locurilor pe care aceștia le consideră sfinte pentru ei. Și mai ales, nu este niciun temei în zvonul că evreii vor să pună mâna pe „Muntele Templului.” Dimpotrivă, încă din momentul în care am fost, din cauza păcatelor noastre, exilați de pe pământul nostru, și Sfântul nostru Templu a fost distrus, și ne-am pierdut puritatea pe care Tora ne-o cere, ne-a fost interzis să punem piciorul pe „Muntele Templului”, până la venirea lui Mesia, care, cu spiritul lui Dumnezeu deasupra sa, va domni cu dreptate pentru toată creația și ne va înapoia puritatea cerută de Tora.

Cerem doar să ne fie lăsat locul care este cel mai sfânt pentru noi, ca refugiu, partea cu Zidul Vestic, pentru a putea să ne rugăm tatălui nostru din ceruri, pentru orice necaz, Doamne ferește am avea sau de câte ori un suflet evreiesc va dori să se descarce în acest loc sfânt, fără tulburări din exteriori, în pace și liniște,așa cum a fost mereu cazul.

Declar acestea în fața tuturor și sper ca toți oamenii de bine din lume să recunoască justețea vorbelor mele, iar datorită acestei recunoașteri să exploreze toate posibilitățile pentru a restaura pacea pe Pământul Sfânt și pentru a înlătura orice suspiciune și gelozie din inimile tuturor locuitorilor săi. Iar atunci Dumnezeu se va bucura de faptele noastre și va întări munca mâinilor noastre, pentru a vedea construirea Pământului Sfânt și înflorirea acestuia, pentru îmbogățirea întregii lumi, iar atunci Prezența Sa va sălășlui printre noi ca în timpurile străvechi.

Așteptând salvarea grabnică,

Yosef Chaim Zonenfeld”