de Gideon Levy
S-au strâns pe strada
îngustă, într-o noapte întunecoasă și rece. Erau tensionați. Urletul unui șacal
îndepărtat a spart tăcerea. Pentru unii, aceasta era prima lor misiune operațională.
Au visat dintotdeauna la ea și s-au antrenat mult timp pentru ea. În vene le
curgea adrenalina, exact așa cum le plăcea. Pentru asta s-au înrolat.
Înainte să
purceadă, le-au trimis mesaje părinților spunându-le să nu își facă griji. Când
avea să se crape de zori și se vor fi întors nevătămați la baza militară, aveau
să le trimită din nou câte un mesaj. Mamele lor nu aveau să îi întrebe ce au
făcut și ei nu aveau să le spună. Așa e întotdeauna. Părinții lor sunt mândri
de ei: sunt soldați de luptă.
După ce s-au așezat
în formație, înainte să plece, comandanții lor le-au verificat echipamentul,
muniția și le-au dat ultimele ordine. Ofițerul de informații le-a spus despre
cei doi bărbați căutați; trebuie găsiți, cu orice preț. Apoi forțele armate au
luat cu asalt noaptea. Treizeci de soldați. Au urcat dealul pe jos. Au ajuns la
țintă undeva după miezul nopții. Satul era scufundat adânc în somn și luminile de
siguranță ale coloniei de peste drum clipoceau portocalii în depărtare. Atunci s-a
dat ordinul: atacați!
S-au năpustit
asupra ușii din spate a casei și au zguduit-o până aproape au scos-o din țâțâni.
O lumină palidă s-a ivit la al doilea etaj și un bărbat în pijama a coborât,
încă pe jumătate adormit, pentru a deschide poarta de metal. Niciunul dintre ei
nu s-a întrebat ce făcea acolo. Poate se va întâmpla când vor mai crește un
pic.
Primii patru au
intrat cu mitralierele pregătite. Măști negre le acopereau fețele, numai ochii
li se zăreau. Au împins palestinianul șocat. Acesta a încercat să le explice că
dormeau copiii și nu voia ca aceștia să se trezească cu imaginea unui soldat
mascat deasupra patului.
Soldații îl voiau
pe Tariq. Și pe Maliq. I-au ordonat palestinianului să-i ducă la ei. Cei doi
dormeau într-o cameră complet albastră, inclusiv așternutul. Soldații i-au
trezit cu urlete. Bărbații au bulbucat ochii panicați.
Soldații le-au
ordonat să se ridice. Apoi și-au apucat armele și i-au împins în două camere
separate și i-au încuiat acolo. Alți soldați au pătruns în casa ai cărei locatari
se treziseră cu toții între timp. Mahmoud, în vârstă de șase ani, a început să
plângă: „Tati, tati!”
Soldații i-au
avertizat pe cei doi bărbați căutați să nu îndrăznească să mai participe la
alte demonstrații. „Data viitoare vă împușcăm sau vă arestăm”, i-au spus lui
Maliq. Acesta a rămas încuiat vreme de 40 de minute, până când au plecat forțele.
În drum spre ieșire, soldații au aruncat grenade de fum în curtea casei –
cireașa de pe tort.
Toate acestea s-au
întâmplat acum 10 zile în Kafr Qaddum. Întreg ritualul se întâmplă în fiecare
noapte, în toată Cisiordania.
Cei doi bărbați
căutați de forțele armate aveau 11 și respectiv 13 ani. Vocea lui Tariq nici nu
s-a schimbat încă și Maliq are un zâmbet sfios. Începând cu acea noapte vor
dormi în patul părinților. Mahmoud a început să facă pipi în pat. Trupa de
mascați a venit în toiul nopții doar ca să-i intimideze și pentru a-și reafirma
autoritatea.
Purtătorul de cuvânt
al unității IDF-ului nu s-a rușinat să declare că „Soldații au vorbit cu
tinerii care participaseră la demonstrațiile regulate din Qaddum. ” Asta fac
soldații IDF: au conversații intimidante cu copiii în miez de noapte. Pentru asta
s-au înrolat. Cu asta se mândresc.
Kafr Qaddum, merită
menționat, este un loc ce merită tot respectul. De cinci ani se luptă, cu
determinare și curaj, pentru redeschiderea drumului său de acces – care a fost
blocat din cauza coloniei Kedumim. Colonia s-a extins până peste marginea
drumului, ducând la închiderea acestuia.
Vinerea trecută,
Amos Harel scria în Haaretz despre un
declin abrupt al numărului de tineri provenind din familii înstărite doritori
să se înroleze în unități de luptă, preferându-le pe cele tehnologice. Poliția de
Frontieră este acum cea mai căutată unitate și la porțile acesteia se înghesuie
secțiunile mai necorespunzătoare ale societății, pe care Israelul le incită cu
cinism împotriva palestinienilor, pentru ca toți să își dorească să fie sgt. Elor
Azaria.
Poate este bine că
cei înstăriți abandonează serviciul în teritorii. Sau poate că e rău, pentru că
îl lasă pe mâinile altora. Astăzi, practic nu există serviciu de luptă în IDF
care să nu presupună misiuni abjecte ca operațiunea din Kafr Qaddum.
Vinerea aceasta
sau vinerea următoare, Tariq și Maliq își vor relua demonstrațiile pe stradă și
poate vor și arunca cu pietre. Nu vor uita prea repede teroarea din acea noapte;
acea teroare le va forma conștiința.
Și soldații? Ei vor
continua să fie eroi, în ochii lor și ai oamenilor lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu