Există o ironie în această enigmă: în Siria, ISIS are
graniță cu statul israelian; „statul islamic” imaginat de ISIS include zone
desemnate Marelui Israel (Eretz Israel).
de prof. William A. Cook
„Când va fi scrisă istoria primei jumătăți a acestui
secol (20) – scrisă cum se cuvine – va fi recunoscută drept cea mai stupidă și
mai brutală din istoria civilizației.” (Sir Thomas Beecham)
Întipărită în
observația lui Sir Thomas Beecham este ipoteza că civilizațiile avansează, că omenirea
înaintează spre niveluri superioare ale inteligenței pe măsură ce elimină
superstițiile antice care i-au blocat pe strămoșii noștri în acte barbare, că va
îmbunătăți condiția umană datorită creativității sale în aplicarea cunoștințelor
științifice, poate chiar că, în timp, va reuși să înțeleagă singura realitate
latentă a progresului uman care va duce cu adevărat la împlinirea acestei
ipoteze, toate sunt una într-un univers comun sau toți suntem blestemați.
Am văzut, secolul
acesta, cum superstiții străvechi comit acte sălbatice atunci când călăi cu
glugi decapitează ființe umane, îndeplinind o răzbunare dușmănoasă împotriva
unui om perceput ca dușman. Ne place să credem că acesta este un act retrograd
aparținând unei stări inferioare a secolelor trecute, fiindu-ne astfel ușor
să-l condamnăm ca sălbatic și necivilizat. Dar nu este așa.
Există un corolar
nerostit inserat în citatul din Beecham ce explică observația sa – „dacă e
scrisă cum se cuvine” – dacă istoricul nu ia în considerare adevărul ascuns,
acela omis de pe listele „acceptate” ale civilizațiilor contemporane, adevărul
evitat, adevărul controlat, atunci percepția cetățeanului va fi ghidată de
ignoranța determinată de forțe dincolo de controlul său, de cei aflați la
putere. Aparența societății avansate, civilizate, este adesea doar atât, o
aparență mascată așa încât să dea forma dezvoltării intelectuale drapate în așa-zisa
splendoare a progresului modern – haina elegantă, costumul la patru ace al
progresului, dar nu realitatea acestuia.
Atunci de ce, în
starea noastră avansată din punct de vedere intelectual, ne crispăm în fața comerciantului
ISIS care inflamează mintea vestică prin recreerea răzbunării sălbatice din
secolele trecute? Ceea ce știe comerciantul ISIS este puterea din spatele
mesajului – imaginea cumplită concepută de un agresor imun la noțiunea de
justiție. Este un act comis de un agresor voluntar care sfidează sistemele
politice și juridice ale civilizațiilor „avansate”, sisteme pe care noi le
considerăm realizările și împlinirile noastre. Și mai este și atitudinea,
atitudinea arogantă, ostentativă de a ști că poți acționa sfidând în totalitate
vestul și controlul acestuia asupra statelor din Orientul Mijlociu.
Acum 66 de ani, la
mijlocul secolului 20, niște oameni „civilizați” și-au consolidat bandele
clandestine de sute și mii de teroriști pentru a forța Marea Britanie să
părăsească Palestina înainte de expirarea Mandatului, pentru a grăbi
construirea Israelului prin forța armelor, ucigând soldați și polițiști britanici.
Irgun Zvai Leumi, Stern și Hagana erau niște organizații paramilitare
evreiești, cea din urmă având să fie precursoarea armatei oficiale a Israelului
după întemeierea statului.
În 1944, Irgun Zvai
Leumi, condus de un proaspăt emigrant evreu sosit în Palestina, Menahem Begin,
fostul conducător al organizației Betar în Polonia, viitor prim ministru al
Israelului între 1977-1983, a început o campanie violentă teroristă, dinamitând
birouri militare, atacând posturi de poliție, asasinând ofițeri britanici.
Deghizați în soldați și polițiști britanici sau în muncitori arabi, membrii
Irgun-ului devalizau depozite ale armatei puterii mandatare, jefuiau bănci,
rețineau ostatici.
Atât Hagana (cu
aripa sa militarizată Palmach) cât și Irgun impuneau depunerea unui jurământ
care, printr-o liposucție intelectuală înlătura conștiința individului și
transforma persoana într-un robot al bandei. (pentru jurământul Irgun a se
vedea Kati Marton, „A Death in Jerusalem” și pentru
jurământul Hagana - Cook, „The Plight of the Palestinians”)
Iată jurământul pe
care îl depuneau membrii organizației Irgun:
„Jur solemn să fiu
pe deplin credincios organizației Irgun Zvai Leumi, comandantului său și
scopurilor sale și sunt gata să sacrific orice, chiar și viața mea, punând Irgun
mai presus de orice, mai presus de părinții mei, de frații mei, surorile mele,
familia mea...până când vom obține un Israel suveran. Așa să-mi ajute
Dumnezeu.”
Acesta este un
jurământ pe viață, un legământ față de o idee întruchipată de ceea ce spune comandantul
că este bine sau rău, fără a lua în considerare drepturile altei ființe umane.
Poate este potrivit să-l cităm acum pe liderul grupării Stern, Avraham Stern,
ale cărui crezuri au determinat acțiunile celor ce se supuneau straniei sale
concepții în legătură cu locul Israelului în lume: „Noi suntem atinși de
nebunia regatului (nu a democrației, aș observa)...poporul evreu este ca niciun
alt popor...Țara sa este Pământul lui Israel, cu frontierele așa cum i-au fost
promise lui Avraam în Biblie – întinzându-se de la Nil la Eufrat.” Stern, când
a fost prins de poliția britanică și de soldați în februarie 1942, a fost
împușcat când încerca să scape. Ironic în lumina condamnărilor de astăzi ale
martiriului islamic, acesta a devenit un martir pentru cauza Zionistă și a fost
sărbătorit ca atare. (OferAderet. “The
‘cruel revenge’ that helped drive the British out of Palestine.” Haaretz
8/7/2012).
Monument dedicat teroriștilor Irgun
În contextul
supunerii oarbe a teroriștilor Irgun față de ideea „libertății” Israelului ca
drept unic, determinat de ei ca drept unic și al devotamentului grupării Stern
față de pământul oferit seminției evreilor, „regatul” determinat de Dumnezeul
lor și al absolutismului jurământului Haganei, acceptarea britanică a unui stat
guvernat de lege era o anatemă, un impediment ce trebuia distrus cu orice preț.
Nu exista lege în afara legii lor, nu exista niciun drept în afara dreptului
lor, nicio obligație decât cea hotărâtă de ei. Iar obligația lor era statul
evreiesc al Marelui Israel, Eretz Israel, precursorul statului islamic al
Irakului și al Siriei.
Niciun polițist,
niciun soldat, niciun arab, niciun locuitor al Palestinei nu știa cine avea să
fie ținta acestor atacuri sau unde vor avea loc execuțiile; teama cuprinsese
întreg ținutul. Autoritățile britanice erau neputincioase în fața acestor acte
sălbatice și nemiloase. Zilnic apăreau în ziare povești despre polițiști și
soldați asasinați, poduri bombardate, drumuri distruse, trenuri deraiate și
jefuite, infrastructuri făcute inoperabile. Lista este nesfârșită; dar descrierea
acestor fapte nu se poate măsura cu cruzimea actelor. E o descriere detaliată a
ceea ce a învățat ISIS să facă.
Două exemple sunt
suficiente. În 1947, Stern a atacat și a deraiat un tren care transporta civili
și trupe și toți cei care au supraviețuit accidentului au fost împușcați. Apoi
a urmat un atac al teroriștilor Irgun asupra închisorii Acra în mai, închisoare
unde se aflau 460 de arabi și 163 de evrei sioniști. 41 de evrei au evadat și au primit
arme. Gruparea a pus mine de-a lungul drumurilor ce duceau spre Acra și au
bombardat al doilea batalion de parașutiști. Majoritatea evreilor sioniști din închisoare
erau membri ai organizațiilor Irgun și Stern.
Nerușinarea acestor
acte ilustrează grafic cruzimea acestor forțe, disprețul total față de viețile
nevinovate și față de lege, într-un refuz total de a permite sistemului juridic
să opereze. Împușcarea supraviețuitorilor accidentului de tren provocat de ei
definește mintea deformată a celor supuși comportamentului irațional al Irgun-ului,
dacă rațiunea sau sănătatea mintală este bazată pe conștiența individului. Acești
oameni nu aveau niciun drept să se înhame la asemenea distrugeri, să nege și să
sfideze structurile stabilite de alții, dar aroganța credinței în justețea
cauzei lor anihila drepturile oricui altcuiva, că era copil, mamă, fiică, soț,
tată sau fiu.
Câțiva dintre
atacatori au fost uciși de britanici și trei au fost arestați: Yaakov Weiss,
Meir Nakar și Haviv Avshalom. Au fost condamnați la moarte prin spânzurare.
„Imediat ce au fost
declarate sentințele, Irgun a răpit doi sergenți britanici, Marvin Paice și
Clifford Martin, pe care i-a ținut prizonieri amenințându-i cu moartea în cazul
în care sentințele erau duse la îndeplinire. Cei trei teroriști au fost
spânzurați pe 29 iulie iar a doua zi, trupurile lui Paice și Martin au fost
descoperite atârnând de un eucalipt dintr-o livadă a guvernului, de lângă Nathanya. Când căpitanul D.H. Galatti s-a dus să dea jos trupurile, o mină a
explodat rănindu-l pe ofițer la față și umăr. Corpul spânzuratului a fost
spulberat în bucăți. Atunci au descoperit britanicii că întreaga zonă era
minată. Ulterior s-a descoperit că cei doi fuseseră spânzurați cu două zile
înainte să fie descoperiți și că e posibil să fi fost omorâți înainte ca
sentințele să fi fost duse la îndeplinire.” (Horne, ”A Job Well Done”)
Încă o dată forțele
Stern și Irgun și-au dovedit brutalitatea răpind la întâmplare doi oameni
nevinovați. Erau oameni de sacrificiu, simple consumabile folosite pentru a se
răzbuna pe guvernul mandatului. Dar acțiunile sălbatice merg mai departe, nu se
rezumau la a răpi doi nevinovați, plasau și explozibil asupra lor așa încât cei
trimiși la locul faptei sau cei care din milostenie îi dădeau jos cei
spânzurați și mutilați să fie aruncați în aer. Niciun fel de compasiune, niciun
fel de preocupare față de demnitatea celor morți, niciun fel de iubire față de
semeni, nimic care să le salveze sufletul dacă aveau așa ceva, doar mândrie
egoistă și ego distructiv. Cine îi conducea pe acești teroriști? Menachem
Begin, un viitor prim ministru israelian și câștigător al Premiului Nobel
pentru pace alături de președintele egiptean Anwar Sadat. Begin a mărturisit
într-un interviu că decizia sa de a-i spânzura pe cei doi sergenți a fost o
„răzbunare crudă” față de autoritățile britanice; două cuvinte de îngropat
alături de Paice și Martin pentru a potoli durerea părinților și a familiilor
lor. (Ofer Aderet,Aug. 7, 2012. Haaretz)
În dimineața zilei
de 22 iulie 1946, explozia puternicei încărcături de dinamită – introdusă de un
grup terorist aparținând Irgun-ului a aruncat în aer hotelul King David din
Ierusalim. Hotelul găzduia în acei ani sediul administrației britanice a
Palestinei. În hotel nu se aflau doar funcționarii civili și militari ai
administrației centrale, ci și diferite persoane venite din afară cu diverse
treburi. Cinci etaje dintr-o aripă a clădirii s-au prăbușit instantaneu; de sub
dărâmăturile lor au fost scoși 90 de morți – englezi, evrei și arabi – precum
și zeci de persoane grav rănite.
Pentru teroriști,
controlul Marii Britanii asupra Palestinei era controlul unei puteri străine
asupra proprietarilor săi de drept, evreii (ciudat, pe ei nu se considerau străini).
Confruntarea era una a ideologiilor: guvernarea legii determinată de Liga
Națiunilor cu convențiile UN, declarațiile și acordurile acceptate de membrii
organizației versus un regat tribal sau în cazul ISIS un Califat, cu reguli
impuse de niște ordine venite de Sus. În ambele cazuri progresul societății
civilizate așa cum este determinat de vest nu este văzut ca progres; mai
degrabă aceste două forțe consideră că guvernarea vestică este lipsită de
asertivitate, că îi lipsește absolutismul de a impune obediența, o absență a
credințelor din moment ce toate sunt tolerate și niciuna nu este impusă
tuturor. De asemenea, pentru ei sistemul juridic restricționează puterea
statului de a-și urmări scopurile cu agresivitate când dreptul său de a dicta
nu ar trebui să fie contestat sau pus la îndoială.
Ce a învățat ISIS?
ISIS știe cum să
acționeze. Fiecare recrut trebuie să se dedice cauzei Califatului sau va fi
amenințat cu moartea. Deoarece cruciada lor este una a crezului absolut, nu
există excepții de la regulile comandanților care decid cine sunt dușmanii,
care este comportamentul ce trebuie adoptat și care sunt metodele de atingere a
scopurilor. Aceștia determină și felul în care își etalează puterea în fața dușmanului
prin imagini grafice care șochează și paralizează, de altfel, doctrina militară
americană „sock and awe” citată de Donald Rumsfeld cu ocazia invadării Irakului
și a bombardării oamenilor nevinovați din Bagdad se baza pe aceeași dominare
rapidă, șochezi dușmanul și până se dezmeticește l-ai și lovit. Gândiți-vă că
ocupația americană și opresiunea poporului irakian, devastarea Afganistanului și
colaborarea cu Israelul la distrugerea palestinienilor alcătuiesc o imagine
contemporană a Palestinei ocupate de guvernul mandatar britanic, pământ care, așa
cum considerau la modul absolut Begin, Stern și Ben Gurion, aparținea evreilor.
Nu există acum preocupări democratice pentru drepturile individului mai mult
decât erau atunci pentru drepturile lui Paice și Martin sau pentru cele ale
oamenilor din tren. Nu este un loc al toleranței dar pentru atingerea
scopurilor se va declara exact opusul.
Astăzi, realitatea ce a creat statul Israel
din vintrele intelectuale ale fanaticilor ne oferă oportunitatea de a înțelege
o problemă politică acută cu care se confruntă națiunile din Orientul Mijlociu
și cele care alcătuiesc Națiunile Unite. Existența ISIS pare, la suprafață, a
fi un fenomen nou; nu este. El s-a născut din emoțiile sufocante ce clocoteau
în mii de arabi care au îndurat zeci de ani de umilință și colonialism vestic
deoarece vestul a găsit în resursele naturale ale pământurilor arabe combustibilul
necesar pentru a-i face să meargă mașinăria economică. A fost un drept pe care
vestul l-a acceptat ca pe un drept absolut, de necontestat. La început acest
lucru s-a făcut prin prezența fizică a forțelor armate în țările colonizate;
apoi s-a făcut prin controlarea prinților sau dictatorilor ce guvernau zonele
respective. Prinți sau dictatori de obicei numiți cu scopul de a fi marionetele
vestului. Întotdeauna lucrul acesta s-a făcut pe spatele popoarelor.
Pentru a confrunta
această oprimare era nevoie de altceva în afară de forța militară. Acea forță a
început să fie vizibilă în anii ce au urmat după 1939 în Palestina și se ridica
din cenușa țărilor devastate de SUA și de al cincizeci și unulea stat al
acestora, Israelul. Înainte de 1948 și de „Declarația de Independență” a noii
națiuni din Palestina, Statele Unite nu apăreau în țările arabe ca un
colonizator, o națiune care le amenința existența sau modul de viață. Odată cu
întemeierea Israelului, odată ce agresiunea sa a început să sclipească pe
dunele de nisip ale Palestinei, apoi ale Sinaiului, apoi ale Libanului și apoi
ale Siriei, odată ce a devenit evident că Israelul este un loc diferit cu o
agendă diferită, sau, cum spunea Ariel Sharon, „Noi nu ne facem griji în
legătură cu America, noi conducem America și America o știe”, oamenii au
realizat că se aflau sub controlul celei mai mari mașinării militare existente
vreodată, condusă de o mentalitate cu totul diferită de a lor.
ISIS este un
pericol la adresa JSEI (Jewish State of Eretz Israel) tocmai pentru că este
motivat de același tip de crez ce i-a făcut pe Zioniștii moderați să accepte
absolutismul dreptului lor divin asupra pământului altora după mii de ani de
absență. În acest proces, ei au forțat guvernul britanic să-și abandoneze
tentativa de a controla puterea absolută ce rezida într-un devotament personal
față de o forță care i-a ales pe ei, să-I facă voia Sa. Înainte ca guvernul
britanic să emită un „Document Alb” care să restricționeze imigrația evreiască
în Palestina în 1939, au fost Zioniști care au acceptat un import lent și
constant de evrei care să trăiască lângă cei ce trăiau deja acolo. Într-adevăr,
inițial, Agenția Evreiască a acționat în acest fel, în colaborare cu guvernul
mandatar. Din 1939, forțele fanatice ale organizațiilor Irgun, Stern și Hagana,
nerăbdătoare să-și creeze statul lor, au început să instaureze o domnie a terorii
care a făcut ca Palestina să devină incontrolabilă. În consecință, Agenția
Evreiască a fost silită să accepte realitatea concretă („the facts on the
ground” cum le place americanilor să se exprime astăzi), adică existența
actelor teroriste împotriva guvernului britanic sau să le condamne și să-și trădeze
camarazii evrei care „luptau pentru libertatea Israelului”. Aceasta a ales să
„condamne”, dar nu i-a trădat niciodată. De fapt, tot ce a făcut a fost să întoarcă
privirea în partea cealaltă, profitând de pe urma actelor teroriste.
Înșelătoria ca strategie:
Într-o telegramă
din partea Secretarului de Stat britanic trimisă pe 11 mai 196 Înaltului
Comisar din Palestina, marcată „nr. 2131. Secret. Important”, apar următoarele:
„...Următorul este un text al unei declarații făcute de
Secretarul Colonial în Casa Comunelor:
Consiliul Zionist Interior declară că mișcarea Zionistă a
respins dintotdeauna și continuă să respingă vărsarea de sânge și actele
teroriste ca instrument al luptei politice. Stindardul Zionismului trebuie să
fie pur și nemânjit. Consiliul Zionist Interior denunță fără rezerve vărsările
de sânge comise de grupurile de teroriști care sfidează disciplina națională și
astfel se exclud din rândul comunității organizate. Aceste acte pângăresc lupta
poporului evreu și îi distorsionează caracterul; întăresc forța oponenților
Zionismului și a dușmanilor poporului evreu. Consiliul cere Yishuv-ului să
izoleze aceste grupuri și să le refuze orice sprijin și asistență.”
Această condamnare
din partea liderilor evreiești nu a schimbat cu nimic realitatea. Terorismul a
continuat dar Agenția nu a făcut nimic pentru a-l opri. Ceea ce este de
subliniat aici e devotamentul total al Agenției Evreiești cauzei creării statului
Israel indiferent de consecințele politice și morale ale scopului.
Înșelând binefăcătorul:
Nimic nu
evidențiază mai mult realitatea și sensul „Molohului Zionist” ca „Memorandumul
Diviziei de Investigație Infracțională” al lui Sir Richard C. Catling, document
TOP SECRET din 31 iulie 1947.
Scopul acestui
memorandum este de a furniza probe documentate ale felului în care instituțiile
naționale evreiești din Palestina și oficialii acestora au luat parte la actele
de revoltă, violență, incitare și alte infracțiuni împotriva legii din
Palestina...Grosul memorandumului se referă la anii din timpul războiului și de
după.
Memorandumul lui
Catling începe cu încercarea de a înțelege „încâlcita
structură politică, economică și socială evreiască din Palestina”. Se menționează,
printre altele, că „raportul Comisiei
Regale din Palestina din 1937 înțelegea că Agenția nu este un corp de
guvernare; poate numai să sfătuiască și să coopereze în anumite domenii. Dar
aliată cu Vaad Leumi (Consiliul Național Evreiesc) și beneficiind de
loialitatea majorității evreilor din Palestina, exercită, fără îndoială, atât
la Ierusalim cât și la Londra, o influență considerabilă asupra
comportamentului guvernului.” Frustrarea lui Catling vizavi de controlul
evreiesc asupra politicii britanice din Palestina este evidentă. „Această organizație puternică și eficientă
ține practic locul unui guvern care există cot la cot lângă guvernul mandatar.”
Ceea ce nu spune
Catling în acestă frază dar demonstrează în memorandum este că Agenția Evreiască
și organizațiile sale afiliate erau în război cu autoritatea UN în Palestina,
guvernul mandatar britanic al Palestinei. Memorandumul cuprinde informații
detaliate asupra personalului din organizațiile evreiești. O importanță
deosebită este acordată puterii partidului Mapai (partidul laburist) deoarece
controla poziții-cheie și deci controla Yishuv-ul și îi dirija politicile. „Ben Gurion declara că ‘într-o comunitate
evreiască de 600.000 de oameni sunt mai mult de 170.000 de muncitori
organizați, bărbați și femei…’ Dovezile arată că acești muncitori organizați
sunt penalizați dacă îndrăznesc să se opună ordinelor arbitrare ale instituțiilor
naționale.” Guvernul mandatar britanic bănuia de multă vreme că aceste
activități subversive nu țineau doar de bande precum Stern sau Irgun Zvai Leumi
(Organizația Națională Militară). Dovezile furnizate de acest memorandum clarifică
faptul că „instituțiile naționale evreiești sau oficiali ai acestora au pus
cadrul legal și organele acestuia la dispoziția organizațiilor paramilitare. ”
Memorandumul merge
mai departe. Notează că Agenția Evreiască prin organizațiile sale controlate a
trimis emisari și instructori peste hotare pentru „a trezi sentimente Zioniste în rândul comunităților evreiești, pentru
a pune presiune pe problema palestiniană, pentru a organiza emigrări ilegale și
a se implica în spionaj.” Ca rezultat al investigațiilor s-a făcut o listă
a domeniilor activităților subversive întreprinse de Agenția Evreiască împotriva
guvernului mandatar britanic:
1. Păstrarea unei
armate secrete și a unui sistem de spionaj.
2. Contrabanda,
furtul și manufacturarea armelor.
3. Imigrație ilegală.
4. Violență și
nesupunere civilă.
5. Revoltă și
propagandă ostilă.
6. Încălcarea
drepturilor civile ale cetățenilor Palestinei.
Pe scurt, Zioniștii
controlau Agenția Evreiască, Yishuv-ul și subminau autoritatea legală din
Palestina. Memorandumul mai demonstrează și determinarea conducerii Agenției de
a submina aceeași națiune care îi oferise mijloacele stabilirii unui „cămin
național” în Palestina prin Declarația Balfour.
„Dacă soluția lor
este anti-Zionistă (referire la Documentul Alb), atunci rezistența noastră va
continua, se va răspândi și va deveni și mai puternică...Rezistența noastră
este responsabilă de crearea unei noi probleme în țara aceasta – problema
britanică, problema securității britanice în Palestina și problema aceasta va
fi rezolvată doar de soluția Zionistă. Ar fi bine ca soluția Zionistă să fie
proclamată în recunoașterea justeței muncii noastre din Palestina. Noi nu
amenințăm. Vrem doar ca intențiile noastre să fie cunoscute.”
Tupeul exprimat
prin această afirmație, care, de fapt, declară război deschis împotriva
guvernului britanic mandatar, este confirmat de următoarele cuvinte:
„Nu vom accepta
statutul de minoritate pe propriul nostru pământ, fie că minoritatea este de
33% sau de 49%...Nu vom accepta o independență simbolică într-un stătuleț nesemnificativ
care nu ne va oferi șansa de a dezvolta toate resursele țării și a de a crea
aici un refugiu sigur pentru toți evreii care doresc să vină în Palestina. În
toate crizele trecute și până acum, întotdeauna arabii au acceptat tacit realitatea
pe care am creat-o aici și și-au exprimat opoziția numai față de crearea noii
situații. Dacă ar fi puși acum în fața faptului împlinit al statului evreiesc,
l-ar accepta și pe acesta până la urmă.”
Observați
absolutismul acestor comentarii: „rezistența va continua”, „crearea unei noi
probleme”, „problema securității britanice în Palestina”, „această problemă va
fi rezolvată numai de soluția Zionistă”, „dezvoltarea resurselor țării”,
„arabii întotdeauna au acceptat tacit realitatea pe care am creat-o aici” și
„ar accepta și asta până la urmă”. Nu exista alternativă în afara cuceririi
totale a pământului Palestinei indiferent de existența unui popor indigen sau a
unui guvern prezent.
Nu este scopul
acestui articol să discute toate particularitățile acestui memorandum, dar este
important să oferim o înțelegere a ceea ce dezvăluie aceste documente despre
condițiile existente între 1941-1948, despre terorismul evreiesc din Palestina
cu care a trebuit să se confrunte guvernul britanic mandatar. Iar ceea ce
dezvăluie este o mentalitate setată pe acapararea întregului pământ al
Palestinei, indiferent față de intenția Declarației Balfour, de responsabilitățile
guvernului mandatar britanic autorizat până în mai 1948, de rezoluția UN 181
care stabilea granițele conform partajării Palestinei pentru două state și
indiferent față de drepturile populației indigene asupra pământurilor și
caselor acesteia. De asemenea, aceste documente ne permit să observăm
procedeele folosite de Zioniști pentru a-și atinge scopurile, inclusiv
violența, nesupunerea civilă, înșelătoria și încălcarea drepturilor umane ale
evreilor, palestinienilor și britanicilor din Palestina.
Există o ironie în
toată această poveste: în Siria, ISIS are granița cu statul israelian; „statul
islamic” așa cum este imaginat de ISIS include zone desemnate închipuitului
stat al Eretz Israel. O bătălie a crezurilor se întrevede în Orientul Mijlociu
cu ambele părți dedicate pământurilor lor garantate de Dumnezeu, ambele conduse
de oameni ce cred cu fanatism în justețea cauzelor lor, ambele determinate să o
împiedice pe cealaltă să izbândească. Remarca dureroasă a lui Sir Thomas
Beecham ce condamna secolul 20 la prostie și barbarie s-ar putea să fie
depășită de prostia și barbaria secolului 21, așa cum au prezis cărțile
vechiului și noului testament, cu forțele Satanei deghizate în Yahweh, zeul
brutal al războiului, luptându-se cu Saklas nebunul, zeul neroziei, celălalt
sine al lui Yahweh, în valea lui Meghido.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu