de Stanley L.
Cohen
Vreme de decenii,
Israelul s-a lăudat că este singura „democrație” din Orientul Mijlociu, un stat
în care drepturile oamenilor nu vor putea și nu vor fi prizonierele capriciilor
autocratice ale monarhiei, ci niște partenere ale unui proces electoral liber și
robust care să garanteze nu doar implicarea semnificativă a celor guvernați ci
și posibilitatea de a contesta politicile de stat.
Încă o dată, evenimente
recente au dovedit că acesta nu este decât un mit pervers...retorică goală...depășită
în obrăznicie numai de lauda Israelului de a poseda „cea mai morală armată din
lume”, chiar dacă numărul copiilor palestinieni din cimitire și închisori e mai
mare ca oricând.
Recent, Hagai
El-Ad, israelian și evreu, directorul executiv al organizației israeliene
pentru drepturile omului în teritoriile ocupate B’Tselem, a vorbit în fața
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite solicitând acțiunea de urgență a
acestuia împotriva coloniilor ilegale ale Israelului.
Din aproximativ
cele 1400 de cuvinte ale discursului domnului El-Ad, un paragraf anume rezumă
viața a milioane de oameni prizonieri ai unei democrații pentru care ziua este
noapte, durerea plăcere. Zdrobitoare, în ciuda conciziei, puterea și durerea
acestor cuvinte ar putea face parte din pledoaria de deschidere a unui procuror
într-un tribunal somat să tragă la răspundere Israelul pentru crimele sale.
„Ce înseamnă, de
fapt, să îți petreci 49 de ani, o viață de om, sub ocupație militară? Când violența
erupe sau când niște incidente anume captează atenția globală, putem întrezări
câteva aspecte ale vieții sub ocupație. Dar în restul timpului? Cum rămâne cu
celelalte multe zile „obișnuite” din cele 17.898 de zile de când durează
ocupația militară? A trăi sub ocupație militară înseamnă în principal violență
invizibilă, birocratică, zilnică. Înseamnă să trăiești sub un regim nesfârșit
al permiselor, care controlează viața palestiniană din leagăn până în mormânt:
Israelul controlează registrul populației; Israelul controlează permisele de
muncă; Israelul controlează cine poate călători în afară și cine nu; Israelul
controlează cine poate intra din afară și cine nu; în anumite sate, Israelul
face liste cu numele oamenilor care pot vizita satele respective sau cu numele
celor care au voie să cultive câmpuri și care dintre câmpuri. Israelul poate
refuza să emită permise; permisele trebuie reînnoite mereu. Cu fiecare
respirație, palestinienii respiră ocupație. Dacă ai făcut o mișcare greșită îți
poți pierde dreptul la liberă circulație, modalitatea prin care îți câștigi pâinea
sau chiar posibilitatea de a te căsători și de a întemeia o familie cu cel pe
care îl iubești.”
Într-o societate
democratică, aceste comentarii, deși poate controversate, nu ar constitui o
revoltă. Într-un stat deschis, sănătos, aceste cuvinte ar oferi, cu siguranță,
motive pentru pauză și reflecție...dar nu i-ar anula cetățenia garantată prin
naștere celui ce le-ar rosti, nu l-ar pune în pericol pe cetățeanul liber,
îndreptățit să-și susțină guvernul pentru politicile pe care le consideră juste
și să-l condamne pentru cele pe care le consideră tiranice. E un lucru pe care
Israelul nu a reușit să-l adopte sau să-l învețe în cei 50 de ani de când
subjugă militar milioane de oameni a căror singură crimă este aceea de a se fi
născut palestinieni pe un pământ ocupat, împânzit peste tot cu semne care spun
„accesul permis doar evreilor”.
La puțină vreme
după discursul puternic al lui El-Ad în fața unui organ responsabil cu asigurarea
libertății și a drepturilor fundamentale pentru toți cetățenii, s-au dezlănțuit
mișcări de protest în rândul elitelor politice israeliene pentru a reduce la
tăcere asemenea cuvântări „subversive”. Așa încât, președintele coaliției de
guvernare David Bitan, membru al Knessetului din partea partidului Likud a luat
primele măsuri de represalii, anunțând că ia în considerare depunerea unui proiect
de lege care să anuleze cetățenia israelienilor care acționează împotriva țării
lor în organizații internaționale. Potrivit lui Bitan, „acțiunile lui El-Ad în
fața Consiliului de Securitate sunt o violare flagrantă a datoriei pe care
cetățenii trebuie să o aibă față de țara lor, așa că ar trebui să se ducă să-și
caute altă țară în care să fie cetățean.”
Alarmant, ar putea
spune cineva; nu, chiar deloc...e doar încă un pas din șirul nesfârșit al
pașilor zilnici pe care îi face un guvern neîntrecut când vine vorba de control
autocratic, dictatorial al fiecărei fibre a libertăților cetățenilor săi, mai
ales a capacității lor de a avea acces și a face schimb de informații fără
frică de răzbunare.
Multe se știu și se
ignoră despre mii de civili palestinieni care au fost agresați și măcelăriți de
mașinăria militară israeliană în Palestina ocupată, fie că e vorba de Gaza sau
de Cisiordania. Într-adevăr, întinderile Gazei unde au loc omoruri sau aleile
străzilor lăturalnice ale Ierusalimului unde au loc execuții nu mai ocupă decât
un spațiu mic sau o notă de subsol în știrile de seară într-o lume ocupată cu
crimele mai recente. După 70 de ani de măcel, crimele din Palestina au devenit
o banalitate, fac parte din cotidian.
Am devenit
indiferenți față de realitatea miilor de prizonieri politici palestinieni care
lâncezesc în închisori, mulți dintre ei stând ani după ani, unii cu zecile de
ani, în celulele detenției administrative ale închisorilor politice...fără a fi
acuzați de ceva, fără a fi apărați de un avocat, fără a beneficia de un proces,
torturați în feluri care fac spiritele ce încă rătăcesc prin celulele acum
goale ale celebrei Robben Island a Africii de Sud să răsufle ușurate că
suferința lor a fost curmată rapid prin execuții ordonate de stat, catalogate
drept „sinucideri”.
Închiderea stațiilor
TV și a redacțiilor de știri palestiniene sunt lucruri obișnuite...dar nu mai
ieșite din comun decât atacurile israeliene asupra jurnaliștilor palestinieni
care au depășit de mult numerele din trei cifre și nu dau semn să se diminueze.
Centrul Palestinian pentru Dezvoltare și Libertatea Presei (MADA) are dovezi că
aproape 400 astfel de atacuri au loc în fiecare an. Deși numărul exact al
jurnaliștilor palestinieni uciși sau răniți de Israel în ultimii zece ani nu
poate fi știut cu exactitate, există dovezi că 17 și-au pierdut viețile doar în
Gaza, în timpul bombardamentelor din 2014.
Zeci de jurnaliști
și bloggeri palestinieni au fost arestați și închiși pentru că au violat vagi
coduri administrative care în mod tipic se rezumă la aplicarea unor interdicții
nedefinite precum „incitarea”. Dareen Tatour, o poetă de 35 de ani, cetățean
arab-palestinian al Israelului, a fost arestată și plasată sub detenție
administrativă sub acuzația de a fi incitat la violență prin poeziile sale pe
care le-a postat pe Facebook, poezii care îi elogiază pe cei ce luptă împotriva
dominării israeliene. La fel, arestată și acuzată de incitare a fost și Anas
Khateeb, în vârstă de 19 ani, din cauza postărilor ei pe Facebook ce conțineau
afirmații alarmante de tipul „Ierusalimul este arab” și „Trăiască Intifada.”
Recent, jurnalista
palestiniană Samah Dweik a fost eliberată din închisoare unde a petrecut șase
luni din cauza unei acuzații de incitare, acuzație venită în urma unor
comentarii legate de ocupația israeliană pe care le-a postat pe Facebook. Pe durata
detenției sale, în mare parte, familia sa nu a avut voie să o vadă sau să ia
legătura cu ea. În afară de ea, peste 20 de jurnaliști palestinieni au fost închiși
recent de Israel sub acuzații de incitare, pe lângă sute de alți activiști sau
bloggeri palestinieni care au fost arestați sau acuzați pentru că au postat
opinii politice despre ocupația israeliană sau rezistența palestiniană pe rețelele
de socializare. Dweik a fost eliberată la puțin timp după ce Israelul și
Facebook au făcut o înțelegere de a „colabora ” la monitorizarea postărilor
palestiniene.
Treptat, nu doar
palestinienii cad victimele politicii israeliene de reducere la tăcere a
„disidenței” sau de a controla natura și dimensiunea informației disponibile
cetățenilor săi...evrei și arabi deopotrivă. De exemplu, nu cu mult timp în
urmă, ministrul apărării Avigdor Liberman l-a confruntat pe directorul postului
de radio al armatei după ce radioul a transmis un documentar despre viața
poetului național palestinian Mahmoud Darwish, spunând că asemenea materiale nu
ar trebui să tulbure transmisiile israeliene.
În ceea ce nu poate
fi numit decât un efort sistematic de a controla ceea ce citesc și scriu
jurnaliștii și cetățenii, accesul și schimbul de informație, transmiterea
opiniilor informate esențiale pentru public și dialogul democratic despre
politicile actuale și viitoare ale Israelului, mașinăria de cenzură a acestuia
a devenit elementul de bază al viziunii statului cu privire la ceea ce este
acceptabil să fie exprimat și ceea ce reprezintă incitare.
Așa încât, Israelul
a început să ceară giganților social-media ca Facebook sau Twitter să aibă un
cuvânt de spus, dacă nu chiar să controleze ce postări primesc aprobarea de a
pătrunde în fluxul de idei și dezbateri din spațiul public israelian. Potrivit Quds Press, Facebook și Twitter au șters
recent mii de postări, pagini și conturi ca urmare a cererilor din partea ministerului
israelian de justiție.
Într-o notă și mai
rău prevestitoare, Knessetul a început să formuleze legislație care să solicite
entităților străine să monitorizeze activ site-urile de social-media pentru a
detecta informațiile ofensatoare la adresa Israelului.
Recent, cenzorul-șef
israelian a notificat zeci de bloggeri și activiști israelieni că orice
material pe care vor dori să îl posteze pe blogurile personale sau pe
platformele de socializare, când vine vorba de subiecte legate de chestiuni de
„securitate”, trebuie cenzurat. Deși li
s-a furnizat o listă generică și ambiguă cu subiectele care trebuie aprobate
înainte de a fi postate, subiecții nu au avut voie să dezvăluie lista sau ar fi
fost pasibili de a fi pedepsiți prin lege. Dacă putem să luăm ca reper listele
din trecut cu subiectele ce au avut nevoie de aprobare înainte de publicare,
astfel de subiecte „sensibile” sunt:
+ Înțelegeri de cooperare
cu armate străine
+ Scrisori către
redactori pe chestiuni militare sau de securitate
+ Orice legat de
industria nucleară
+ Informații despre
delegații oficiale din străinătate
+ Orice material
care constituie un „pericol” pentru viețile oamenilor
+ Politici de
imigrare ale națiunilor „amenințate”
+ Folosirea
surselor sau materialelor străine care ating vreuna din zonele acestea
+ Detenția celor
suspectați de violarea securității
+ Orice informație
despre industriile militare
+ Întâlniri,
demisii, concedieri, zvonuri despre activitățile IDF sau comandanții IDF
Într-un final,
într-un efort transparent de a păstra iluzia democratică a unui flux liber și
necenzurat de informații pe piața ideilor, potrivit reglementărilor cenzurii
există interdicția de a lăsa spații goale sau alți indicatori în scrierea cuiva
care ar putea sugera că a existat material șters.
Pentru cei care se
întreabă cât de răspândite, cu adevărat sistemice, sunt procedurile de cenzură
ale Israelului, vorbim despre o țară care a interzis publicarea a 2000 de
articole și a editat conținutul a încă 15.000 din istoria recentă. Adică mii de
articole ale jurnaliștilor profesioniști nu au văzut lumina zilei. Imaginați-vă
câte alte evenimente de interes public au rămas neinvestigate sau câte articole
nu au fost scrise, câte probleme nu au fost dezbătute din cauza autocenzurii
impuse de jurnaliștii prea obosiți sau cu prea multe principii pentru a supune
munca lor pre-aprobării din partea cenzorilor guvernamentali. Povești înghițite
pur și simplu de industria cenzurii.
Deși nu este încă o
lege, a fost înaintată în Knesset o propunere ce nu poate fi descrisă decât ca
un asalt la adresa esenței drepturilor și valorilor democratice, una care ar împuternici
ministerul apărării să rețină un cetățean fără proces; să nege dreptul cuiva de
a se angaja într-un anumit domeniu de activitate; să limiteze accesul în
diverse locuri publice; și să „impună orice alt ordin de restricție considerat
necesar pe considerente legate de securitatea națională sau siguranța publică.”
În 2011, Knessetul
a aprobat propunerea de investigare a câtorva cunoscute organizații israeliene
pentru drepturile omului, pentru că ar fi „delegitimizat” armata. Printre ele
s-a aflat și B’Tselem. Investigațiile propuse ar fi inclus anchete cu privire
la finanțarea diverselor grupuri pentru drepturile omului care au o istorie a
criticării politicilor Israelului. La vremea respectivă, Asociația pentru
Drepturile Civile din Israel a descris propunerea ca pe o „lovitură severă” la adresa
democrației israeliene și criticii au etichetat politica drept „McCarthystă”.
Recent, o variație
a acelei propuneri a devenit lege în Israel, obligând ONG-urile care primesc
mai mult de jumătate din fonduri de la entități statale străine să declare acest
lucru în mod public. Esențialmente, criteriile legislative au fost croite
special pentru a reduce la tăcere criticarea politicilor guvernamentale de către
27 de ONG-uri...dintre care 25, inclusiv B’Tselem, sunt considerate a fi de stânga,
iar celelalte două neafiliate. După cum s-a intenționat, legea nu va avea
absolut niciun impact asupra ONG-urilor de dreapta și pro-colonii care sunt
finanțate aproape complet de donații private ale Zioniștilor puternici și
entităților Zioniste din afara Israelului.
Putem doar să ne
imaginăm că, întorcându-se acasă la furtuna care îl așteaptă ca urmare a
discursului rostit în fața Națiunilor Unite, Hagai El-Ad a simțit ceea ce
trebuie să fi trăit evreii stângiști din Statele Unite în zilele întunecate ale
lui McCarthy.
Pe de altă parte,
poate că El-Ad ar trebui să se considere foarte norocos. Pe contul său de
Twitter, membrul palestinian arab al Knessetului, Ahmad Tibi, a ironizat apelul
făcut de David Bitan pentru retragerea cetățeniei lui El-Ad, spunând: „De ce să
ne oprim la a-i revoca cetățenia? De ce să nu distrugem casa directorului
general al B’Tselem? De ce să nu-i interzicem întregii sale familii să intre în
țară, să-i furăm pământul, să-i băgăm pe toți membrii familiei sale în detenție
administrativă și să amplasăm niște puncte de control în cartierul său și să
instaurăm niște blocade?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu