de Gideon Levy
Nu are rost să mai
așteptăm; eutanasierea – acum. Farsa asta trebuie să ia sfârșit imediat. Fiecare
zi care trece o face și mai mare și mai mare și la un moment dat nu se va mai
putea face nimic dacă nu se acționează acum. Ce cred laburiștii și cei de la Uniunea
Zionistă? Că Isaac Herzog se va schimba? Că votanții se vor schimba? Că într-o
zi se va purta diferit? Că se va naște din nou? Că se va reinventa?
Pe la spatele lui,
oamenii îl vorbesc cu disperare de multă vreme, dar apoi dau din umeri, de
parcă ar fi vorba de o forță a naturii sau de parcă asta ar scrie în stele și
gata, n-ai ce-i face. Așteaptă mereu momentul potrivit sau candidatul potrivit,
dar niciunul nu sosește.
Nici nu vor sosi.
Și apoi va fi prea târziu. Pentru că nimeni nu crede că vaca asta mai poate fi
mulsă; că Herzog ar putea oferi o alternativă la Likud sau la Yesh Atid; că va
lupta pentru principii sau măcar pentru un singur principiu; că ar putea să
protejeze pe altcineva în afară de sine și de membrii familiei sale. Ce trebuie
să se mai întâmple ca să avem dovada că nu putem continua cu gluma asta
expirată, numai de dragul posibilității unei alternative? Ce mai așteptăm?
Un lider al opoziției,
care face totul cu scopul unic de a se da bine pe lângă cineva, unul care se
bâlbâie și imită și se năucește – totul numai ca nu cumva să plictisească pe
careva. Din această perspectivă, Herzog este elevul perfect al lui Șimon Peres,
dar fără calitățile acestuia. Răul pe care îl face nu se limitează la cadrul
partidului său. În non-entitatea sa el condamnă publicul la Likud sau la Yesh
Atid pentru totdeauna – numai asta și e o catastrofă națională.
Săptămâna trecută
Herzog a atins un nou prag de jos. Liderul de centru-stânga, polul opus lui
Benjamin Netanyahu și-a dat ok-ul pentru interzicerea intrării în Israel a
suporterilor internaționali ai mișcării de boicotare. Am rămas cu gura căscată,
nu mi-a venit să cred. Una dintre cele mai josnice și mai periculoase propuneri
făcute vreodată – nu există alt cuvânt cu care poate fi descrisă decât fascist
– a fost sprijinită de liderul partidului laburist israelian, care vrea Poliția
Gândurilor staționată pe aeroportul internațional Ben-Gurion!
Dragi turiști,
sunteți cu noi sau împotriva noastră? Cine nu susține ocupația nu va avea voie
să intre în singura democrație din Orientul Mijlociu. O declarație de
loialitate la ghișeul pentru controlul pașapoartelor, un imn de slavă ca
precondiție pentru primirea vizei. Va începe cu BDS și se va răspândi ca o
ciumă bubonică, până când singurii care vor mai avea voie să intre în Israel
vor fi membrii Ligii Antidefăimare și ajutoarele lor. Va începe cu suporterii
boicotării și va sfârși cu oricine se îndoiește de dreptul Israelului asupra orașului
Nablus.
Această mârșăvie nu
a fost propusă de dreapta, până și acolo există unii cărora le-ar fi fost
rușine să facă o asemenea mutare, ci de un reprezentant al dreptei camuflat –
membrul Knessetului domnul Folkman de la Kulanu, o facțiune care miercuri și-a
dovedit din nou flexibilitatea principiilor, cu ordonanța de legitimizare a
coloniilor ilegale. Dar Uniunea Zionistă nici măcar nu a încercat să blocheze
această propunere ticăloasă, rușinoasă. O să le arate el Herzog celor care vor
îndrăzni să viziteze Israelul (majoritatea dintre ei oameni cu conștiință din
lumea întreagă). O să-i arate el și lui Yair Lapid.
Isaac Herzog, liderul partidului Uniunea Zionistă. Foto: AP
Herzog și-a
explicat poziția citând principiile. „Trebuie să adoptăm o linie de mijloc
pentru ca voturile noastre să nu se ducă la Yesh Atid.” Așa vrea Herzog să
devină prim ministru. Oportunistul Herzog o să-i facă pe ăștia de la Yesh Atid
la capitolul patriotism, de parcă un partid fals, lipsit de valoare, promovând
fascismul sub deghizarea patriotismului n-ar fi de ajuns. De parcă un singur
Lapid n-ar fi de ajuns – Herzog vrea doi. Căutați-l pe Herzog în piața centrală
a Stockholm-ului, că sigur îl veți găsi acolo țipând „Trăiască Israelul”.
Iată cum membrii
facțiunii Uniunea Zionistă au răspuns la proiectul de lege. Iată rușinea.
Majoritatea și-au susținut liderul. Doar 4 au obiectat, inclusiv Tzipi Livni,
care i-a spus pe nume – McCarthysm.
„Esti nouă aici”, a
remarcat Eitan Broshi, un alt membru al Knessetului reprezentând fața luminată,
frumoasă a partidului. Într-adevăr, numai un novice precum Livni ar putea crede
că acest partid mai are dreptul de a exista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu