de Lasse Wilhelmson
Zionismul este,
potrivit propriilor sale personaje proeminente, o mișcare politico-religioasă
ce are ca scop crearea unui model de stat socialist pentru evrei în Palestina,
acolo unde se află muntele Sion.
Rădăcinile sale se
găsesc în iudaism și la mijlocul secolului al 19-lea, Moses Hess, mentorul lui
Karl Marx în socialism, l-a dezvoltat într-o mișcare politică.
Hesse a fost numit
rabinul comunist și odată cu cartea sa „Roma
și Ierusalimul” (1862) a pus bazele Zionismului.
Înainte de asta, el
formulase primele principii scrise ale comunismului – „Socialism și comunism” (1843), „Un
crez comunist: întrebări și răspunsuri” (1846) și „Consecințele unei revoluții a proletariatului” (1847).
Păstrând linia, a
colaborat cu Marx și Engels la „Manifestul
comunist” (1848), mai ales în legătură cu rolul religiei. (1)
Theodor Herzl, de
obicei numit părintele oficial al Zionismului, a planificat colonizarea
Palestinei într-o carte mai practică „Der
JudenStaat” (Statul evreiesc), planificare aprobată de primul congres
Zionist din 1897, ce a avut loc la Basel.
Acesta a descris
cartea lui Hess „Roma și Ierusalimul”
drept cartea care spune tot ce este de spus despre Zionism.
„Rasa”, poporul,
națiunea și noțiunea de „aleși” , toate acestea se contopesc în Zionism pentru
a crea un socialism național, de tip colonialist, sinonim cu „lebensraum-ul”
(spațiul vital) și cu ideologia „Blut und boden” (sânge și teritoriu).
Mai târziu, național-socialismul
german a fost creat cu aceleași componente ideologice și cu efecte similare
asupra societății.
Nazismul este
național-socialismul germanilor și Zionismul național-socialismul evreilor.
„Și eu, ca și
Hitler, cred în puterea ideii sângelui” scria Haim Nachman Bialik,
poetul național al Israelului în „Ora prezentului”(1934).
Declarația Balfour,
semnată în 1917 de ministrul britanic de externe și de lordul Rothschild, a
creat condițiile necesare pentru o identitate națională pentru grupul de evrei
printr-un stat evreiesc pe pământul Palestinei, în concordanță cu țelurile pe
termen scurt ale Zionismului.
Marea Britanie a
dat o țară deținută de alții unei a treia părți, la schimb pentru colaborarea
cu mafia evreiască de pe Wall Street, parțial pentru a finanța ambițiile
militare ale Marii Britanii în primul război mondial și parțial pentru a câștiga
Statele Unite de partea britanicilor în războiul împotriva Germaniei.
La început exista puțin
sprijin pentru Zionism printre evreii europeni și printre evreii din lagărele
germane de concentrare din timpul celui de-al doilea război mondial.
Însă, exodul
evreilor din Germania în Palestina a fost plănuit de Zioniștii evrei în
colaborare cu germanii naziști, blocându-se astfel un exod mai substanțial al
evreilor în alte țări. Acest lucru s-a făcut prin cooperarea dintre Organizația
Zionistă Mondială și Germania, prin așa numitul Acord de Transfer din 1933. Înainte
de asta, evreimea mondială declarase război Germaniei sub forma unui boicot
economic global.
Însă, cu mult înainte,
ca parte din colonizarea europeană, încă de la sfârșitul secolului al 19-lea,
Zionismul instruise evreii în vederea colonizării Palestinei. Zionismul politic
și-a atins pragul maxim după terminarea celui de-al doilea război mondial odată
cu proclamarea statului evreiesc al Israelului în 1948.
Evreii est-europeni
marxiști, conduși de Ben-Gurion, părintele fondator al Israelului și viitor
prim ministru al Israelului care se considera un bolșevic, au jucat un rol
important în colonizare. Chibuțurile socialiste din care doar evreii puteau
face parte, au pavat drumul către furtul pământului și purificarea etnică a 750.000
de palestinieni în 1948, cataclismul ce poartă numele Nakba. Acești palestinieni
și urmașii lor încă trăiesc în tabere de refugiați sau în exil și li se refuză
dreptul, garantat de Organizația Națiunilor Unite, de a se reîntoarce.
Expulzarea palestinienilor
s-a făcut cu ajutorul armatei evreiești Hagana și al organizațiilor teroriste
Stern și Irgun, fondate de Zeév Jabotinsky care a colaborat cu Benito
Mussolini. În același an, gruparea Stern l-a asasinat pe contele Folke Bernadotte,
trimisul și negociatorul suedez al planului de partiție al UN. (2)
Însă, abia după
războiul de șase zile din 1967, Zionismul (post-Zionismul) a devenit o forță
semnificativă în Statele Unite, prin influența evreiască din industria bancară,
media și cinematografică, din sfera academică și prin organizațiile lobby-ului
evreiesc precum AIPAC și prin influența neoconservatorilor (neoconilor) asupra
politicii externe americane și a războaielor neo-coloniale din Afganistan și
Irak. Neoconii americani sunt aliați cu Zioniștii evrei și creștini și conservatorii
neo-liberali, Leo Strauss fiind principala figură ideologică. Un soi de Zionism
de dreapta care seamănă foarte mult cu Zionismul lui Jabotinsky în Palestina. Dar
neoconii au rădăcini și printre troțkiștii din SUA, care, la fel ca Ben-Gurion
în Palestina, erau bolșevici. Uniunea Sovietică a participat activ la munca
depusă în vederea admiterii Israelului ca stat membru al UN. În ce măsură a făcut
asta pentru a-și consolida influența printre comuniștii din SUA, în mare parte
evrei, sau ca prim act important al social-imperialismului sovietico-american,
este discutabil.
Majoritatea grupurilor
religioase evreiești de astăzi privesc Zionismul ca pe o dezvoltare pozitivă a
iudaismului. (3) Dar există grupări mai mici de evrei ortodocși, cum ar fi
Neturei Karta, care consideră Zionismul incompatibil cu iudaismul din cauză că statul
evreiesc poate fi doar opera lui Dumnezeu, nu a oamenilor, așa cum este cazul
Israelului.
Neturei Karta
Zionismul creștin
se bucură de un sprijin considerabil în Statele Unite dar nu numai. Zionismul creștin
este o organizație mare dar este subordonată Zionismului evreiesc în sprijinul
acordat unui stat evreiesc în Sion, unde, se presupune că într-o zi evreii vor
deveni creștini. (4)
Astăzi, Zionismul a
devenit cea mai dominantă ideologie din lumea vestică și expresia cea mai
semnificativă a imperialismului anglo-american. Este folosit pentru a controla
gândirea oamenilor prin restricționarea libertății discursului public și a
presei și pentru a motiva războaiele neo-colonialiste împotriva islamului. Acest
lucru este realizat prin prezentarea unei imagini oficiale a „Holocaustului” ca
o chestiune exclusiv evreiască, holocaust care este tratat ca o religie; chestionarea
acestuia este tabu și este un act care se pedepsește prin lege. Astăzi, în
multe țări, există academicieni în închisoare pentru că au criticat sau contestat
religia holocaustului. Uniunea Europeană promovează colaborarea economică și
militară cu Israelul.
Noul Hitler se
spune că se află în Iran. El este acuzat că ar vrea să șteargă Israelul de pe
suprafața pământului, într-un nou „holocaust”, folosind niște arme nucleare pe
care nu le posedă, spre deosebire de Israel.
Criticarea politicilor
Israelului și a influenței sale este considerată „antisemitism” în Statele
Unite și nu numai. Punerea sub semnul întrebării sau contestarea unor părți din
imaginea Zionistă oficială – cum ar fi numărul de 6 milioane de evrei uciși în
holocaust – este numită negarea holocaustului; cei care critică dominarea mafiei
evreiești a elitei ce se află la putere, mai ales pe Wall Street și în sistemul
federal de rezervă monetară din SUA sunt numiți „adepți ai teoriilor rasiste
ale conspirației”. Atât în Statele Unite cât și în Uniunea Europeană se fac
eforturi considerabile pentru a se promova restricții mai severe și o pedeapsă și
mai mare pentru asemenea critici.
În Suedia,
organizații precum The Expo Foundation
(un comitet suedez împotriva antisemitismului, un fel de Ligă antidefăimare
suedeză) joacă un rol important ca organizație de bază a autorității
guvernamentale Forum for Living History
(FFLH) ce apără statul evreiesc și promovează ideologia Zionistă. FFLH,
vânătoarea de vrăjitoare organizată de acesta și condamnarea lui Ahmed Rami de
la Radio Islam sunt câteva semne ale
influenței Zionismului asupra instituțiilor guvernamentale suedeze. Lumea afacerilor
își are echivalentul său în mass-media – corporația evreiască Bonnier o influențează
pe cea din urmă. Democrații Suedezi,
partidul politic de extremă dreapta, este partidul cel mai pro-israelian și, în
consecință, partidul care lansează cele mai agresive atacuri la adresa
islamului.
Răspândirea informației
despre influența distructivă a Zionismului asupra umanității este o luptă
ideologică împotriva controlului și a manipulării gândirii oamenilor. Mai ales
din moment ce Zionismul nu există aproape deloc în dezbaterea publică. Iar motivul
pentru care nu există este acela că în mare parte presa, discursul public și
tot ce ține de manifestarea culturală și ideologică este deținut sau influențat
de interesele Zioniste.
Statul evreiesc al
apartheidului, puternic înarmat nuclear, numit Israel este cea mai mare
amenințare de astăzi la adresa păcii prin influența sa asupra lumii vestice și
Zionismul este cea mai mare amenințare la adresa umanității, inclusiv la adresa
marii majorități a evreilor. Zionismul este folosit de elitele aflate la putere
pentru a stabili o nouă ordine mondială cu un singur stat de tip Big Brother și
conflicte și războaie permanente între diferite grupuri etnice, religioase și
culturale din state-națiuni dezintegrate. În acest context, Israelul este
capitala lumii și palestinienii sunt poate cei mai oprimați oameni din lume.
Trebuie subliniat
că:
* Zionismul este un
proiect național socialist religios iar marxismul este un proiect socialist
secular și internațional, iar ambele pot fi privite ca proiecte evreiești, din
cauza dominanței evreilor în rândul liderilor acestor proiecte. Karl Marx nu a
fost Zionist, dar Moses Hess a fost dublura sa în cadrul întâlnirilor
Asociației Internaționale a Muncitorilor din 1868 și 1869, la 6 ani după ce
scrisese opera fundamentală a Zionismului: „Roma
și Ierusalimul”.
* Marxismul și
Zionismul pot fi privite ca proiecte complementare de supraviețuire a evreilor
în Europa, ce au durat o sută de ani, de la mijlocul secolului al 19-lea până
la mijlocul secolului 20 – o strategie tribală cu două fațete. Zionismul a
creat condițiile necesare pentru o națiune a evreilor, în timp ce marxismul a
redus forța tuturor celorlalte națiuni prin internaționalismul său. Indiferent dacă
acest plan s-a născut instinctiv sau a fost lansat de o conspirație a francmasonilor
sau Moses Hess a plantat semințele sale sau a fost o combinație a tuturor
acestor factori și încă a unora, rezultatul tangibil a fost că grupul evreilor
s-a întărit. În asemenea măsură că până și tentativele lui Hitler și ale lui
Stalin de a-i reduce influența au eșuat. Vedem astăzi că aceste strategii privind
puterea evreiască au avut succes, mai ales în vest și mai ales în rolul
post-Zionismului în războaiele neo-colonialiste. Faptul că majoritatea evreilor
sunt exploatați de elita puterii Zioniste nu schimbă acest lucru.
* Grupurile
religioase evreiești de astăzi consideră că un om născut dintr-o mamă evreică
și care nu aparține unei alte religii este evreu din punct de vedere religios.
Este posibil și să se convertească la iudaism. Dar mulți dintre cei care se
consideră azi evrei sunt de fapt seculari. A fi evreu astăzi, este mai mult o
chestiune de a adopta o identitate care este legată de statul evreiesc și de
„holocaust”. Uneori poate fi și din convingere religioasă, dar nu este neapărat
necesar. Fiecare individ evreu poate alege dacă vrea sau nu să fie evreu.
* Iudaismul,
mentalitatea evreiască și Zionismul sunt concepte cu granițe fluide. Ele sunt
conectate dar uneori trebuie separate. Asta din cauza diverselor opinii în
rândul evreilor religioși despre Zionism și din cauză că numărul neevreilor
influențați de mentalitatea evreiască și de Zionism este mult mai mare decât
numărul evreilor. Cercetările moderne arată că evreii nu sunt nici un grup
etnic omogen sau un popor în sensul obișnuit al cuvântului, ci, mai degrabă, un
grup împrăștiat ținut laolaltă de o mentalitate tribală comună și legi religioase
(halakha) ce ghidează felul în care se raportează la neevrei (goimi), care, în
acest context, sunt considerați a fi niște suboameni.
Note:
1. Hess, Moses.
”The Holy History of Mankindand Other Writings”, ed. by Shlomo Avineri.
Cambridge University Press, 2005
2.Shahak, Israel,
”Jewish History, Jewish Religion: The Weight of Three Thousand Years”, Pluto
Press, London, Sterling, Virginia (1994, 1997) 2002
3.Sand, Shlomo.
”The Invention of the Jewish People”, Verso Books, 2009
4.Slezkine, Yuri.
”The Jewish Century”, Princeton University Press, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu