Guvernul și
cetățenii israelieni trebuie să realizeze că „mândria Israelului”, înfloritoarea
sa industrie de export de armament și tehnologie militară, a fost un coșmar
fără sfârșit pentru oamenii din Africa. Oare cum se poate uita Netanyahu în
ochii ruandezilor și ai ugandezilor?
Prim-ministrul israelian și soția sa, Sara, părăsesc Unganda și se îndreaptă spre Kenya. 4 iulie, 2016, Foto: (Kobi Gideon/GPO)
de Italy Mack
Prim-ministrul israelian
Benjamin Netanyahu se află într-un turneu prin statele africane Uganda, Ruanda,
Etiopia și Kenya.
De zeci de ani,
relația Israelului cu continentul african, de la Africa de Sud până la Sahara,
a fost bazată aproape exclusiv pe exporturile de armament și tehnologie
militară care au alimentat opresiunea, războaiele civile și dictatorii
criminali.
Până în 1967,
statul Israel era recunoscut în multe cercuri drept un succes în lupta
anti-colonialistă. Statele africane independente primeau ajutor militar și
civil din partea Israelului și în schimb, votau cu el la Națiunile Unite. Ierusalimul
chiar a condamnat apartheidul, rasismul și discriminarea. Legăturile Israelului
cu țările africane au devenit și mai strânse după Criza Canalului Suez în 1956,
când prim-ministrul David Ben-Gurion a dezvoltat Doctrina Periferiei.
Potrivit acestei
doctrine, pentru a slăbi statele arabe dușmane din împrejurimi, Israelul
trebuia să stabilească alianțe cu țări din periferia Orientului Mijlociu, cum
ar fi Etiopia, și cu grupuri minoritare din statele arabe dușmane, ca de exemplu
rebelii creștini din Sudanul de Sud. În acest context al Doctrinei Periferiei
Israelul și-a consolidat puternica alianță cu Uganda, care la vremea respectivă
– și până în ziua de astăzi – a servit drept canal pentru fluxul de ajutor
militar israelian pentru Sudanul de Sud.
După războiul din
1967 și ocuparea israeliană a teritoriilor egiptene și siriene, a Cisiordaniei
și a Fâșiei Gaza și debutul demersului de construcție a coloniilor, lumea a
început să critice tot mai mult Israelul. În ochii multora, statul Israel
devenise un regim de ocupație colonialist. În același timp, țările arabe au
început să trimită bani și petrol fragilelor state africane.
La puțin timp după
sfârșitul Războiului de Yom Kippur din 1973, multe state nealiniate și aproape
toate statele africane au întrerupt legăturile diplomatice cu Israelul. Și pe
măsură ce Israelul devenea tot mai izolat, a început să construiască relații
bazate pe securitate cu câteva dintre cele mai brutale regimuri din Africa,
America Latina, Asia și Caraibe.
RĂZBOI RECE, INTERESE ECONOMICE RECI
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și soția sa, Sara, în drum spre Ruanda. 6, iulie, 2016. Foto: (Kobi Gideon/GPO)
Raționamentele din spatele
exporturilor militare către multe din aceste țări erau strict economice, cum ar
fi cazul Republicii Burundi și al Republicii Centrale Africane. Alte relații au
servit interesele strategice ale Israelului și ale Statelor Unite în timpul Războiului
Rece, ca în cazul Zairului și al Ciadului. Însă alte relații au mers mult mai
departe, ca în cazul regimului de apartheid din Africa de Sud. Au existat și
cazuri în care Israelul a vândut arme ambelor tabere ale conflictului – cazul războaielor
civile din Angola și Nigeria.
Până în 1973,
proiectele civile israeliene în Africa din anii 50 și 60 erau uitate de mult –
deveniseră doar o picătura într-un ocean de exporturi militare. Acest lucru a
fost valabil mai ales în anii 90, când multe state africane au început să reia
legăturile diplomatice cu Israelul. Ce folos real are pentru locuitorii Guineei
un spital construit de Israel când tot Israelul este cel care pregătește și
înarmează forțele de securitate care îi torturează și îi omoară?
Ne imaginăm că în
timp ce se va afla în Ruanda, Netanyahu va vizita Centrul Memorial al
Genocidului, dar oare va menționa că genocidul acela a fost susținut parțial cu
arme israeliene?
Cum se va uita
Netanyahu în ochii ruandezilor, când Israelul își continuă exporturile militare
chiar și acum, în ultimii ani, și chiar în ciuda faptului că Ruanda sprijină
miliții criminale în statele vecine și în ciuda faptului că Ruanda este
considerată una dintre cele mai cumplite țări africane în ceea ce privește
libertatea internă, în care activiștii opoziției, activiștii pentru drepturile
omului și jurnaliștii sunt răpiți, torturați, uciși și dispăruți?
Își va cere iertare
Netanyahu față de cetățenii Etiopiei pentru ajutorul pe care Israelul l-a oferit
juntei militare care a omorât sute și mii de oameni? Va încerca să explice de
ce Israelul încă oferă asistență militară și de securitate regimului opresiv,
unipartinic de acolo? Ce le va spune Netanyahu kenyenilor care suferă din cauza
forțelor de securitate corupte, cunoscute pentru faptul că torturează, ucid și
fac să dispară civili, sprijinite de Israel? Le va cere iertare Netanyahu ugandezilor
pentru ajutorul militar acordat, pentru contribuția Israelului la corupția
țării și pentru sprijinul oferit forțelor de represiune din ultimii ani? Sau poate
pentru responsabilitatea directă sau indirectă a Israelului pentru ascensiunea
lui Idi Amin în 1971 și pentru opresiunea răspândită și violările drepturilor
omului chiar înainte de aceasta?
SPRIJINIREA UNUI DICTATOR CRIMINAL
Ministrul de Externe israelian Abba Eban și ministrul Apărării Moshe Dayan îl întâmpină pe președintele Ugandei Idi Amin pe aeroportul Lod International, Israel,
1971. (Fritz Cohen/GPO)
Israelul l-a
îmbrățișat pe Idi Amin și l-a ajutat să-și consolideze puterea înainte de
revoluția pe care a condus-o în ianuarie 1971. În timpul loviturii militare și
imediat după, Amin a dus o campanie criminală de epurare, inclusiv a bolnavilor
smulși din paturile de spital. Forțele de securitate ale lui Amin au torturat,
au făcut să dispară și au ucis în masă cetățeni, uneori familii întregi,
afișând o cruzime teribilă. Printre alte acte înfiorătoare, capetele prizonierilor
erau rase cu sticlă spartă și apoi erau bătuți cu ciocane și cu conducte de apă.
Oamenii răpiți erau îngropați de vii, urechile și membrele le erau tăiate și
trupurile profanate. Membrii familiilor care încercau să descopere ce s-a întâmplat
cu rudele lor erau adesea torturați și omorâți și ei, alții erau eliberați
numai după ce li se tăiaseră membrele. Femeile erau răpite și aduse la bazele
militare unde erau violate în mod sistematic și doar câteva dintre ele mai
scăpau cu viață.
Povestea sprijinului
acordat de Israel lui Idi Amin a fost spusă în câteva rânduri, dar un raport
din 1986 al Comisiei Ruandeze a Adevărului a dezvăluit detalii suplimentare
despre implicarea adâncă a Israelului, care seamănă foarte bine cu ajutorul
militar oferit de Israel regimului Pinochet în Chile și altor regimuri
criminale. Potrivit acelui raport, imediat după lovitura de stat, Amin a cerut
ajutorul Israelului pentru înființarea unui Shin Bet ugandez, agenția de
securitate internă israeliană. Așa au ajuns instructorii israelieni să
antreneze poliția secretă ugandeză care a terorizat populația țării pentru a o
supune.
Nimeni nu a fost surprins
de comportamentul sadic și criminal al lui Idi Amin când acesta a ajuns la
putere – era cunoscut ca fiind un ucigaș sadic cu mult înainte, din vremea în
care fusese angajat în armata britanică și după aceea, când s-a făcut
responsabil cu arestările și uciderile în masă din Uganda în anii 60. Dar se
pare că Israelului nu i-a păsat că a ajutat un monstru să ajungă la putere. Și totuși,
Israelul s-a simțit jignit când în 1972 Amin le-a ordonat să plece tuturor
israelienilor din Uganda și a fost surprins de ingratitudinea lui Amin după tot
armamentul și toată instrucția pe care a oferit-o forțelor de securitate și
agențiilor secrete începând cu anii 60.
ADEVĂRUL IESE ÎNTOTDEAUNA LA IVEALĂ, PÂNĂ LA URMĂ
Încercarea Israelului
de a ascunde sub preș ajutorul oferit oamenilor responsabili pentru cele mai
cumplite atrocități din istoria africană recentă este destinată eșecului. Așa cum
procesele generalilor din America Latină scot la iveală sprijinul Israelului,
fantomele trecutului său din Africa vor continua să-l bântuie.
Doar recent, fostul
președinte al Ciadului, Hissène Habré, responsabil pentru dispariția și moartea
a 40.000 de oameni, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crime împotriva
umanității. În anii 80, forțele de securitate și agențiile de informații ale
lui Hissène Habré au primit ajutor de la Israel sub formă de arme și pregătire
militară în lupta împotriva colonelului libian Muammar Gaddafi. În timpul
procesului lui Charles Taylor, criminalul dictator al Liberiei, unul dintre
comandanții săi, poreclit Zigzag, a mărturisit că în urmă cu câțiva ani acesta
spintecase pântecele femeilor însărcinate și strivise capurile bebelușilor și
cum a primit instrucție specializată în Israel, primind chiar un certificat
oficial din partea guvernului israelian.
Guvernul și
cetățenii israelieni trebuie să realizeze că „mândria Israelului”, înfloritoarea
sa industrie de export de armament și tehnici militare, a fost un coșmar fără
sfârșit pentru oamenii din Africa. Într-un număr deloc mic de locuri de pe
acest continent, exporturile militare ale Israelului încă stau în calea
tranzițiilor spre democrație.
ARME, VOTURI U.N. ȘI „TERORISM DIPLOMATIC PALESTINIAN”
Soldați din armata Sudanului de Sud, 2 martie, 2014 (Punghi / Shutterstock)
În ciuda tuturor acestor
lucruri, Israelul continuă să prefere dictaturile aspre și oprimante care vor
vota cu el la Națiunile Unite în loc să-și încerce norocul cu opinia publică
din țările democratice, țări ai căror oameni au o listă lungă de plângeri din
cauza implicării Israelului în oprimarea lor – trecută și prezentă.
În cadrul unei
ședințe recente a Comitetului pentru Apărare și Afaceri Externe al Knessetului,
reprezentanții ministerului israelian al Afacerilor Externe s-au plâns de
dificultățile pe care le întâlnesc în țările democratice din America Latină și
de succesul „terorismului diplomatic palestinian” în acele țări. Prin comparație,
diplomații israelieni au subliniat cu mare fală ce relații strânse au cu
regimul din Honduras, o țară care a suferit o lovitură de stat în 2009, care
este sub un proces de militarizare și ale cărei forțe de securitate sunt
cunoscute pentru asasinarea activiștilor drepturilor omului, activiștilor pentru
drepturile muncitorilor și a celor ce luptă pentru drepturile indigene.
Luând în
considerare faptul că istoria Israelului în Africa se repetă chiar și în ziua
de astăzi în locuri ca Sudanul de Sud, poate ar fi fost mai bine ca Netanyahu
să evite această vizită costisitoare și jenantă – atât pentru beneficiul
cetățenilor israelieni cât și pentru cel al oamenilor din țările pe care le
vizitează.
Pentru schimbarea
fundamentală a relației Israelului cu cetățenii Africii, acesta nu trebuie doar
să limiteze exportul de produse și servicii militare în țările care violează
legea internațională și drepturile omului, trebuie să-și schimbe și abordarea
față de refugiații africani care au ajuns în Israel. Dacă Israelul vrea să
deschidă un capitol nou cu privire la oamenii din Africa, trebuie să desigileze
dosarele ce documentează implicarea sa ilegală și imorală în câteva dintre cele
mai cumplite regimuri ale continentului și crimele lor.
Guvernul trebuie să
deschidă dosare de cercetare penală și să îi aducă în fața justiției pe
exportatorii israelieni de arme care au ajutat și au instigat la crime de
război, crime împotriva umanității și grave violări ale drepturilor omului –
inclusiv pe acei miniștri ai Apărării care au aprobat asemenea afaceri și
exporturi. Israelul trebuie să plătească reparațiile acolo unde se cuvine și
trebuie să își ceară iertare direct și necondiționat africanilor care de zeci
de ani suferă consecințele exporturilor sale militare.
Cu ocazia ceremoniei
de pe aeroportul Entebbe pentru a comemora 40 de ani de la operațiunea Entebbe,
în care, pe lângă 45 de soldați ugandezi și trei ostateci a murit și fratele său, Yoni, Netanyahu a dorit ca cetățenii
Israelului – și lumea întreagă – să jelească împreună cu el. Dar, la fel ca toți
prim-miniștrii israelieni ce l-au precedat, Netanyahu pare nemișcat de suferința
și pierderea de viață pricinuită continentului de exporturile Israelului și de
politica externă distructivă a acestuia.
Articolul poate fi citit în original aici: http://972mag.com/netanyahus-africa-tour-a-spit-in-the-face-of-those-israel-helps-oppress/120465/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu