joi, iulie 13, 2017

Testul realității



 
Punctul de control Qalandyia, Cisiordania, iunie 2017


Am ezitat înainte de a scrie cuvintele astea aici, deși ele mă ard pe dinăuntru de ceva vreme. Am plecat în Palestina fiind acceptată într-un program de internship în cadrul unei organizații umanitare palestiniene cu sediul în Ierusalimul de Est ocupat. Mi-am dorit de mult să văd locurile și să respir aerul Palestinei. Mi-am dorit să cunosc oamenii și să-i ajut mai direct decât o pot face de aici din România. Tot ce am sperat a fost să mă pot face utilă, în orice mod, pentru palestinieni și cauza lor. Nu am reușit. Sigur, nu aveam de unde să știu ce fel de organizație este și ce fel de oameni voi întâlni în momentul în care am aplicat pentru poziția respectivă pe site-ul myunjobs. Am fost entuziasmată și emoționată cum nu pot exprima în cuvinte. Experiența în sine cu organizația cu pricina a fost mai mult decât dezamăgitoare și dureroasă la nivel personal. În primul rând mi s-a confirmat convingerea că ONG-urile, fie ele și palestiniene, sunt o afacere. Iar eu nu mi-am dorit să fiu inclusă într-o afacere, ci să ajut oamenii. Nu am regăsit în vreun fel aspectul umanitar pe care îl pretinde acest ONG pe nume Armaa. Am ajutat la crearea unui concept de workshop pentru copii în care speram să îi învăț câte ceva despre teatru, poezie și artă. Nu înțeleg cum asta devine acțiune umanitară când familiile trebuie să plătească pentru a-și înscrie copiii în tabăra de vară. Am fost acuzată că am tratat membrii organizației cu lipsă de respect, când tot ce am încercat a fost să mă fac plăcută, strângând din dinți și făcând foamea, cerșind bani pe la prieteni pentru că din alocația lunară promisă (asta e, nu prea ai cum să-i ajuți pe alții murind de foame) am primit o treime, iar cu 100$ pe lună nu ai cum să trăiești nici în România, darămite într-o țară atât de scumpă (neașteptat de scumpă). În orice caz, oricare ar fi fost obiecțiile lor față de persoana mea, nu cred că se justifică decizia de a mă arunca în stradă la propriu, punându-mi la dispoziție o zi și jumătate pentru a-mi găsi o locuință într-o țară străină unde nu cunosc pe nimeni. Nici nu înțeleg cum le-am tratat (căci e o organizație alcătuită din femei) cu lipsă de respect când ele, fără să mă întrebe măcar, mi-au băgat un bărbat străin în locuința închiriată pentru mine. Dacă ele, femei musulmance, ar fi fost găzduite cu niște bărbați străini în casă dacă ar fi venit în România, întreb și eu, cum ar fi reacționat? De ce nu s-au așteptat la aceeași reacție din partea mea? Doar pentru că sunt creștină și europeană?

Apoi, organizația a declarat că nu se identifică în primul rând ca palestiniană, ci umanitară. Că ajută (tot nu am înțeles cum) copiii musulmani și creștini, dar nu evreii. Ok...dar cumva tot mi s-a strâns sufletul la orice sună a excludere a unui segment de oameni. Chiar și din partea palestinienilor. Poate mai ales din partea lor. Iar apoi a apărut problema unui evreu american care susține rezistența palestiniana în mod activ. Felul în care l-au tratat a fost absolut dezgustător. Și le-am spus-o. Evreu nu înseamnă israelian. Evreu nu înseamnă Zionist. Mai ales cunoscând munca persoanei respective, atitudinea acestei organizații mi-a provocat silă. Doamnele au fost foarte revoltate de reacția mea și m-au întrebat dacă sunt evreică. Nicio clipă până atunci nu s-a pus problema religiei în vreun fel, mai ales că vorbim de o organizație seculară. Nu m-a întrebat nimeni la angajare ce religie am (e și ilegal să o faci, nu mai vorbesc că e imoral), dar dintr-odată religia devenise ”an issue” ca să zic așa. Au repetat că dacă sunt evreică înseamnă că le-am înșelat, că ele nu lucrează cu evrei. Aș fi putut fi. E o întâmplare că m-am născut creștină, m-aș fi putut naște evreică. Olimpia evreică ar fi fost mai nasoală decât Olimpia creștină? Orice calități au văzut inițial la persoana mea astfel încât au decis că își doresc colaborarea cu mine s-ar fi evaporat brusc dacă religia mea ar fi fost iudaismul? Nu pot tolera așa ceva din partea nimănui. Acum nu vreau să sară (deși o vor face, e prea tentant) toți Zioniștii -- eu vorbesc de niște persoane cu nume și prenume, scutiți-mă de generalizări grețoase -- dar de la palestinieni mă aștept să fie un etalon moral tocmai pentru că au de suferit din cauza rasismului și a excluderii. Dar asta e o lecție pe care am învățat-o: nu există bine colectiv, există oameni buni și oameni răi sau mai puțin buni. Nu există "poporul cutare e generos, primitor," etc; există oameni generoși și primitori și există oameni care vor să te înșele și nu se dau la o parte din a-ți face rău. Peste tot. Chiar și în Palestina.

Adversarilor mei le spun să nu se entuziasmeze. Mi s-a reproșat că nu am trăit printre musulmani deci îi apăr neștiind ce intoleranți pot fi. Acum știu pe pielea mea că unii musulmani pot fi răi; aproape mi-am luat un os în cap, de exemplu - da, un cretin a aruncat după mine cu un os de la o măcelarie de pe marginea drumului, m-am simțit agresată de bărbați în unele locuri și oricine a putut să mă înșele la bani a încercat să o facă. Dar am întâlnit și oameni calzi, care au încercat să mă ajute și care mi-au oferit mâncare pe stradă. În cazul în care idealizam cumva poporul palestinian și musulmanii în general, ceea ce e posibil, sunt o romantică până în măduva oaselor, acum nu o mai fac. În schimb, voi continua să lupt împotriva persecuției musulmanilor, a palestinienilor și a oamenilor în general; împotriva demonizării islamului și împotriva ultra-pseudo-creștinilor care au senzația că urmează cuvântul Domnului dacă se opun construirii moscheilor și refugiaților musulmani care caută adăpost de moarte și sărăcie.

Niciun comentariu: