sâmbătă, martie 04, 2017

Elor Azaria și mitul valorilor universale evreiești




un interviu cu Gilad Atzmon


Alimuddin Usmani (Pradva): Soldatul IDF Elor Azaria a fost condamnat de ucidere din culpă pentru că a împușcat mortal un palestinian rănit. Cazul este foarte dezbătut în Israel și lumea este împărțită. Mulți israelieni spun că soldatul doar își făcea datoria și că a fost folosit ca țap ispășitor de către armată. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al armatei a declarat că „Acesta nu este IDF-ul, acestea nu sunt valorile IDF-ului și acestea nu sunt valorile poporului evreu.” Gideon Levy a numit sentința de 18 luni în închisoare ca fiind „o sentință potrivită pentru un hoț de biciclete.

Care sunt comentariile tale în legătură cu acest caz?

Gilad Atzmon: Multe chestiuni sunt în joc aici. Azaria este, în mod evident, un criminal cu sânge rece care a împușcat în cap un palestinian rănit. Practic, a comis o execuție în plină lumină a zilei. Din perspectivă israeliană, principala crimă a lui Azaria este că a fost filmat în timp ce săvârșea acest act. Totuși, circumstanțele în care a operat erau destul de imposibile. Acești soldați israelieni sunt trimiși în misiuni de supraveghere a ordinii. Ei, ocupatorii, sunt angajați într-un conflict cu poporul indigen al pământului. De foarte multe ori, soldații și forțele poliției israeliene sfârșesc prin a opera ca plutoane de execuție. Totuși, aceste practici abjecte nu reflectă în mod necesar vreun regulament militar oficial. În schimb, ele dezvăluie atmosfera din strada israeliană: sindromul de stres pre-traumatic, impunitatea de a ucide, lipsa oricărui simț etic și așa mai departe.

Lăsând la o parte actul brutal al lui Azaria, acest caz a expus un conflict profund al societății israeliene. Zionismul, așa cum știm, a promis să îi facă pe evrei „oameni ca toți ceilalți oameni.” Totuși, realitatea concretă sugerează că israelienii trebuie să petreacă mult timp și energie camuflând faptul că de fapt împărtășesc foarte puțin cu orice alt popor, asta dacă împărtășesc ceva.

Azaria a fost găsit vinovat de ucidere din culpă, ceea ce e surprinzător având în vedere dovada irefutabilă a faptului că a fost vorba de crimă de gradul 1. Totuși, a fost condamnat la doar 18 luni de închisoare. Explicația acestei discrepanțe dintre verdictul tribunalului și sentința ușoară poate fi înțeleasă pe mai mult de un singur nivel.

Tribunalele militare, spre deosebire de tribunalele civile, nu sunt dedicate noțiunii de etică, ci nevoilor sistemului militar. De exemplu, un tribunal militar care condamnă la moarte un soldat nu este ghidat de căutarea înfăptuirii dreptății, ci de nevoile sistemului. Încearcă să descurajeze nesubordonarea, lașitatea sau dezertarea în rândul soldaților.

În mod similar, deoarece Israelul are nevoie ca IDF-ul să susțină ocupația, acesta trebuie să se asigure că soldații săi au încredere că sistemul va fi întotdeauna alături de ei, chiar atunci când se află într-o situație nefericită cum ar fi împușcarea în cap a unui palestinian rănit.

În ziua verdictului, veteranul șef de stat major Moshe Yaalon, a recunoscut că reacția sa inițială dură la incidentul Azaria a avut loc deoarece exista o nevoie imediată de a calma situația la fața locului. Practic, a trebuit să le arunce ceva palestinienilor, sperând să prevină protestele în masă și o posibilă escaladare a conflictului. Dar, la o adică, Israelul vrea ca palestinienii să știe că orice formă de rezistență va fi întâmpinată de măsuri radicale și imprevizibile.

Asta ne duce la noțiunea de valori evreiești în general și valori morale ale IDF-ului în particular. Așa cum am spus-o de multe ori, nu există valori universale evreiești. Iudaismul și cultura evreiască sunt orientate spre trib. Mai mult, iudaismul este ghidat de Tora și mițvoturi (porunci). În consecință, de la evreu se așteaptă mai degrabă să urmeze regulile decât raționamentele etice. Haskalah, Iluminismul evreiesc (în ebraică: „înțelepciune”, „erudiție”), era o tentativă de a universaliza iudaismul prin imitarea gândirii seculare europene. Astfel că, aceste valori universale introduse de Haskalah, nu sunt evreiești, ci pur și simplu împrumutate de evrei de la națiunile lor gazdă.

Zionismul era o promisiune de a civiliza evreii prin intermediul „reîntoarcerii acasă.” În mod implicit accepta faptul că evreii nu erau ca ceilalți oameni, dar credea că pot fi. Zionismul a promis să-i facă pe evrei productivi, să graviteze în jurul muncii și al cultivării pământului. IDF-ul trebuia să fie o forță militară etică și umană. Am crescut cu fotografii ale soldaților israelieni oferindu-și propria apă prizonierilor egipteni de război în deșert (1967). Mi-au trebuit câțiva ani până să aflu că, de fapt, deșertul Sinai a fost o zonă de măcel pentru mii de soldați egipteni care au fost trimiși la moarte în nisipul arzător. Mi-au mai trebuit încă niște ani până să realizez oroarea Nakbei – brutala purificare etnică a populației palestiniene în 1948. La numai 3 ani după eliberarea Auschwitz-ului, tânăra armată israeliană împreună cu forțele paramilitare evreiești masacrau zeci de sate palestiniene. Presupun că nu e nevoie să intru în detalii cu actualele crime israeliene de război. Pentru a trage linia, IDF-ul nu a fost niciodată o armată morală. Valorile morale ale IDF-ului sunt un mit. Ceea ce avem însă, este un dosar tot mai gros al crimelor împotriva umanității. Fațada procesului militar a fost, de fapt, o încercare de a propaga imaginea unei gândiri etice. Până la urmă, „pe calea înșelătoriei” trebuie să fie o procedură cușer.

Alimuddin Usmani: The Jewish Telegraphic Agency a scris că Benoit Hamon, socialistul câștigător al întrunirii preelectorale a votanților, a beneficiat de sprijinul unor antisemiți proeminenți. Înaintea votului, Dieudonné și Alain Soral au cerut ca Manuel Valls să fie scos din cursă și Valls, cunoscut pentru suportul său zelos față de Israel, a primit într-adevăr o palmă peste față.

Ce dezvăluie aceste lucruri despre starea poporului francez?

Gilad Atzmon: Nu e vorba doar de Franța. Peste tot se simte o oboseală globală legată de politicile evreiești și lobby-urile acestora. O vedem în Marea Britanie și în Statele Unite – iar evreii sunt primii care o remarcă. Organizațiile evreiești se plâng de mult în legătură cu înmulțirea rapidă a incidentelor „antisemitice” (orice ar însemna asta). Totuși, în loc să se angajeze într-o autoanaliză elementară, să se întrebe ce anume în legătură cu ele și comportamentul lor naște o asemenea furie și opoziție, aceste organizații reușesc să repete aceleași greșeli iar și iar. În loc să deschidă discuția despre Israel și puterea evreiască, ele se folosesc de toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a suprima libertatea discursului și pentru a înăbuși critica legitimă a politicilor identitare evreiești, a Zionismului global și a brutalității statului evreiesc.

Ai zice că, după șoah, evreii își vor fi învățat lecțiile necesare și se vor da peste cap pentru a camufla aroganța evreiască. Dar, în realitate, s-a întâmplat exact pe dos. Lobby-urile evreiești, atât cele Zioniste cât și cele „anti”, sunt mai enervante și mai arogante ca niciodată.

Alimuddin Usmani: CRIF se autodefinește ca reprezentantul politic și purtătorul de cuvânt oficial al comunității evreiești organizate. Pe website-ul său, la secțiunea celor mai frecvente întrebări, există următoarea întrebare: Are CRIF vreo influență asupra politicilor franceze?

Și răspunsul este:

Da, CRIF influențează politicile franceze apărându-și viziunea asupra a ceea ce ar trebui să fie politica publică împotriva rasismului și antisemitismului, oferind gândurile sale asupra transmiterii amintirii Holocaustului sau apărându-și ideea de pace în Orientul Mijlociu.

Pe scurt, CRIF acționează exact ca orice altă asociație preocupată de interesul public.

Ce crezi despre acest răspuns?

Gilad Atzmon: Cred că este un răspuns valid câtă vreme poporul francez este dispus să accepte ca un grup minoritar care întâmplător este privilegiat, să domine discursul privind chestiunile publice precum rasismul, trecutul francez și afacerile externe. Dar istoria evreiască ne învață că aceste celebrări ale puterii evreiești întotdeauna sfârșesc tragic.

Alimuddin Usmani: Pe site-ul CNN, Bernard-Henri Lévy a scris că administrația Trump are o problemă cu evreii. Cum îți explici că BHL este atât de îngrijorat de Trump?

Gilad Atzmon: E simplu. BHL realizează că, luând în considerare beligeranța sa intensivă și propaganda sa pro-război, el însuși este o problemă evreiască serioasă. Zionismul avea legătură cu un pământ promis, dar Zionismul global, pentru care BHL este un canal principal, semnalează transformarea de la un „pământ promis” la o „planetă promisă.” De fapt, acești intervenționiști imorali, ca BHL, sunt cei care aduc dezastrele pe capul evreilor.

Când BHL îl acuză pe Trump, primul președinte evreu american, de antisemitism, e posibil să o facă deoarece se simte cu musca pe căciulă. Este o ultimă și disperată încercare de a împiedica reflectorul să arunce lumină asupra continuumului criminal dintre Israel și războaiele ziocone răspândite pe întreaga planetă.

Alimuddin Usmani: Ai concertat și ai ținut recent niște prelegeri în Cehia. Ai anunțat că vei reveni acolo în iunie. Ce îți place la această țară?

Gilad Atzmon: Cam totul. Este o țară care a reușit să își păstreze cultura, etica muncii, gastronomia, productivitatea. Este o țară care trăiește în pace cu trecutul său și vede perspectiva unui viitor.


Niciun comentariu: