joi, februarie 09, 2017

Pentru noi evreii, registrul pământului se află la Dumnezeu




de Amira Hass

S-au instalat acolo fără intenții ascunse; există un consens în legătură cu blocurile de colonii; guvernele anterioare au avut grijă să construiască numai pe teren al statului; e doar vina legii palestiniene ce interzice vânzarea de pământ evreilor; drepturile de proprietate sunt sacre. Acestea sunt doar câteva poziții care s-au vehiculat zilele trecute, înainte și după ce parlamentul israelian a votat pentru legea de expropriere a pământului. Noua lege îi permite statului să declare pământul palestinian privat pe care au fost construite colonii sau avanposturi proprietatea guvernului și să le refuze proprietarilor dreptul de a folosi sau a păstra acel pământ până când va exista o rezolvare diplomatică a statutului teritoriilor, practic legalizând retroactiv exproprierea pământului palestinian. Disputa internă israeliană a creat o cacofonie a minciunilor intonată și de susținătorii proiectului de lege și de detractorii acestuia, din tabăra de centru-dreapta (Uniunea Zionistă, Yesh Atid). Ambele tabere par să vorbească pe frecvențe diferite care nu se întâlnesc niciodată, dar numai în aparență.

Suporterii legii vorbesc de bună credință și despre coloniile lipsite de răutate premeditată. Dacă într-adevăr nu au existat intenții ascunse, atunci cum se face că cei care au construit coloniile și avanposturile au creat cercuri peste cercuri de hărțuire violentă în jurul lor și, cu ajutorul armatei lor private (IDF-ul), au împiedicat fermierii palestinieni să își lucreze bucățile de pământ unde încă nu au fost ridicate inocentele case mobile?

Detractorii legii spun că până acum, guvernele israeliene au avut grijă să nu întemeieze colonii pe pământ palestinian privat. Serios? De câte ori trebuie să repetăm că acest lucru este o ficțiune? Beit El stă în întregime pe pământ privat, la fel și Ofra. Mai sunt și alte zeci de colonii și avanposturi înfloritoare care au fost construite parțial sau complet pe pământ palestinian privat care a fost confiscat pentru nevoi militare – chiar și după hotărârea judecătorească a lui Elon Moreh din 1979, prin care Curtea Supremă de Justiție interzicea construcția pe pământ privat. Suprafețe agricole fertile au fost închise între granițele coloniilor precum Elkana și Efrat, unde au devenit zone de recreere pentru plimbăreții și îndrăgostiții israelieni.

Suporterii legii spun că nicăieri pe planetă nu este imposibil să cumperi pământ privat. Dar când naționalele britanice cumpără case în Franța și Spania, nu o fac cu scopul impunerii suveranității britanice.

Detractorii legii fac o distincție între pământul deținut de stat și pământul deținut de proprietari particulari. O mică aducere aminte: ÎNTREAGA confiscare a pământului și construirea pe pământul din teritoriile ocupate, împotriva voinței populației cucerite, este ilegală potrivit legii internaționale. Mintea evreiască a dat naștere nenumăratelor invenții pentru a declara pământul aflat în proprietatea palestinienilor pământ de stat. Cei pentru care numai dreptul palestinian privat de proprietate este sacru disprețuiesc legea internațională și tradiția împărtășirii terenului public. Ei dovedesc că pentru ei, palestinienii sunt o colecție întâmplătoare de indivizi, nu un colectiv cu drepturi istorice, materiale și culturale asupra zonei în care s-a născut și a trăit de secole, indiferent de clasificările proprietății imobiliare. Distincția dintre privat și public, pe care Curtea Supremă de Justiție o face cu atâta bucurie, îi descrie pe palestinieni ca fiind îndreptățiți să trăiască numai în închisorile înghesuite care le sunt repartizate de biroul registrului pământului. Dar evreii pot trăi oriunde, pentru noi registrul pământului se află la Dumnezeu.

Detractorii legii spun că există un consens privind blocurile de colonii și legea exproprierii pământului ne încurcă treburile în afara hotarelor. Consens? Al cui? Nu doar coloniștii, dar nici detractorii legii nu țin cont de 6 milioane și jumătate de oameni, palestinienii, de pe ambele părți ale Liniei Verzi (și de noi, o mână de evrei israelieni). Ambele tabere, atât dreapta cât și cea de centru-dreapta, pur și simplu nu văd nicio problemă în faptul că numai consensul evreiesc este cel care decide ce se va întâmpla atât cu evreii cât și cu arabii. Până la urmă, așa a fost de decenii și aceasta este esența mult trâmbițatei democrații israeliene.

Dar da, este o problemă. Pe bucata de pământ dintre râul Iordan și marea Mediterană trăiesc două națiuni. Există un nume pentru realitatea în care un guvern care se consideră ca reprezentând numai una dintre cele două națiuni determină viitorul ambelor națiuni și creează două sisteme separate și inegale ale drepturilor, legilor și infrastructurii, cu sprijinul înflăcărat al poporului său. Se numește apartheid – o crimă, potrivit Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale și de asemenea și potrivit unui consens global care a fost creat de-a lungul anilor.



http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.770356?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=opinion%2F.premium-1.770356&utm_campaign=Amira+Hass&utm_term=20170208-03%3A46&writerAlerts=true

Niciun comentariu: