joi, februarie 23, 2017

De ce „iubirea pentru evrei” înseamnă ură




de Michael Lesher


În 1970, când aveam 12 ani, l-am privit cu un soi de fascinație îngrozită pe un bărbat între două vârste, cu o înfățișare sinistră, numit J.B. Stoner, ținând un discurs la tribună, în timpul campaniei sale pentru funcția de guvernator al Georgiei. Stoner avea să meargă ulterior la închisoare pentru rolul avut în bombardarea unei biserici de culoare – dar cuvintele sale din ziua aceea, denaturând brutal cele mai nobile valori umane, au fost de ajuns pentru a mă înfiora până în măduva oaselor.

„Candidez”, a spus Stoner, „din postura de candidat al iubirii: iubirea pentru rasa albă!”

Stoner a continuat enumerând câțiva oameni excluși din acea categorie: evreii și oamenii de culoare (le-a zis „cioroi”) erau în capul listei. Aceasta era „iubirea” în versiunea lui Stoner.

Fiind născut în Georgia, nu am fost surprins să mă aud exclus, ca evreu, din simpatiile lui Stoner. (Mama își amintește că unul dintre vecinii noștri, când eram copil, ezita să mănânce ceva gătit de ea, până când nu era asigurat că nu conține sânge.) Ceea ce m-a surprins însă, a fost reacția fostului guvernator al Georgiei, Lester Maddox, care, la un minut sau două după discursul bombastic al lui Stoner, a părăsit platforma candidaților.

„A devenit grețos”, le-a răspuns Maddox reporterilor. Țineți cont de faptul că nici Maddox nu era străin de persecutarea rasistă: debutul său pe scena politicii georgiene a avut loc atunci când, într-o violare a noii Legi a drepturilor civile, a alungat cu pistolul trei potențiali clienți de culoare din restaurantul său Pickrick, numindu-i „diavoli împuțiți, buni de nimic.” Ceea ce l-a ofensat atât de mult în legătură cu Stoner, a explicat Maddox, a fost discursul plin de ură al acestuia: „Oamenii nu aleg unde se nasc.”

Pentru mine, această repudiere a venit ca o revelație. Însemna că până și un segregaționist radical ca Lester Maddox, un om pe care am ajuns să îl disprețuiesc pentru ignoranța și rasismul lui, a înțeles că declararea „iubirii” – atunci când acea iubire este oferită în mod explicit numai celor ce aparțin rasei tale, neamului tău, excluzându-i pe ceilalți – nu este deloc iubire. Este opusul iubirii. Este ură.

Dacă până și Lester Maddox era capabil să vadă asta – așa m-am gândit eu la vremea respectivă – toată lumea ar trebui să fie capabilă să vadă.

Și totuși, în mod evident, încă sunt evrei care nu văd, nu înțeleg – și asta mă îngrozește, pentru că atunci când evreii coboară la nivelul moral al unui rasist care bombardează bisericile, e greu de imaginat cum cele mai frumoase și mai înțelepte vorbe ale tradiției noastre ar putea să îi aducă pe calea cea bună, odată ce valoarea cea mai nobilă dintre toate – iubirea – a fost coruptă în antonimul ei.

Asta s-a întâmplat la reuniunea iubirii recent pusă în scenă între doi șefi de stat excepțional de plini de ură, Donald Trump și Benjamin Netanyahu. Trump, care încă bârfește pe seama aberației că musulmanii americani ar fi sărbătorit atacurile de pe 11 septembrie, este un aliat natural al lui Netanyahu, care (pentru a menționa doar o ofensă recentă) nu și-a cerut niciodată scuze pentru că a acuzat în mod fals un palestinian ucis de poliția israeliană luna trecută că ar fi „intrat intenționat cu mașina” în grupul de polițiști. Dar de ce nu este înfuriată lumea evreiască de spectacolul oferit de Trump, care își împănează discursul cu invective, ocolește să răspundă în legătură cu folosirea unor „tonuri xenofobe, poate chiar rasiste” de către administrația sa și condimentează totul, la final, cu vorbe despre „iubire”? Pentru cine nu știe, iată ce a spus președintele:

„Cât despre popor, poporul evreu, am atâția prieteni; o fiică ce se află aici; un ginere și trei nepoți minunați...Cred că se vor întâmpla o mulțime de lucruri bune. Și veți vedea multă iubire.”

Ați înțeles? Rasismul și xenofobia sunt ok, pentru că președintele Trump are „multă iubire” pentru evrei. Faptul că răspunsul lui Trump a fost un non sequitur a fost în mare măsură remarcat de media de știri. Dar elementul mai profund – elementul imoral – este că răspunsul său a apelat la aceeași pervertire a limbii născocită de Stoner: rasismul și xenofobia, specii gemene ale urii, nu înseamnă ură; ele înseamnă iubire” – adică iubirea față de categoria supremă de care se întâmplă ca oratorul să fie demn, în acest caz, evreii.

Nu l-am admirat mai mult pe răposatul Ariel Sharon decât l-am admirat pe Lester Maddox. Dar măcar bătrânul terorist, rar s-a prefăcut, atunci când omora palestinieni, că o face din iubire. Știa ce este violența și oamenii care știu măcar atât tind să stabilească niște limite răutății lor. Atunci când oamenii numesc nimicirea „iubire”, violența lor nu are granițe.

Nu cu atât de mult timp în urmă, un asemenea dublugândit ocupa o poziție marginală în politica israeliană. Era domeniul răposatului rabin Meir Kahane, un evreu care ura atât de mult palestinienii că până și guvernul israelian l-a dat până la urmă afară din Knesset. Tropul său favorit era, „nu urăsc arabii, iubesc evreii” – cele două propoziții având sensuri identice în universul moral al lui Kahane. Evident, Trump stăpânește aceeași retorică dezgustătoare, învelind în limbajul „iubirii” un om (Jared Kushner) a cărui fundație a ajutat la finanțarea coloniilor evreiești radicale, care, în schimb, lansează atacuri frecvente la adresa satelor palestiniene vecine.

Dar măcar Kahane era controversat. Unde este dezgustul publicului evreiesc față de stonerismul președintelui american?

Mă tem că nu este nicăieri: astăzi, retorica de tipul „ura este iubire” care l-a făcut pe Stoner antipatic în 1970 și pe Kahane la fel de antipatic în anii 1980, este practic luată de bună. Publicul evreu a fost alimentat prea multă vreme cu clișeul că evreii sunt cumva superiori altor oameni. Potrivit lui Philip Roth, copiii evrei nu primesc de la părinții lor „un set de reguli, învățături...ci un soi de psihologie” care spune că „evreii sunt mai buni.” Majoritatea evreilor ortodocși acceptă acest lucru în virtutea discriminării sistematice a non-evreilor de către legea talmudică; evreii care susțin Israelul par să fie încălziți de spectacolul răsfrânt al puterii evreiești discriminatorii. În orice caz, șocul de a auzi că a stăpâni alți oameni înseamnă „iubire” tocmai s-a disipat.

Deci, când Netanyahu vorbește despre cum iubește el evreii, însemnând că urăște pe oricine altcineva, sau când Trump susține că iubirea este un antidot al xenofobiei pentru a încuraja intoleranța față de musulmani și alte minorități, limbajul pervers poate îmbina lucruri care – descrise în termeni clari – ar fi grotesc de incompatibile. Așa cum Suzanne Schneider a subliniat recent în Forward, există afinități puternice între adepții supremației albilor și avocații întâietății Israelului care au susținut campania lui Donald Trump; dar „iubirea” nicicărei mișcări nu va tolera diversitatea sau disidența într-un loc unde grupul domină. Și evreii ar fi trebuit să învețe cu mult timp în urmă să se teamă de o mișcare politică atât de intolerantă.

Chiar și o lecție atât de simplă se va pierde câtă vreme denaturăm iubirea de oameni, transformând-o în iubire pentru evrei. Când „iubirea” devine un alt cuvânt pentru „ură”, fiecare act de solidaritate religioasă sau socială nu face decât să ne lege și mai puternic de o lume guvernată de lucrurile generate de ură – violență, teamă, haos. Numai când îi vom oferi cuvântului orizontul său potrivit, putem spera să combatem adevăratele terori ale zilelor noastre.


Niciun comentariu: