duminică, decembrie 11, 2016

Israel National News împotriva lui Gilad Atzmon




de Gilad Atzmon


„Și evreii pot fi antisemiți!” este titlul unui articol al sursei de știri pentru coloniștii evrei Israel National News dedicat scrierilor mele, al cărui autor este un anume Manfred Gerstenfeld. Nu mai e nevoie să spun că a fi subiectul unei campanii de defăimare conduse de o fițuică ultra-naționalistă israeliană este exact genul de publicitate pe care mi-o doresc. În orice caz, aș dori să-i atrag atenția lui Gerstenfeld că titlul său induce oarecum în eroare. Evreii nu sunt semiți și eu nu mai sunt evreu de vreo douăzeci de ani.

Colonistul Gerstenfeld este disperat să demonstreze că subsemnatul este un „antisemit”. Haideți să-i examinăm argumentele, unul câte unul. Sunt citat – în mod cinstit – ca spunând că sunt complet „împotriva negării Holocaustului. Nu-i suport pe cei care neagă genocidele ce au loc în numele Holocaustului. Palestina este un asemenea exemplu...” (http://www.gilad.co.uk/writings/after-all-i-am-a-proper-zionist-jew-by-gilad-atzmon.html)

Presupun că în ochii colonistului Gerstenfeld, a susține Palestina este egal cu a fi antisemit. Dar luând în considerare faptul evident că palestinienii sunt semiții*, a le lua partea este de fapt forma supremă de filosemitism. Dar am să mă adresez cu conștiinciozitate preocupării lui Gerstenfeld în legătură cu Holocaustul și negarea sa. Eu cred că istoria trebuie să fie supusă revizuirii. Asta se aplică inclusiv Holocaustului, căci altfel, acesta se înstrăinează de istorie și devine străin istoricității. Holocaustul în momentul de față este redus la o religie, la o dogmă. Insistența de a supune Holocaustul revizuirii nu este o formă de negare a acestuia. Dimpotrivă, integrează acest capitol în trecutul nostru ca specie. Devine o lecție etică universală în loc să devină încă o celebrare a întâietății suferinței evreiești. O asemenea schimbare în viziunea despre holocaust poate împiedica evreii și instituțiile lor să repete aceleași greșeli pe care le-au făcut de-a lungul istoriei lor, adică transformarea trecutului evreiesc într-un continuum al Shoah-ului. (n.t. Shoah = holocaust)

Gerstenfeld, care scrie pentru o gazetă de extremă-dreapta a coloniștilor se plânge, în mod curios, că în scrierile mele îi „atac” de asemenea și pe unii evrei anti-Zioniști. „Într-un articol intitulat Goimii trebuie sa se supună, Atzmon îi acuză pe evreii anti-Zioniști că le spun ‘goimilor și chiar palestinienilor ce pot sau nu să facă și pe cine să asculte și pe cine nu ’.” Aici, limbajul lui Gerstenfeld duce lipsă de acuratețe. Eu nu „atac” oamenii. Israelul face asta cu dușmanii lui. Eu de fapt critic oamenii care, în opinia mea, greșesc. Arma mea este stiloul. Însă citatul de mai sus este autentic și îl susțin. Cred că lobby-ul politic evreiesc este un dezastru total. Este foarte periculos, mai ales pentru evrei.

Într-adevăr, critic toate formele de politici evreiești, de stânga și de dreapta, Zioniste și ‘anti’. Contest identificarea politică evreiască deoarece este motivată rasial. Susțin deschis că din perspectivă iudeocentrică Israelul și Jewish Voice for Peace (JVP) sunt la fel. Avem de-a face cu două cluburi exclusiv evreiești din punct de vedere rasial. De fapt, și lucrul ăsta e ușor rușinos, Israelul s-ar putea chiar să fie un pic mai puțin rasist ca JVP, deoarece în parlamentul israelian al treilea partid mare este arab, în vreme ce conducerea JVP este alcătuită exclusiv din evrei.

Gerstenfeld scrie în mod eronat „Atzmon îi atacă până și pe evreii care tăgăduiesc complet iudaismul și Zionismul”. Încă o dată, colonistul crede că eu i-am „atacat” pe Shlomo Sand și pe Avigail Abarbanel. Îi port un respect deosebit lui Sand și i-am dedicat muncii sale un capitol din cartea mea „The Wandering Who”. Critic anumite aspecte ale scrierilor lui Sand și ale lui Abarbanel. Și totuși, mă întreb, critica intelectuală a scriitorilor evrei este același lucru cu antisemitismul? Dacă da, sugerează că evreii sunt mai presus de orice critică. Acesta este probabil adevăratul înțeles al atributului de „a fi ales” în ochii anumitor Zioniști înverșunați.

Gerstenfeld este disperat să demonstreze că sunt un antisemit. Dar singurul lucru pe care nu-l poate găsi este unde spun eu că îi urăsc pe evrei din cauză că sunt evrei. În schimb, apelează la definiția antisemitismului potrivit IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance). Așadar, „dacă cineva face declarații mincinoase, dezumanizante, demonizatoare sau stereotipice despre evrei sau despre puterea evreilor ca și colectiv – cum ar fi, în mod special dar nu exclusiv, mitul despre o conspirație evreiască sau despre cum ar controla evreii mass-media, economia, guvernele sau alte instituții societale, este un exemplu de antisemitism.”

Gerstenfeld sugerează că unele dintre remarcile mele se încadrează în categoria de mai sus. Gerstenfeld apoi, încearcă să aleagă doar anumite exemple pentru a demonstra ipoteza asta, dar nu le găsește. „De ce evreii, niște oameni atât de obsedați de trecutul lor, se tem atât de mult de alți oameni, să spunem de oamenii ‘albi’, pentru că sunt nostalgici în legătură cu trecutul lor?” (www.gilad.co.uk/writings/2016/8/28/utopia-nostalgia-and-the-jew)

Gerstenfeld este suficient de amabil încât să-mi citeze și răspunsul. „Evreul progresist își dă seama că lucrul după care tânjește clasa muncitoare este o societate din era în care aceasta nu era dominată de Ierusalim – o vreme în care politicile Americii nu erau controlate de alde Saban, Soros, Goldman Sachs și alți capitaliști globali.”

Gerstenfeld a căzut ca fraierul într-o capcană aici. El admite de fapt că eu nu mă refer la poporul evreu, per se, ci la evreii progresiști care reprezintă un sector identificat politic în cadrul evreimii americane.

Accept că lui Gerstenfeld nu-i place că arăt cu degetul spre oligarhi evrei ca Soros, Saban și, mai precis, spre rolul lor coroziv din cadrul politicilor americane. Dar poate Gerstenfeld ar trebui să se asigure că ziarele evreiești încetează să se mai laude că miliardarii evrei sunt în „Topul 5 al Finanțatorilor Democrați” așa cum o fac aici: 



Gerstenfeld, care probabil nu este posesorul minții celei mai strălucite, repetă aceeași greșeală. Definiția IHRA susține că „a-i acuza pe evrei ‘ca popor’ că sunt responsabili pentru delicte reale sau imaginare comise de un singur evreu sau un singur grup sau chiar pentru acte comise de non-evrei este antisemitism.” Sunt perfect de acord cu definiția IHRA. Poporul evreu nu ar trebui implicat colectiv în crima comisă de un singur infractor evreu, un agresor sexual sau de un tiran. Dar în citatul următor eu sugerez exact opusul. „Vorbind despre scuze, BOD (Board of Deputies of British Jews; n.t. principalul organ reprezentativ al evreilor britanici) încă nu și-a cerut scuze pentru Lordul Janner care a fost acuzat că ar fi violat orfani britanici când era președintele lor și astfel reprezentantul evreilor britanici.” 





În loc să le cer evreilor sau evreilor britanici să se disocieze de Lordul Janner, mă aștept ca BOD să-și ceară scuze pentru infracțiunile sexuale de care este acuzat președintele lor, mai ales din moment ce BOD susține că reprezintă evreii britanici. Este cu adevărat antisemitic, mă întreb, să te aștepți ca instituțiile evreiești să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și acțiunile cu care sunt asociate?

În recentul meu dicționar satiric „De la A la Zion” îi definesc pe antisemiți ca pe „niște oameni brutal de sinceri, adesea de origine evreiască.” Presupun că ar trebui să mărturisesc. Sunt brutal de onest și am fost evreu vreme de treizeci de ani.


* Sunt perfect conștient că semit este o referință la un set de limbaje și nu la o rasă.



Niciun comentariu: