luni, octombrie 03, 2016

Pentru o mostră de intoleranță evreiască ascultați-l pe rabinul Jonathan Sacks




de Gilad Atzmon


Săptămâna trecută, veteranul rabin al Marii Britanii Jonathan Sacks, a ținut o cuvântare despre antisemitism Parlamentului European. Misiunea rabinului a fost aceea de a defini antisemitismul, dar, în schimb, nu a făcut decât să demonstreze câteva dintre cele mai problematice simptome ale supremației evreiești, aroganței tribale și chiar ale urii grosolane față de goimi. Fără să-și dea seama, rabinul le-a făcut un deserviciu evreilor.

„Ura care începe cu evreii nu se termină cu evreii”, a fost punctul de plecare al rabinului. Aici, tind să-i dau dreptate. Probabil că Rabi cunoaște multe despre ură. Ura poate să se întoarcă împotriva ta cu atâta ușurință. Ura este un teritoriu periculos. Ura se răspândește cu repeziciune. Proiectul Zionist, motivat inițial de o animozitate moderată față de palestinieni, a evoluat rapid în ură față de arabi, apoi față de Islam, apoi față de comunitățile de culoare refugiate și până la urmă față de goimi (non-evrei) în general. Stânga evreiască anti-Zionistă urmează exact același tipar. Acum îi urăște pe „albi” și pe „țărani”. Una peste alta, este destul de clar că prezentarea rabinului este o simplă proiecție – pur și simplu le atribuie goimilor simptomele culturale evreiești.

Nu a durat prea mult până când Rabi și-a manifestat înclinațiile supremaționiste. „Antisemitismul nu este despre evrei, antisemitismul este despre antisemiți”, și dacă vreți să știți cine sunt antisemiții, Rabi vă oferă cu promptitudine răspunsul. Sunt ratații și perdanții societății. Antisemiții sunt „oamenii care nu-și pot accepta propriile eșecuri și trebuie să învinuiască pe cineva (pe evrei).”

Da, ați înțeles bine. Pentru rabinul Sacks, cei care îndrăznesc să critice puterea evreiască și criminalitatea israeliană sunt doar niște ratați frustrați motivați de invidie. Dar aici poate că sunt în stare să-l ajut pe Rabi. O declarație atât de șovinistă este ea însăși arogantă într-un mod unic și nu îi va ajuta pe evrei să-i învingă pe antisemiți. Dimpotrivă, le furnizează celor ce urăsc evreii un motiv.

„Antisemitismul este simptomul unei boli”, continuă rabinul. Deci, practic, dacă simțiți vreo indignare cât de mică față de afirmațiile dezgustătoare ale rabinului, înseamnă doar că sunteți bolnavi, pe lângă faptul că sunteți niște „ratați” și niște „invidioși”. Ați face bine să căutați ajutor.

Dar ce este antisemitismul? Rabi răspunde. „Antisemitismul înseamnă negarea dreptului evreilor de a exista în mod colectiv ca evrei cu aceleași drepturi ca toată lumea.” Eh, în lumea în care trăim, nimeni nu le neagă evreilor dreptul de a exista sau de a se bucura de fiecare drept universal. Problema ea că, din ce în ce mai mulți oameni sunt scârbiți de statul evreiesc (de exemplu) care își celebrează așa-zisele sale „drepturi” cu prețul suferinței altora.

Și cum anume își susține Rabi ideea că antisemitismul este în creștere? Simplu, indică o creștere a anxietății evreiești. (Observați felul în care evreii cer în permanență tot mai multă poliție în jurul centrelor lor culturale și spirituale.) Analizând anxietatea evreiască în termeni freudieni putem trage concluzia că evreii se tem deoarece se simt vinovați. Evreii înțeleg foarte bine că războaiele Zioniste, criminalitatea israeliană și lobby-ul evreiesc ce bagă mereu sula în coastele oamenilor sunt responsabile pentru multe dintre dezastrele umanitare actuale. Este posibil, de exemplu, ca lui Rabi să îi fie teamă de „goimi” pentru că îi face ratați?

Rabinul detectează un progres în discursul antisemitic, „În trecut, antisemitismul putea fi explorat prin intermediul religiei (creștinismul), apoi prin al științei (rasa), acum sunt drepturile umane, epurarea etnică și genocidul”, și  concluzionează că „anti-Zionismul este antisemitismul timpurilor noastre.”

Însă Rabi se înșală: etic, metodic și istoric. Etic, deoarece dacă Israelul practică genocidul și epurarea etnică, atunci noi, restul umanității, trebuie să ne opunem. Dar Rabi se înșală și din punct de vedere metodic și istoric deoarece opoziția față de evreime se extinde cu mult dincolo de criminalitatea israeliană. Este de fapt o luptă continuă împotriva așa-zisului atribut de „popor ales” cea care alimentează disensiunea față de spiritul și cultura evreiască. Această opoziție nu este nouă, este de fapt, la fel de veche precum evreii și a fost explorată de profeții evrei, de către Hristos, de către Marx si chiar de către Zioniștii timpurii care au fost scârbiți de atitudinea șovinistă a semenilor lor. Opoziția față de atributul de „aleși” este motivată de o intenție umanistă și universală. Dar dacă Hristos, Marx și Zionistul Boruchov au fost îndreptățiți să critice excepționalismul evreiesc, de ce nu ar avea dreptul și restul omenirii? Sau poate Rabi consideră că a critica cultura și politicile evreiești trebuie să rămână un teritoriu accesibil doar evreilor?

A minți poate fi un act de curaj, dar e nevoie de mult curaj pentru ca o celebritate ca Rabi să învârtă pe degete cu atâta îndrăzneală un întreg parlament european. „Când unui grup i se întâmplă lucruri rele”, spune Rabi, „membrii săi își pot pune una dintre cele două întrebări posibile: 1. Ce am făcut noi greșit? 2. Cine ne-a făcut asta?” Pare să fie începutul unei monumentale mărturisiri evreiești din partea rabinului. „Autocritica este esențială pentru o societate liberă. Dacă o societate se întreabă cine ne-a făcut asta se definește ca o victimă și caută un țap ispășitor.”

Nu vă emoționați prea tare. Nu este o remușcare evreiască. Rabi Sacks, încă o dată, proiectează propriile simptome asupra goimilor. Oare evreii (Rabi Sacks inclusiv) sunt cei care se întreabă „ce am făcut greșit?” Evreii sunt cei care niciodată nu se autoanalizează și nu încearcă să identifice ce anume din cultura lor stârnește atât de multă animozitate. Evreii sunt cei care încearcă să blocheze orice tentativă de a verifica, o dată pentru totdeauna, de ce istoria lor este un șir nesfârșit de holocausturi cu doar câteva pauze pentru ceai. Singurii evrei care au încercat vreodată să adreseze aceste întrebări cruciale în era modernă au fost Zioniștii timpurii, oameni ca Bernard Lazare, Borochov, A.D.Gordon și încă vreo câțiva, și, după cum știm, Zionismul lor nu era deloc popular printre evreii acelor vremuri.

Rabi avertizează Parlamentul European că dacă evreii părăsesc Europa, se va termina cu libertatea. Dar realitatea sugerează exact opusul. Nimeni nu le cere evreilor să părăsească Europa – de fapt, instituțiile evreiești sunt cele care împiedică europenii să gândească liber, darămite să revizuiască amintirea trecutului lor. Îi sugerez lui Rabi Sacks ca în loc să țină lecții europenilor despre importanța evreilor și a Ierusalimului, să ia o pauză de Ierusalim și să studieze Atena.




Niciun comentariu: