marți, octombrie 18, 2016

Lexiconul rezistenței





de Gilad Atzmon

Ceea ce urmează este o încercare de a-mi prezenta propriul dicționar al terminologiei și conceptelor cele mai discutate atașate discursului anti-război și pro-Palestina.


Palestina – o bucată de pământ pe malul estic al Mării Mediterane. De mulți ani Palestina este căminul poporului palestinian: musulmani, creștini și evrei care au trăit în pace și armonie sute de ani. Spre sfârșitul secolului al 19-lea, în lumina apariției naționalismului european, câțiva evrei au decis că evreii nu trebuie lăsați în afara acestui curent. Așa că au inventat noțiunile de: „popor evreu”, „istorie evreiască” și „naționalism evreiesc”. Au decis să mute prin colonizare majoritatea lumii evreiești în Palestina. De-a lungul anilor, proiectul național evreiesc, adică Zionismul, a devenit tot mai sinistru și mai nemilos. În 1949, 70% din populația indigenă palestiniană era deja epurată etnic. Astăzi, majoritatea palestinienilor trăiesc în spatele gardurilor de sârmă ghimpată într-o stare de teroare, supravegheați de soldați israelieni.

Evrei – oameni care întâmplător se autoidentifică drept evrei. Evreii nu sunt o rasă și nu au un singur sistem de credințe. Eu mi-am făcut o regulă. Mă abțin în mod categoric să mă refer la „evrei” ca la un colectiv sau la un grup etnic. În loc de asta, mă limitez la a critica politicile evreiești, ideologia evreiască și identitatea evreiască.

Iudaism – una dintre multele religii practicate de poporul evreu ( Evreii pentru Isus, Evreii pentru Buddha, Evreii pentru Allah, și așa mai departe). Deși iudaismul conține câteva aspecte și învățături non-etice, singurul colectiv care caută pacea în rândul poporului evreu este de fapt o sectă religioasă ortodoxă, numită Evreii Torei. Acest lucru este suficient pentru a mă face foarte atent atunci când critic iudaismul ca religie. Când abordez subiectul iudaismului, mă limitez să critic interpretările rasismului talmudic și devalizarea zionist genocidală orientată biblic a Palestinei.

Evreicitate – ideologie evreiască, interpretările a ceea ce înseamnă să fii evreu ale celor care se consideră evrei. Evreicitatea este miezul identității evreiești, este o noțiune dinamică. Este greu de definit. Dacă mă abțin să critic evreii (poporul) și iudaismul (religia), să detaliez în legătură cu evreicitatea este absolut necesar, mai ales luând în considerare crimele comise de statul evreiesc în numele poporului evreu. Atâta vreme cât statul evreiesc bombardează civili cu fosfor alb, este datoria noastră morală de a pune întrebarea: Cine sunt evreii? Ce susține iudaismul? Ce înseamnă evreicitate?

Palestina vs Israel – Palestina este o țară, Israel este un stat.

Palestinieni – în momentul de față, oamenii care îndură de cel mai mult timp abuzul colonial rasist și terorismul de stat. Palestinienii sunt singurii locuitori indigeni adevărați ai Palestinei. 4.300.000 de refugiați palestinieni sunt împrăștiați în Orientul Mijlociu. Există palestinieni care au reușit să-și păstreze pământul dar le sunt refuzate drepturile civile egale, alții trăiesc sub ocupație militară. Cauza palestiniană este cererea fondată pe moralitate a poporului palestinian de a se reîntoarce pe propriul pământ. Pământul care le aparține lor și numai lor. Cauza palestiniană este cererea de a se destrăma statul evreiesc și a se forma un stat al cetățenilor ei, în schimb.

Zionism – interpretarea națională colonialistă practică a ideologiei evreiești. Acesta susține că evreii au dreptul unui cămin național în Sion (Palestina) cu prețul suferinței poporului palestinian. Zionismul este o filosofie colonialistă rasistă care practică genocidul. Este un principiu orientat biblic. Deși inițial Zionismul s-a autoportretizat ca o mișcare seculară, chiar de la început a transformat Biblia dintr-un text religios într-un registru al pământului.

Israel – statul evreiesc este un concept politic rasist. Este un loc în care supremația evreiască este celebrată într-o manieră instituționalizată. Israelul este un loc unde 94% din populație sprijină bombardarea cu fosfor a civililor nevinovați. Israelul este un loc în care evreii se pot răzbuna pe goim.

Rezistența palestiniană – exercițiul dreptului moral de a rezista în fața unui invadator, purificator etnic și rasist.

Bomba demografică – Israelul posedă multe bombe, „bombe ciorchine”, bombe cu petrol, bombe atomice, bombe de distrugere în masă, etc. Palestinienii au o singură bombă, cea demografică. Palestinienii sunt poporul majoritar între Marea Mediterană și râul Iordan. Însuși acest fapt definește caracterul vremelnic al statului evreiesc în Palestina.

Zionism vs Evreicitate – este dificil sau poate chiar imposibil de determinat unde se termină Zionismul și unde începe evreicitatea. Zionismul și evreicitatea stabilesc un continuum. După cum se pare, Zionismul a devenit identificatorul simbolic al evreului contemporan. Fiecare evreu este identificat de către el însuși și de către ceilalți în relație cu registrul zionist (zionist, anti-zionist, care a uitat Zionismul, care iubește Zionismul dar urăște Israelul, iubește Israelul dar urăște falafelul și așa mai departe).

Iudaismul secular și fundamentalismul secular evreiesc – secularismul este un precept foarte popular printre evrei în ultimele două secole. Forma evreiască de secularism este foarte asemănătoare cu iudaismul rabinic. Este în mod fundamental monoteist, crede într-un adevăr unic (Dumnezeu e mort până la o înștiințare ulterioară). Este supremaționist, este extrem de intolerant cu ceilalți în general și cu musulmanii în particular, chiar promovează războaiele în numele civilizației, liberalismului, democrației și chiar în numele victimelor ce vor veni.

Sindromul de stres pre-traumatic – genul de stare mentală care împinge 94% din populația israeliană să susțină raidurile aeriene împotriva civililor. În cadrul Sindromului de stres pre-traumatic (Pre-TSD), stresul este rezultatul unui eveniment închipuit, al unui episod imaginar plasat în viitor; un eveniment care nu a avut loc niciodată. În cadrul pre-TSD-ului, o iluzie înlocuiește realitatea și fantezia terorii devine o realitate îngrijorătoare. Dacă este dus la extrem, nici măcar un plan al unui război total împotriva restului lumii nu este o reacție imposibilă. Spre deosebire de paranoia, în care bolnavul este subiectul propriilor simptome, în pre-TSD bolnavul își sărbătorește simptomele în timp ce ceilalți sunt lăsați cu rolul de audiență sau chiar de victimă. Bolnavii de pre-TSD din presă și media fac lobby pentru conflictul global. Odată ajunși la putere nu fac altceva decât să răspândească moarte în jurul lor. Reușesc să vadă o amenințare în aproape orice. Bolnavul de pre-TSD va face apel pentru nimicirea Iranului, va apăra campaniile militare ale IDF-ului în Gaza motivate de propriile spaime existențiale. Bolnavul de pre-TSD este mai degrabă previzibil și pentru un motiv sau altul, întotdeauna se află de partea cauzei imorale.

Jihad – lupta pentru îmbunătățirea sinelui și a societății. Jihadul este încercarea de a atinge armonia dintre sine și lume. Există pentru a construi un pod peste abisul dintre iubirea de sine, sinele iubitor și dragostea față de ceilalți. Jihadul este replica la excepționalism, la pretenția de a fi „ales”.

Holocaust – un capitol devastator din trecutul evreiesc recent. E greu de imaginat formarea statului evreiesc fără efectul holocaustului. Totuși, este imposibil de negat faptul că palestinienii au sfârșit prin a plăti prețul suprem pentru crimele comise împotriva evreilor de alți oameni ( europenii). Deci, dacă europenii se simt vinovați pentru holocaust, logic ar fi să aibă grijă de ultimele victime ale acestuia, adică de palestinieni. Trebuie menționat că din cauza unor legi care restricționează cercetarea atentă a holocaustului într-o manieră academică deschisă, holocaustul nu mai este tratat ca un capitol istoric. În schimb, este privit de mulți academicieni ca o narativă religioasă (și anume, religia holocaustului). Cei ce nu se supun religiei sau restricțiilor acesteia sunt vânați, excluși și trimiși la închisoare. Eșecul de a păstra holocaustul ca un capitol istoric viu a transformat istoria evreiască într-o cutie a Pandorei pecetluită cu interdicții, legi restrictive și diferite forme de amenințare. Într-o „lume liberă” ideală, am putea să examinăm holocaustul, să-l privim ca pe un capitol din istorie și să învățăm niște lecții din el. Asta ar însemna inclusiv să ne punem întrebări asupra înțelesului său. Într-o lume (liberă) ideală, am avea voie să ne întrebăm cum de, perioadă după perioadă, evreii au sfârșit prin a fi disprețuiți și detestați de vecinii lor. Într-o lume (liberă) ideală, evreii ar putea avea șansa să învețe din greșelile trecutului. Însă pentru moment, dacă vrem să o păstrăm liberă, am face bine să evităm chestionarea trecutului.

Înțelesul holocaustului – holocaustul le oferă evreilor și celorlalți două lecții evidente. Una este universală și aproape simplistă, ea ne învață „să spunem NU rasismului”. Așa cum unii intelectuali evrei au prevăzut după război, evreii ar fi trebuit să conducă lupta împotriva rasismului. Însă, nu s-a întâmplat așa. Nu doar că nu s-a întâmplat, dar statul evreiesc a devenit forma supremă a practicii rasiste. La 3 ani după eliberarea din Auschwitz, statul evreiesc nou format a epurat etnic cu brutalitate vasta majoritate a indigenilor palestinieni. Pe măsură ce timpul trece, statul evreiesc nici nu mai încearcă să-și ascundă agenda rasistă, adică un stat numai pentru evrei.

A doua lecție ce poate fi învățată de pe urma holocaustului este mult mai puțin abstractă, este de fapt foarte pragmatică. Ea sugerează evreilor „să fie conștienți de datoria lor”. Ea sugerează evreilor „să se poarte moral sau măcar să se prefacă”. Însă și această lecție este ignorată cu desăvârșire. În statul evreiesc, tinerii soldați IDF poartă tricouri ce înfățișează femei palestiniene însărcinate prinse în reticulul lunetei unei mitraliere, cu tulburătoarea inscripție „1 foc 2 morți”. În statul evreiesc, au fost surprinși civili care se distrau privind cum armata lor trăgea cu arme neconvenționale asupra vecinilor lor palestinieni. Realitatea israeliană și puternicul lobby evreiesc de pe glob portretizează o respingere totală a oricărei judecăți etice sau a unui comportament moral. Fie că e vorba de o practică a genocidului împotriva poporului palestinian, fie de lobby-ul făcut pentru tot mai multe conflicte globale. Dacă înțelesul holocaustului ar fi fost asimilat, diferitele forme ale unui asemenea comportament inuman ar fi fost confruntate și atacate.

Oricum, în contextul interdicției de a ne cerceta istoria încă putem reflecta la brutalitatea nazistă îndreptată împotriva evreilor în lumina crimelor statului evreiesc comise în Palestina. Se pare că încă nu există o legislație care să ne împiedice să facem asta.

Hamas – partidul politic ales în 2006 de poporul palestinian în Gaza și Cisiordania. De atunci, Israelul a sistat plățile pe care le datora Gazei, făcând ca economia palestiniană să intre în colaps. A instaurat o blocadă care durează de atunci până în prezent, înfometând populația civilă. Și totuși, Hamas a demonstrat încă o dată că palestinienii sunt rezistenți. În ciuda tacticilor genocidale ale Israelului, în ciuda IDF-ului care ia ca ținte copiii, femeile și bătrânii, popularitatea mișcării Hamas a crescut de la o zi la alta și mai ales după ultimul conflict din Gaza. A devenit clar că Israelul nu posedă mijloacele de a combate rezistența islamică și palestiniană. Cu alte cuvinte, zilele Israelului sunt numărate.

Paznicii – de multi ani discursul solidarității cu Palestina a fost afectat de cei ce pretind că știu ce este bine și ce este rău. Ei pretind și că știu ce ar trebui discutat și ce ar trebui lăsat de o parte. Inițial, „paznicii” au încercat să recruteze mișcarea de solidaritate cu Palestina să lupte împotriva antisemitismului. Un alt plan bizar a fost acela de a folosi poporul palestinian ca pe încă un cobai într-un exercițiu socialist dogmatic.

Datorită succesului tot mai mare al rezistenței palestiniene și islamice, puterea „paznicilor” este redusă acum la zero. Deși operatorii „pazei” încă insistă în a-și exercita puterile, influența lor este limitată complet la celulele evreiești.

Antisemiți – pe vremuri, antisemiții erau cei care nu-i plăceau pe evrei, astăzi, antisemiții sunt cei pe care nu-i plac evreii. Luând în considerare prăpastia tot mai mare dintre statul evreiesc și lobby-urile sale și restul omenirii, avem motive întemeiate să credem că într-un viitor nu foarte îndepărtat, întreaga omenire va fi denunțată ca antisemită de un lobby evreiesc sau altul.

Antisemitism – un termen cu sens înșelător. Deși se referă în principal la sentimentele anti-evreiești, dă impresia că aceste sentimente sunt motivate rasial. Trebuie să fie clar că evreii nu sunt o rasă și nu stabilesc un continuum rasial. Deci, nimeni nu urăște evreii pentru rasa sau identitatea lor rasială.

Ținând cont de crimele Israelului și de lobby-ul evreiesc de peste tot pe această planetă, sentimentele anti-evreiești ar trebui privite ca o reacție politică, ideologică și morală. Sunt un răspuns dat unui stat criminal și sprijinului instituțional din rândul evreimii de pe glob. Deși resentimentele față de Zionism, Israel și lobby-ul evreiesc sunt mai degrabă raționale, eșecul de a distinge între „evreu” și Zionism este într-adevăr problematic și periculos, mai ales luând în considerare faptul că mulți evrei nu au nimic de-a face cu crimele zioniste. Însă, din cauza vastului sprijin instituțional evreiesc față de Israel, nu este deloc ușor de a determina unde se termină „evreul” și unde începe zionistul. De fapt, nu există o astfel de linie de demarcație sau punct de tranziție. Consecința este clară, evreii sunt implicați în mod colectiv în crimele proiectului lor național. O soluție evidentă pe care o are evreul la îndemână este aceea de a se opune Zionismului ca individ, o altă opțiune este opunerea față de Zionism în numele Torei, și este, de asemenea, posibil ca evreul să evite ideologistul tribal din sinele său.

Self-loving – credința că ceva în legătură cu tine este în mod fundamental și categoric corect, moral și unic. Aceasta este interpretarea seculară a atributului de a fi „ales”.

Self Hatred – credința că ceva în legătură cu tine este în mod fundamental și categoric greșit, imoral și obișnuit. Această stare a ființei poate fi și punctul de plecare al unei căutări spirituale și etice.

Supa de pui – este ceea ce rămâne atunci când dezbraci identitatea evreiască de iudaism, rasism, șovinism, fosfor alb, supremație, bombe ciorchine, secularism, Zionism, Israel, intoleranță, reactorul nuclear de la Dimona, cosmopolitism, tendința către genocid, etc. Evreul poate întotdeauna să revină la supa de pui, simbolul legendar al apartenenței la cultura evreiască. Evreul este întotdeauna mai mult decât binevenit să spună: „Nu sunt nici religios, nici zionist, nu sunt bancher și nu mă numesc Madoff. Nu sunt un „prieten laburist al Israelului”, nici nu sunt vreun Lord și nici nu arăt ca un bancomat. Sunt doar un evreu nevinovat pentru că mama obișnuia să mă hrănească cu supă de pui când mă simțeam puțin cam rău.” Hai s-o spunem pe aia dreaptă, o dată pentru totdeauna, supa de pui nu este periculoasă (doar dacă nu cumva ești pui). Bunica mea m-a învățat că e foarte sănătoasă. De fapt, am încercat-o odată, în iarna lui 1978, eram răcit. M-a ajutat, mă simt mai bine acum. 




Niciun comentariu: